ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4218/2021

Ședința publică din data de 28 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 02.11.2017, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților,a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 9575 din data de 10.10.2017 emisa de FGA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor solicitate.

Prin sentința civilă nr. 3383 din data de 17 iulie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul apreciind că instanța de judecată a efectuat o greșită aplicare a dispozițiilor legale, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A susținut recurentul-reclamant că pârâtul și-a justificat decizia de despăgubire prin faptul că acesta, în baza unei proceduri interne a adoptat o procedura de soluționare pe cale amiabila a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale si decese ce a fost folosita anterior si de către asigurătorul B..

Aceasta procedura prevede anumite sume fixe cuvenite persoanelor vătămate pentru cazurile de daune morale. In condițiile in care aceasta procedura a fost adoptata de către intimata-pârât, raportându-se nu la vătămările proprii ale fiecărei părți vătămate ci la o statistica dintr-un tabel făcut doar pentru interesul asigurătorului și care nu are nici o legătură cu accidentul și suferința contestatorului, considerăm că aceste despăgubiri sunt stabilite arbitral, statistic și nu țin cont de particularitățile fiecărui accident, ceea ce în final duce în derâdere însăși ideea de despăgubire.

Recurentul afirmă că nu este de acord cu soluția instanței de fond de a raporta suferința fiecărei persoane accidentate la o statistică, iar în situația în care se încadrează în anumite bareme sa fie de acord cu soluția de plata a FGA.

Acesta susține că art. 1357 C. civ., prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicită săvârșita cu vinovăție este obligat sa ii repare, aceasta obligație fiind preluata de către asigurătorul RCA in baza Contractului incheiat cf. art. 2199 si următoarele C. civ.

Totodată, conform art. 44 din Ordinul nr. 14/2011 al CSA: "Stabilirea despăgubirilor se poale face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună - constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competențe să constate accidentele de vehicule, înștiințare, procesul-verbat de constatare a pagube/or întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă - rezulta răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit."

Conform art. 13 din Legea nr. 213/2015 și art. 21 alin. (2) din Normele ASF nr. 16/2015 FGA procedează la verificarea dosarelor de daună ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolventa, nicăieri nu se prevede ca aceste norme interne ar trebui sa fie acceptate unanim, iar suferința umana sa se raporteze doar la cuantumul acestor sume.

In privința daunelor morale consideră recurentul că este dincolo de orice îndoiala că i-a fost creat un prejudiciu moral de gravitate ridicata, constând în suferința fizica si psihica generata de vătămarea sănătății si integrității corporale. Aceasta vătămare a fost dovedita prin probele cu înscrisuri.

Despăgubirile pe care instanțele sau asigurătorul in procedura amiabila le acorda pentru prejudiciul moral suferit de către parte se dorește a fi o compensație materiala a suferinței psihice îndeosebi, dar si de alta natura, la care contestatorul a fost supus ca urmare a consecințelor faptei infracționale săvârșite de către persoana vinovata. Aceste despăgubiri nu pot fi un echivalent al unui astfel de prejudiciu, deoarece suferința psihica este imposibil de a fi cuantificata material. Sub aspect juridic despăgubirile pentru daunele morale nu pot reprezenta o reparație a unui prejudiciu si nici nu pot avea ca temei regulile specific stabilirii despăgubirilor material, respectiv condițiile impuse de răspunderea civila delictuala. Ca urmare, criteriile de apreciere pentru a stabili cuantumul sumelor ce se constituie ca despăgubiri cu titlu de daune morale nu sunt și nu pot fi riguros stabilite de către lege, dar în același timp stabilirea în concret a unor despăgubiri nu poate fi rezultatul aprecierii discreționare si arbitrale a asigurătorului sau a FGA.

Criteriul utilizat la stabilirea unor despăgubiri morale este cel al unui echilibru just intre suferința morală și psihică încercată, iar pe de altă parte cuantumul sumelor la care vinovatul este obligat cu titlu de daune morale.

Recurentul afirmă că, jurisprudența în materie folosește criteriul procedural pentru a departaja ceea ce este necesar sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate de ceea ce ar putea reprezenta un exces al unor astfel de sume, criteriul "îmbogățirii fara just temei".

Aplicând principiul proporționalitatii, dar si criteriul "îmbogățirii fara just temei", FGA -ul trebuia să stabilească nu atât un raport determinist, cauzal, cât o relație de echivalenta între faptul generator al suferinței psihice și morale, natura acestei suferințe, iar pe de alta parte, suma stabilita pentru a se realiza scopul oricărui act de justiție, respectiv justa distribuire a drepturilor si obligațiilor pârtilor.

In cauza, FGA-ul a stabilit in mod greșit acest raport de echivalenta.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate și prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că prin decizia nr. 9575/10.10.2017, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis cererea de plată formulată de petentul-reclamant pentru suma totală de 28.217 RON, fiind respinsă cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată, respectiv 50.000 RON și cea acordată.

Cu privire la situația de fapt care a condus la solicitarea de despăgubire din partea petentului, Înalta Curte reține că, în urma unui accident rutier petrecut la data 23.07.2014 din culpa unui conducător auto al cărui autovehicul era asigurat la societatea de asigurare B. S.A. a rezultat vătămarea corporală a recurentului-reclamant, vătămare care a necesitat spitalizarea recurentului-reclamant.

Din biletul de externare din 06.08.2014, recurentul-reclamant a fost internat la 23.07.2014 cu diagnosticul fractura 1/3 medie cu superioară femur drept, fractura coloana cervicala C2 amielica, traumatism cranio-cerebral cu pierderea conștiinței, fractura costala CI2 dreapta arc posterior, contuzie pulmonara bazala, plaga contuza rebord cubital 1/3 distala antebraț drept, escoriații superficiale pumn drept, mobilitate restrânsă, scăderea acuității vizuale ochi stâng (declarativ).

Din raportul de primă expertiză medico-legală din 23.10.2014 a rezultat că recurentul-reclamant a prezentat fractură diafiză femur drept tratată chirurgical, fractură cominutivă cu minimă deplasare proces transvers drept al vertebrei C2 amielică, fractură costală dreaptă C12 arc posterior, contuzie pulmonară bazală, plagă contuză și escoriații superficiale.

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la asigurătorul B. S.A., conform poliței de asigurare seria x nr. x Urmare avizării daunei, a fost constituit dosarul nr. x (nr. unic x).

Prin cererea de plata nr. x/26.05.2016 înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, recurentul-reclamant a solicitat sa fie despăgubit din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 50.000 RON daune morale.

Prin Decizia nr. 9575/10.10.2017, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis cererea de plată formulată de petentul-reclamant pentru suma totală de 28.217 RON, repsingând cererea pentru restul sumei.

In ceea ce privește cuantumul despăgubirilor morale, se reține că prima instanță a constatat că pârâtul a procedat corect, raportându-se la criterii obiective și rezonabile, respectiv cauzele și împrejurările accidentului, vârsta reclamantului, actele medico- legale din care rezultă că acesta a suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de cca 65- 70 de zile de îngrijiri medicale.

În prezenta cauză, invocându-se motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant critică soluția la care a ajuns judecătorul fondului, apreciind că instanța a ținut seama doar de criteriile stabilite prin procedura adoptată de FGA, care este una ce se raportează la principiul proporționalității și îmbogățiri fără just temei, iar nu la vătămările suferite în concret și dovedite prin probele administrate în dosar.

Recurentul-reclamant consideră că suferințele de natură morală datorate accidentului și urmărilor acestuia îl îndreptățesc la primirea sumei solicitate, dat fiind că leziunile suferite au exercitat o influenta negativă asupra activităților cotidiene.

Înalta Curte reține că în prezenta cauză, daunele morale suferite de o persoană păgubită printr-un accident de circulație, cum este situația recurentului-reclamant, se raportează la dispozițiile Legii nr. 213/2015, lege specială în domeniul plății despăgubirilor ca urmare a falimentului unui asigurător, precum și la dispozițiile din Ordinul CSA nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data producerii accidentului (23.07.2014)

Prin art. 49 al Ordinului CSA nr. 14/2011 reținându-se că la stabilirea despăgubirilor pentru daunele morale în cazul vătămării corporale se au în vedere "legislația și jurisprudența din România".

Acest raționament fiind preluat și mai târziu în cuprinsul Normei ASF nr. 23/2014, care la art. 50 alin. (1) lit. e) se reține că în caz de accident rutier, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, deși acet text nu este aplicabil speței, totuși este relevant pentru aplicabilitatea în timp raportat la modalitatea de cuantificare a daunelor morale.

Totodată, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015: "plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment."

Având în vedere cuantumul maxim ce se poate acorda pentru prejudiciile rezultate în urma unor accidente asigurate de către o societate aflată în faliment, dar raportându-se întotdeauna la elemente obiective de cuantificare, instanța de recurs reține că există fără echivoc o marjă de aproximare în stabilirea sumei ce urmează a se acorda cu titlu de despăgubiri morale.

Este adevărat și că judecătorul nu este obligat să țină seama strict doar de aceste prevederi, putând să aprecieze de la caz la caz, cuantumul daunelor morale și să admită plata într-un cuantum majorat.

Însă, în speță, Înalta Curte reține însă că instanța de fond a analizat toate documentele depuse la dosar de către reclamant, iar situația de fapt și reaprecierea probelor administrate nu pot face obiectul motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum lasă să se înțeleagă că dorește recurnetul-reclamant să acționeze instanța de recurs.

Daunele morale sunt acele despăgubiri ce se acordă pentru a compensa traumele afective, psihice, durerea fizică și cea psihică, suferite ca urmare a accidentului de circulație, dar evaluarea acestora nu este supusă unor criterii determinate, ci este apreciată de instanța de judecată în funcție de actele din dosar și de cele învederate de reclamant.

În cazul despăgubirilor ce pot fi acordate de Fondul de Garantare a Asiguraților, instanța de judecată este obligată să țină seama de legislația în domeniu, precum și de jurisprudență.

În aplicarea dispozițiilor legale, intimatul-pârât FGA are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale și, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenței în materie, Înalta Curte va observa că Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Astfel, raportat la leziunile suferite care au necesitat în vederea vindecării 65-70 zile de îngrijiri medicale s-a propus valoarea de 400 RON/zi de îngrijire medicală.

Nu pot fi avute în vedere criticile potrivit cărora despăgubirile primite au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraților făcându-se abstracție de jurisprudența și practica în materie și că această procedură internă reprezintă un punct de vedere arbitrar care nu ține seama de jurisprudența și practica instanțelor, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire nu a fost exercitat discreționar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice creditor de asigurare. Astfel, tocmai pentru a nu lăsa loc arbitrariului, s-a stabilit o valoare medie a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, prin raportare nu doar la jurisprudență, ci și la modalitatea de soluționare pe cale amiabilă, în trecut, a unor astfel de situații de către asigurătorul în insolvență S.C. B. S.A., dar și prin raportare la criterii concrete și obiective ale situației generatoare de prejudiciu moral precum, împrejurările accidentului, vârsta reclamantului, actele medico-legale, ori consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Față de cele evidențiate mai sus, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronuțat o soluție justă și temeinică, nefiind necesară o reformare a acestei soluții în urma analizei instanței de recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3383 din data de 17 iulie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2021.