ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4161/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat Curții de Apel București, în contradictoriu cu pârâtul A., ca prin hotărârea ce se va pronunța, în baza documentelor existente la dosar, să se constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Prin sentința civilă nr. 730 din 05 noiembrie 2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat în privința pârâtului A. calitatea de lucrător al Securității.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs pârâtul A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material/a legii.

A susținut recurentul că pentru analiza acestei greșeli de judecată sunt utile câteva precizări legate de specificul acțiunii: legislația deconspirării (O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completată prin Legea nr. 293/2008) este o legislație specială, derogatorie de la dreptul comun și asimetrică în raport cu aceasta;

Legislația deconspirării este atipică și în sistemul dreptului comunitar, ceea ce nu înseamnă că se poate abate de la principiile acestuia;

Legislația deconspirării provoacă restrângeri discriminatorii grave ale exercițiului unor drepturi ale persoanelor supuse deconspirării. Aceste restrângeri trebuie să fie justificate rezonabil într-o societate democratică și aplicate proporțional cu valorile ocrotite; este vădit caracterul vădit imoral public al modului cum este sugerata pro causa selecția unor documente din arhiva gestionata de funcționarii instituției intimatei-reclamante, Curtea a validat interpretarea că C.N.S.A.S. ar putea sesiza instanța cu privire la orice persoană pe care o identifică în arhivele sale, ceea ce este evident eronat. Datorită particularităților învederate la pct. 1.1., posibilitatea instituției reclamante de a introduce acțiuni în constatare este limitată (în afara persoanelor discriminate pozitiv prin protejarea lor în arhivele clasificate) la 2 mari categorii de persoane, corespunzătoare sferelor de aplicare a acestei legislații speciale învederate la pct. 1.1.

Cele 2 categorii vizează: 1 - persoanele care dețin demnități publice ori desfășoară activități de natură a influența opiniile publicului, pentru care interesul cunoașterii adevăratului trecut este public, încât acțiunea de verificare fiind inițiată din oficiu sau, după caz, la cererea oricărei persoane, în numele dreptului la informare; 2 - persoanele care, chiar dacă nu dețin în prezent funcții semnificative pentru conștiința publică, au contribuit în trecut, punctual și concret, la instrumentarea unor dosare identificate de urmărire informativă de către Securitate, ipoteză în care verificarea și, eventual, sesizarea instanței nu se pot face decât strict și personal, la solicitarea persoanei urmărite.

Instituția reclamantă a creat, cu de la sine putere și pe lângă lege, o a treia categorie, aceea în care solicitarea de acces la propriul dosar - drept exclusiv al persoanei urmărite - devine un simplu pretext pentru divulgarea prin justiție a ceea ce conțin arhivele în alte cazuri decât cel în care s-a făcut învestirea.

Pentru a acredita această interpretare grosier extensivă a legii (a legii speciale), instituția reclamantă a susținut în răspunsul la întâmpinarea pârâtului că, pentru depistarea colaboratorilor și a lucrătorilor de Securitate (în accepțiunea art. 2 din Lege) este necesară consultarea întregului material arhivistic. Dar acest argument nu explică extinderea verificărilor în arhive, care este o activitate distinctă, la sesizarea Curții, care este o cu totul altă activitate. Punând semnul egalității între studiu, investigații, verificări și sesizarea instanței, instituția reclamantă ar putea pretinde să introducă acțiuni în constatare și în urma activității de cercetare științifică, reglementată prin Capitolul IV din Lege, ceea ce este evident aberant.

Nimic nu justifică promovarea aceleași confuzii în cazul verificărilor în virtutea dreptului de acces la propriul dosar. Restrângerea sferei persoanelor supuse deconspirării la lucrătorii de securitate și miliție precum și la colaboratorii lor care au contribuit la instrumentarea acelui dosar - și nu a altor dosare - rezultă din conținutul normelor incidente și din întreaga economie a Legii.

Recurentul susține că în primul rând sunt prevederile exprese ale art. 1 alin. (7) și (8) din Lege, conform cărora are dreptul să afle identitatea lucrătorilor și colaboratorilor și să solicite verificarea calității acestora în raport de prevederile art. 2, numai persoana subiect al unui dosar - alin. (7) - ori soțul supraviețuitor, moștenitorii testamentari sau rudele până la gradul IV - alin. (8), ceea ce este în cazul nostru de față. Aici se referă extensiv și la sora condamnatei care în nume propriu dar în interesul sorei sale condamnate și ulterior emigrate în SUA, se subrogă în accesul la studiul și deconspirarea celor ce au instrumentat dosarul său de urmărire informativă.

Prevederea este atât de strictă încât cele 2 drepturi distincte (de a afla identitatea, respectiv de a solicita deconspirarea) nu pot fi exercitate decât personal sau prin reprezentant "cu procură specială și acte de stare civilă doveditoare ale decesului celui vizat", ceea ce în speța de față nu e cazul.

În argumentarea temeiniciei și legalității recursului formulat, recurentul arată că instanța de fond nu a ținut cont de calitatea recurentului-pârât, aceea de ofiter în aparatul Ministerului de Interne, cu pregătire de inginer mecanic transporturi feroviare, angajat și desemnat șef de colectiv la un obiectiv economic strategic- Întreprinderea de a exploatarea metroului București.

Recurentul susține că nu a făcut acțiunile imputate în scopul susținerii puterii totalitar comuniste și nici nu a îngrădit nepermis drepturile fundamentale ale omului. În temeiul principiului de drept roman, "TEMPUS REGIT ACTUM" afirmațiile sunt redate după 30 de ani de la evenimentele din 1989, și în condițiile în care siguranța feroviară specifică exploatării în subteran era un deziderat și o vulnerabilitate pentru sănătatea, viața și integritatea călătorilor care zilnic foloseau această rețea de transport public.

Recurentul critică hotărârea instanței de fond arătând că motivarea este străină și ruptă de contextul vremii, de legislația timpului și este expusă pe baze noi socio-politice de conjunctură, lucru ce poziționează justiția pe o pista greșită și o face necredibilă.

Recurentul arată că fusese desemnat prin ordin militar ca șef de colectiv în această structură în baza pregătirii sale în materie de transporturi cu gradul de colonel, și specialist în transporturi feroviare.

In acest context a desfășurat munca sa informativă în colaborare cu fosta Miliție Metrou și factorii de siguranță feroviară din MTTC pe linia prevenirii producerii de evenimente și/sau avarii.

În ziua de azi, la momentul judecații, astfel de evenimente periculoase și frecvente nu mai au loc, și o analiză sumară va stabili că nu viața privată a salariaților era obiectul de supreveghere a securității, ci incompetența, neglijența, iresponsabilitatea acțiunilor dușmănoase voite ce acționau cu intenție directă.

Printre persoanele angajate și cu responsabilități sporite se afla si Ing. B., cu o conduita profesionala ce nu prezenta garanții de onestitate.

La aceste elemente de suspiciune rezonabila se adaugă si influenta marcanta a cercului său de relații în care acționa împreuna cu sora sa (deja condamnata de justiție si inchisa la Penitenciarul Jilava) si care devenise pretextul unor atitudini de fronda, de răzvrătire si protest care o caracterizau, pretabilă la acțiuni nesăbuite sau periculoase.

Recurentul arată că, în esență, aceasta este justificarea și motivarea fireasca si sincera a urmăririi informative dispuse și hotărâte la nivelul șefului direcției a II-a, în condițiile în care existau informații verificate care demonstrau ca grupul constituit de sora petentei, cât si de alte elemente, au comis fapte dovedite și sancționate de justiția vremii, și condamnate definitiv.

Este, de asemenea, adevărat că în art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului se stipulează că nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa personală, în familia sa, în domiciliul său, în corespondența sa, nici la atingeri aduse onoarei sau reputației sale și că orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri. Dar, în art. 29 alin. (2) a aceleiași Declarații a Drepturilor Omului se precizează, în mod expres, că în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om este supus anumitor îngrădiri stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere si respectare a drepturilor si libertăților altora și ca să fie satisfăcute justele cerințe ale moralei, ordinii publice si bunăstării generale într-o societate democratică.

Astfel, există o serie de condiții,sine qua non" ce vizează "fondul" măsurii, anume: nu s-au realizat efectiv rezultatele anticipate de aceste masuri, adică nu s-a realizat încalcarea, intruziunea, suprimarea drepturilor, atâta timp cât justiția constituțională a condamnat definitiv conduita celor vizați.

Arată recurentul că sentința fondului realizează prin motivare forme absurde, exagerate de interpretare sui generis a conținutului sintagmei viață privată, fără o raportare la dimensiunea, limitele previzibile și firești ale conceptului de încălcare, intruziune, suprimare, atingere, ingerinta, etc.

Încălcarea atingerea suprimarea dreptului la viață privată trebuie sa fie permisă și admisă când are ca scop imediat satisfacerea cerinței minime ale moralei umane, ordinii publice, bunăstarea individului și a societății aflate într-o ordine democrată, pentru a înlătura starea de huliganism, de haos și anarhie, generatoare de instabilitate si consecințele ei.

Prin sentința dată se înlatură nelegal și fără temei conceptul social modern și avansat de umanism, solidaritate socială, ajutor mutual, consacrate în comunitățile umane, chiar dacă ne duce cu gândul la sintagma devenita derizorie, de umanism socialist.

Rațiunile deduse din analiza sentinței sunt acelea ca rațiunile pentru care a fost atinsă minimal viața intimă a persoanei vizate erau suspiciunile rezonabile că acesta era pe punctul de a comite o noua fapta penală periculoasă, cu grave consecințe pentru familia sa, arătând că există o proporționalitate a măsurii intruzive prin raportare la particularitățile cauzei, gravitatea infracțiunii și importanța probelor ce ar putea fi obținute, și poate fi constatată necesitatea măsurii.

Arată recurentul că contactarea și cercetarea persoanei vizate de urmărirea informativă era legală și necesară.

Recurentul invocă, în sprijinul tezei nelegalității soluției de la fond, Rezoluția Adunării Parlamentare a CE. nr. 1096/1996 precum si Jurisprudenta CEDO pe linie de justiție si echitate - cazul Zdanoka vs. Letonia si Knauth vs. Germania/decizii de inadmisibilitate, aplicabile la speța de față.

Intimatul a depus întâmpinare solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de recurent cu privire la nelegalitatea sesizării intimatului-reclamant pentru declanșarea cercetării sunt nefondate și vor fi respinse pentru motivele ce urmează.

Înalta Curte reține că sunt incidente prevederile care reglementează dreptul de acces la propriul dosar, potrivit prevederilor art. 1 alin. (7) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului".

Din analiza actelor și lucrărilor cauzei rezultă că cererea nr. x/13.09.2017, adresată C.N.S.A.S. de către doamna B., în care se solicită potrivit acestui text legal verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului x, a fost formulată cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (7) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificările și completările ulterioare.

În dosarul indicat, recurentul-pârât A. figurează la filele x și 100-101

Ca atare, temeiul verificării recurentului pârât A. îl constituie prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, text legal în care legiuitorul definește noțiunea de lucrător al fostei Securități în sensul acestui act normativ, și anume orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Acțiunea în constatarea calității de lucrător a domnului A. a fost introdusă în baza dispozițiilor art. 8 lit. a) din același act normativ, potrivit cărora Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ia în discuție nota de constatare și, după caz, aprobă nota de constatare și dispune Direcției juridice introducerea unei acțiuni în constatare a calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia.

Pentru aceste considerente, susținerea recurentului-pârât potrivit căreia "Instituția reclamantă a creat,/.../, o a treia categorie, aceea în care solicitarea de acces la propriul dosar - drept exclusiv al persoanei urmărite - devine un simplu pretext pentru divulgarea prin justiție a ceea ce conțin arhivele în alte cazuri decât cel în care s-a făcut învestirea", este nefondată, întrucât au fost respectate întocmai dispozițiile legale aplicabile cauzei.

Cererea depusă de către doamna B., atașată de către C.N.S.A.S. acțiunii, a condus la declanșarea procedurii speciale a verificării, conform prevederilor menționate din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

În acest context, referirea la faptul că în cazul de față documentele întocmite de recurentul pârât "/.../se referă extensiv și la sora condamnatei care în nume propriu dar în interesul sorei sale condamnate si ulterior emigrate în S.U.A ", este nefondată, întrucât titular al dosarului nr. x este doamna B., nu sora sa, iar sarcinile și măsurile din cuprinsul documentelor întocmite de recurentul-pârât, precum și înscrisurile din care rezultă că au fost aduse la îndeplinire, o privesc direct pe aceasta

De asemenea, celelalte criticile ale recurentului sunt nefondate, având în vedere argumentele ce urmează.

Pentru constatarea calității de lucrător al securității în sensul O.U.G. nr. 24/2008, legiuitorul stabilește în cuprinsul art. 2 lit. a) cerințele ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru reținerea acestei calități, respectiv:

a) în perioada 1945-1989, să fi avut calitatea de ofițer/subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit;

b) în calitatea menționată la pct. a), să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Incidența acestui text legal se circumscrie prevederilor art. 29 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, text legal ce permite îngrădiri ale drepturilor omului cu condiția ca, în primul rând, aceste îngrădiri să fie "stabilite de lege" și, în al doilea rând, ca excepțiile de la principiul respectării drepturilor fundamentale să aibă drept scop satisfacerea "cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale, într-o ordine democratică".

Altfel spus, în cazul existenței unei suspiciuni ce ar putea afecta siguranța statului, prevederile menționate permit desfășurarea pe o anumită perioadă de timp a unor activități de către organele abilitate în vederea confirmării/infirmării acestor suspiciuni, perioadă în care, indiferent de rezultat, activitățile desfășurate cad sub protecția acestui text legal.

Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de primă jurisdicție faptul că în cauza dedusă judecății sunt îndeplinite ambele condiții necesare pentru reținerea calității de lucrător al Securității.

Condiția ca recurentul-pârât să fi avut, în perioada 1945-1989, calitatea de ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, nu a fost contestată, recurentul-pârât recunoscând acest fapt cert, anume că a avut gradul de colonel și funcția de șef colectiv în cadrul Securității Municipiului București, Serviciul 250 (1983-1987), din cadrul fostei Securități.

De asemenea, și condiția ca acesta să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului este îndeplinită, având în vedere înscrisurile întocmite de către recurentul-pârât în dosarul nr. x (cotă C.N.S.A.S.), analizate în baza cererii formulate potrivit art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.

Se află la dosarul cauzei înscrisul nota de stadiu în DMA. "C." (dosar nr. x, f. x), datată 06.04.1987, care poartă semnătura olografă a recurentului-pârât, în care se regăsesc pe larg motivele politice ale urmăririi dnei P.G. respectiv faptul că acest dosar "a fost deschis de SMB - Serv. 150 la data de 20.07.1983 asupra numitei P.G., despre care se dețin date că, după ce sora sa C. a fost condamnată la 6 ani închisoare pentru tentativă de propagandă împotriva orânduirii socialiste, a menținut legătura cu persoane cunoscute ca foști aderenți la D.", că aceasta continuă să mențină legături cu persoane emigrate, difuzând la posturile de radio ostile două materiale pentru a se reveni asupra hotărârii de judecată.

În acest document, recurentul-pârât aprobă o serie de măsuri pentru a stabili "/.,./poziția și atitudinea actuală, natura relațiilor exterioare, dacă întreprinde acțiuni de natură turbulentă pentru rezolvarea eventualei intenții de plecare din țară și prevenirea acestora,/.../", dintre care au fost puse în practică, în perioada următoare aprobării, fiind consemnate în documente, astfel:

- "instruirea sursei "E." cu sarcini de a o avea în atenție sub toate aspectele la locul de muncă, să mențină contactul apropiat și să sesizeze dacă face pregătiri sau are manifestări necorespunzătoare.";

- a fost pusă în executare de către ofițerul de caz așa cum rezultă din nota informativă furnizată de această sursă la data de 08.06.1987 (dosar nr. x, f. x);

- a fost interceptată corespondența purtată de P.G., conform notelor de relații întocmite de U.M. 0647 București (indicativul Unității Speciale "S", având atribuții de interceptarea corespondenței, n.n.) și adresate Securității Municipiului București, Serviciul 250, indicativ 253/C.G. (indicativul ofițerului de caz), note ce conțin pasaje din corespondența purtată de P.G. sau de membrii familiei acesteia, în perioada aprilie - octombrie 1987, pe trei dintre acestea regăsindu-se și rezoluția recurentului pârât "Exploatare la D.U.L" (dosar nr. x, f. x și 83);

- respectivele note de relații sunt însoțite, în unele cazuri, și de copii xerox ale scrisorilor interceptate;

- au fost efectuate investigații la domiciliul P.G. din București, conform adresei de răspuns din 17.09.1987 a Securității Municipiului București, Serviciul "F", la cererea Securității Municipiului București, Serviciul 250, indicativ 253/C.G. (indicativul ofițerului de caz), din 10.04.1987 (dosar nr. x, f. x).

La data de 19.11.1987, recurentul-pârât, sub semnătură olografă, a aprobat propunerea de închidere a dosarului de urmărire informativă, motivat de faptul că numita P.G. este "o persoană liniștită, rezervată, nu face comentarii politice", iar "prin măsurile luate nu au mai rezultat date de interes operativ în acțiune" (dosar nr. x, f. x), document ce dovedește prin conținut participarea recurentului la instrumentarea acestui dosar exclusiv din motive politice.

Rezultă că motivele care au stat la baza urmăririi informative a numitei P.G. de către recurentul-pârât au fost exclusiv politice, în contextul condamnării surorii sale, dna P.C., "la 6 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste".

Acțiunile pârâtului au presupus imixtiuni în viața privată a urmăritei B., cu încălcarea dreptului acesteia la viață privată și liberă circulație, garantate și la acea dată de art. 17 și art. 18 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice din 16.12.1966, publicat în Buletinul Oficial al RSR din 20.11.1974 prin Decretul de ratificare nr 212/31.10.1974.

Încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, reprezentată de recurent, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, obținând informații privitoare la opiniile, intențiile, preocupările și viața sa de zi cu zi, care ajungeau să fie cunoscute de către o autoritate represivă a fostului regim comunist. În momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau preluate de Securitate și deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naționale, se producea încălcarea dreptului la viată privată.

Nu prezintă relevanță dacă informațiile au fost obținute prin presiuni sau prin mijloace mai puțin violente. Important este faptul că simpla obținere si, mai ales, folosirea unor informații cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naționale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o violare a dreptului la viață privată.

Importantă este, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a Securității, reprezentată de recurent, în viața personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viată privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice). Odată ce informații care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităților pentru motive lipsite de legătură cu siguranța națională, este dovedită ingerința în viața personală a celui urmărit de către Securitate.

În mod corect apărările formulate de pârât pentru justificarea acțiunilor sale, pe care le consideră în limitele legilor și regulamentelor în vigoare la acea vreme, nu au fost reținute de instanță, întrucât rațiunea adoptării O.U.G. nr. 24/2008 a fost de a arăta că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securității statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale", astfel încât orice acțiune întreprinsă de pârât este în mod cert realizată pentru protejarea intereselor unui regim care era cunoscut pentru încălcarea acestor drepturi.

E lipsit de importanță și dacă informațiile obținute și prelucrate de recurent duceau sau nu la îngreunarea situației celui urmărit, sau, dimpotrivă, duceau la concluzia că acesta nu avea opinii critice la adresa regimului. Importantă este, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de recurent, în viață personală a celui urmărit.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivele de recurs fiind nefondate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 730 din 05 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.