ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4156/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

- anularea Ordinului nr. 886 din 5 aprilie 2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, comunicat la data de 6 mai 2019 și contestat la data de 29 mai 2019 (soluția de respingere a contestației fiindu-i comunicată la data de 12 iunie 2019) prin care, urmare Ordinului nr. 897/2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a recalculat indemnizația de încadrare brută lunară cuvenită prin raportarea la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 9 aprilie 2015 - 30 noiembrie 2015 și la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON de la 1 decembrie 2015;

- obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită noi ordine de salarizare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017, prin care să se acorde o valoare de referință sectorială majorată cu 8,5%, conform Ordonanței Guvernului nr. 13/2008, astfel: de 4% cum s-a dispus prin ordinele sus menționate, rezultând o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON; pentru perioada 1 decembrie 2015 -31 decembrie 2017 majorarea de 8,5% a valorii de referință sectorială, la care se adaugă creșterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, rezultând o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,18 RON; începând cu data de 1 ianuarie 2018 și în continuare, majorarea de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 să se aplice față de nivelul acordat în luna decembrie 2017 recalculat prin acordarea valorii de referință sectorială de 484,18 RON;

- obligarea Ministerului Public-Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale menționată anterior și venitul efectiv plătit;

- obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească dobânda legală și rata inflației la sumele datorate până la data plății efective;

- obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 661 din 22 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a anulat în parte Ordinul nr. 886/2019 emis de pârât, a obligat pârâtul să emită un nou ordin, cu luarea în considerare, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, a unei valori de referință sectorială de 405 RON, la care se adaugă o majorare de 8,5%, acordată conform O.G. nr. 13/2008 și în perioada 01.12.2015-31.12.2017 a unei valori de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă majorarea de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 și procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, a menținut în rest Ordinul nr. 886/2019, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferențelor rezultate în urma emiterii noului ordin, actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data scadenței fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective, respingând în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției extinctive, invocată prin întâmpinare.

Întrucât reclamanta a solicitat plata drepturilor începând cu 09.04.2015, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță la 28.06.2019, în baza art. 247 C. proc. civ., art. 171 și art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 și art. 2517 C. civ., recurentul reiterează excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 28.06.2016.

Începând cu 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, "începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiași act normativ, "(1) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (1) din cap. IV al părții a II-a din prezenta lege, începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementarilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile și majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum și adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)".

Recurentul susține că din analiza dispozițiilor legale citate rezultă că noile indemnizații de încadrare din sistemul justiției nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările și adaosurile acordate prin aceeași lege.

Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menținute și în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011. Conform art. 1 alin. (2) din acest act normativ, "(2) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar potrivit art. 33 alin. (1), "(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia".

Recurentul arată că instanța de fond a ignorat dispozițiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că "Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 ...se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților".

Astfel, recurentul susține că în mod greșit prima instanță a acordat intimatei-reclamante valoarea de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariate prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

Aceasta, deoarece recurenta-reclamantă nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică.

Acordarea majorărilor în discuție numai anumitor categorii profesionale a reprezentat opțiunea legiuitorului, și nu o formă de discriminare.

În această ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M. Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituțională a reținut că "legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ținând seama și de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp".

Totodată, instanța de contencios constituțional a statuat că "sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariate suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 693 din 17.10.2006, publicată în M. Of. nr. 915 din 10.11.2006).

În jurisprudența sa, C.E.D.O a reținut că "este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare" (Hot. din 08.11.2005, pron. în cauza Kechko c. Ucrainei).

De asemenea, aceeași instanță a stabilit că "statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit" (Hot. din 08.12.2009, pron. în cauza Wieczorek c. Poloniei).

Prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008, Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate invocate de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și sa le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În conformitate cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Potrivit art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, "In aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate".

Or, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

O.G. nr. 13/2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008, abrogata prin art. 48 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, de asemenea abrogată, prevedea, la art. 1 alin. (1) și (2), următoarele: "(1) Valoarea de referință sectoriala prevăzută în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007. (2) începând cu dala de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008".

La art. 2 din același act normativ se prevedea: "(1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. Ic, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007. (2) începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% fața de valoarea din luna septembrie 2008".

Așadar, reclamanta solicită creșteri salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, în cursul anului 2008, cu referire însă la drepturi salariale recalculate, începând cu 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiției.

Prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul parchetelor, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015 - 31.07.2016, 01.08.2016 - 30.09.2016 și 01.10.2016 - 31.12.2017, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

La emiterea actului administrativ s-a avut în vedere că președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost obligat, prin sentința civilă nr. 1961/10.10.2017, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă, "la recalcularea indemnizației lunare a reclamanților prin includerea în cuantumul indemnizației brute de încadrare stabilite prin ordinul nr. 350/28.11.2016 și ordinul nr. 33/31.01.2017 emise de către pârâtă (prin care s-a stabilit valoarea de referință sectoriala de 405 RON) a procentului de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10% prevăzut de legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+10% ... la plata . . . . . . . . . .diferențelor bănești corespunzătoare, cuvenite reclamanților, rezultate din recalcularea indemnizațiilor cuvenite potrivit pct. 1 pe 3 ani în urmă, în raport cu data introducerii acțiunii (17.07.2017), diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după 1 decembrie 2015, dar și pentru viitor...".

Tribunalul Dâmbovița a apreciat ca, în măsura în care, ca efect al aplicării Legii nr. 330/2009 și/sau Legii nr. 284/2010, în cazul unei autorități sau instituții publice, doi angajați care își desfășoară activitatea în aceleași condiții au ajuns să fie salarizați în mod diferit, acela care beneficiază de un cuantum al salariului de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivelul maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim, ca efect al art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015.

În executarea hotărârii judecătorești definitive, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 75/15.03.2018, procedându-se concomitent, în spiritul principiului consacrat de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, la alinierea drepturilor salariale cuvenite întregului personal din categoriile menționate în hotărâre, diferențiat pentru fiecare funcție/grad/treapta și gradație, și anume judecători, magistrați-asistenți, personal auxiliar de specialitate și personal conex din cadrul instanței supreme, pentru intervalele 09.04.2015 - 30.11.2015 și 01.12.2015 - 31.12.2017.

Ulterior, a fost emis Ordinul nr. 76/15.03.2018 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit salarizarea personalului din cadrul instanței supreme - judecători, magistrați-asistenți, personal auxiliar de specialitate și personal conex - conform dispozițiilor Legii nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018, modificându-se în mod corespunzător drepturile salariale stabilite în anul 2018 pentru aceste categorii de personal.

În consecință, prin Ordinul nr. 906 din 24.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe. Prin Ordinul nr. 907 din 24.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01.05.2018.

Ordinele anterior menționate sunt acte administrative cu caracter individual, legale și temeinice, emise în aplicarea reglementărilor referitoare la salarizarea personalului din cadrul Ministerului Public. Reprezintă acte administrative emise în vederea executării în concret a legii, subsecvente acesteia. Prin aceste ordine s-a organizat executarea și au fost realizate dispozițiile legii. Autoritatea publică emitentă nu poate ignora legea, a cărei organizare și executare în concret trebuie să o realizeze. Cu alte cuvinte, între actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare.

Așa cum s-a reținut în considerentele hotărârii judecătorești puse în executare de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale.

În cuprinsul deciziei, Curtea a reținut că, prin O.U.G. nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților și personalului auxiliar de specialitate), au fost eliminate diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații, personalul asimilat acestora și personalul auxiliar de specialitate încadrați în aceeași funcție, grad/treapta, gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ. în vigoare), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri. Astfel, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim.

De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim.

Curtea Constituțională a reținut că, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau specialitate, salariul de baza sau indemnizația de încadrare urma să fie același, respectiv aceeași, stabilite la nivelul maxim, nefiind permis ca, spre exemplu, doi judecători de același grad, gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii, să aibă indemnizații de încadrare diferite.

De asemenea, Curtea a stabilit că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor legale aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familiei ocupaționale, prevăzute de Legea nr. 284/2010.

Curtea Constituțională a concluzionat în sensul că efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016) este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzuta de art. 3

1

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive. Acest nivel maxim urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familiei ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Ulterior adoptării și publicării acestei decizii a Curții Constituționale, ordonatorii de credite din sistemul justiției au procedat la recalcularea indemnizațiilor brute lunare și a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, daca personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, începând cu 09.04.2015.

Tocmai de aceea, egalizarea drepturilor salariale, diferențiată pe categorii profesionale, grad/treaptă, vechime în funcție, nivel de instanță/parchet etc, nu poate viza o dată anterioară celei de 09.04.2015, dată de la care s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale ale personalului din familia ocupațională "Justiție", prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

Începând cu 01.12.2015, salarizarea s-a făcut prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, așa cum rezultă din Ordinul nr. 897/2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 s-a stabilit că:

• în perioada 09.04.2015- 30.11.2015, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, precum și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul acestor parchete, se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 421,36 RON; stabilirea diferențelor ce se cuvin s-a făcut prin majorarea drepturilor salariale de care au beneficiat în această perioadă cu 44,3%, ceea ce reprezintă creșterea V.R.S. de la 291,98 RON la 421,36 RON;

• în perioada 01.12.2015 - 31.07.2016, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, precum și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul acestor parchete, se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 463,5 RON; stabilirea diferențelor ce se cuvin s-a făcut prin majorarea drepturilor salariale de care au beneficiat în această perioadă cu 44,3%, ceea ce reprezintă creșterea V.R.S, de la 321,18 RON la 421,36 RON;

• în perioada 01.08.2016 - 30.09.2016, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, precum și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul acestor parchete, se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 463,5 RON; stabilirea diferențelor ce se cuvin s-a făcut prin majorarea drepturilor salariate de care au beneficiat în această perioadă cu 21,4%, ceea ce reprezintă creșterea V.R.S. de la 381,82 RON la 463,5 RON;

• în perioada 01.10.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, precum și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul acestor parchete, se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 463,5 RON; stabilirea diferențelor ce se cuvin s-a făcut prin majorarea drepturilor salariate de care au beneficiat în această perioadă cu 4%, ceea ce reprezintă creșterea V.R.S. de la 445,5 RON la 463,5lei.

Temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale sus-menționate îl constituie art. 1 alin. (5)

1

și art. 5 alin. (1), l

1

și l

2

din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 71/2015, art. 3

1

alin. (1), (3) și 8 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, art. 1

1

alin, 1 și 2 din O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 și art. 38 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Recurentul susține că în cauza dedusă judecății nu sunt îndeplinite condițiile pentru plata dobânzii.

Dobânda este o sancțiune civilă constând în daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plata. Daunele moratorii reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligației.

Noul C. civ. permite repararea prejudiciului moratoriu concret si variabil probat de fiecare dată de partea care îl pretinde în condițiile dreptului comun al răspunderii contractuale, astfel încât condițiile acordării acestui tip de despăgubiri ține de răspunderea civilă contractuală. Pentru a putea vorbi despre răspundere civilă contractuală, trebuie, în primul rând, ca între cel chemat să răspundă și cel care răspunde să existe un contract, aceasta fiind premisa angajării răspunderii civile contractuale. Dacă această legătură nu există și s-ar pune o problemă de răspundere, aceasta este extracontractuală, respectiv delictuală.

Dobânda moratorie nu poate fi prezumată. Ea este un sistem de reparație atașat răspunderii contractuale, întrucât vizează doar obligațiile bănești contractuale in obligatione.

Având în vedere că între reclamantă și pârât nu este încheiată nicio convenție care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condițiilor existenței acestui tip de răspundere.

Din examinarea reglementărilor legale privind dobânda rezultă că aceasta este circumscrisă preexistenței unei convenții.

În acest sens, art. 1 din O.G nr. 13/2011 se aplică, pe de o parte, întârzierii în executarea oricărei creanțe bănești (dobânda penalizatoare), iar pe de altă parte, se aplică ori de câte ori o creanță bănească este producătoare de dobândă, oricare ar fi caracteristicile creanței sau motivul pentru care aceasta generează dobândă (dobânda remuneratorie).

Totodată, conform art. 197 pct. 11 din Legea nr. 71/2011, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. (1 octombrie 2011), a fost introdus articolul 101, care prevede: "Dispozițiile art. 1.535 și 1.538 - 1.543 din C. civ. sunt aplicabile dobânzii penalizatoare".

Astfel, termenul de dobândă este definit în două moduri, ca dobândă remuneratorie sau ca dobândă penalizatoare, însă ambele au ca factor comun preexistenta unei convenții încheiate între părți.

Potrivit art. 1535 alin. (1) C. civ., "(1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic".

Chiar dacă textul de lege anterior citat arată că cel prejudiciat poate pretinde daune moratorii fără să dovedească un prejudiciu, și în acest caz condiția sine qua non o constituie existența unui contract.

Întrucât în prezenta cauză nu există nicio convenție între părți cu privire la acordarea unor dobânzi, dispozițiile referitoare la dobânda legală nu sunt aplicabile.

Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin întâmpinarea formulată la instanța de fond, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 28.06.2016, iar instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la această excepție, raportat la dispozițiile art. 248 C. proc. civ.

Excepția prescripției invocată de pârât prin întâmpinare este întemeiată, având în vedere că reclamanta a formulat acțiunea în fața instanței de fond la data de 28.09.2019, iar instanța de fond a obligat pârâtul la plata diferențelor salariale inclusiv pentru perioada anterioară datei de 28.06.2016.

Având în vedere disp. art. 2517 C. proc. civ., potrivit cărora "termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen", Înalta Curte va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge ca prescrisă cererea de obligare la plata diferențelor salariale pentru perioada anterioară datei de 28.06.2016.

În ceea ce privește celelalte critici, Înalta Curte constată că sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:

Instanța de fond și-a fundamentat soluția, cu precădere, pe dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016.

Nu poate fi reținută încălcarea principiului neretroactivității câtă vreme, pentru a pronunța soluția atacată, instanța de fond a făcut aplicarea art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, potrivit căruia: "(1) în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca modificările ulterioare. (2) In anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acorda personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (...) (5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

În considerarea efectului obligatoriu al dezlegării date de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 23/2016, dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, se aplică și reclamantei din prezenta cauză, în condițiile în care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, astfel că este îndreptățit la emiterea ordinelor de încadrare salarială cu luarea în considerare a nivelului maxim al salariilor de bază și al sporurilor pentru funcții similare.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

A reținut Curtea Constituțională, cu privire la neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Cum, prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale, instanța de fond a reținut considerentele acestei decizii în motivarea hotărârii, fiind corect raționamentul juridic în aplicarea textelor de lege, cu respectarea perioadei de reglementare a fiecăreia din acestea, de la data intrării în vigoare.

În raport cu prevederile citate, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a reținut că valoarea sectorială în raport cu care trebuie calculate drepturile salariale ale reclamantei este, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, de 405 RON, la care se adaugă o majorare de 8,5%, acordată conform O.G. nr. 13/2008 iar în perioada 01.12.2015-31.12.2017 valoarea de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă majorarea de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 și procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Instanța de fond a reținut, astfel, că prin sentința civilă nr. 829/12.07.2018 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018 (definitivă prin neapelare) au fost obligați pârâții Tribunalul Mureș și Curtea de Apel Tg. Mureș să achite reclamanților, începând cu 09.04.2015, o indemnizație brută lunară, stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 și, începând cu data de 01.12.2015 o indemnizație brută lunară, stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% conform O.G. nr. 13/2008 și procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Ca efect al acestei hotărâri definitive, rezultă că nivelul maxim de salarizare la nivelul unuia dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupațională "Justiție" a fost stabilit, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008, și, începând cu data de 01.12.2015, o indemnizație brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, la care se adaugă o majorare de 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008, și procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Este adevărat că hotărârile judecătorești produce efecte inter partes, însă, prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituțională a României a făcut distincție între hotărârile judecătorești care interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală, chiar dacă au efecte inter partes, și cele prin care se recunosc anumite drepturi în baza unor situații particulare, constatând că se impune ca primele să fie luate în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice.

Mai mult, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2017, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membrii ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

În ceea ce privește plata inflației și a dobânzilor legale, critica recurentei-pârâte este nefondată, instanța de fond a făcut o aplicare și interpretare corectă a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

În patrimoniul reclamantei s-a creat un prejudiciu, în înțelesul art. 1531 din C. civ. din 2009, în acest sens fiind necesar a fi avută în vedere și Decizia nr. 2/17.02.2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 411 din 3 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Deși această decizie a privit acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, s-a reținut, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., că "Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă, iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului".

Fiind vorba despre o plată datorată salariatului, se creează acestuia un prejudiciu patrimonial și are dreptul la repararea integrală și efectivă a prejudiciului, conform art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din C. civ., care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). În cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să fie încălcat.

Plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), iar actualizarea sumei datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), dând expresie astel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge ca prescrisă cererea de obligare la plata diferențelor salariale pentru perioada anterioară datei de 28.06.2016, va menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 661 din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel București – secția a IX – a contencios administrativ și fiscal.

Casează în pare sentința recurată și, în rejudecare, respinge ca prescrisă cererea de obligare la plata diferențelor salariale pentru perioada anterioară datei de 28.06.2016.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.