ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.09.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4109/2021

HOTĂRÂRE
22.09.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4109/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată inițial la Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub numărul de dosar x/2021, petenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata-autoritate contractantă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, anularea Deciziei nr. 503/C1/146.161/11.03.2021 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

2.1. Prin Decizia nr. 939/30.03.2021, Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov și a dispus declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin Decizia nr. 329/8.05.2021, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și, în consecință a declinat competența de soluționare a plângerii formulate de petenta A. S.R.L. Craiova, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, în favoarea Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin încheierea contractului de achiziție publică se urmărește asigurarea pazei a trei clădiri care deservesc în mod direct și exclusiv Autostrada A3, parte integrantă din infrastructura de transport de interes național, serviciile de pază fiind, prin urmare, aferente acestei infrastructuri.

Întrucât obiectul achiziției publice îl reprezintă serviciile de pază aferente unor obiective integrate în autostrada A3, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 32 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, care stabilesc o competență teritorială exclusivă în favoarea Curții de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal pentru toate procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică de servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes național, legea nefăcând distincție între legătura directă, indirectă, conexă sau accesorie a acestor lucrări sau servicii cu infrastructură de transport de interes național, singura condiție prevăzută de legiuitor fiind aceea ca serviciile sau lucrările respective să fie aferente acestei infrastructuri.

2.3. Prin Decizia nr. 1402/17.06.2021, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și, în consecință a declinat competența de soluționare a plângerii formulate de petenta A. S.R.L. Craiova, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, în favoarea Curții de Apel Brașov– secția de contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictul.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că nu este incidentă ipoteza reglementată de alin. (2) al art. 32 din Legea nr. 101/2016, întrucât contractarea unor servicii de pază pentru obiective aflate pe autostrada A3 nu poate fi considerată o procedură de atribuire de servicii ce face parte din infrastructura de transport de interes național, astfel cum este ea definită în mod limitativ de către art. 2 din O.G nr. 2/2021.

Înalta Curte, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Obiectul prezentei cauzei este reprezentat de plângerea formulată de petenta A. S.R.L. Craiova împotriva unei decizii pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor prin care au fost soluționate mai multe contestații formulate în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect "Servicii de pază cu personal CIC Ungheni + Spații de servicii autostrada A3, desfășurată de către CNAIR S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov.

Potrivit art. 32 alin. (1) și (2) din Legea 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor:

"(1) Instanța competentă să soluționeze plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate de Consiliu este curtea de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază teritorială se află sediul autorității contractante. Plângerile se soluționează de complete specializate în achiziții publice.

(2) Instanța competentă să soluționeze plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate de Consiliu privind procedurile de atribuire de servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes național, astfel cum este definită de legislația în vigoare, este Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal".

Rezultă din prevederile legale de mai sus, că instanța competentă teritorial să soluționeze plângerile formulate împotriva deciziilor CNSC se stabilește, ca regulă, după criteriul sediului autorității contractante, cu excepția situației în care procedura de atribuire privește atribuirea de servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes național, caz în care instanța competentă teritorial este Curtea de Apel București.

Potrivit art. 2 din O.G. nr. 2/2021: Sistemul național de transport are caracter strategic, constituie parte integrantă a sistemului economic și social și are următoarele componente: a) infrastructurile de transport rutier, feroviar, naval și aerian; b) mijloacele de transport; c) operatorii de transport și ai activităților conexe transporturilor; d) sistemele de management al traficului și sistemele de poziționare și navigație.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 203/2003: Componentele rețelei de transport sunt: infrastructura de transport, rețeaua de management al traficului și rețeaua sistemului de poziționare și navigație

Serviciile care fac obiectul procedurii de atribuire vizează paza următoarelor obiective: CIC (Centru de Întreținere și Monitorizare) Ungheni situat pe tronsonul autostrăzii A3 km 4+500; două Spații de servicii situate pe fiecare parte a autostrăzii A3 km 8+400 (stânga+dreapta).

Or, așa cum corect a apreciat Curtea de Apel București, contractarea unor servicii de pază pentru obiective aflate pe autostrada A3 nu poate fi considerată o procedură de atribuire de servicii ce face parte din infrastructura de transport de interes național, astfel cum este ea definită în mod limitativ de către art. 2 din O.G nr. 2/2021.

Scopul legiuitorului a fost de a stabili o competență specială exclusivă a Curții de Apel București pentru contracte care au ca obiect îndeplinirea de lucrări aferente infrastructurii de transport de interes național, în sensul restrâns, astfel cum este definit de art. 2 din O.G. nr. 2/2021 și nu de a interpreta extensiv acest articol, în sensul că se aplică această competență specială oricăror contracte adiacente celor privind infrastructura națională.

Prin urmare, în speță nu este incidentă ipoteza reglementată de art. 32 alin. (2) din Legea 101/2016, astfel că instanța competentă teritorial se determină după criteriul sediului autorității contractante prevăzut în alin. (1) al art. 32 din Legea 101/2016.

Având în vedere că sediul autorității contractante Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov se află în localitatea Brașov, față de dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea 101/2016, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5969/2021
procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertelor depuse de Asocierea A. și societatea intervenientă. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Hotărârea Curții de Apel București, secția a V
ÎCCJ 2022-01-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 505/2022
, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus conexarea dosarului nr. x/2021 la dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Completului Recurs Achiziții Publice V al secției a VIII-a contencios administrativ și
ÎCCJ 2023-12-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6137/2023
u și a declinat competența teritorială de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași în contradictoriu cu pârâta S.C.
ÎCCJ 2024-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1502/2024
I-a civilă a Tribunalului Iași - complet specializat litigii civile, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel Iași pentru soluționarea conflictului negativ de competență. 1.d) Prin sentința nr. 205/2023 di
ÎCCJ 2020-02-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 654/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencio
Sursă