ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 654/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A. SRL - B. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA și Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, a solicitat suspendarea executării și a efectelor Documentului constatator nr. x emis în data de 5 decembrie 2018 referitor la îndeplinirea obligațiilor contractuale - final, emis de Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Direcția Regionala de Drumuri și Poduri Craiova (CNAIR SA - DRDP Craiova) cu nr. x din 6 decembrie 2018 și a Documentului constatator nr. x emis în data de 5 decembrie 2018 referitor la îndeplinirea obligațiilor contractuale - final, emis de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova (CNAIR SA - DRDP Craiova) cu nr. x din 6 decembrie 2018, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin Sentința civilă nr. 50 din 11 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale ca neîntemeiată.

A respins cererea formulată de reclamanta A. SRL - B. SRL prin liderul asocierii A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 50 din 11 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. SRL - B. SRL prin Liderul Asocierii A. SRL, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că Sentința civilă nr. 50 din 11 martie 2019 a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) și ș), art. 14, art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a art. 971 din H.G. nr. 925/2006, a O.U.G. nr. 34/2006, a art. 1549 - 1554 C. civ.

Se apreciază de către recurenta-reclamantă că prima instanța, în mod nelegal și netemeinic, a concluzionat ca în prezenta cauză nu ar exista un caz bine justificat, în sensul art. 2 (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin soluția pronunțată instanța încălcând prevederile art. 14, 15, 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, art. 971 din H.G. nr. 925/2006, art. 1549 - 1554 C. civ. Prima instanța, în mod nelegal și netemeinic, a considerat ca nu au fost relevate împrejurări de fapt sau de drept care sa fie de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității documentelor constatatoare a căror suspendare s-a solicitat.

A învederat faptul că prima instanța a respins, în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 97 din H.G. nr. 925/2006, motivul invocat în susținerea cererii de suspendare referitor la temeiul de drept greșit și nelegal în baza căruia au fost emise documentele constatatoare. Astfel, documentele constatatoare ar fi trebuit emise în temeiul H.G. nr. 925/2006 (Normele de aplicare a O.U.G. nr. 34/2006), nu temeiul/în conformitate cu prevederile art. 166 din H.G. nr. 395/2016 (Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016).

Recurenta-reclamantă învederează că un alt motiv de nelegalitate a documentelor constatatoare invocat prin cererea de suspendare, neanalizat de instanța de fond, se referă la punctul 9 al acestora, "Prejudicii care au fost sau care ar fi putut fi aduse autorității contractante pe perioada derulării contractului "la care Beneficiarul a menționat: "Beneficiarul a solicitat cu titlu de daune moratorii și/sau compensatorii contravaloarea garanției de bună execuție, reprezentând 10% din valoarea de contract acceptata, în RON fără TVA. " Astfel, Beneficiarul nu a precizat dacă suma pretinsă reprezintă daune compensatorii sau daune moratorii, fiind o diferență de regim juridic între cele două tipuri de daune și nu a precizat care este prejudiciul concret suferit și cum a fost cuantificat.

De asemenea, consideră că în mod nelegal și cu încălcarea art. 14, 15 și a art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prima instanță nu a analizat susținerile referitoare la paguba iminentă, cu motivarea că cele două condiții (cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente) trebuie îndeplinite cumulativ și, având în vedere ca s-a concluzionat că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, nu se impune analizarea celei de-a doua condiții.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că sentința civilă recurată cuprinde motive străine de natura cauzei.

Prima instanța a reținut și a motivat soluția pronunțată, în mod nelegal și netemeinic, pe faptul că autoritatea contractantă ar fi indicat, în mod greșit, temeiul juridic al rezilierii, deși, prin cererea de suspendare s-a invocat faptul că autoritatea contractantă a emis în mod nelegal documentele constatatoare a căror suspendare o solicită, în temeiul art. 166 din H.G. nr. 395/2016 deși acestea ar fi trebuit emise în temeiul art. 971 din H.G. nr. 925/2006. Acesta este un motiv străin de natura pricinii deoarece obiectul prezentei cauze îl constituie suspendarea executării și efectelor documentelor constatatoare în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 iar motivele de reziliere se referă la fondul raporturilor juridice dintre părți care nu face/nu fac obiectul cauze.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 4 octombrie 2019, intimata-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a invocat excepția nulității recursului ca fiind nemotivat și pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de către instanța de fond, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanță.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, înregistrat la dosarul cauzei la data de 22 octombrie 2019, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului ca nefondată și, pe fond, respingerea susținerilor intimatei din întâmpinare și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (...) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Lipsa acestor motive sau neîncadrarea lor în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. sunt sancționate cu sancțiunea nulității, potrivit dispozițiilor art. 489 C. proc. civ.

Instanța constată că motivele de nelegalitate despre care face vorbire dispoziția legală anterior menționată se referă, în primul rând, la indicarea considerentelor pentru care partea apreciază că hotărârea recurată este nelegală, lipsa acestora atrăgând sancțiunea menționată.

Sub aspectul temeiului de drept procesual, se reține că partea are obligația de a indica, în cuprinsul cererii de recurs, motivele de nelegalitate pe care le apreciază că sunt incidente însă este suficientă indicarea considerentelor pentru care hotărârea recurată este apreciată a fi nelegală, încadrarea în drept a acestora, într-unul dintre motivele de la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. putând fi făcută chiar de către instanța de control judiciar din oficiu.

În prezenta cauză, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a indicat în mod expres incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a susținut argumente în acest sens, astfel că instanța de control judiciar poate trece la analiza incidenței acestora.

Față de cele expuse, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată excepția nulității, în baza prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurenta-reclamantă este nefondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea va cuprinde:

a) partea introductivă, în care se vor face mențiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) și (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de ședință, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanței, numărul dosarului, data, numele, prenumele și calitatea membrilor completului de judecată, numele și prenumele grefierului, numele și prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum și mențiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere;

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;

c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în parag. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Deși s-ar putea invoca ca argument împrejurarea că motivarea oferită de prima instanță pentru respingerea acțiunii ar fi succintă, Înalta Curte constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este și el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Reclamanta A. SRL - B. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA și Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, a solicitat, în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării și a efectelor Documentului constatator nr. x emis în data de 5 decembrie 2018 referitor la îndeplinirea obligațiilor contractuale - final, emis de Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Direcția Regionala de Drumuri și Poduri Craiova (CNAIR SA - DRDP Craiova) cu nr. x din 6 decembrie 2018 și a Documentului constatator nr. x emis în data de 5 decembrie 2018 referitor la îndeplinirea obligațiilor contractuale - final, emis de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova (CNAIR SA - DRDP Craiova) cu nr. x din 6 decembrie 2018, până la pronunțarea instanței de fond.

Susținerile recurentei potrivit cărora instanța de fond a concluzionat în mod nejustificat că argumentele aduse în favoarea nelegalității actelor administrative contestate nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă, sunt nefondate.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune, atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În considerentele sentinței recurate, procedând la analiza îndeplinirii condiției cazului bine justificat, prima instanță a reținut că motivele invocate de reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne cu ușurință prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, fiind necesară o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

Înalta Curte consideră că judecătorul fondului a aplicat corect dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, neputându-se pretinde instanței de contencios administrativ ca în limitele acestei proceduri sumare să tranșeze motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în afirmarea existenței condiției cazului bine justificat.

În ceea ce privește critica recurentei-reclamante potrivit căreia instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă, în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, a invocat mai multe argumente pe care instanța de fond nu le-a analizat separat, ci a concluzionat că, nu există îndoieli puternice cu privire la legalitatea actelor a căror suspendare se solicită. De asemenea, că, argumentele invocate de recurenta-reclamantă pot fi analizate doar în cadrul cererii de chemare în judecată care vizează fondul litigiului dedus judecății.

Totodată, Înalta Curte reține că susținerile recurentei-reclamante sunt nefondate în privința îndeplinirii condiției cazului bine justificat. Astfel, motivele recurentei-reclamante privind nelegalitate actelor a căror suspendare se solicită și care ar rezulta din faptul că, acestea au fost emise în conformitate cu prevederile art. 166 din H.G. nr. 359/2016, deși actele a căror suspendare se solicită ar fi trebuit emise în temeiul H.G. nr. 925/2006, contractul dintre părți fiind încheiat în anul 2013, respectiv faptul că, beneficiarul nu a precizat, în cuprinsul acestora, dacă suma pretinsă reprezintă daune compensatorii sau daune moratorii, neprecizând nici care este prejudiciul concret suferit și cum a fost cuantificat, sunt aspecte care vizează fondul pretențiilor deduse judecății și care nu pot fi analizate în cadrul cererii de suspendare. În cadrul cererii de suspendare, instanța verifică doar aparența de nelegalitate a actelor contestate iar nu legalitatea acestora.

Analizând condițiile necesare suspendării executării actului administrativ, în ceea ce privește cazul bine justificat, cercetând motivele invocate de reclamantă, s-a constatat în mod întemeiat de către instanța de fond că acestea nu sunt de natură să contureze o aparență de nelegalitate suficient de concludentă.

În consecință, în mod judicios a constatat prima instanță inexistența elementelor care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ contestat.

Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, reține că cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în același timp, iminența producerii unei pagube semnificative și reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esențial pentru a motiva existența cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiția pagubei iminente și, implicit, motivele de recurs invocate sub acest aspect, nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului formulat de reclamanta A. SRL - B. SRL prin Liderul ASOCIERII A. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. SRL - B. SRL prin Liderul ASOCIERII A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 50 din 11 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2020.

GGC - LM