ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5/2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 1 iulie 2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub număr de dosar x/2016, reclamanta SC A. SA a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1816,45 RON, reprezentând contravaloare despăgubire, la plata sumei de 578,53 RON, reprezentând dobânda legala calculata de la data de 09.08.2013 și până la data de 30.06.2016, la plata dobânzii legale calculate în continuare până la plata integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 2203 din 28 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1816,45 RON cu titlu de despăgubiri, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare calculată asupra sumei de 1816,45 RON de la data de 09.08.2013 până la achitarea integrală a debitului, precum și suma de 1897,64 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (720 RON onorariu avocat, 177,64 RON taxă judiciară de timbru, 1000 RON onorariu expert).

Împotriva acestei sentințe, pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași a declarat apel.

Prin Decizia civilă nr. 3122/2018 din 14 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și a fost anulat apelul formulat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 3122/2018 din 14 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

La termenul din 5 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, din oficiu, a invocat excepția necompetenței sale materiale în soluționarea recursului.

Prin Decizia nr. 426 R din 5 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, cu majoritate, a admis excepția necompetenței sale materiale de soluționare a recursului și, în consecință, a declinat competența de soluționare a recursului declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași împotriva Deciziei civile nr. 3122/2018 din 14 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu reclamanta SC B. SA, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție; opinia separată a doamnei judecător C. fiind în sensul respingerii excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București.

Recursul a fost înregistrat la 23 noiembrie 2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ.: "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)".

Legea nr. 2/2013 a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la 31 decembrie 2018 inclusiv.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni spre soluționare judecarea recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituțională.

Prin Decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."

Așa fiind, în raport cu dezlegarea dată prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii anterior evocată, ținând cont și de art. 517 alin. (4) C. proc. civ., conform căruia: "Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I", precum și de faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul București, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel București, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.: "nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași împotriva Deciziei civile nr. 3122/2018 din 14 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2019.

GGC - GV