ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4105/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 septembrie 2019, pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de lângă Tribunalul Mureș, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizațiilor procurorilor D.N.A și D.I.I.C.O.T, prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 25, în raport cu funcția deținută sau cu care a fost asimilată potrivit legii, începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 21.12.2018, data pensionării sale, potrivit Decretului nr. 1289 din 21.12.2018, emis de Președintele României,

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâților la calcularea, plata si alocarea sumelor necesare pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1449/17.12.2019, Tribunalul Mureș – secția civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei, reținând incidența dispozițiilor art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017.

2.2. Prin sentința civilă nr. 482/30.03.2021, Curtea de apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș – secția civilă; a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Față de obiectul dedus judecății, Curtea de apel a constatat că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile speciale ale art. 7 Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin care legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

Or, în cauză, reclamanta nu a formulat o astfel de plângere și nici nu a parcurs procedura contestației împotriva actului administrativ al ordonatorului de credite (aspect rezultat în mod cert din acțiunea reclamantei), ci a solicitat obligarea pârâților la plata unor drepturi bănești, constând în diferențele de drepturi salariale pretins cuvenite lor, urmare a constatării stării de discriminare invocate.

În ceea ce privește litigiile privind drepturile salariale ale personalului din familia ocupațională Justiție, în afara situației circumstanțiate prevăzute la art. 7, Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 și art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competența de soluționare instanțelor de contencios administrativ, astfel că acestea urmează a intra sub jurisdicția muncii. În aceste condiții, litigiul de față nu are natura unuia de contencios administrativ.

Curtea constată că instanța competentă material a soluționa litigiul de față este instanța specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecății (plata unor diferențe de drepturi salariale) intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ, astfel că devin aplicabile în ceea ce privește stabilirea competenței materiale prevederile Codului muncii.

II. Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș – secția civilă (complet specializat în conflicte de muncă).

Din analiza petitelor cererii de chemare în judecată, redate la pct. 1 din prezenta decizie, rezultă că reclamanta nu solicită anularea unui act administrativ tipic și nici nu deduce judecății un act administrativ asimilat.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, dispoziții legale de strictă interpretare și aplicare, ce nu pot fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă, materială și teritorială a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal fiind reglementată pentru situații clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Înalta Curte constată că acțiunea, astfel cum a fost configurată de reclamantă, are ca obiect principal plata, în temeiul legii, a unor diferențe salariale, ce derivă dintr-un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile prevederile art. 95 alin. (1) și (2) din Legea nr. 567/2004 coroborat cu art. 269 din Codul muncii și art. 208-210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

În conformitate cu dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Dând eficientă principiului disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță în limitele învestirii, având în vedere dispozițiile legale sus-menționate și obiectul acțiunii de față, Înalta Curte apreciază că este competentă să soluționeze cauza în primă instanță secția specializată în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalului.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș – secția I civilă (complet specializat în conflicte de muncă).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Mures, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2021.