ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4104/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 04.06.2020, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanții Municipiul Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – Direcția generală Programul Operațional 2014-2020, anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 249/22.04.2020 și a larea notei de neconformitate nr. x/12.02.2020.

2.1. Prin sentința nr. 5907/13.11.2020, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competenta soluționării cauzei formulată de reclamanții Municipiul Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în favoarea Tribunalului Timiș – secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că partea subordonată în raportul de drept administrativ dedus judecății (autoritatea publică) nu este reclamanta Municipiul Timișoara, aceasta fiind beneficiara contractului de finanțare, în sensul art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv persoana vătămată în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea 554/2004, ci pârâtul Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltării și Administrației, ca organ de stat care, acționând în regim de putere publică, în virtutea competențelor legale de gestionare a fondurilor europene, a emis actele administrative atacate, fiind incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, prevederi care atribuie competența exclusivă instanței de la sediul reclamantei, iar nu prevederile tezei a II- a aceluiași text de lege.

2.2. Prin sentința nr. 409/14.04.2021, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța competentă să soluționeze conflictul.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Timiș a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate, care stabilesc competența teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în raport de calitatea reclamantului, care este o autoritate publică.

II. Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

În cauză, reclamanții Municipiul Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, prin care au solicitat anularea unor acte administrative emise de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrație.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce privește consecințele pe care le atrage încadrarea reclamantului, instituție publică, în categoria persoanelor vătămate prin actul administrativ contestat, asupra instanței competente să judece cauza.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței: "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamantul Municipiul Timișoara are calitatea de instituție publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză are calitatea de instituție publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituție publică/autoritate publică.

Deși în prezenta cauză reclamantul acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o instituție publică are calitatea de reclamantă într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situația reclamanților persoane fizice sau juridice, competența trebuie tranșată în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituție publică/autoritate publică, fără a face distincție între situațiile în care instituția publică/autoritatea publică acționează în calitate de parte vătămată și cele în care acționează ca emitent al actelor atacate.

Prin urmare, în considerarea calității de instituție publică a reclamantului Municipiul Timișoara și a locului situării sediului pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este Tribunalul București.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Municipiul Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației - Direcția Generală Programul Operațional Regional 2014-2020, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2021.