ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2066/2021

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 4321 din 25 septembrie 2020, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Timișoara în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în favoarea Tribunalului Timiș.

Investit prin declinare, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 121 din 9 februarie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Timișoara, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a constatat tivit conflict negativ de competență, a suspendat cauza și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în cauză, reclamantul Municipiul Timișoara, prin Primar, a solicitat anularea unor acte administrative emise de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, autoritate publică centrală cu sediul în București.

Potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum fost modificată prin Legea nr. 212/2018 "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său." Prin teza a II-a a alin. (3) anterior citat, se stabilește competența teritorială exclusivă în raport de calitatea reclamantului, cu condiția ca acesta să facă parte din categoria autorităților publice, a instituțiilor publice sau a celor asimilate acestora, într-o atare ipoteză, urmând a se adresa exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului. Astfel, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) teza a-II-a "Reclamantul autoritate publică instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Prevederile legale mai sus evocate au intrat în vigoare la data de 02.08.2018 prin Legea nr. 212/2018 din 25 iulie 2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 658 din 30 iulie 2018 și abrogă expres prevederile anterioare ale art. 10 alin. (3), forma în vigoare anterioară datei la care a survenit modificarea invocată și care stabileau dreptul reclamantului de a se adresa, fie instanței de la domiciliul său, fie celei de la domiciliul pârâtului, precum și interdicția legală de a invoca necompetența teritorială în cazul în care a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului.

Textul mai sus evocat, prin termenii imperativi pe care îi întrebuințează, a instituit situații noi de competență teritorială exclusivă care, derogând de la normele de competență de drept comun, sunt de strictă interpretare astfel încât părțile nu au posibilitatea de a stabili competența altor instanțe decât cele expres indicate de legiuitor.

Rezultă cu evidență că normele cuprinse în art. 10 alin. (3) teza a-II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum au fost modificate, stabilesc competența teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, iar faptul că au natura unor norme de competență de ordine publică pe care părțile nu o pot înlătura, rezultă din cuprinsul art. 129 alin. (2) pct. 3 din Noul C. proc. civ.

Prin urmare, în raport cu data înregistrării cererii de chemare în judecată (25.05.2020), ținând cont de aplicarea în timp a noii reglementări și de faptul că autoritatea publică pârâtă are sediul în municipiul București, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, intrată în vigoare la data de 02.08.2018, instanța competentă teritorial fiind Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ si fiscal.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Timișoara în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2021.