ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4082/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2018, astfel cum a fost modificată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând să se constate refuzul nejustificat de soluționare a cererii nr. x/13.11.2018, emis cu exces de putere; obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri morale de 1 leu și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1284 din 3 aprilie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 1284 din 3 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând, ca temei al căii de atac, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a făcut a făcut o expunere rezumativă a împrejurărilor care au fundamentat demersul efectuat către Consiliul Superior al Magistraturii și a arătat, în esență, că sentința primei instanțe este nelegală pentru că: se întemeiază pe 5 prevederi tardive din Constituție, respectiv art. 125 alin. (1), art. 134 alin. (1), art. 126 alin. (1) și art. 133 alin. (1), care nu se regăsesc în răspunsul CSM și nu pe dispozițiile Legii nr. 317/2004; încalcă dispozițiile art. 21 alin. (1) și art. 126 alin. (1) din Constituție; cuprinde motive contradictorii în sensul că, pe de o parte, reține competența ICCJ- CSM să facă justiție, deoarece fac parte din autoritatea judecătorească, pe de altă parte, neagă competența acestora de a sancționa judecătorii CCR în cazul încălcării legii;a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

II. Procedura derulată în recurs

Intimatul pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susțineri din recurs și acțiunea introductivă.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Recurentul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ un refuz, considerat nejustificat, de rezolvare a unei petiții adresate Consiliului Superior al Magistraturii prin care a solicitat sancționarea disciplinară a judecătorilor Curții Constituționale.

Prin adresa de răspuns nr. x/2018, intimatul i-a comunicat reclamantului că, din perspectiva atribuțiilor reglementate de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior la Magistraturii, sancționarea judecătorilor Curții Constituționale nu intră în competența sa.

Față de acest răspuns, prima instanță a constatat că nu există un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor art. 2 lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004, exercitarea dreptului de apreciere al autorității având loc în limitele competențelor stabilite prin Constituția României și prin Legea nr. 317/2004, fără încălcarea vreunui drept sau a unei libertăți ale reclamantului.

Analizând criticile aduse sentinței atacate, Înalta Curte constată că, deși recurentul reclamant și-a întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în realitate nu invocă motive de recurs în sensul procedural al termenului, ci interpretează într-o manieră proprie prevederile art. 134 alin. (2) și art. 1 alin. (4) din Constituția României, raportat la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, considerând că intimatul-pârât are competența să sancționeze și judecătorii Curții Constituționale, aspecte care vor fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima instanță a identificat corect atât obiectul demersului judiciar, cât și reperele normative aplicabile raportului juridic dedus judecății.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 65 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale "stabilirea abaterilor disciplinare ale judecătorilor, a sancțiunilor și a modului de aplicare a acestora este de competența exclusivă a Plenului Curții Constituționale".

În mod corect, în temeiul dispozițiilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că nu poate soluționa cererea reclamantului având în vedere că îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor.

Rezultă deci, cu evidență, că acțiunea disciplinară soluționată de Consiliul Superior al Magistraturii se referă la faptele imputabile judecătorilor și procurorilor care au fost admiși în magistratură în temeiul Legii nr. 303/2004.

Or, judecătorii Curții Constituționale sunt numiți în funcție în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 47/1992, astfel: trei judecători sunt numiți de Camera Deputaților, trei de Senat și trei de Președintele României.

Astfel cum în mod judicios a reținut instanța de fond, raportat la prevederile constituționale, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii are competența de a sancționa judecătorii încadrați în instanțele care fac parte din autoritatea judecătorească, nu și pe aceia care au fost numiți în condițiile Legii nr. 47/1992, judecători ai Curții Constituționale.

Nici Constituția României și nici alt act normativ nu conferă Consiliului Superior al Magistraturii posibilitatea de a sancționa judecătorii Curții Constituționale sau de a exercita un control al exercitării atribuțiilor acestora.

Pe cale de consecință, instanța de fond a constatat în mod corect că răspunsul autorității emitente nu poate fi circumscrise unui refuz nejustificat de rezolvare a plângerilor, în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme solicitarea formulată nu este de competența Consiliului Superior al Magistraturii, stabilirea abaterilor disciplinare ale judecătorilor Curții Constituționale, a sancțiunilor și a modului de aplicare a acestora fiind de competența exclusivă a Plenului Curții Constituționale.

IV. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de casare sau de modificare a sentinței potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1284 din 3 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2021.