ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3921/2021

Circumstanțele cauzei Prin încheierea pronunțată în data de 20.06.2018 în dosarul nr. x/2017 de către Tribunalul București, secția a II a contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Guvernului României formulat de reclamanții A. și B.. Împotriva încheierii pronunțate în 20.06.2018, reclamanții au declarat apel înregistrat la Curtea de Apel București sub nr. x/2017*/a1 la data de 06.08.2018. Prin decizia civilă nr. 76/23.08.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității apelului, invocată din oficiu și a respins apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B., în contradictoriu cu intimații-pârâți Universitatea București și Guvernul României prin premier C., ca inadmisibil, cu aplicarea prevederilor art. 457 alin. . 3 C. proc. civ. privind exercitarea căii de atac prevăzute de lege de la comunicarea acestei hotărâri. Prin contestația în anulare formulată la data de 30.08.2018 contestatorii A. și B. au solicitat în contradictoriu cu intimații Universitatea București și Guvernul României-prin premier C., admiterea contestației. În motivare contestatorii au arătat că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută, citațiile emise de Completul vacanță 4 Apel pe data de 08.08.2018 sunt lovite de nulitate absolută, invocând lipsa parafei Președintelui CAB –jud D., iar pe actul depus la data de 14.08.2018 în care a invocat acest aspect s-a pus termen la data de 23.08.2018, care este tardiv, nelegal și contrar dispozițiilor art. 64. A arătat că nu au fost legal citați și nu au fost prezenți la termenul în care a avut loc judecata deoarece citațiile fără parafa președintelui Curții de Apel București sunt lovite de nulitate absolută. Au mai arătat că dezlegarea dată apelului este rezultatul unor grave erori materiale, respectiv apelul trebuia judecat în termen de 10 zile de la înregistrarea dosarului, respectiv înregistrarea s-a făcut la data de 06.08.2018 și judecarea apelului trebuia să se facă cel târziu la data de 16.08.2018 și nu pe 23.08.2018. Totodată au arătat că hotărârea atacată este pronunțată cu încălcarea legii și este lovită de nulitate absolută, iar instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a CCR depusă la dosar pe data de 21.08.2018.

Hotărârea atacată cu recurs Prin Decizia nr. 120 din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorii-reclamanți A. și B. în contradictoriu cu intimații-pârâți Universitatea București, Guvernul României, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva Deciziei nr. 120 din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A. și B..

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra cererii de recurs În considerarea dispozițiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte analizând condițiile de admisibilitate ale cererii de recurs, va respinge cererea de față, ca inadmisibilă. Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Înalta Curte va avea în vedere că sfera hotărârilor supuse căii de atac a recursului este determinată, cu caracter general, de dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege. Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că pot face obiect al recursului doar hotărârile primei instanțe, când sunt date fără drept de apel, sau hotărârile instanței de apel, fiind delimitată astfel, expres și limitativ, categoria hotărârilor judecătorești supuse acestei căi de atac. În aceste condiții, părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Din datele speței de față rezultă că recursul a fost promovat împotriva deciziei civile nr. 120 din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B., iar respectiva decizie este definitivă și nu putea fi atacată cu recurs. Cu alte cuvinte, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurentul a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, care nu face parte din categoria hotărârilor care, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, fiind definitivă, ceea ce este inadmisibil.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 457 alin. (1) și art. 483 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.