ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4038/2018

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 iunie 2012, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2012, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Primăria Sectorului 3 București, prin Primar și Ministerul Administrației și Internelor, prin Direcția Generală Juridică, a solicitat obligarea pârâților la comunicarea informațiilor solicitate prin cererea anexată și, totodată, obligarea pârâților la plata daunelor în sumă de 1.000.000 RON. 1.

Prin Sentința civilă nr. 6194 din 31 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal. 1.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23 noiembrie 2012, sub nr. x/2012. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 4302 din 10 iunie 2014, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Primăria Sectorului 3 București, prin Primar și Ministerul Administrației și Internelor, prin Direcția Generală Juridică, ca neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată împotriva Sentinței civile nr. 4302 din 10 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal Împotriva Sentinței civile nr. 4302 din 10 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A. și B., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Soluția instanței de recurs Prin Decizia civilă nr. 3310 din 31 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de B. împotriva Sentinței civile nr. 4302 din 10 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Calea de atac extraordinară formulată în cauză 5.1. Împotriva Deciziei civile nr. 3310 din 31 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au formulat contestație în anulare A. și B., înregistrată la data de 11 iunie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018 Contestația în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. de la 1865 (astfel cum a reținut instanța învestită cu soluționarea căii de atac extraordinare), iar în motivarea cererii, contestatorii au învederat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, în condițiile în care completul 13 de recurs a judecat dosarul în lipsa unei repartizări aleatorie. Contestatorii au susținut că dezlegarea dată recursului este rezultatul a trei erori materiale, și anume: intimata Primăria Sectorului 3 nu a depus întâmpinare, împrejurare de care instanța nu a ținut cont; întâmpinarea formulată de intimatul Ministerul Afacerilor Interne a fost depusă cu depășirea termenului de 25 de zile, fiind tardivă; a fost depășit termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru motivarea hotărârii. Contestatorii au arătat că instanța de control judiciar, respingând recursul, a omis să cerceteze motivele de casare invocate, respectiv cele privind încălcarea normelor de competență materială de către tribunal și pronunțarea hotărârii cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe. 5.2. Prin cererea înregistrată la data de 21 august 2018, contestatorii au solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 și ale 45 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, în raport de prevederile art. 16 și art. 21 din Constituția României. În motivarea cererii, contestatorii au învederat că art. 2 din Legea nr. 230/2007 este neconstituțional întrucât nu prevede explicit obligația asociațiilor de proprietari de a afișa la avizier datele de identificare referitoare la cont bancar, e-mail și numele și apartamentul unde locuiește președintele asociației. Cât privește art. 45 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, acest text de lege este neconstituțional întrucât nu se prevede o obligație în sarcina asociațiilor de proprietari de a deschide conturi bancare.

Soluția pronunțată asupra contestației în anulare 6.1. Prin încheierea din 5 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 și ale 45 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, formulată de contestatorii A. și B. 6.2. Prin Decizia nr. 4314 din 5 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B., împotriva Deciziei civile nr. 3310/31.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Calea de a atac exercitată în cauză Împotriva Deciziei civile nr. 4314 din 5 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2018, precum și împotriva încheierii din 05 septembrie 2018, pronunțată în același dosar, au declarat recurs contestatorii A. și B., solicitând casarea hotărârilor atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 și ale art. 45 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, precum și admiterea contestației în anulare. În dezvoltarea recursului, contestatorii susțin că decizia atacată este lovită de nulitate absolută, fiind pronunțată cu nerespectarea probelor administrate în dosar și cu nerespectarea temeiului de drept invocat de contestatori, respectiv art. 16 și art. 21 alin. (3) din Constituție, art. 5 din C. civ., Legea nr. 544/2001 și Legea nr. 544/2004. În ceea ce privește încheierea din 5 septembrie 2018, contestatorii susțin că instanța în mod greșit a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 și ale art. 45 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, fiind încălcat grav principiul egalității de tratament, creându-se o situație discriminatorie. În acest sens, contestatorii reiau integral criticile de neconstituționalitate expuse în cuprinsul cererii depuse în dosarul curții de apel.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la data de 21.11.2018, intimatul Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva Deciziei nr. 3310/31.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal II.1. Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva Deciziei nr. 3310/31.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, excepție invocată atât de intimatul Ministerul Afacerilor Interne, cât și de instanța de judecată, din oficiu, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.", din acest text normativ rezultând că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Totodată, Înalta Curte va avea în vedere și prevederile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora: "Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată." Înalta Curte constată că Decizia civilă nr. 4314 din 5 septembrie 2018 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în soluționarea contestației în anulare declarată împotriva Deciziei nr. 3310 din 31 mai 2018, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. x/2012. Această din urmă hotărâre are caracter irevocabil, întrucât a dezlegat recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 4302 din 10 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal. Pe cale de consecință, recursul declarat de contestatorii A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 4314 din 5 septembrie 2018 privește o hotărâre cu caracter irevocabil, în raport de dispozițiile art. 320 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în sensul art. 299 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia: "Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului". Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorii A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 4314 din 5 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de contestatorii A. și B. împotriva încheierii din 05 septembrie 2018 este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin încheierea recurată, curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 și ale art. 45 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, textele criticate neavând legătură cu soluționarea contestației în anulare. Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși contestatorii au întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, recursul de față va fi analizat prin raportare la prevederile art. 304 din C. proc. civ. de la 1865, reținând că, prin raportare la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, contestația în anulare se judecă potrivit prevederilor C. proc. civ. de la 1865, astfel încât calea de atac este supusă dispozițiilor aceluiași cod. Prin recursul declarat în cauză, contestatorii au indicat succint că, prin respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, a fost încălcat principiul egalității de tratament, ceea ce a condus la o gravă discriminare, fără a detalia această critică. Analizând aceste susțineri, în raport de prevederile art. 16 din Constituție, având în vedere și lipsa unei motivări detaliate a cererii de recurs, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de contestatori, curtea de apel realizând o corectă analiză a condițiilor de admisibilitate ale cererii, astfel cum sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Prevederile criticate prin excepția de neconstituționalitate nu prezintă relevanță în raport de obiectul învestirii instanței de judecată, soluționarea contestației în anulare fiind circumscrisă aspectelor de ordin procedural sesizate de contestatori prin calea extraordinară de atac (respectiv existența unor erori materiale și a omisiunii cercetării unor motive de casare de către instanța care a pronunțat Decizia nr. 3310/31.05.2018, atacată prin contestația în anulare). Dispozițiile art. 2 și art. 45 alin. (4) din Legea nr. 230/2007 prezintă relevanță doar în soluționarea fondului cauzei și o eventuală neconformitate cu dispozițiile constituționale ar putea fi avută în vedere în măsura în care s-ar pronunța o soluție de admitere a contestației în anulare și s-ar ajunge la rejudecarea fondului. Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident niciunul dintre motivele de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatorii A. și B. împotriva încheierii din 05 septembrie 2018, ca nefondat.