ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2562/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, secția civilă în data de 10 noiembrie 2014, sub nr. de Dosar x/2014, reclamantul A. a chemat în judecata pe pârâtul Primarul General al Municipiului București, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună sancționarea pârâtului Primarul General al Municipiului București pentru refuzul nejustificat de a aduce la îndeplinire sentința civila nr. 871/23.09.1998, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și acordarea de daune materiale și morale.

Prin Sentința civilă nr. 2272 din 20 martie 2015, Judecătoria Sectorului 5 București, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale și a înaintat cauza spre competența soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pricina a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 16 aprilie 2015, sub nr. de Dosar x/2014

Prin Sentința nr. 1887 ședința din Camera de Consiliu din 26 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată prin întâmpinare.

S-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul primarul general al municipiului București, ca inadmisibilă față de autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 3195 din data de 22 octombrie 2013 pronunțate în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3533 din data de 30 septembrie 2014.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul a formulat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 488 pct. 4, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. și dispozițiile art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În esență, recurentul-reclamant susține că hotărârea primei instanțe este nelegală, instanța de fond cu rea credință a refuzat punerea în executare a Sentinței civile nr. 871/1998, încălcând principiul autorității de lucru judecat.

Recurentul susține că, prin hotărârea atacată, prima instanță i-a confiscat proprietatea, ceea ce reprezintă o atingere adusă dreptului de acces la justiție și o încălcare a prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 iunie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Prin Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză, s-a opinat în sensul considerării ca întemeiată a excepției nulității recursului, raportorul desemnat arătând că cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. c) și d) din C. proc. civ., întrucât: (i) în cererea de recurs nu este indicată hotărârea atacată, ci doar Dosarul nr. x/2014; (ii) în cuprinsul cererii de recurs nu sunt indicate niciunul dintre motivele de nelegalitate, iar criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluțiile pronunțate de prima instanță prin hotărârea recurată.

Având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 488 și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurentul își întemeiază cererea, iar criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluțiile pronunțate de prima instanță prin hotărârea recurată.

Deși recurentul-reclamant a indicat, în mod formal, că recursul se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 4, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. și dispozițiile art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, motivele de recurs sunt eliptice, confuze, nestructurate și nu cuprind critici de legalitate raportate la hotărârea recurată.

Se observă, astfel, că dezvoltarea motivelor de recurs nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această nelegalitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ. De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege, și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat A. împotriva Sentinței nr. 1887 din 26 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM