ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1331/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Primarul General al Municipiului București, să se dispună sancționarea acestuia, pentru refuzul nejustificat de a aduce la îndeplinire Sentința civilă nr. 871/23.09.1998, definitivă și învestită cu formulă executorie, spre dauna intereselor sale legitime.

Curtea de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2626 din 7 octombrie 2014, a admis excepția autorității de lucru judecat, respingând acțiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă, reținând că cererea reclamantului de sancționare a pârâtului Primarul General al Municipiului București pentru refuzul nejustificat de a aduce la îndeplinire Sentința nr. 871 din 23 septembrie 1998 a format și obiectul dosarului nr. x/3/2013, demers soluționat prin Sentința nr. 3195 din 22 octombrie 2013.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 7 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a reiterat împrejurările de fapt expuse și în fața primei instanțe, susținând că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea sa, întemeiată pe prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 29 februarie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

1.1. Argumente de fapt și de drept relevante

În cauză, astfel cum s-a reținut și în raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din același cod.

Astfel, recurentul deși indică prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 7 din C. proc. civ., nu dezvoltă vreunul din motivele de recurs prevăzute de aceste texte de lege și nu aduce sentinței atacate vreo critică, ce ar putea fi încadrată într-unul din motivele prevăzute de art. 488 din cod, preluând aceleași considerente invocate pe fondul cauzei.

Prin urmare, susținerile recurentului nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 2626 din 7 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2016.

Procesat de GGC - CL