Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.10.2017
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3055/2017

HOTĂRÂRE
18.10.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3055/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 498 din 24 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2017. Procesat de GGC - MM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-09-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2562/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, secția civilă
ÎCCJ 2017-04-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1568/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și f
ÎCCJ 2016-04-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1331/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admini
ÎCCJ 2018-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 553/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bu
ÎCCJ 2015-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2815/2015
Decizia nr. 2815/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului București pentru ca prin hotărârea ce se
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă