Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2018
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2030/2018

HOTĂRÂRE
17.05.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2030/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 17 mai 2018 Asupra recursului de față; A. Obiectul cererii introductive.

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință: Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta B. S.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 2562 din 20 septembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Ploiești. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2018.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4213/2018
Ședința publică din data de 10 octombrie 2018 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3716 din 19 aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Ploiești, secția
ÎCCJ 2018-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3973/2018
Ședința publică din data de 3 octombrie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 01 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradi
ÎCCJ 2018-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2838/2018
Ședința publică din data de 13 iunie 2018 Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București, la data de 09.11.2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. (Romania) S.A., a solicitat ca pri
ÎCCJ 2018-06-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3086/2018
Ședința publică din data de 21 iunie 2018 Asupra recursului de față; A. Obiectul cererii introductive. 1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Slobozia, la data de 19.10.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe
ÎCCJ 2018-09-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3621/2018
Ședința publică din data de 25 septembrie 2018 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 7 iunie 2016 pe rolul Judecătoriei Ploiești, sub nr. x/2016, reclam
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă