ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3911/2021

Ședința publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța, reclamanta RA Exploatarea Domeniului Public și Privat constanța, în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Biroul de Inspecție Economico - Financiară, a solicitat anularea Deciziei nr. 56/P/16.10.2014 privind soluționarea plângerii prealabile formulată de RAEDPP Constanța împotriva Dispoziției obligatorii nr. 384/14.04.2014; anularea parțială a Dispoziției obligatorii nr. 384/14.04.2014 în privința măsurilor nr. 5-12; suspendarea executării Deciziei nr. 56/P/16.10.2014 privind soluționarea plângerii prealabile și a Dispoziției obligatorii nr. 384 din 14.04.2014 în privința măsurilor nr. 5-12, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 133 din 03.09.2015 Curtea de Apel Constanța a admis, în parte, cererea de chemare în judecată în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta RA Exploatarea Domeniului Public și Privat (RAEDPP) Constanța, în contradictoriu cu pârâții D.G.R.F.P Galați - Biroul de Inspecție Economico Financiară Constanța - Tulcea, Ministerul Finanțelor Publice - Biroul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor și D.G.R.F.P Galați - AJFP Constanța, a anulat, în parte, Decizia nr. 56/P/16.10.2014 și Dispoziție obligatorie nr. 384/14.04.2014, numai în privința măsurilor dispuse la pct. 11 și pct. 12 și a respins cererea de suspendare, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta RA Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța cât și pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați.

Prin decizia civilă nr. 1927 din 14.05.2018 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile formulate de pârâte împotriva sentinței civile nr. 133 din 3 septembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, a casat sentința civilă atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 191/CA din 26 noiembrie 2018 a Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, a fost anulată în parte Dispoziția obligatorie nr. 384/14.04.2014, emisă de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Biroul de Inspecție Economico Financiară Constanța – Tulcea în sensul că măsurile de recuperare a prejudiciului dispuse la punctele 5-12 din Dispoziția obligatorie nr. 384/14.04.2014 se aplică pentru perioada 01.01.2013 – 28.02.2014, s-a respins ca nefondată cererea de anulare a Deciziei nr. 56/P/16.10.2014, emisă de către Ministerul Finanțelor Publice – Biroul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor. A fost respinsă cererea de suspendare a executării Dispoziției obligatorii nr. 384/14.04.2014 ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanta Regia Autonomă "Exploatarea Domeniului Public și Privat" Constanța și pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - reprezentată prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Ministerul Finanțelor (fost Ministerul Finanțelor Publice) - Biroul de Soluționare a Plângerilor și a Contestațiilor - reprezentată de DGRFPG-AJFPC.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă Regia Autonomă "Exploatarea Domeniului Public și Privat" Constanța a apreciat că pentru toate măsurile de la punctele 5-12, instanța de fond nu a analizat motivul de nelegalitate al prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește recuperarea presupuselor prejudicii de către Regie.

A arătat instanța de fond că nu se mai impune analizarea acestui motiv de nelegalitate, deoarece a fost restrânsă perioada pentru care recurenta este răspunzătoare, în raport de controlul anterior. În opinia recurentei, instanța de fond trebuie să facă și analiza prescripției dreptului la o eventuală acțiune în limitele Decretului nr. 167/1958, art. 2.517 C. proc. civ.

În ceea ce privește măsura nr. 5, susține recurenta că, instanța de fond a făcut o interpretare greșită a prevederilor HCLM-urilor care stabileau tariful pentru "Teatrul de tineret și de păpuși", HCLM 370/2001 fiind sediul materiei (legea) greșit aplicată. A mai arătat că era aplicabil tariful de 0,4 RON/mp deoarece teatrul are activitate productivă.

Activitatea productivă nu înseamnă în mod obligatoriu activitate de producție industrială sau cu valoare economică. Pe de altă parte, i s-a reproșat recurentei că nu a făcut dovada că s-ar fi vândut bilete de către acest teatru.

Cu privire la măsura nr. 6, apreciază că instanța de fond a aplicat în mod greșit HCLM 370/2001 (norma de drept material) care stabilea tariful de 5,18 EUR/MP/lună în cazul alimentației publice-autoservire. Autoservirile sunt unități de alimentație publică iar nu restaurante.

În fine, dar nu în ultimul rând, în privința măsurii nr. 9 privitoare la situația galeriei de artă a UAP (Uniunea Artiștilor Plastici), apreciază că instanța a făcut o aplicare greșită a H.G. nr. 5/1992, dând o valoare superioară HCLM nr. 370/2001.

Pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - reprezentată prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Ministerul Finanțelor (fost Ministerul Finanțelor Publice) - Biroul de Soluționare a Plângerilor și a Contestațiilor - reprezentată de DGRFPG-AJFPC apreciază ca hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident în speță motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată recurenții că prin sentința recurată, instanța de fond a admis în parte acțiunea, reținând că în mod eronat echipa de control din cadrul DGRFP Galați și-a îndreptat verificările și asupra unei perioade (01.01.2010-31.12.2011) pentru care s-au impus anumite măsuri, în condițiile în care perioada supusă controlului trebuia să înceapă cu data de 01.01.2013.

Ori, potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, aprobată prin Legea nr. 107/2012 "Dreptul organelor de inspecție economico-financiară de a stabili obligații în sarcina operatorului economic se prescrie în termen de 5 ani de la incheierea exercițiului financiar cu excepția cazului în care legea dispune altfel".

În ceea ce privește perioada de efectuare a inspecției economico-financiare, potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011, precizează recurenții că acesta se poate efectua în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabilit obligații în sarcina operatorilor economici.

În opinia recurenților, contractele prin care se realizează veniturile din închirierea spatiilor cu altă destinație decât aceea de locuință ale regiei nu au fost verificate pe perioada prescripției, iar organele de control au constatat nereguli în derularea acestora, perioada supusă inspecției a fost extinsă de la 01.01.2010 .

În acest context, având în vedere perioada stabilită pentru efectuarea controlului prin ordinul de serviciu și în temeiul prevederilor art. 11 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 94/2011, în mod corect organul de inspecție economico-financiară a extins perioada supusă verificărilor în termenul de prescripție.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

2.1. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate doar în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, instanța de control judiciar reține că la Măsura nr. 5, s-a constatat că prin Contractul de închiriere nr. x/11.03.2005, prelungit prin acte adiționale ulterioare, recurenta -reclamantă a închiriat Teatrului pentru Copii și Tineret spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință, în suprafață de 70,66 m

2

- spațiu depozitare, situat în Constanța, str. x.

Obiectul contrctului este, într-adevăr, un spațiu cu destinația de depozitare, nici din cuprinsul acestui contract nici al altor înscrisuri nu rezultă că ar fi aferent unei activități comerciale sau productive. Mai mult decât atât chiar recurenta-reclamantă a arătat în plângerea prealabilă că spațiul este destinat depozitării recuzitei și materialelor folosite de către artiști și este aferent spațiului de prezentare piese de teatru pentru copii și spațiului cu destinația casă de bilete. Or, activitatea de producție sau prezentarea unei piese de teatru, chiar dacă activitatea în sine presupune vânzarea biletelor pentru acces, nu este o activitate comercială sau una de producție ci o activitate cultural-artistică, iar prin HCLM nr. 370/2001 se prevăd tarife diferite, în funcție de destinația spațiilor închiriate, așa cum în mod just a reținut instanța de fond.

Prin urmare, în mod legal a fost dispusă prin măsura contestată luarea măsurilor de recuperare a prejudiciului produs prin perceperea unui cuantum inferior al chiriei lunare.

Cu privire la Măsura nr. 6, recurenta-reclamantă arată, în esență, că în mod nelegal organul de control a reținut că pentru stabilirea chiriei ar fi avută în vedere destinația de alimentație publică, care nu pot fi încadrate în categoria de restaurante, întrucât chiriașul a licitat pentru un spațiu în care a precizat expres că intenționează să desfășoare o activitate de alimentație publică - autoservire.

Instanța de fond a apreciat, în baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, că în mod corect s-a dispus de către recurenții-pârâți recuperarea sumei cu care au fost diminuate veniturile recurentei - reclamante potrivit contractului de închiriere nr. x/10.09.2012. Aceasta măsură a fost avută în vedere pentru corectarea unei erori și respectarea prevederilor HCLM Constanta nr. 370/2001 privind tariful perceput pentru închirierea spațiilor cu o anumită destintație și recuperarea diferentei de chirie calculată și încasată eronat.

Cu privire la măsura nr. 9 recurenta-reclamantă arată, în esență, că nivelul chiriei stabilit prin Contractul de închiriere nr. x/04.06.2003 este legal, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 5/1992, art. 3

1

din Legea nr. 550/2002, Anexa H.G. nr. 1280/2003, în acest caz trebuind a se ține seama de calitatea chiriașului și de natura spațiului închiriat care urma a fi pus la dispoziție " în condiții de facilitate" nicidecum în aceleași condiții ca unui comerciant oarecare.

Prin HCLM Constanța nr. 524/19.12.2001 autoritatea publică locală a exceptat de la prevederile H.G. nr. 1228/1990 și H.G. nr. 85/1991 numai acele spații cu destinația de ateliere de creație, nu și galeriile de artă, pentru care au rămas aplicabile chiriile stabilite prin Anexa nr. 1, pct. 10-f din HCLM Constanța nr. 370/2001.

Contrar susținerilor recurentei, nu se poate considera că este de domeniul evidenței că prin HCLM Constanța nr. 524/19.12.2001 autoritatea locală a intenționat să respecte H.G. nr. 5/1992 inclusiv în ceea ce privește galeriile de artă întrucât, cu puterea evidenței, din cuprinsul HCLM Constanța nr. 524/19.12.2001 rezultă contrariul, fiind indicate spațiile pentru care se aplică Anexa 2 nu numai prin identificarea destinației - ateliere de creație a UAP, membrilor acestora dar și a indicativului din Anexa 1, ceea ce face ca omisiunea galeriilor de artă să fie o omisiune intenționată.

Astfel, în raport de actele administrative ale autorității publice locale, HCLM Constanța nr. 370/2001 completată prin HCLM Constanța nr. 524/19.12.2001, în baza cărora a fost încheiat contractul în cauză, se constată că, într-adevăr, Contractul de închiriere nr. x/04.06.2003 stabilește o chirie la un nivel inferior celei stabilite prin respectivele acte.

Împrejurarea că aplicarea chiriei stabilită prin HCLM Constanța nr. 370/2001 ar fi condus la refuzul încheierii/prelungirii contractului de către Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Constanța nu este una care să poată fi reținută de instanță ca fiind de natură a înlătura nelegalitatea constatată.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate de recurenți-pârâți, instanța de control judiciar reține că din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că perioada supusă verificării a fost 01.01.2010 - 31.12.2011 și 01.01.2013- 31.12.2013.

Astfel, recurenta-reclamantă a fost subiectul unui control privind situația, evoluția și modul de administrare al patrimoniului public și privat al unităților administrativ teritoriale de către RA de interes local pentru anul 2012.

Instanța de control judiciar observă, contrar susținerilor recurentei-pârâte DGRFP Galați, că obiectivele controlului efectuat de Camera de Conturi Constanța se suprapun celor ale controlului efectuat de către Biroul de Inspecție Economico Financiară din cadrul DGRFP Galați, din conținutul Raportului de control din data de 28 mai 2013 rezultând în mod clar că au fost verificate, printre altele, și contractele de închiriere a spațiilor cu altă destinație decât locuințe, din aceeași perspectivă avută în vedere și de către Biroul de Inspecție Economico Financiară din cadrul DGRFP Galați, și anume conformitatea chiriei stabilite cu HCLM Constanța nr. 370/2001. Or, așa cum se observă măsurile contestate de către recurenta-reclamantă au fost dispuse tot ca urmare a verificării conformității chiriei stabilite prin contractele nominalizate cu dispozițiile HCLM Constanța nr. 370/2001.

În acest context, corect a reținut instanța de fond că, dispozițiile art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2011, invocate în apărare de către recurenta-pârâta DGRFP Galați, nu pot fi aplicate cu ignorarea art. 11 alin. (2), potrivit căruia perioada supusă inspecției economico-financiare începe de la sfârșitul perioadei precedentei verificări de aceeași natură și cu aceleași obiective, în condițiile alin. (1), iar în situația în care operatorul economic a fost supus unei verificări de către Curtea de Conturi, obiectivele avute în vedere de auditorul public extern nu mai pot fi supuse inspecției economico-financiare, astfel că perioada supusă inspecției economico-financiare trebuia să înceapă de la 01.01.2013.

Instanța de control judiciar mai observă că deși perioada verificată de către recurenta-pârâtă exclude anul 2012, măsurile contestate impun recurentei-reclamante recuperarea prejudiciului creat prin perceperea chiriilor la un nivel inferior pentru perioada 01.01.2010-28.02.2014 (data întocmirii raportului de control) .

Astfel că, dacă perioada supusă inspecției economico-financiare începe de la sfârșitul perioadei precedentei verificări de aceeași natură și cu aceleași obiective este firesc ca și măsurile de recuperare a prejudiciului să fie dispuse numai în legătură cu perioada verificată.

Instanța reține că, chiar dacă recurenta-pârâtă, din principiu, poate să stabilească dispoziții cu caracter obligatoriu pentru o perioadă de 5 ani, această regulă trebuie coroborată cu dispozițiile din materia dreptului de prescripție a creanțelor civile, deoarece măsurile de realizare a veniturilor impuse de către recurenta-pârâtă au ca obiect astfel de creanțe civile.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă analizarea, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta Regia Autonomă "Exploatarea Domeniului Public și Privat" Constanța și pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - reprezentată prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Ministerul Finanțelor (fost Ministerul Finanțelor Publice) - Biroul de Soluționare a Plângerilor și a Contestațiilor - reprezentată de DGRFPG-AJFPC împotriva sentinței civile nr. 191/CA din 26 noiembrie 2018 a Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2021.