ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3898/2021

Ședința publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 22.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, au formulat contestație împotriva Deciziei nr. 14325/26.04.2018 a Fondului de Garantare a Asiguraților.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 4857 din 26 noiembrie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, a anulat Decizia FGA nr. 14325/26.04.2018. A dispus obligarea pârâtului să analizeze pe fond cererea de plată a reclamanților ce a făcut obiectul deciziei anulate. A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 55 RON pentru fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și mandat poștal.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 4857 din 26 noiembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

În opinia recurentului, sentința nr. 4857/26.11.2018 este netemeinică și nelegală, fiind rezultatul unei interpretări superficiale și vădit eronate a situației de fapt și a probelor administrate în cauză precum și a unei greșite interpretări și aplicări a legii de către instanța de fond.

Susține recurentul că în mod greșit instanța de fond a dispus anularea Deciziei nr. 14325/26.04.2018, emisă de FGA și a obligat recurentul să analizeze pe fond cererea de plată a reclamanților ce a făcut obiectul deciziei anulate și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 55 RON.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond în mod greșit a reținut că ".... pârâții au făcut dovada faptului că a intervenit întreruperea termenului, prin cererea din 23.03.2013, asa cum prevede art. 2532 - 2537 C. civ., în mod greșit pârâtul a considerat că data limită până la care reclamanții puteau pretinde un drept de creanță s-a împlinit la data de 17.02.2015 ."

Precizează recurentul că, termenul de prescripție începe sa curgă la data de 17.02.2012, iar întrucât petentii nu au făcut dovada faptului că ar fi intervenit vreo cauză de întrerupere sau suspendare, așa cum acestea sunt expres menționate de art. 2532 - 2537 C. civ., se trage concluzia potrivit căreia data limită până la care petentii puteau pretinde un drept de creanță s-a împlinit la data de 17.02.2015.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată netemeinicia excepției nulității recursului invocată de intimatul-reclamant prin concluziile scrise, urmând să o respingă, întrucât motivele de recurs formulate de recurentul-pârât se subscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauza de față, reclamanții A. si C. au formulat cererea de plată, nr. x/30.03.2016, prin care au solicitat să fie despăgubiți din disponibilitățile Fondului de Garantare a Asiguraților, cu suma de 800.000 RON compusă din 400.000 RON prejudicii morale pentru ficare dintre petenti ca urmare a decesului numitului D., ca urmare a accidentului rutier din data de 17.02.2012.

Prin decizia contestată nr. 4325/26.04.2018, s-a reținut că despăgubirea solicitata urmează să se respingă la plată având în vedere că s-a constatat faptul că între data evenimentului (17.02.2012) și data deschiderii procedurii de faliment a E. S.A (03.12.2015) s-a împlinit termenul de prescripție în conformitate cu art. 2517 din C. civ., în condițiile în care nu a intervenit niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 2532 din C. civ., cazurile de suspendare a prescripției sau de intrerupere a prescripției.

Instanța de control judiciar constată că, recurentul-pârât deși a invocat faptul că s-a împlinit termenul de prescripție, în cursul administrării cererii de despăgubire, nu a formulat către intimații-reclamanți vreo solicitare prin care să se dovedească eventual intervenția vreunui caz de suspendare sau întrerupere a prescripției.

În acest context, la data de 29.10.2018, intimații-reclamanți au depus în instanță, cererea de despăgubire, înregistrată la Registratura S.C. E. S.A. sub nr. x/23.05.2018, prin care au solicitat deschiderea dosarului de daună având ca obiect despăgubirea intimaților în calitate de părți vătămate, urmare accidentului de circulație care a avut loc in data de 17.02.2012, pentru decesul numitului D..

Prin urmare, corect s-a reținut că, deși termenul de prescripție a început să curgă la data de 17.02.2012, iar, intimații au făcut dovada faptului că a intervenit întreruperea termenului, prin cererea din 23.05.2013, așa cum prevăd art. 2532 - 2537 C. civ., în mod greșit FGA a considerat că data limită până la care intmații-reclamanți puteau pretinde un drept de creanțaă s-a împlinit la data de 17.02.2015.

Totodată, trebuie subliniat faptul că, deschiderea procedurii de faliment împotriva E. S.A. s-a făcut prin încheierea pronunțată la data de 03.12.2015, în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Bucuresti, devenind definitivă la data de 28.04.2016, termen de la care încep a se calcula cele 90 zile (pentru creanțele născute anterior rămânerii definitive), conform prevederilor mai sus menționate.

Față de cele anterior menționate, instanța reține că intimații-reclamanți au formulat cererea în termen legal, la 30.03.2016.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 4857 din 26 noiembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2021.