ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4048/2022

Ședința publică din data de 20 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 16.04.2019 reclamanta A., prin reprezentant legal, B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat anularea deciziei nr. 19366/07.03.2019 privind suma de 12.938,10 RON emisa de pârâta Fondul de Garantare a Asiguraților.

Prin sentința civilă nr. 898 din data de 03 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată și a anulat în parte decizia nr. 19366/07.03.2019 în sensul că art. 1 se modifică, pârâta fiind obligată la plata către reclamantă a sumei totale de 18.541,41 RON, din care 1041,41 RON cu titlu de daune materiale și 17.500 RON daune morale.

A respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 898 din data de 03 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul - pârât a arătat că instanța de fond nu a apreciat corect starea de fapt raportat la dispozițiile Legii nr. 213/2015 și la scopul constituirii Fondului de Garantare a Asiguraților, constituire și funcționare, care nu este un asigurator sau reasigurator.

Recurentul a menționat că, își menține apărările formulate prin întâmpinare și cele susținute oral în fata instanței de fond.

Recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților a susținut că nu este un asigurator sau reasigurator.

Pentru a oferi totuși un criteriu de cuantificare, legiuitorul prin prevederile din Normele de aplicare ale Ordinului nr. 14/2011 sau Ordinul nr. 23/2014 face trimitere expresă practica și jurisprudenta existentă, ca fiind unul dintre criteriile de apreciere a acestor tipuri de daune.

Din considerentele hotärârii nu rezultă faptul că instanța ar fi avut în vedere jurisprudența în materie.

Un alt criteriu pe care instanța de judecatä trebuia să-l aibă în vedere la stabilirea daunelor acordate era nu numai jurisprudența ci și principiul echității despre care se face vorbire în mod constant în doctrina referitoare la astfel de daune.

În ceea ce privește principiul echității, acesta nu a fost avut deloc în vedere de către instanță, deoarece el ar fi impus ca despăgubirile acordate să fie direct proporționale cu prejudiciul produs.

Daunele morale acordate nu trebuie sä constituie nici o îmbogälire fără just temei pentru reclamant, nici o eventuală amendă excesivă pentru pârâtă.

În determinarea cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale, pentru prejudiciile cauzate unei persoane printr-un accident rutier, instanțele sunt obligate să aibă în vedere principiul echității și stabilirea unui just echilibru între prejudiciul suferit reparatia acordată.

Aceasta întrucât scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale.

Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate.

Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonialä a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.

Faptul că, reparația trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar că ea nu se poate constitui în temei al înavuțirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, așa cum s-a menționat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv moral.

Intimata - reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor intimatei-reclamante invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ îl constituie decizia nr. 19366/07.03.2019, emisă de Fondul de garantare al asiguraților, prin care a fost admisă, în parte, cererea de plată formulată de petenta A. pentru suma de 12.938,10 RON cu titlu de despăgubiri și a fost respinsă cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată.

Prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată, constatând că intimata-reclamantă este îndreptățit la plata sumei totale de 18.541,41 RON, din care 1041,41 RON cu titlu de daune material și 17.500 RON daune morale.

Referitor la daunele morale, prima instanță a apreciat că sumele acordate cu acest titlu prin decizia contestată sunt insuficiente, chiar dacă cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, este necesar a fi analizate consecințele negative suferite de reclamant.

Astfel, s-a constatat că evenimentul asigurat a condus la acordarea unui număr de 35 de zile de îngrijiri medicale.

Potrivit Anexei 2 pct. 2 (pragul 2) din Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare - morale și materiale izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, vătămarea corporală gravă conduce la acordarea de daune morale încadrate în intervalul 210 - 500 RON/zi de îngrijire medicală, iar "încadrarea în punctaj se va face spre minim dacă vătămarea corporală a avut ca urmare una din consecințele expuse în cadrul acestui prag și spre maxim dacă vătămarea corporală a cumulat cel puțin două consecințe din cele expuse la acest prag".

Consecințele la care face referire textul citat se referă la: a) leziunile au lăsat urme vizibile; b) leziunile suferite au fost într-un număr mare, au provocat suferințe puternice, au lăsat traume fizice și psihice de durată, c) intervenții chirurgicale; d) a suferit complicații ulterioare, e) capacitatea de muncă a fost redusă.

Instanța de fond, în mod corect a apreciat că, acordarea unei despăgubiri orientate spre minim nu este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral.

Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurentului - pârât referitoare la faptul că instanța de fond nu a avut în vedere jurisprudența în materie, ca fiind unul dintre criterile de apreciere a acestor tipuri de daune, având în vedere că instanța de fond a apreciat că încadrarea făcută de pârât la nivelul pragului 2 din anexa arătată este greșită, reclamanta făcând dovada că a suferit leziuni într-un număr mare, care au provocat suferințe puternice, astfel că punctajul ce trebuia acordat reclamantei conform pragului 2 ar fi trebuit orientat către maxim, respectiv 500 RON/zi de îngrijire medicală. Astfel, reclamanta avea dreptul potrivit normelor FGA la plata sumei de 17.500 RON (500 RON X 35 zile de îngrijiri medicale).

De asemenea, nu pot fi primite nici criticile invocate de recurentul - pârât cu privire la calitatea sa de asigurator sau reasigurator și nici cele referitoare la divizarea prejudiciului în direct sau indirect.

Prin urmare, în cauză, judecătorul fondului, în mod corect, a apreciat, bazându-se pe mențiunile din cuprinsul Anexei 2 din Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea și completarea Decizie FGA nr. 142/26.05.2016, potrivit cărora "încadrarea în punctaj se va face ... spre maxim dacă vătămarea corporală a cumulat cel puțin două consecințe dintre cele două expuse la acest prag" și la consecințele produse și reținute în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală, că se impune acordarea unei despăgubiri în limita de 500 RON/zi de îngrijiri medicale.

Înalta Curte apreciază că cele reținute de prima instanță sunt corecte, iar soluția este în acord cu normele aplicabile, deoarece pentru încadrarea în pragul doi valoric este obligatoriu ca numărul de îngrijiri medicale să fie de cel puțin 30 de zile (reclamanta a prezentat certificat medico-legal pentru 35 zile de îngrijiri medicale) și să existe cel puțin două consecințe.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, reținând că sentința de fond este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 898 din 3 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2022.