ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3896/2021

Ședința publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal, la data de 20.04.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție anularea Ordinului nr. 05/16.01.2018 și a Ordinului nr. 53/12.02.2018 ale Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție privind reîncadrarea în funcție a acesteia conform Legii nr. 153/2017; obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui Ordin prin care să stabilească o încadrare a acesteia și un cuantum al venitului salarial brut astfel încât venitul salarial net cuvenit începând cu data de 01.01.2018 să fie egal cu cel care i se cuvenea la data de 31.12.2017; obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la plata diferențelor dintre venitul salarial net cuvenit la data de 31.12.2017 și cel efectiv încasat până la data soluționării irevocabile a prezentei cereri; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 4900 din 27 noiembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția de inadmisibilitate și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție ca inadmisibilă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Prima instanța a invocat din oficiu și a admis excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, motivat de împrejurarea că recurenta nu a înțeles să deducă judecății și Hotărârea Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de soluționare a contestației administrative formulate împotriva Ordinului nr. 05/16.01.2018 și a Ordinului nr. 53/12.02.2018 ale Președintelui înaltei Ciuți de Casație șl Justiție.

Recurenta susține că a precizat în scris la termenul din data de 13.11.2018 că nu a fost emisă hotărâre de colegiu la contestația formulată împotriva Ordinului nr. 5 din data de 16.01.2018 și Ordinului nr. 53 din data de 12.02.2018.

Prin urmare nu se poate admite - logic și juridic - că singura opțiune procesuală pe care o avea recurenta era aceea de a solicita instanței obligarea Înaltei Curți de Casație și Justiție la emiterea unei hotărâri de colegiu, aceasta deoarece: pe de-o parte se cauționează fără niciun temei pasivitatea nejustificată a entității obligate să soluționeze contestația într-un termen de 30 de zile; pe de altă parte, se încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție referitoare la liberul acces la justiție.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

2.1. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat doar în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 05/16.01.2018 și a Ordinului nr. 53/12.02.2018 ale Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție privind reîncadrarea în funcție a acesteia conform Legii nr. 153/2017; obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui Ordin prin care să stabilească o încadrare a acesteia și un cuantum al venitului salarial brut astfel încât venitul salarial net cuvenit începând cu data de 01.01.2018 să fie egal cu cel care i se cuvenea la data de 31.12.2017; obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la plata diferențelor dintre venitul salarial net cuvenit la data de 31.12.2017 și cel efectiv încasat până la data soluționării irevocabile a prezentei cereri.

Instanța de control judiciar reține că, recurenta-reclamantă specialist IT în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justițue, nu a înțeles să deducă judecății și Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, de soluționare a contestației administrative formulate împotriva Ordinului nr. 05/16.01.2018 și a Ordinului nr. 53/12.02.2018 ale Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, astfel după cum rezultă din dispozițiile art. 7 cap. VIII din Legea nr. 153/2017,,(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale anterior menționate care prevăd în mod expres ceea ce se atacă la Curtea de Apel București, respectiv hotărârea colegiului de conducere emisă în soluționarea contestației, rezultă că solicitarea recurentei-reclamante de anulare a deciziei de stabilire a drepturilor salariale corect s-a reținut că este inadmisibilă, controlul de legalitate în contenciosul administrativ fiind exercitat de instanță, în condițiile legii, doar asupra deciziei emise de colegiul de conducere, iar nu direct asupra actelor de stabilire a drepturilor salariale, împotriva cărora s-a formulat contestația prevăzută de art. 7 alin. (1) cap. VIII din Legea nr. 153/2017.

Susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora până în prezent nu ar fi fost emisă hotărârea colegiului de conducere nu schimbă datele speței de față, în lipsa unei norme legale speciale care să dispună în acest sens; acestea doar deschid recurentei calea de a deduce judecății, separat, raportul de drept administrativ grefat pe pretinsul refuz nejustificat al intimatei-pârâte de a soluționa în termen legal contestația administrativ, prin emiterea unei hotărâri de colegiu.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă analizarea, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 4900 din 27 noiembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2021.