ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3782/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta Primăria Municipiului București (PMB), prin Primarul General B., solicitând instanței să dispună:

- eliberarea unei autorizații de transport în regim de taxi 21.09.2015-20.09.2020 (diferită de Autorizația de transport nr. 2721);

- eliberarea unei autorizații taxi 21.09.2015-20.09.2020 (diferită de Autorizația taxi nr. 3379).

La data de 06.10.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de modificare a cererii introductive de instanță, în sensul adăugării următoarelor capete de cerere, solicitând obligarea PMB să comunice:Contractul de asistență juridică încheiat, cu avocatul (cabinetul) angajat să apere interesele PMB, în dosarul nr. x/2016;Hotărârea Consiliului General al Municipiului București prin care s-a aprobat achiziționarea serviciului de asistență juridică în dosarul nr. x/2016; Data și dovada de intrare în vigoare a respectivei hotărâri de consiliu.

Prin sentința nr. 6007/16.10.2017, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea modificată, a respins capetele de cerere privind eliberarea unei autorizații de transport în regim de taxi 21.09.2015-20.09.2020 (diferită de autorizația de transport nr. 2721) și eliberarea unei autorizații taxi 21.09.2015-20.09.2020 (diferită de autorizația taxi nr. 3379) ca neîntemeiate, a obligat pârâta să comunice reclamantului contractul de asistență juridică nr. x/27.10.2016, a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind obligarea pârâtei la comunicarea hotărârii C.G.M.B. prin care s-a aprobat achiziționarea serviciului de asistență juridică în prezentul dosar, a datei și dovezii de intrare în vigoare a respectivei hotărâri a C.G.M.B, a obligat pârâta să comunice reclamantului contractele de cesionare și/sau numerele dosarelor de pe rolul Tribunalului București referitoare la schimbarea beneficiarilor autorizațiilor taxi menționate în cererea nr. x/23.12.2016, cu excepția informațiilor cu privire la datele personale, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate, Tribunalul a reținut că această excepție a fost invocată de una din părțile dosarului și vizează dispoziții dintr-o lege în vigoare, dar dispozițiile vizate de excepția de neconstituționalitate nu au legătură cu soluționarea cauzei întrucât motivele pentru care reclamantei nu i s-au eliberat o autorizație de transport în regim de taxi 21.09.2015 – 20.09.2020 diferită de autorizația de transport nr. 2721 și o autorizație taxi 21.09.2015 – 20.09.2020 diferită de autorizația taxi nr. 3379 nu sunt reprezentate de limitarea numărului de autorizații taxi, ci de existența altei autorizații de transport și de posibilitatea de a deține o unică autorizație de transport, respectiv de inexistența unei proceduri aflate în desfășurare de atribuire a autorizațiilor taxi.

Prin recursul declarat, recurenta A. S.R.L. a criticat soluția pronunțată din perspectiva excepției de neconstituționalitate respinsă de fond prin încheierea din 16.10.2017, dar și cu privire la soluția de admitere în parte a acțiunii.

Prin decizia nr. 1928 din 30 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția prematurității și excepția tardivității recursului formulat de recurentul reclamant, invocate de către recurentul pârât, ca fiind neîntemeiate.

- a respins recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., respectiv de către recurenta-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 6007/16.10.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, având ca obiect "obligare emitere act administrativ", ca fiind nefondate.

Împotriva deciziei nr. 1928 din 30 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (2)-(4) din Legea nr. 38/2003, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 16 alin. (1). art. 21, art. 41, art. 45 și art. 135 alin. (1) și (2) din Constituția României, a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 în raport de art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1) și (2), art. 21, art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (2) și art. 31 alin. (2) din Constituția României, precum și cu privire la sintagma "procedura de atribuire a autorizațiilor taxi" din Legea nr. 38/2003 în raport de de art. 1, art. 4, art. 21și art. 31 din Constituție.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 29 aprilie 2021, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, constatarea abuzului de drept prin introducerea unei acțiuni vădit netemeinice și aplicarea unei amenzi judiciare recurentei-reclamante, în conformitate cu art. 189 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Calea de atac a recursului este deschisă nu doar în situația în care instanța respinge în mod explicit cererea de sesizare a Curții Constituționale, ci în toate situațiile în care se refuză sesizarea Curții Constituționale chiar dacă decizia instanței nu își găsește reflectarea în dispozitivul unei hotărâri, ci decurge din considerentele acesteia.

Așadar, recursul de față este admisibil atât în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu privire la care instanța s-a pronunțat în mod explicit, cât și în ceea ce privește soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 14 din Legea nr. 38/2003 și a sintagmei "procedura de atribuire a autorizațiilor taxi", din cuprinsul aceleiași legi cu privire la care instanța a considerat că nu trebuie să se pronunțe în mod explicit, întrucât aceeași problemă face obiectul recursului.

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că reclamanta a învestit Tribunalul București cu o cerere prin care a solicitat eliberarea unei autorizații de transport în regim de taxi 21.09.2015-20.09.2020 (diferită de Autorizația de transport nr. 2721) și a unei autorizații taxi 21.09.2015-20.09.2020 (diferită de Autorizația taxi nr. 3379).

În fața acestei instanțe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 14 din Legea nr. 38/2003.

Tribunalul București, prin sentința nr. 600/16.10.2017, a admis în parte cererea de chemare în judecată și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 14 din Legea nr. 38/2003, reținând că aceste dispoziții nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat recurs, formulând critici atât sub aspectul respingerii parțiale a acțiunii, dar și sub aspectul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În fața instanței de recurs, reclamanta a susținut recursul declarat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar prin răspunsul la întâmpinare a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 în raport de art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1) și (2), art. 21, art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (2) și art. 31 alin. (2) din Constituția României și a sintagmei "procedura de atribuire a autorizațiilor taxi" din Legea nr. 38/2003 în raport de de art. 1, art. 4, art. 21și art. 31 din Constituție.

Curtea de Apel București, prin Decizia nr. 1928/30.10.2020, a respins recursul reclamantei formulat atât împotriva soluției de respingere în parte a acțiunii, cât și recursul formulat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, respingând totodată și noua de sesizare a Curții Constituționale, formulată de reclamanta-recurentă în fața Curții de apel.

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat recurs în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Răspunzând criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, legiuitorul atribuie instanțelor în fața cărora a fost invocată excepția de neconstituționalitate, o competență limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite de alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentei-reclamante formulate prin răspunsul la întâmpinare, potrivit cărora, prezentul recurs se referă la trei excepții de neconstituționalitate ridicate în fața Curții de Apel București.

Astfel, cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 14 din Legea nr. 38/2003, se constată că în mod corect, Curtea de Apel București a apreciat, prin încheierea de amânare a pronunțării din 2 octombrie 2020, că deși s-au invocat temeiuri diferite prin raportare la articolele din Constituție, totuși articolul de drept material este acela care fixează obiectul excepției de neconstituționalitate, acesta fiind art. 14 din Legea nr. 38/2003 și a constatat că este deja investită cu soluționarea recursului formulat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu această excepție.

Această soluție este corectă, Înalta Curte constatând că într-adevăr problema admisibilității cererii de sesizare a curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 14 din Legea nr. 38/2003 făcea obiectul recursului cu care era investită Curtea de Apel București.

Contrar susținerilor recurentei, modificările aduse excepției reiterate în recurs, nu aveau nicio influență asupra problemei admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale. Chiar dacă argumentele de neconstituționalitate erau în mare parte, inedite, obiectul excepției de neconstituționalitate era același.

Or, condiția de admisibilitate impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992 se referă la existența unei legături între textul criticat și soluționarea litigiului, argumentele de neconstituționalitate și textele din Constituția României pretins încălcate fiind nerelevante din această perspectivă.

În consecință, Curtea de Apel București a constatat în mod corect că problematica admisibilității excepției de neconstituționalitate a art. 14 din Legea nr. 38/2003 formulată în recurs este comună cu una dintre criticele din recurs, astfel încât nu se impunea o analiză distinctă, prealabilă soluționării recursului.

În ceea ce privește susținerile referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "procedura de atribuire a autorizațiilor taxi", Înalta Curte constată că este corectă concluzia Curții de apel, reținută prin încheierea de amânare a pronunțării din 2 octombrie 2020, potrivit căreia această excepție se referă tot la art. 14 din Legea nr. 38/2003, fiind rezolvată și absorbită această chestiune de soluția deja pronunțată.

Referitor la criticile privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, Curtea de apel reținând corect că cercetarea unei posibile noi cereri de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 poate fi făcută numai in măsura in care recurentul reclamant s-ar găsi in situația de a fi prejudiciat in recursul declarat împotriva încheierii din 14.09.2017 pe temeiul tardivității cererii de recurs, în cauză nefiind aplicate sancțiunile prematurității sau tardivității.

Prin urmare, formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța în fața căreia a fost ridicată să verifice îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze Curtea Constituțională cu soluționarea excepției printr-o încheiere motivată, în ipoteza contrară urmând să dispună respingerea sesizării formulate.

Cum condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, deoarece excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei,condiție care nu este însă îndeplinită în cauză.

Astfel, așa cum în mod corect a reținut și instanța învestită cu cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că dispozițiile legale pretins a fi afectate de vicii de neconstituționalitate nu îndeplinesc condiția legăturii cu soluționarea cauzei, întrucât Curtea de apel nu a considerat că recursul este formulat nerespectarea termenului de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În acest sens, Înalta Curte reține că legătura dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată cu soluționarea cauzei nu este generată de simpla tangență a acestora cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.

Prin urmare, instanța învestită cu soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a reținut corect că dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură obiectul cauzei, fiind nefondate susținerile părții sub acest aspect.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata –pârâtă Primăria Municipiului București.

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1928 din 30 octombrie 2020 Curții de Apel București, secția a VIII – a secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.