ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3713/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 06.04.2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea Deciziei nr. 08/03.03.2015 emise de pârât iar, în subsidiar, reducerea cu 10% a amenzii aplicate prin decizia atacată, cu cheltuieli de judecată.

La data de 28.09.2015, reclamanta a formulat cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, cu următoarele capete de cerere:

- repunerea părților în situația anterioară, cu privire la plata amenzii în cuantum de 46.658 RON, ca urmare a anulării Deciziei nr. 08/03.03.2015

- în subsidiar, reaprecierea gravității faptei și calificarea acesteia ca fiind de gravitate mică, cu consecința stabilirii nivelului de bază al amenzii la 0,6% din cifra de afaceri pe anul 2013.

1.2. Prin sentința civilă nr. 247 din 1 februarie 2016, Curtea a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

1.3. Împotriva acestei sentințe, recurenta reclamantă A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar, în subsidiar, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată.

Prin Decizia nr. 812 din 20 februarie 2019, Înalta Curte a admis recursul recurentei-reclamante, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 05.06.2019, sub nr. x/2015*.

Prin sentința civilă nr. 2586 din 4 decembrie 2019, Curtea a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, recurenta reclamantă A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

În motivarea recursului, recurenta a arătat în esență următoarele:

Chestiune preliminară:

Prezentul Recurs este formulat în termen legal având în vedere că, în conformitate cu Decretul nr. 195/2020 și Decretul nr. 240/2020, termenele de exercitare a căilor de atac se întrerup pe perioada stării de urgență.

Așa cum a arătat, atât în fața instanței de fond Decizia nr. 08/03.03.2015 nu a fost pronunțată și adoptată de către Plenul Consiliului Concurenței în compunerea prevăzută, în mod imperativ, de legislația aplicabilă în materie.

Astfel, învederează că legislația aplicabilă este reprezentată de Legea concurenței nr. 21/1996 consolidată prin Ordonanța Guvernului nr. 12/2014 unde art. 19 alin. (1) din Lege are următorul conținut Consiliul Concurenței își desfășoară activitatea, deliberează și ia decizii în plen sau în comisii. Plenul Consiliului Concurentei se întrunește valabil în prezența, majorității membrilor săi si adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor prezenți.

Specifică că Legea 21/1996 prevede în art. 15 alin. (1) că "Plenul Consiliului Concurenței este un organ colegial și este format din 7 membri".

În speța de față, dacă la audieri Plenul a fost constituit din 4 membri la deliberări au participat numai 3.

Or, legea prevede că Plenul Consiliului Concurenței se întrunește valabil în prezența majorității membrilor săi fără să distinsă între faza audierilor și cea a deliberării iar majoritatea membrilor Plenului ia hotărâri cu votul majorității celor prezenți. După cum se știe 3 nu reprezintă majoritatea lui 7 astfel că Decizia Consiliului Concurenței nr. 08/03.03.2015 a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor legale arătate.

Chiar intimatul-pârât, prin întâmpinare, a recunoscut la pct. 14 că la data la care au avut loc audierile și deliberările, art. 19 din Legea concurenței fusese modificată prin O.G. nr. 12/2014.

În contradicție cu principiile dreptului tranzitoriu, intimatul-pârât consideră că textul art. 19 aplicabil speței este cel modificat de Ordonanța de Urgență nr. 77/2014 adoptată la data de 09 decembrie 2014.

În hotărârea atacată, instanța de fond notează, la fila x, para. 9, că esențiala este respectarea numărului membrilor în prezența cărora se apreciază că plenul este legal constituit.

Or, legea prevede că plenul este constituit din 7 membri, iar ceea ce a arătat este tocmai că plenul care a pronunțat Decizia nr. 08 din 03.03.2015 nu era constituit din majoritatea membrilor săi.

Față de această situație a relevat următoarele:

- Ordonanța Guvernului nr. 12 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 09 august 2014.

- La data de 30.10.2014, s-a întrunit Plenul Consiliului Concurenței în vederea audierilor părților implicate în investigație iar acest Plen, pe baza probelor colectate în timpul investigației și în urma audierii părților implicate, este abilitat să delibereze, adică să adopte hotărârea care închide investigația.

- Principiile dreptului tranzitoriu prevăd că legea nouă se aplică situațiilor care iau naștere după data intrării sale în vigoare.

- În speță, Decizia atacată reprezintă actul adoptat de Plenul Consiliului Concurenței în procedura care reglementează investigația în care au avut loc și deliberările din data de 31.10.2014.

- În concordanță cu principiile enunțate, se poate stabili că legea aplicabilă procedurii de investigație finalizată prin Decizia nr. 08/03.03.2015 este cea în vigoare la data declanșării investigației, deci la data de 02.04.2012. respectiv 25.04.2012.

Urmărind modificările cronologice ale Legii concurenței, în speță, actul normativ incident este Legea 21/1996, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/2010 din 05.08.2010 în care art. 20 dispune Consiliul Concurenței își desfășoară activitatea, deliberează și ia decizii în plen sau în comisii. Plenul Consiliului Concurenței se întrunește valabil în prezența a cel puțin 5 dintre membrii săi, iar hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor Plenului.

Indiferent de data de la care se apreciază conținutul Legii 21/1996 aplicabil investigației (fie data declanșării investigației decisă prin Hotărârile Plenului Consiliului Concurenței 02.04.2012 și 25,04.2012, fie data la care au avut loc audierile în Plen 30.10.2014) acesta nu poate fi cel modificat în data de 09.12.2014 întrucât ar contraveni principiului neretroactivitățil legii civile.

Față de cele arătate, Decizia nr. 08/03.03.2015 este nulă fiind adoptată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 21/1996.

Instanța de fond nu justifică și nu întemeiază aprecierea sa conform căreia primează o concepție holistică de apreciere a probelor în materie de concurență.

Și aceasta în contextul în care, în jurisprudența europeană, s-a consacrat principiul conform căruia, atunci când o încălcare a fost săvârșită de mai multe întreprinderi, trebuie examinată gravitatea relativă a participării la încălcare a fiecăreia dintre întreprinderi (Hotărârile Suiker Unie și alții/Comisia, punctul 83, punctul 623, și Comisia/Anic Partecipazloni, punctul 80, punctul 150), pentru a determina dacă, în ceea ce le privește, există circumstanțe atenuante sau agravante.

Instanța de fond se limitează să-și argumenteze considerentul doar din prisma instanțelor europene și de cele naționale fără să particularizeze și astfel să fi identificat jurisprudența europeană și/sau națională pe care își fundamentează argumentul.

Așa cum a arătat, jurisprudența europeană contrazice argumentul instanței de fond.

Argumentul că A. S.R.L. este o entitate juridică de sine stătătoare, cu personalitate juridică, neputând fii înglobată noțiunii de "A." a fost analizată, în mod greșit, de către instanța de fond.

Așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul Consiliului Concurenței, Societatea recurentă este o persoană juridică înființată în anul 2008 care desfășura, în perioada supusă investigației, activitatea de dispecerizare.

Referirile Consiliului Concurenței, pe tot parcursul investigației și în Decizia atacată, ia denumirea unică "A.", preluată, în mod identic, de Curtea de apel, contravin atât legislației românești aplicabile societăților cât și practicii instanței europene și a Comisiei în domeniul concurenței.

Astfel, fiecare societate primește la momentul înființării un număr și un cod unic de înregistrare care sunt specifice doar respectivei societăți și care reprezintă datele acesteia de identificare.

Prin urmare, o societate reprezintă o persoană juridică aptă de a-și asuma, în nume propriu, obligații și de a exercita drepturi consecință a actelor civile semnate de aceasta. Deci, o societate este un subiect de drept care intră în relații de drept civil, administrativ, fiscal etc.

Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din data de 17.07.2009, asociații aocietății noastre au decis defășurarea activității și sub sigla B. pe lângă cea deja existentă de A.. Hotărârea a fost înregistrată la Registrul Comerțului București prin încheierea nr. 71051/06.08.2009 și publicată în Monitorul Oficial al României.

După cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, în acea perioadă, în contractele încheiate de societatea recjurentă apărea numele A. S.R.L. urmată de denumirea National iar autoturismele dispecerizate de A. erau colantate NATIONAL.

Abia în toamna anului 2016, recurenta a solicitat Primăriei Municipiului București, odată cu rezilierea mai multor contracte de dispecerizare transportatori A., urmată de denumirea (B.), și folosirea altei sigle, și anume cea de A.. Și aceasta deoarece în luna septembrie 2016, societatea recurentă a devenit titulara măcrii A..

Niciun înscris de la dosarul cauzei nu îndreptățește să se considere că Societatea subscrisă este identică cu A. S.R.L., societate care activează pe ambele piețe relevante care au făcut obiectul investigației, încă din anul 2003.

Preluarea, în mod identic, de către prima instanță de judecată, a argumentelor intimatei-pârâte, lipsește hotărârea păronunțată de motivarea în fapt pe care trebuia să o facă instanța fondului.

În al doilea rând, apărările asemănătoare pe care le-au prezentat societățile A. și A. în fața Consiliului Concurenței au fost făcute sub îndrumarea aceluiași apărător.

Nici argumentul instanței de fond conform căruia în documentele emise de cele două societăți apare aceeași pagină web nu este în măsură sa dovedească identitatea între două persoane juridice distincte; pagina de web nu reprezintă element de identificare pentru o persoană juridică.

Corespondența electronică din datele de 26.10.2011 și 31.10.2011 este ulterioară datei la care A. Plus a decis modificarea tarifului pentru serviciile prestate.

Societatea a modificat tariful în luna iunie 2010 astfel că respectiva corespondență electronică nu poate fundamenta fapte petrecute cu un an jumătate înainte.

Dacă acea corespondență ar constitui mijloc de probă în speță ar dovedi poate doar faptul că în anul 2011 societățile se informau reciproc prin e-mail.

Mesajele electronice din datele de 16.10.2009 și 19.10.2009 nu pot dovedi faptul că A. Plșus era una și aceeași persoană cu A. atâta timp cât mail-uri apar persoane diferite - C. și D.- niciuna dintre acestea neacționând în numele celeilalte societăți.

Enumerarea, fără elemente de identificare (denumire, dată) a diverselor adrese emise de către societatea recurentă, precum și întrebarea pe care instanța de fond o formulează la fila x, ultimul paragraf nu aduc nicio clarificare asupra aspectului analizat neputând să aibe un răspuns preformulat atât timp cât documentele arătate mai sus sunt datate ulterior perioadei investigate de Consiliul Concurenței sau a datei la care societatea noastră a decis modificarea tarifului său.

Cele prezentate mai sus denotă distincția și existența de sine stătătoare a societății recurente față de A. S.R.L..

Nici argumentele pe care instanța de fond le formulează la fila x din hotărârea atacată nu sunt de natură să conducă la identitatea societății recurente cu cea a societății A..

Fără ca instanța fondului să identifice și să analizeze fapta pretins a fi fost săvârșită de către A. se străduiește să justifice poziția societății în cadrul unui așa zis grup A..

Abia în toamna anului 2016, recurenta a solicitat Primăriei Municipiului București, odată cu rezilierea mai multor contracte de dispecerizare transportatori A., urmată de denumirea (B.), și folosirea altei sigle, și anume cea de A.. Și aceasta deoarece în luna septembrie 2016, recurenta a devenit titulara mărcii A..

Analizând holisitc elementele față de care Consiliul Concurenței a sancționat recurenta, instanța de fond dă o greșită interpretare a acestora și face o greșită interpretare a probelor.

Reprezentantul firmei E. menționează, în declarațiile sale, că reprezentantul A. nu a participat la întâlnirea de la sfârșitul anului 2009 iar societățile care i-au cerut să crească tarifele fac parte din Camera Taximetriștilor București. De altfel, reprezentanții acestor societăți s-au întâlnit la sfârșitul anului 2009.

Or, aspectul acesta deosebit de important în analizarea faptei recurentei și particularizarea pedepsei a fost ignorat de către instanța de fond apreciind, în mod arbitrar, că din categoria societăților concurente face parte și A..

Nici Consiliul Concurenței și nici instanța de judecată nu specifică elementele temporale față de care comportamentul recurentei ar putea fi interpretat anticoncurențial.

Rolul extins pe care instanța de fond îl acordă faptului că recurentei nu a transmis Consiliului Concurenței dosarul depus la Primăria Municipiului București nu reprezintă un element de culpă din partea recurente) atât timp cât intimatul-pârât deținea pârghiile legale de a-l obține de la Primărie.

În condițiile în care nicio probă de la dosarul cauzei nu demonstrează participarea fără echivoc a recurentei la practica anticoncurențială (nu a participat la nicio întâlnire, nu a exercitat nicio influență asupra comportamentului niciunei societăți), nu se poate reține că modificarea tarifului în luna iunie 2010, după ce celelalte societăți apăruseră pe piață cu tarifele modificate încă din ianuarie 2010 reprezintă faptă anticoncurențială.

Așa cum s-a conchis în practica europeană, trebuie admis și în fața instanțelor naționale faptul că întreprinderile participante la concertare și care rămân active pe piață țin seama de schimbul de informații cu concurenții lor pentru a determina propriul comportament pe această piață.

Acest element, deși invocat de recurentă, nu a fost analizat de prima instanță de judecată.

Cum atât Consiliul Concurenței cât și prima instanță de judecată analizează pe A. rezultă că, în speță, nu a fost analizată gravitatea relativă a participării fiecărei societăți.

Or, jurisprudența europeană este în sensul că atunci când o încălcare a fost săvârșită de mai multe întreprinderi, trebuie examinată gravitatea relativă a participării la încălcare a fiecăreia dintre acestea.

Dacă s-ar fi făcut acest lucru, s-ar fi constatat că recurenta este o societate care își desfășura activitatea pe piața serviciilor de dispecerat taxi cu un număr de 182 autorizații de dispecerat de taxi în București dintr-un total de 7.137 de autorizații eliberate de Primăria Municipiului București, fiind doar unul din cele 42 de dispecerate de taxi existente pe piață la data investigației Consiliului Concurenței.

Societatea recurentă nu a participat la reuniunea de la sfârșitul anului 2009, Societatea nu a participat nici la reuniunea de la sediul Primăriei Municipiului București ce a avut loc la începutul anului 2011.

Societatea deține o cotă de piață de doar 0,99%.

Toate acestea arată că Societatea își desfășoară activitatea de sine stătător, semnând contracte în nume propriu fiind un actor pe piața serviciilor de dispecerat taxi iar identitatea acesteia cu A. S.R.L. nu este dovedită de niclun mijloc de probă, astfel: societatea are actele proprii de înființare, de înregistrare la organele fiscale, are patrimoniu propriu pentru care este plătitoare de taxe și impozite, are contracte în derulare, în nume propriu ș.a.

Așa cum am arătat, nu a analizat fapta proprie săvârșită de A. ci doar faptul că aceasta facem parte din grupul A..

Astfel, niciun înscris de la dosar nu indică "vinovăția" A. S.R.L..

Așa cum rezultă din analiza făcută de intimatul-pârât în Raport, A. S.R.L. deținătoarea unui număr de 182 de autorizații de dispecerat taxi, a unei cote de piață sub 1% nu putea săvârși o "încălcare gravă" a regulilor concurentei.

Pornind de la principiul aplicabil și în materia dreptului concurenței conform căruia răspunderea este personală, nicio persoană nu poate fi obligată să răspundă pentru faptele altei persoane.

Faptul că recurenta nu a stabilit niciun contat si nicio înțelegere cu alți transportatori taxi pentru modificarea concordantă a tarifelor este dovedit de neparticiparea, confirmată de alți transportatori, la niciuna dintre întâlnirile care au avut loc în perioada ce a făcut obiectul investigației.

Instanța de fond pentru a stabili fapta proprie a recurentei, ar fi trebuit să înlăture orice factori externi care influențează și determină activitatea de zi cu zi a unei companii. în speță, acest lucru nu s-a întâmplat.

În acest context, instanța de fond ar fi trebuit să analizeze schimbarea tarifului din prisma reglementărilor legislative în domeniu care impun afișarea tarifului la loc vizibil, inscripționat pe mașina destinată transportului de persoane în regim de taxi. Orice persoană cunoaște tarifele practicate de diverse companii de taxi din stradă astfel că nu este nevoie de nicio întâlnire, înțelegere care să determine cunoașterea tarifelor de taxi de diverse persoane/companii.

În condițiile în care recurenta a modificat tarifele la 6 luni după ce celelalte companii le modificaseră, aliniera A. la nivelul pieței pe care activează nu este rezultatul întâlnirilor cu ceilalți agenți economici din piață. Cunoașterea tarifelor de către orice companie de taxi are loc în mod public, de pe străzile Bucureștiului fiind un imperativ legislativ.

Deși instanța de fond nu analizează fapta proprie a recurentei ci doar sub aspectul că ea se circumscrie noțiunii A. reține, în mod surprinzător, caracterul temeinic al mconstatării pârâtei cu privire la răspunderea reclamantei pentru fapta proprie.

Neconsiderarea A. S.R.L. drept entitate juridică de sine-stătătoare a făcut imposibilă și analiza "rolului exclusiv pasiv sau imitativ" al recurente în ceea ce privește faptele reținute de Consiliu.

Din jurisprudența europeană reiese că dintre elementele de natură să evidențieze rolul pasiv al unei întreprinderi în cadrul unei înțelegeri pot fi luate în considerare caracterul sporadic al participărilor acesteia la reuniuni în raport de membrii obișnuiți ai înțelegerii (în cazul de față, A. S.R.L. intrată pe piața de profil în 2009 nu a participat la nicio reuniune), precum și intrarea tardivă a întreprinderii pe piața care a făcut obiectul încălcării, independent de durata participării la aceasta, precum și existența unor declarații exprese, în acest sens, din partea reprezentanților întreprinderilor terțe care au participat la înțelegere.

Toate aceste împrejurări există în cauză în ceea ce privește recurenta reclamantă, și anume: nu a participat la reuniunile reținute de Consiliul Concurenței, pe piața serviciilor de dispecerat taxi a intrat în anul 2009 și un an jumătate mai târziu a majorat tariful, există declarațiile reprezentantului E. care specifică, în mod expres, că reprezentantul societății noastre nu a participat la niciuna din cele două întâlniri. Aceste aspecte particularizau fapta societății noastre și pedeapsa aplicată.

Așa cum a arătat, modul în care Consiliul Concurenței a analizat și prezentat faptele și, apoi, a sancționat întreprinderile prevăzute în Decizia atacată contravine și principiului proporționalității consacrat de Legea 21/1996 în art. 1 alin. (3).

Recurenta a demonstrat că, în speță, a existat un tratament discriminatoriu al său față de societăți cu o cotă de piață mult mai mare decât cea a recurentei și ai căror reprezentanți au participat la întâlnirile din curusl anilor 2009 șl 2011 și care nu au fost sancționate. Lipsa caracterului discriminatoriu ar fi trebuit probată de către intimatul-pârât.

Tratamentul discriminatoriu pe care l-a aplicat recurentei Consiliul Concurenței raportat la societatea F. S.R.L. este contrar principiilor dreptului concurenței.

În timp ce față de această societate, pârâtul a statornicit că aceasta, cu o cotă de piață de 3,5%, a avut un rol imitativ acest aspect nu a mai fost analizat și nici aplicat în cazul recurentei cu o cotă de piață sub 3,5%, de fapt sub 1%.

Așa cum este menționat în Raport, F. este deținătoarea unui număr de 1551 de autorizații de transport de taxi dispecerizate (față de 182 ale societății noastre), fiind una dintre primele 5 societăți de pe piață și, în condițiile în care a participat la reuniunea dintre concurenți din anul 2009, avea puterea de a influența comportamentul celorlalți concurenți.

De altfel, la dosarul Consiliului Concurenței există declarații ale colaboratorilor F. privind presiunea exercitată de reprezentanții societății pentru majorarea tarifului de transport.

F. a modificat tariful în data de 24.06.2010, în aceeași perioadă cu A. însă această societate nu a fost sancționată.

În schimb, A. S.R.L., cu un număr de 182 de autorizații, cu o cotă de piață sub 3,5%, neparticipând la niciuna dintre reuniunile concurenților și neavând puterea de a influența comportamentul acestora, a fost sancționată. Recurenta a fost sancționată în condițiile în care nu a fost identificat niciun act material aparținând reclamantei care să statueze participarea sa la acțiunea concertată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8, precum și pe orice alte dispoziții legale incidente în cauză.

Legal citat, intimatul-pârât Consiliul Concurenței a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând în esență următoarele:

Scurtă prezentare a situație de fapt:

Prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 389/25.04.2012 și în baza atribuțiilor conferite de Legea concurenței nr. 21/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea concurenței), a Notei privind deschiderea unei investigații privind posibila încălcare a art. 5 alin. (1) din Legea concurenței de către întreprinderile active pe piața transportului de persoane în regim de taxi din Municipiul București, înaintată sub nr. x/02.04.2012, a Hotărârilor Plenului Consiliului Concurenței din data de 02.04.2012, respectiv 25.04.2012, s-a declanșat investigația având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și c) din Legea concurenței pe piața transportului de persoane în regim de taxi din Municipiul București și județul Ilfov.

Elementele avute în vedere la declanșarea investigației, mai sus menționate, au constat în:

- același tarif de transport în regim de taxi practicat de marea majoritate a transportatorilor care activează în Municipiul București și județul Ilfov (peste 90% din piață);

- modificările simultane sau într-un interval relativ scurt de timp a tarifului, realizate de companiile de transport în regim de taxi din Municipiul București și județul Ilfov;

- declarațiile publice ale reprezentanților operatorilor din domeniul serviciilor de transport în regim de taxi din Municipiul București și județul Ilfov referitoare la o stabilire în comun a nivelului tarifelor practicate, menținerea acestora la un anumit nivel, modificarea/majorarea acestora cu același procent;

- existența unei posibile înțelegeri de împărțire a pieței în ceea ce privește rutele de la/către Aeroportul Internațional Otopeni Henri Coandă.

În cadrul investigației, s-a procedat la efectuarea unor inspecții inopinate simultane la sediile mai multor întreprinderi și asociații reprezentative din domeniu, printre care și la sediul A. (în baza Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 400/25.04.2012).

Ulterior, potrivit dispozițiilor art. 42 si 43 din Legea concurenței, raportul de investigație a fost comunicat întreprinderilor investigate, respectiv A., în vederea formulării de observații.

Toate elementele probatorii identificate în cadrul investigației au condus la concluzia încălcării prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței printr-o practică concertată între întreprinderile participante și anume: A. S.R.L, A. S.RL, G. S.R.L., E. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., și J. S.R.L., care a avut ca obiect fixarea tarifului de transport în regim de taxi printr-o acțiune coordonată și concertată prin care s-a urmărit eliminarea oricărei incertitudini asupra prețului și astfel a concurenței prin preț între participanți. Deși practica anticoncurențială a vizat eliminarea concurenței pe o parte importantă din piață (mai mult de jumătate) efectul acesteia s-a întins în final pe 90% din piața de transport în regim de taxi și dispecerat din Municipiul București și Județul Ilfov.

În ceea ce privește analiza faptelor din punct de vedere al unei posibile înțelegeri de împărțire a pieței reprezentată de ruta București - Aeroportul Internațional Otopeni Henri Coandă între întreprinderile de transport în regim de taxi deținătoare de permis de acces auto în perimetrul aeroportului, autoritatea de concurență nu a identificat probe în sensul unei astfel de practici.

În ședința de deliberare din data de 11.12.2014, privind investigația declanșată în baza Ordinului nr. 389/25.04.2012, Plenul Consiliului Concurenței a decis: constatarea încălcării art. 5 alin. (1) din Legea concurenței de către A. și celelalte întreprinderi menționate la pct. 8 prin participarea la practica concertată având ca obiect fixarea tarifului de transport de persoane în regim de taxi și dispecerat în Municipiul București și județul Ilfov; precum și sancționarea A. cu amendă în cuantum de 46.658 RON, reprezentând 1,54% din cifra de afaceri realizată în 2013.

În lumina celor de mai sus, Consiliul Concurenței a emis decizia nr. 8 din 3 martie 2015. Împotriva acestei decizii, A. a formulat acțiune. Prin sentința civilă nr. 247 din 01.02.2016 Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de către A. ca neîntemeiată și a menținut ca legală și temeinică decizia Consiliului Concurenței nr. 8/03.03.2015. Împotriva sentinței civile nr. 247 din 01.02.2016 A. a formulat recurs. Prin decizia nr. 812 din 20 februarie 2019 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de către A. și a dispus casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare către Curtea de Apel București. În această etapă procesuală, Curtea de Apel București prin sentința civilă nr. 2586 din 04.12.2019 a respins acțiunea formulată de către A. ca fiind neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe civile A. a formulat prezentul recurs.

Față de prezentul recurs, consideră ca acesta este nefondat, motiv pentru care solicită instanței de judecată să dispună respingerea acestuia.

Deși recurenta înțelege să își întemeieze recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., așa cum rezultă din simpla lecturare a conținutului acestuia, A. nu argumentează motivele de recurs, respectiv în ce sens sentința civilă recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau care sunt acele motive contradictorii sau străine cauzei, potrivit opiniei acesteia, respectiv cum anume instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material. Întregul recurs, așa cum a fost formulat de A. nu este nici mai mult și nici mai puțin decât o reiterare a apărărilor pe care acesta le-a formulat, atât în primul ciclu procesual, cât și în al doilea, apărări care gravitează în jurul acelorași idei eronate, respectiv faptul că:

- în momentul deliberărilor Plenul Consiliului Concurenței nu a fost legal constituit, întrucât potrivit recurentei, dacă la momentul deliberărilor au participat 4 membrii ai Plenului, tot 4 membrii trebuiau să și delibereze, nicidecum 3 membrii așa cum a fost în speța de față, întrucât între momentul audierilor și momentul deliberărilor unul din membrii Plenului Consiliului Concurenței a decedat;

- între A. și A. nu există nicio legătură, nu constituie aceeași entitate economică iar singurele probe care au stat la baza sancționării atât a A., cât și a A. au fost reprezentate de similaritatea denumirii celor două întreprinderi;

- regimul sancționator avut în vedere de autoritatea de concurență, în opinia recurentei ar fi fost unul discriminator.

Primul argument al A. în susținerea recursului este, așadar, presupusa modalitate nelegală de constituire a forului deliberativ al Consiliului Concurenței, respectiv Plenul Consiliului Concurenței, recurenta precizând că, la momentul în care au avut loc atât audierile, cât și deliberarea Plenului Consiliului Concurenței aplicabile erau vechile dispoziții ale art. 19 din Legea concurenței potrivit cărora "Consiliul Concurenței își desfășoară activitatea, deliberează și ia decizii în plen sau în comisii. Plenul Consiliului Concurenței se întrunește valabil în prezenta a cel puțin 5 dintre membrii săi, iar hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor Plenului. Comisia se întrunește valabil în prezența celor 3 membri, hotărârile fiind adoptate cu majoritatea voturilor membrilor".

Or, la momentul la care au avut loc atât audierile, cât și deliberările în prezenta cauză, prevederile dispozițiilor art. 19 din Legea concurenței erau modificate atât prin prevederile Ordonanței de Guvern nr. 12/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. x privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței cât și prin prevederile Ordonanței de Urgență nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, unde la art. 50 se precizează că, dispozițiile art. 19 alin. (1) se modifică.

Contrar susținerilor recurentei, sub acest aspect, motivarea instanței de fond este clară, precisă și necontradictorie, din aceasta rezultând justețea soluției pronunțate.

Al doilea argument adus de recurentă în susținerea recursului este cel referitor la faptul că, potrivit acesteia, între A. și A. (denumit în continuare doar A.) nu există nicio asemănare/legătură pentru ca ulterior, aceasta să concluzioneze că din eroare instanța de fond a "înglobat A. în noțiunea de A.". Astfel, dacă în primul ciclu procesul, față de acest argument, A. a înțeles să formuleze o apărare în jurul pretinselor diferențe dintre A. și A., de data acesta, în scopul inducerii în eroare a instanței, apărarea recurentei este schimbată și îndreptată către ideea potrivit căreia din 2009 A. și-ar fi desfășurat activitatea sub sigla de B. și că abia din anul 2016 A. a devenit titulara siglei A..

Or, aceste susțineri ale recurentei sunt vădit eronate, aspect care rezultă atât din actele de la dosarul cauzei cât și chiar din apărările recurentei care sunt contradictorii.

În drept, temeiurile de drept, la care s-a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.

Recurenta reclamantă și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.- când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Curtea reține că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susținerilor recurentei, în speță au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conțină "expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătorești. În concepția legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentei reclamante, cât și pe cele ale intimaților, și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Ca principiu, instanța de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt și de drept cuprinse de sentința recurată, se reține că, prima instanță a respectat întrutotul exigențele motivării acestora, conform art. 425 alin. 1lit. b) C. proc. civ., recurenta având posibilitatea de a evalua conținutul concret al sentinței, de a-și formula și structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

Așa fiind, Înalta Curte reține că, soluția recurată cuprinde motivele pe care se întemeiază și nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, de natură să conducă la reformarea sentinței sub acest aspect.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Curtea a reținut că sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive:

Contrar criticilor recurentei, în aprecierea Înaltei Curți, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor de lege incidente în cauză.

Un prim argument al A. în susținerea recursului este, presupusa modalitate nelegală de constituire a forului deliberativ al Consiliului Concurenței, respectiv Plenul Consiliului Concurenței, recurenta precizând că, la momentul în care au avut loc atât audierile, cât și deliberarea Plenului Consiliului Concurenței aplicabile erau vechile dispoziții ale art. 19 din Legea concurenței potrivit cărora "Consiliul Concurenței își desfășoară activitatea, deliberează și ia decizii în plen sau în comisii. Plenul Consiliului Concurenței se întrunește valabil în prezența a cel puțin 5 dintre membrii săi, iar hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor Plenului. Comisia se întrunește valabil în prezența celor 3 membri, hotărârile fiind adoptate cu majoritatea voturilor membrilor".

Înalta Curte reține, contrar susținerilor recurentei că, la momentul la care au avut loc atât audierile, cât și deliberările în prezenta cauză, prevederile dispozițiilor art. 19 din Legea concurenței erau modificate atât prin prevederile Ordonanței de Guvern nr. 12/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. x privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței cât și prin prevederile Ordonanței de Urgență nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, unde la art. 50 se precizează că, dispozițiile art. 19 alin. (1) se modifică astfel:

"Consiliul Concurenței își desfășoară activitatea, deliberează și ia decizii în plen sau în comisii. Plenul Consiliului Concurenței se întrunește valabil în prezența majorității membrilor în funcție, dar nu mai puțin de 3 dintre aceștia, și adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor prezenți. Comisia adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor membrilor. Plenul adoptă hotărâri asupra chestiunilor de natură economico - administrativă la solicitarea președintelui".

Prin urmare, susținerile recurentei cu privire pretinsa modalitate nelegală în care a avut loc atât audierea, deliberarea, cât și adoptarea deciziei contestate, sunt eronate, întrucât atât la momentul la care au avut loc audierile, cât și la momentul deliberărilor, respectiv adoptării deciziei atacate. Plenul Consiliului Concurenței era constituit în mod legal, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea concurenței. Astfel, la momentul audierilor (30.10.2014) Plenul Consiliului Concurenței era întrunit în mod legal (4 membri); la momentul deliberării (11.12.2014) Plenul Consiliului Concurenței era întrunit în mod legal (3 membri); la momentul adoptării deciziei, respectiv 03.03.2015, Plenul Consiliului Concurenței era constituit în mod legal, respectiv 3 membri.

Așa fiind, contrar criticilor recurentei, sub acest aspect, hotărârea instanței de fond este clară, precisă și necontradictorie, din aceasta rezultând justețea soluției pronunțate.

Un alt argument adus de recurentă în susținerea recursului este cel referitor la faptul că, potrivit acesteia, între A. și A., denumit în continuare doar A., nu există nicio asemănare/legătură pentru ca ulterior, aceasta să concluzioneze că din eroare instanța de fond a "înglobat A. în noțiunea de A.". Astfel, dacă în primul ciclu procesul, față de acest argument, A. a înțeles să formuleze o apărare în jurul pretinselor diferențe dintre A. și A., în prezentul recurs, apărarea recurentei este schimbată și îndreptată către ideea potrivit căreia din 2009 A. și-ar fi desfășurat activitatea sub sigla de B. și că abia din anul 2016 A. a devenit titulara siglei A..

Sunt neîntemeiate aceste critici ale recurentei, aspect care rezultă atât din actele de la dosarul cauzei cât și chiar din apărările recurentei care sunt contradictorii.

Recurenta susține o interpretare eronată atât a prevederilor legale aplicabile cât și a probelor avute în vedere la emiterea deciziei de sancționare întrucât, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei de sancționare, fapta pentru care a fost sancționată A. este o faptă care a debutat anterior emiterii ordinului de declanșare a investigației (fapta a debutat în anul 2009, Ordinul de declanșarea investigației fiind emis în anul 2012); actele care au fost avute în vedere de către instanța de fond sunt acte emise din anul 2012 (ordinul de declanșare a investigației, ordinele de inspecție inopinată) iar la momentul emiterii ordinului de declanșare a investigației nu putea fi constatată și reținută vreo faptă anticoncurențială, așa cum eronat susține recurenta, întrucât ordinul de declanșare a investigației este tocmai actul administrativ procedural prin care debutează o investigație în domeniul concurenței, urmând ca în baza tuturor probelor și documentelor obținute în cursul investigației autoritatea de concurență să ajungă la concluzia că în cauză există sau nu o faptă anticoncurențială.

Toate celelalte susțineri ale recurentei în scopul demonstrării lipsei de identitate dintre A. și A. S.R.L., vin de fapt, în întărirea contrariului celor susținute de către A., respectiv, faptul că atât A. cât și A. S.R.L. fac parte din același grup de firme și că la momentul emiterii atât a ordinului de declanșare a investigației cât și la momentul emiterii deciziei de ancționare A. activa pe piața relevanta reținută prin decizia nr. 8/2015.

Or, potrivit actelor de la dosarul cauzei, rezultă în mod vădit contrariul.

Astfel, așa cum rezultă și din conținutul audierilor care au avut loc în fața Plenului Consiliului Concurenței din 30.10.2014, însăși reprezentantul A. menționează la momentul 01:30 faptul că "noi cu adevărat reprezentăm cele doua societăți S.C. A. S.R.L. și S.C. A. SRL", pentru ca ulterior acestui moment, același apărător să sublinieze faptul că "ambele societăți au acționariat comun"; conform informațiilor comunicate autorității de concurență de către Registrul Comerțului, atât A. cât și A. au același administrator, respectiv pe dl. K., fapt confirmat și de către apărătorul A. în cadrul audierilor; definirea întregului grup (în sensul legii naționale și comunitare din domeniul concurenței) din care fac parte A. și A. prezintă importanță în speța de față, datorită naturii înțelegerii, acesta formând o singură entitate economică; or, potrivit practicii comunitare mai multe întreprinderi pot fi considerate ca fiind o singură entitate chiar și atunci când nu fac parte în mod formal dintr-un holding, dar care acționează de o asemenea manieră încât se consideră că formează o entitate economică unică; astfel că, mai multe societăți controlate și reprezentate de aceeași persoană fizică sunt privite în cadrul faptelor anticoncurențiaie ca reprezentând o singură entitate.

Față de cele reținute anterior, Înalta Curte constată că, instanța de fond prin sentința civilă recurată răspunde tuturor exigențelor legate de legalitatea si temeinicia sentinței civile pronunțate, aceasta realizând o cuprinzătoare motivare prin raportare la elementele de fapt si de drept avute în vedere, la contextul dat, explicând si motivând cu un raționament clar, precis, hotărârea pronunțată, răspunzând astfel nu în mod exhaustiv la toate criticile recurentei, ci răspunzând la toate argumentele fundamentale care prin conținutul lor ar fi putut fi susceptibile a influenta soluția litigiului.

În ceea ce privește susținerea recurentei potrivit căreia, singura probă care a fost avută în vedere la sancționarea atât a A. cât și a A. a fost doar similaritatea denumirii celor două întreprinderi, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit jurisprudenței europene în materie, respectiv, Hotărârea CJUE din 21 septembrie 2006, Technische Unie/Comisia, C-113/04P, în majoritatea cazurilor, existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial, asemenea celui din prezenta cauză, trebuie să fie dedusă dintr-un anumit număr de coincidențe și de indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în lipsa unei alte explicații coerente, dovada încălcării dreptului concurenței.

Înalta Curte reține că, într-un mediu concurențial normal, fiecare întreprindere este obligată să-și desfășoare activitatea, în mod independent, având în vedere nevoile consumatorilor finali, stabilindu-și tarifele în funcție de cere și ofertă, având în vedere uzanțele cinstite, buna credință, toate în beneficiul consumatorilor și nicidecum monitorizând sau urmărind strategia altor întreprinderi și alinierea la acestea, fapt care afectează grav concurența.

Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, și în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, în mod corect autoritatea de concurență, în baza întregului ansamblu de probe analizate în mod holistic a reținut fapta anticoncurențială sancționată prin decizia nr. 8/2015, act ce reflectă realitatea si implicit o stare de fapt sustenabilă din punct de vedere probator, criticile recurentei fiind astfel neîntemeiate.

Neîntemeiată este și critica recurentei referitoare la pretinsul tratament discriminatoriu aplicat acesteia de către autoritatea de concurență, raportat la societatea F. S.R.L..

Astfel, instanța de fond, printr-o interpretare corectă a dispozițiilor Legii nr. 21/1996, a reținut că, în urma inspecțiilor inopinate care au avut loc la sediul tuturor întreprinderilor menționate în raportul de investigație, a analizării documentelor ridicate în urma acestor inspecții inopinate, a tuturor informațiilor și documentelor obținute în cadrul acestei investigații, a celor susținute și în cadrul audierilor care au avut loc la sediul autorității de concurență, în ceea ce privește S.C. F. S.R.L. nu au fost identificate probe care să demonstreze participarea acestei întreprinderi la practica concertată reținută.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 2586 din 4 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.