ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3330/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3330/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursurilor de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 428 din 29 aprilie 2011, Tribunalul București, secția I penală, i-a

condamnat pe inculpații:

- C.D. la o

pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare (4 ani închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.

320

1

C. proc. pen. și art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 C.

pen. și 4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și

art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 C. pen.) cu executare în regim de

detenție și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale,

menținând starea de arest și deducând prevenția de la 21 septembrie 2010 la zi;

- I.I.J. la o

pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare (5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută

de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 C. pen., 5 ani închisoare

pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 lit. a) și c) C.

pen. și art. 76 C. pen. și 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de

art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.) cu executare în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a Il-a și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea

pedepsei principale, menținând starea de arest și deducând prevenția de la 10

octombrie 2010 la zi;

- B.V. la o pedeapsă

de 4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74

lit. a) și c) C. pen. și art. 76 C. pen., cu suspendare sub supraveghere a executării

pedepsei pe o durată de 6 ani termen de încercare, atrăgându-i atenția asupra dispozițiilor

art. 86

4

C. pen.

Au fost confiscate

cantitățile de 1,16 g., 993,7 g., 0,70 g. și 991,44 g. heroină, autoturismul marca

O. proprietatea inculpatului I.I.J.

A fost restituită

suma de 580 euro către inculpatul C.D. și cea de 100 RON către inculpatul I.I.J.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că în cursul lunii septembrie

2010 inculpații L.G., N.D. și I.T.V. au organizat procurarea unui kilogram de heroină

din Bulgaria care a fost introdus pe teritoriul României de către inculpatul C.D.,

ce a fost prins în flagrant la data de 20 septembrie 2010, în jurul orei 23.00,

de către Poliția de Frontieră Giurgiu, drogurile fiind găsite în portiera din partea

dreaptă față al autoturismului pe care îl conducea.

La data de 09

ocotmbrie 2010, inculpații I.I. și I.I.J. au fost depistați la Punctul de Trecere

al Frontierei Giurgiu având în autoturism, în locașul destinat filtrului de aer,

cantitatea de 993,5 g. heroină, pe care au procurat-o din Bulgaria de la numitul

„I.”, în scopul comercializării.

Împrejurările

de fapt reținute au fost rezultatul coroborării mijloacelor de probe administrate

în cursul urmăririi penale, având în vedere că instanța de fond a judecat cauza

conform procedurii simplificate, ca urmare a faptului că inculpații C.D. și I.I.J.

au recunoscut faptele așa cum a fost reținute prin actul de sesizare, înțelegând

să se judece în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În drept, instanța

de fond a apreciat că faptele inculpatului C.D. care, în data de 20 septembrie

2010, la Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu a fost depistat în timp ce transporta

cu autoturismul proprietate personală cantitatea de 994,67 g. heroină și ale inculpatului

I.I.J., care în data de 09 octombrie 2010, la Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu

a fost depistat, împreună cu coinculpatul I.I., după ce a introdus și transportat

pe teritoriul României cantitatea de 993,5 g. heroină, întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de

droguri de mare risc.

S-a mai reținut

că fapta inculpatului I.I.J. care, în data de 09 octombrie 2010, a fost depistat

în timp ce deținea în vederea consumului propriu cantitatea de 0,89 g. heroină,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de mare

risc, iar cea a inculpatei B.V., care, la data de 27 mai 2010, a vândut un număr

de 9 doze de heroină cu suma de 540 RON se circumscrie elementelor constitutive

ale infracțiunii trafic de droguri de mare risc.

La individualizarea

judiciară a pedepselor aplicate celor trei inculpați, Tribunalul a avut în vedere

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret

al infracțiunilor săvârșite, urmările produse, dar și datele care caracterizează

persoana inculpaților, adică lipsa antecedentelor penale și atitudinea de recunoaștere,

precum și dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., motiv pentru care a fost

reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

Față de inculpata

B.V. s-a apreciat că se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București și inculpații I.I.J. și C.D.

Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial

București a solicitat desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare

întrucât în mod greșit au fost aplicate dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen. deoarece declarațiile date de inculpații I.I.J. și C.D. nu satisfac cerințele

legale, nefiind recunoscute în totalitate așa cum au fost reținute în rechizitoriu,

iar inculpata B.V. a recunoscut și regretat fapta în ultimul cuvânt.

În subsidiar,

s-a solicitat reindividualizare pedepselor aplicate inculpaților întrucât în raport

de gravitatea faptelor nu se impunea reținerea circumstanțelor atenuante.

Inculpatul C.D.

a solicitat suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei

întrucât are o familie organizată, cu gospodărie, 1 copil minor în întreținere,

iar în toată perioadă a colaborat cu organele de urmărire penale.

Inculpatul I.I.J.

a solicitat reducerea pedepsei și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin decizia penală

nr. 7 din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial București, a desființat în parte sentința atacată și, rejudecând, i-a

condamnat pe inculpații C.D. la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare (7 ani

închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 lit. c)

C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. și 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 C. pen.) cu executare în regim

de detenție și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, menținând

starea de arest și deducând prevenția de la 21 septembrie 2010 la zi și I.I.J. la

o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare (10 ani închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., 7 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen. și 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.) cu executare

în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale,

menținând starea de arest și deducând prevenția de la 10 octombrie 2010 la zi, respingând,

ca nefondate, apelurile declarate de inculpații C.D. și I.I.J. și menținând celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de prim control judiciar a reținut că, la data de 20

septembrie 2010, inculpatul C.D. a fost depistat, la Punctul de Trecere al Frontierei

Giurgiu, transportând cu autoturismul marca D. cantitatea de 994,67 g. heroină,

adusă din Bulgaria, iar la data de 09 octombrie 2010, inculpații I.I.J. și I.I.

a fost prinși la același punct vamal, după ce au introdus și transportat pe teritoriul

României cantitatea de 993,5 g. heroină, pentru ca, în data de 27 mai 2010, inculpata

B.V. să vândă un număr de 9 doze heroină cu suma de 540 RON.

S-a reținut că

situația de fapt stabilită s-a fundamentat pe procesele-verbale de prindere în flagrant

a inculpaților C.D. și I.I.J., notele de redare a convorbirilor și comunicărilor

telefonice purtate de inculpați, procesele-verbale de recunoaștere după planșele

foto, procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal întocmit de

investigatorul sub acoperire, procesul-verbal de redare a discuțiilor și imaginilor

înregistrate în mediu ambiental cu ocazia efectuării cumpărării autorizate de droguri,

rapoartele de constatare tehnico-științifică ce atestă natura drogurilor, declarațiile

martorilor asistenți P.I. și C.I., declarațiile martorului I.F. și parțial cu declarațiile

de recunoaștere date de inculpatul C.D.

Instanța de prim

control judiciar a constatat că la data de 27 aprilie 2011 inculpații C.D., I.I.J.

și B.V. au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza

de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc, pentru ca în ultimul cuvânt

să regrete și să recunoască comiterea faptelor, iar procurorul să solicite în dezbateri

aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Ca atare, s-a

reținut că manifestarea de voință a inculpaților C.D., I.I.J. și B.V. a fost neechivocă

în sensul aplicării procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, chiar dacă

inculpatul C.D. a solicitat schimbarea încadrării juridice, instituție compatibilă

cu această procedură.

S-a constatat

că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților prezintă un grad de pericol social

foarte ridicat, reflectat prin limitele de pedeapsă, motiv pentru care instanța

fondului a dat dovadă de o blândețe excesivă în procesul de individualizare judiciară

a pedepselor aplicate inculpaților C.D. și I.I.J. și în raport de modul și mijloacele

de comitere a faptei, dar și cantitatea mare de droguri, împrejurări care nu justificau

reținerea circumstanțelor atenuante față de inculpatul I.I.J., precum și a dispozițiilor

art. 74 lit. a) C. pen. pentru inculpatul C.D.

Referitor la inculpata

B.V. s-a reținut că în raport de gradul redus de participare la activitatea infracțională,

cantitatea mică de droguri comercializată, vârsta înaintată și lipsa antecedentelor

penale, instanța de fond a stabilit în mod corect cuantumul pedepsei și modalitatea

de executare a acesteia.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - D.l.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București și inculpații C.D. și

I.I.J.

Parchetul a solicitat

trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanța fond nu s-a pronunțat pe cererea

de schimbare încadrare juridică formulată de inculpatul C.D. în sensul reținerii

doar a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, iar, în subsidiar, a solicitat

înlăturarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. față de inculpat în

condițiile în care acesta a contestat că s-a deplasat în Bulgaria pentru a aduce

droguri în țară, cu consecința majorării pedepselor în raport de gravitatea faptelor

care exclude reținerea circumstanțelor personale favorabile.

Și pentru inculpata

B.V. s-a solicitat redozarea pedepsei în raport cu gravitatea faptei, împrejurare

ce impune înlăturarea circumstanțelor atenuante, inclusiv a suspendării executării

pedepsei.

Inculpatul C.D.

a solicitat reducerea pedepsei în raport de circumstanțele sale personale, având

în vedere că este la primul conflict cu legea penală și că a avut o atitudine constant

sinceră, împrejurări care impun stabilirea tratamentului sancționator în condițiile

art. 76 C. pen.

Inculpatul I.I.J.

a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului pedepsei și modalității de executare,

cerând ca dată fiind contribuția sa redusă în realizarea activității infracționale

să-i fie redusă pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, cu consecința aplicării

dispozițiilor art. 86 C. pen.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 10 și 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București ca fiind

întemeiat și cele ale inculpaților C.D. și I.I.J., ca nefondate, pentru următoarele

considerente:

Incidența cazului

de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. presupune îndeplinirea

cumulativă a două condiții, instanța să nu se fi pronunțat asupra unei cereri esențiale

pentru părți, iar această omisiune să influențeze soluția procesului.

În speță, apărătorul

ales al inculpatului C.D. a solicitat instanței de fond schimbarea încadrării juridice

a faptelor reținute în sarcina clientului său la cuvântul în dezbateri, deci cu

depășirea termenului legal în care părțile pot formula cereri.

De altfel, Parchetul

printre motivele de apel dezvoltate în scris și oral în ședință publică nu a criticat

omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra acestei cereri de schimbare

a încadrării juridice, motiv pentru care nu poate invoca pentru prima dată în recurs

aspecte care nu au fost puse în discuție la instanța de prim control judiciar.

Pe de altă parte,

chiar dacă prima instanță nu s-a pronunțat expres pe solicitarea de schimbare a

încadrării juridice formulată de apărătorul ales al inculpatului C.D., din modalitatea

în care a prezentat împrejurările de fapt prin raportare la întregul material probator

administrat în faza de urmărire penală și reținerea aceleiași încadrări juridice

ca cea dată faptelor prin rechizitoriu, rezultă că implicit s-a apreciat că cererea

este nefondată.

Potrivit dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele

măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, act normativ intrat în vigoare

la data de 25 noiembrie 2010, judecata în cazul recunoașterii vinovăției se face

conform procedurii simplificate doar în cazul în care sunt întrunite cumulativ două

condiții, respectiv inculpatul recunoaște faptele astfel cum au fost reținute prin

actul de sesizare al instanței până la începerea cercetării judecătorești și solicită

ca soluționarea cauzei să aibă loc numai pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

Într-adevăr, declarația

inculpatului C.D. nu cuprinde mențiunea recunoașterii faptelor reținute în sarcina

sa prin rechizitoriu, însă această omisiune nu-i poate fi imputată, în condițiile

în care manifestarea sa de voință a fost în sensul judecării conform procedurii

simplificate, aspect ce rezultă din faptul că a înțeles să-și însușească materialul

probator administrat în cursul urmăririi penale, cunoscând faptele pentru care a

fost trimis în judecată și declarând în ultimul cuvânt că le recunoaște și le regretă.

Împrejurarea că

apărătorul inculpatului C.D. a solicitat la cuvântul în dezbateri schimbarea încadrării

juridice a faptelor, în sensul reținerii doar a infracțiunii de trafic de droguri

de mare risc, nu și a celei de trafic internațional de droguri nu înlătură incidența

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. față de acesta, dată fiind faptul

că manifestarea sa de voință a fost de recunoaștere necondiționată a activității

infracționale descrisă prin actul de sesizarea a instanței.

În ceea ce privește

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că instanțele inferioare au reținut în mod greșit circumstanța

atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. față de inculpații C.D.

și B.V., în condițiile în care atitudinea sinceră a acestora pe parcursul procesului

penal poate fi valorificată în cazul procedurii simplificate a recunoașterii de

vinovăție doar o singură dată prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. care atrag reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă

stabilite de lege, într-o atare situație neexistând un concurs de stări de atenuare

care să acționeze în mod succesiv asupra cuantumului pedepsei, cu consecința atenuării

corespunzătoare a acesteia.

Drept urmare,

vor fi înlăturate dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. față de cei doi

inculpați, poziția de recunoaștere a acestora reflectându-se în tratamentul sancționator

aplicat în condițiile 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În acest context,

Înalta Curte apreciază că se impune menținerea cuantumului pedepsei și a modalității

de executare pentru inculpata B.V. întrucât, în raport de circumstanțele reale ale

comiterii faptei și datele favorabile care caracterizează persoana acesteia, tratamentul

sancționator a fost corect individualizat de instanțele inferioare, neexistând elemente

care să justifice majorarea pedepsei și executarea în regim de penitenciar.

La stabilirea

cuantumului pedepsei și alegerea modalității de executare atât de instanța de fond,

cât și cea de prim control judiciar au ținut seama, în egală măsură, de vârstă,

lipsa antecedentelor penale, poziția constant sinceră manifestată pe parcursul procesului

penal, dar și de gravitatea faptei care deși în abstract prezintă un grad de pericol

ridicat, în concret, în raport de implicarea redusă în activitatea infracțională

și cantitatea mică de droguri, acesta a fost mult diminuat, motiv pentru care în

mod întemeiat s-a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1)

lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de

lege, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, tratament sancționator

care, în opinia Înaltei Curți, este apt a asigura reeducarea inculpatei B.V. și

realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

În ceea ce îl

privește pe inculpatul C.D. înlăturarea circumstanței atenuante va avea ca și consecință

majorarea pedepselor, cuantumul stabilit urmând să fie egal cu limita minimă specială,

respectiv 10 ani închisoare în cazul infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. sau

orientat spre această limită, adică 7 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

Astfel,

Înalta Curte la stabilirea cuantumului pedepselor a valorificat și datele pozitive

care caracterizează persoana inculpatului C.D., respectiv poziția sinceră avută

pe parcursul procesului penal și lipsa antecedentelor penale, însă a apreciat că

în raport de gravitatea faptelor dedusă din limitele de pedeapsă prevăzute de lege,

amploarea activității infracționale concretizată atât în trafic internațional de

droguri de mare risc, cât și în trafic intern de droguri de mare risc, cantitatea

mare de droguri și de importanța valorilor sociale ocrotite de norma de incriminare

(sănătatea publică), nu se justifică coborârea tratamentului sancționator sub minimul

special prevăzut de lege în condițiile art. 74 lit. a) C. pen., circumstanță atenuantă

care în mod corect a fost înlăturată de instanța de prim control judiciar.

Toate aceste considerații

exclud aplicare unor pedepse orientate spre minimul general prevăzut de lege, întrucât

tratamentul sancționator pe lângă rolul de constrângere, are și o finalitate de

exemplaritate, iar felul și modalitatea de executare trebuie individualizate în

așa fel încât să convingă inculpatul C.D. de necesitatea respectării legii și a

evitării în viitor de a comite alte fapte penale.

Raportat la inculpatul

I.I.J., Înalta Curte constată că pedepsele aplicate au fost judicios proporționalizate

atât sub aspectul cuantumului stabilit pentru fiecare infracțiune, cât și sub aspectul

modalității de executare a acestora, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor

generale reglementate de art. 72 alin. (1) C. pen..

Au fost avute

în vedere natura și importanța valorilor sociale ocrotite de lege și puse în pericol

prin acțiunea ilicită, precum și conduita inculpatului înainte, dar și după comiterea

faptelor.

Instanța de prim

control judiciar, în mod corect, a înlăturat aplicarea circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., reținând că infracțiunile comise prezintă

un grad de pericol social ridicat, determinat atât de limitele mari de pedeapsă

prevăzute de lege și de importanța valorilor sociale ocrotite de legiuitor, respectiv

dreptul la sănătate publică, cât și de amploarea activității infracționale desfășurate

pe teritoriul a două state, cantitatea mare de droguri traficată, sumele mari de

bani folosite pentru procurarea stupefiantelor, condiții în care lipsa antecedentelor

penale și poziția sinceră a inculpatului nu pot justifica reducerea cuantumului

pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, cu consecința suspendării executării

acestora.

Pe de altă parte,

a fost evaluat și comportamentul inculpatului care este consumator de droguri.

În acest context,

Înalta Curte apreciază că nu se impune stabilirea unui tratament sancționator mai

ușor, care ar fi insuficient să asigure reeducarea inculpatului I.I.J. și realizarea

scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Constatând, așadar,

că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen. față de inculpații C.D. și B.V., Înalta Curte, în temeiul art. 385

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, casând,

în parte decizia atacată și sentința penală nr. 428 din 29 aprilie 2011 a Tribunalului

București, secția I penală, și rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată

inculpatului C.D. în pedepsele componente, înlăturând dispozițiile art. 74 lit.

c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. și majorând pedepsele principale la 10 ani

închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și 7 ani închisoare

pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., pe care le va contopi inculpatul

urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., va înlătura

dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen. cu privire la inculpata B.V., menținând cuantumul

pedepsei și modalitatea de executare stabilită prin sentința penală, va menține

celelalte dispoziții ale celor două hotărâri, respingând căile de atac exercitate

de inculpații C.D. și I.I.J., deducând prevenția la zi pentru inculpatul C.D.

Având în vedere

că recurenții inculpați C.D. și I.I.J. sunt cei care se află în culpă procesuală,

în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.l.C.O.T.

- Serviciul Teritorial București împotriva deciziei penale nr. 7 din 16 ianuarie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Casează, în parte,

decizia penală atacată și sentința penală nr. 428 din 29 aprilie 2011 a Tribunalului

București, secția I penală și, rejudecând:

Descontopește

pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicată inculpatului C.D. în

pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Înlătură dispozițiile

art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. și majorează pedeapsa principală

aplicată inculpatului C.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen., de la 7 ani închisoare la 10 ani închisoare.

Înlătură dispozițiile

art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. și majorează pedeapsa principală

aplicată inculpatului C.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen., de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art. 33

lit. a) C. pen., 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., inculpatul C.D. va executa

pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Face aplicarea

art. 71 C. pen. și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Înlătură dispozițiile

art. 74 lit. c) C. pen. cu privire la inculpata B.V., menținând cuantumul pedepsei

și modalitatea de executare stabilită prin sentința penală nr. 428 din 29 aprilie

2011 a Tribuanlului București, secția I penală.

Menține celelalte

dispoziții ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații C.D. și I.I.J. împotriva aceleiași decizii penale.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului C.D. durata reținerii și arestării preventive de la 21 septembrie

2010 la 18 octombrie 2012, iar din pedeapsa aplicată inculpatului I.I.J. durata

reținerii și arestării preventive de la 10 octombrie 2010 la 18 octombrie 2012.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 575 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimata inculpată B.V. în sumă de 200 RON se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi, 18 octombrie 2012.