ÎCCJ, Decizia nr. 69/2024

Ședința publică din data de 18 martie 2024

Asupra recursului;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 3100 din 8.06.2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei secții cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 din C. proc. civ., formulată de revizuenta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva deciziei nr. 1711 din 15.11.2022 a Curții de Apel București - Secția a VI-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021, s-a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile arătate anterior și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București - secția a VI-a civilă. Totodată, s-a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., declarată de revizuenta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva aceleiași decizii, pronunțată în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.

În motivarea soluției cu privire la faptul că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de revizuire a reținut că nu îndeplinită condiția triplei identități de cauză, obiect și părți, care caracterizează instituția autorității de lucru judecat. În speță, nu a fost îndeplinită această condiție, neexistând identitate de obiect și cauză. De asemenea, s-a constatat că cererea de revizuire nu este fondată nici sub aspectul încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, întrucât nu este îndeplinită condiția existenței unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuenta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat recurs, înregistrat la Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.

Prin memoriul de recurs, recurenta-revizuentă solicită admiterea recursului invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3,6 și 8 din C. proc. civ.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurenta a învederat că prima hotărâre pronunțată, respectiv sentința civilă nr. 3610 din 27.05.2021 a Tribunalului București are autoritate de lucru judecat, și nu decizia nr. 2815 din 10.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care a fost respins recursul împotriva sentinței nr. 3610 din 27.05.2021, astfel că, în speță, competența de soluționare a motivelor de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revenea, în opinia recurentei Curții de Apel București și nu Înaltei Curți de Casație si Justiție, instanța de revizuire neverificându-și competența de soluționare la primul termen de judecată.

În acest sens, recurenta a arătat că la primul termen de judecată, din data de 27.04.2023, fără sa pună în discuția părților competența instanței de soluționare a cererii de revizuire, a dat cuvântul părților asupra cererii de suspendare a executării hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat, respingând cererea formulată de CNAIR.

În ceea ce privește soluția de respingere a cererii de revizuire a hotărârii nr. 1711 din 15.11.2022 întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ca inadmisibilă, consideră că a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Consideră că analiza efectuată de instanța de revizuire față de efectul negativ al autorității de lucru judecat, reglementat de prevederile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care oprește o nouă judecată in fond, este neavenită, deoarece cererea de revizuire pe care a formulat-o nu se raportează la acest aspect.

În continuare, prin cererea de recurs, recurenta prezintă istoricul litigiilor în care au fost pronunțate hotărârile pe care le consideră a fi potrivnice.

Învederează recurenta că este beneficiarul a două hotărâri judecătorești care, în considerente, cu autoritate de lucru judecat, în mod contradictoriu, a fost tranșată aceeași chestiune de drept, respectiv existența/inexistența Notei de comanda nr. x din 07.12.2018.

Arată că prin hotărârea nr. 3610 din 27.05.2021 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia nr. 2815 din 10.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a respins recursul formulat de CNAIR S.A. împotriva sentinței civile nr. 3610 din 27.05.2021, menținând sentința ca fiind temeinică și legală, tranșându-se cu autoritate de lucru judecat faptul că, la 07.12.2018 a fost achiziționat de către CNAIR S.A. serviciul de verificare (domeniile A4, B2, D pod) prin semnarea Notei de comanda x din 07.12.2018.

Totodată, prin hotărârea nr. 1711 din 15.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2021, s-a admis apelul formulat de Asocierea A. - B., și s-a schimbat în tot sentința civilă apelată, tranșându-se cu autoritate de lucru judecat faptul că la data de 07.12.2018 nu a fost achiziționat de către CNAIR S.A. Serviciul de verificare (domeniile A4, B2, D pod), fapt care a generat evenimentul de risc invocat de reclamanta-apelantă, și anume lipsa achiziționării serviciilor verificatorilor autorizați la data de 21.12.2018, dată la care a fost emis Ordinul de începere a Lucrărilor, obligând recurenta, ca urmare a Evenimentului de Risc invocat, la acordarea unei extensii a perioadei de execuție de 193 de zile și la plata către reclamanta-apelantă a sumei de 28.808.369,4 RON, reprezentând valoarea pierderilor și a profitului nerealizat.

Așadar, chestiunea litigioasă tranșată prin sentința civilă nr. 3610 din 27.05.2021 pronunțată de Tribunalul București existența Notei de comandă nr. x din 07.12.2018, este contrazisă de considerentele deciziei nr. 1711 din 15.11.2022 în care se statuează că CNAIR S.A. nu și-a respectat obligația de a contracta Servicii de verificare pentru domeniile A4, B2, D pod, în consecință instanța a constatat că nu există Nota de Comandă nr. x din 07.12.2018, reținând că recurenta a invocat-o drept dovadă.

În consecință, având în vedere prevederile art. 509 alin (1) pct. 8 coroborat cu prevederile art. 513 alin. (4) teza a II-a din C. proc. civ. solicită admiterea recursului, încuviințarea cererii de revizuire, anularea hotărârii nr. 1711 din 15.11.2022 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2021 și trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanțe.

Intimata Asocierea A. - B. a formulat întâmpinare. Intimata a invocat excepția nulității recursului motivat de faptul că argumentele recurentei din cererea de recurs nu pot fi încadrate în niciun motiv de casare, iar indicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a fost doar formală.

În ipoteza în care instanța de recurs va aprecia că argumentul recurentei referitor la necompetența instanței de revizuire ar putea fi calificat sub incidența pct. 3 art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., consideră că se impune respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă.

Deși, cu caracter general, recurenta își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., intimata consideră că din perspectiva pretinsei incidențe a acestui motiv de casare,cererea de recurs este nulă, deoarece, pe de o parte, nu dezvoltă în vreun fel pretinsa incidență a acestui motiv de casare, iar, pe de altă parte, nu sunt arătate care ar fi normele materiale încălcate prin pronunțarea deciziei recurate.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a precizat invocarea în cauză a motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Cu titlu prealabil, Înalta Curte va analiza excepția nulității recursului invocată de intimata Asocierea A. - B. prin întâmpinare, în care se susține că motivele de recurs invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

În baza acestor considerații teoretice, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului reținând că cererea de recurs îndeplinește condițiile prevăzute de art. 489 din C. proc. civ. iar criticile formulate privesc încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., referitor la neaplicarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al unor hotărâri judecătorești definitive.

Cu privire la inadmisibilitatea recursului, criticile din memoriul depus de recurentă se referă la faptul că secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu era competentă să soluționeze cererea de revizuire, acestea urmând a fi calificate și avute în vedere ca apărări la judecarea pe fond a căii de atac.

În ceea ce privește recursul formulat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Cu toate că recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., calea de atac va fi examinată din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din același act normativ întrucât nu au fost identificate critici care să poată fi circumscrise nemotivării, motivării contradictorii ori străine de pricină.

Înalta Curte constată că în cadrul cererii de recurs, se invocă, în fapt, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 din C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 din C. proc. civ.

În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.: "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

În privința efectului pozitiv, acesta este reglementat prin dispozițiile art. 431 alin. (2) din Codul dec procedură civilă ("oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă").

Prin urmare, fundamentul motivului de revizuire reglementat de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. îl reprezintă instituția autorității de lucru judecat.

Ceea ce trebuie să se regăsească însă în ambele procese în care a fost invocată autoritatea de lucru judecat este identitatea de părți.

Această concluzie decurge inclusiv din principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești consacrat de art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia "Hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora.".

De altfel, prin decizia nr. 18 din 17 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că, "principiul relativității hotărârii judecătorești, atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât și al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părțile în proces (și succesorii acestora), fundamentul și justificarea acestui principiu constituindu-le contradictorialitatea și dreptul la apărare." (paragraful 95).

Se reține că, în cauză, s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1711 din 15.11.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel București – secția a VI-a Civilă, în raport de sentința civilă nr. 3610 din 27.05.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului București, definitivă prin decizia civilă nr. 2815 din 10.11.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Comparând cele două litigii, se constată că în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului București, părți sunt CNAIR S.A. și Ministerul Transporturilor, iar părțile din dosarul nr. x/2021 sunt Asocierea A.- B. (A. este succesorul în drepturi al C. SpA, ca urmare a unei operațiuni de divizare parțială) și CNAIR S.A..

Totodată, văzând hotărârea atacată, Înalta Curte observă că instanța de revizuire a analizat și a constatat că, de asemenea, nu este îndeplinită condiția identității de obiect și cauză, respectiv, în cele două dosare nu au fost formulate pretenții identice, problema juridică, folosul material urmărit de către reclamante și drepturile subiective fiind diferite.

Cu toate acestea, cerința identității de părți este esențială pentru invocarea ambelor efecte ale autorității de lucru judecat, neîntrunirea ei făcând de prisos analiza celorlalte condiții prevăzute de lege pentru verificarea încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, respectiv identitatea chestiunii litigioase pretins dezlegate diferit.

Așadar, cum s-a reținut și în decizia recurată, condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, întrucât între hotărârile pretins a fi contradictorii nu pot fi reținute elemente de contrarietate.

În acest context, trebuie menționat că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

De asemenea, trebuie avut în vedere scopul revizuirii, care nu a fost concepută pentru a deschide părții nemulțumite o nouă cale de control judiciar cu privire la legalitatea soluției pronunțate în primul proces. Necesitatea îndeplinirii acestei condiții de admisibilitate a revizuirii este recunoscută în mod constant în literatura de specialitate și în practica judiciară, neexistând vreo controversă care să justifice o abordare diferită a acestei probleme de drept.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că soluția recurată tranșează inclusiv aspectele privind competența instanței de revizuire, în privința pct. 8 al art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, judicios s-a constatat că, din această perpectivă, cererea de revizuire formulată de CNAIR atrage competența instanței mai mare în grad față de instanța care a pronunțat prima hotărâre, reprezentată de decizia 2815/10.11.2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimată.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva deciziei nr. 3100 din 8 iunie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2024.