ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5328/2021

Circumstanțele cauzei Prin Decizia nr. 1814 pronunțată la data de 07.05.2018 în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 20 februarie 2019, a respins excepția necompetenței materiale a instanței în ceea ce privește petitele 2 și 3 ale cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta precizată, a admis excepția inadmisibilității acțiunii în privința petitelor 1 și 2, apreciind că prin adresa nr. x/20.09.2016 emisă de C.N.A.D.R. S.A. s-a răspuns solicitării, iar actul respectiv nu îndeplinește trăsăturile unui act administrativ tipic și a reținut concluziile părților asupra excepției prematurității invocate de către intimata-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. Prin sentința nr. 1084 din 20 martie 2019,Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în nume propriu și ca reprezentant al Statului Român, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că instanța de fond își întemeiază soluția de respingere a cererii pe dispozițiile art. 19 din cuprinsul Legii nr. 255/2010, dispoziții legale care reglementează obligația de plată a despăgubirilor. Or, din perspectiva obligațiilor ce s-au născut în sarcina reclamantei nu există niciun impediment de a se emite hotărârea privind plata acestor despăgubiri atâta vreme cât au fost puse la dispoziție toate documentele solicitate și s-a răspuns tuturor solicitărilor autorității. Cu privire la obligația de plată a acestor despăgubiri, dispozițiile legale sunt extrem de clare în sensul condițiilor pe care acestea trebuie să le îndeplinească, respectiv juste și prealabile.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este lipsit de interes. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea introductivă reclamanta a solicitat instanței de judecată să anuleze adresa nr. x/20.09.2016 emisă de CN.A.D.N.R. S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, ca răspuns la plângerea prealabilă, să oblige intimații-pârâți la emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor prevăzute de art. 20 din Legea 255/2010 și să achite despăgubirile aferente pentru terenul expropriat, în suprafață totală de 986 mp situat în Com. Chiajna, Jud. Ilfov, tarla x, parcelele 37 și 38. În cauză au fost emise Hotărârile de Stabilire a Despăgubirilor nr. 19/19.11.201 și nr. 20/19.11.2019, sumele de 194.186.15 RON (parcela nr. 37) și 103.506,97 RON (parcela nr. 38) fiind încasate de către reclamantă în luna ianuarie 2020. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, iar recursul formulat se impune a fi respins ca fiind lipsit de interes. Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., conform cărora justificarea unui interes este o condiție de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs. De asemenea, conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004. Practica judiciară a statuat că interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze. Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în exercitarea căilor de atac. În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes. Înalta Curte constată că recurenta nu mai justifică un folos practic, legitim, și actual în obținerea unei soluții de admitere a recursului, având în vedere faptul că au fost emise hotărârile de stabilire a despăgubirilor, fiind încasate sumele de către recurenta-reclamantă.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes.