ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2721/2023

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 23 aprilie 2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. S.A., B. S.A. - Sucursala Coșbuc, C.., Banca Națională a României, Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat instanței să constate caracterul abuziv și nulitatea clauzelor de la art. 4 (dobânzi si comisioane - art. 4.1, art. 4.2, art. 4.3 și art. 4.6), art. 4.11 lit. b), art. 5.5 și art. 8.1 pct. 9 din contractul de credit ipotecar nr. x/06.08.2007; să oblige pârâtele (bănci) în solidar la restituirea sumelor de 35.211,44 RON, reprezentând dobânda achitată excedentar în perioada 25.08.2008-25.06.2011 și de 42.404.17 RON, achitată cu titlu de comision de administrare credit în perioada 25.09.2007-15.04.2014, precum și eliminarea acestui comision din contract începând cu data pronunțării hotărârii definitive în prezenta cauză; reclamantul a mai solicitat să se constate că la data contractării creditului, 06.08.2007, a împrumutat suma de 165.700 franci elvețieni, echivalentul a 100.000 euro, la o paritate de 1,65 și, pe cale de consecință, să constate că sumele achitate în franci elvețieni până în prezent cu titlu de sold sunt din cei 100.000 euro (la paritatea 1,65), iar sumele rămase de achitat se raportează la diferența de achitat până la 100.000 euro la paritatea de 1,65; a mai solicitat obligarea băncii la emiterea unui nou grafic de rambursare actualizat, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 820 din 11 februarie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului A. împotriva pârâtelor B. S.A., B. S.A. - Sucursala Coșbuc și C..

A respins acțiunea formulată împotriva pârâților Banca Națională a României și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unor persoane fară calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia nr. 644 din 22 martie 2018, a admis apelul formulat de apelantul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 820 din 11 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014 în contradictoriu cu intimații pârâți S.C. B. S.A., S.C. B., C..

A schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis în parte cererea.

A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 4.1 teza a II-a, 4.2 teza a II-a și 4.3 din contractul de credit nr. x/06.08.2007.

A obligat pârâtele B. S.A. și B. S.A. Sucursala Coșbuc, în solidar, să restituie reclamantului suma de 28.145,77 RON reprezentând dobândă încasată în plus, în temeiul clauzelor declarate nule, în perioada 25.08.2008-25.06.2011.

A respins în rest cererea ca neîntemeiată.

A obligat pârâtele B. S.A. și B. S.A. Sucursala Coșbuc, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 700 RON cheltuieli de judecată.

A obligat intimatele B. S.A. și B. S.A. Sucursala Coșbuc, în solidar la plata către apelantul reclamant a sumei de 2.540 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A. și pârâta S.C. B. S.A..

La 29 ianuarie 2019 recurentul-reclamant a învederat instanței că între B. S.A. și D. S.A. a intervenit fuziunea la 31.12.2018, aceasta din urmă preluând calitatea de pârâtă în cauză.

Prin decizia nr. 1097 din 22 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul reclamantului A. declarat împotriva deciziei civile nr. 644 din 22 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei nr. 644 din 22 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care a casat-o în parte și a trimis cauza spre rejudecarea apelului reclamantului sub aspectul soluției asupra capătului de cerere vizând restituirea sumelor aferente clauzelor anulate, fiind menținute în rest dispozițiile deciziei recurate.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2014*.

Prin decizia civilă nr. 1806 din 15 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în rejudecare și în limitele acesteia, a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 820 din 11 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

Obligă pârâta D. S.A. la restituirea către reclamant a sumei de 28.145,77 RON reprezentând dobânda încasată în plus, în temeiul clauzelor declarate nule, în perioada 25.08.2008-25.06.2011.

Obligă pârâta D. S.A. la plata către reclamant a sumei de 700 RON cheltuieli de judecată de la fond.

Obligă pârâta D. S.A. la plata către reclamant a sumei de 2540 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta D. S.A., solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

In motivarea recursului, recurenta a prezentat parcursul judiciar și a arătat că în rejudecare părțile nu au ajuns la negociere, iar în cauză instanța de apel a reținut că tipul de variabilitate a rămas sub sancțiunea nulității pentru cauză abuzivă.

In continuare, a susținut că instanța de apel a încălcat principiul forței obligatorii a contractului, prevăzut de art. 969 C. civ., dispunând restituirea sumelor achitate peste dobânda inițială din contract.

Potrivit recurentei, rezultă că instanța de apel a apreciat că dobânda contractuală a fost una fixă, subliniind că nu putea propune o altă dobândă pentru un credit care era deja rambursat la data rejudecării apelului.

A mai susținut că, instanța de apel a ignorat faptul că la 11 iulie 2008 creditul a fost cesionat către C.. și că reclamantul a pus în executare decizia pronunțată în cauză.

La 5 mai 2023 intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, deoarece pârâta nu a atacat încheierile din 5 aprilie 2022, 17 mai 2022 și 13 septembrie 2022 prin care s-a dispus negocierea părților, astfel că acestea au intrat în puterea lucrului judecat.

Totodată, a mai invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate ce ar putea fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același Cod, iar în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac exercitate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 6 iulie 2023, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 12 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1806 din 15 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a acordat termen pentru judecata acestuia la data de 14 decembrie 2023.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat principiul forței obligatorii a contractului, prevăzut de art. 969 C. civ., dispunând restituirea sumelor achitate peste dobânda inițială din contract.

A mai susținut recurenta că instanța de apel a apreciat că dobânda contractuală a fost una fixă, subliniind că nu putea propune o altă dobândă pentru un credit care era deja rambursat la data rejudecării apelului, totodată a arătat că, instanța a ignorat faptul că la 11 iulie 2008, creditul a fost cesionat către C.. și că reclamantul a pus în executare decizia pronunțată în cauză.

Aceste critici sunt nefondate, urmând a fi respinse, având în vedere că prin decizia de casare, în primul ciclu procesual, instanța supremă a apreciat că în rejudecare, părțile trebuie să poarte negocieri pentru stabilirea modalităților de calcul al ratei dobânzii, care să urmărească crearea unui echilibru real între drepturile și obligațiile cocontractanților, care să aibă drept obiectiv protecția consumatorului care stă la baza Directivei 19/13.

Astfel, în cauză trebuia analizată dobânda variabilă din perioada 25 august 2008-25 iunie 2011, respectiv caracterul variabil peste dobânda fixă de 4,85%/an, în raport de indicele de referință al băncii, reclamantul solicitând diferența percepută în plus, în baza clauzelor abuzive contestate.

În acest context, se poate observa din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, având în vedere și recomandările deciziei de casare, în acord cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și considerentele încheierilor interlocutorii, prin care instanța de apel a dispus purtarea unor discuții de mediere de către părți cu prezentarea ofertelor și a soluțiilor negociate, sens în care, Înalta Curte constată că doar reclamantul A. s-a conformat acestor dispoziții, transmițând în acest sens propuneri de negociere, iar recurenta nu a înțeles să dea curs dispozițiilor deciziei de casare.

Prin urmare, propunerea reclamantului pentru intimată era, în sensul că nivelul dobânzii să fie calculat astfel: dobânda fixă de 4,85% pe an + SAR3MC (0,060000) + 0,0031 % (valoarea ajustării de marjă).

Așadar, dobânda astfel solicitată este la fel sau inferioară celei de la data acordării creditului, în anul 2007 și, contrar aprecierilor recurentei referitoare la o dobândă fixă, nu se poate reține încălcarea principiul forței obligatorii a contractului, prin restituirea sumelor achitate peste dobânda inițială din contract.

În aceste condiții, instanța de apel în mod corect a reținut că, criteriul de variație aflat exclusiv la îndemâna băncii a fost constatat nul în primul ciclu procesual, iar un criteriu agreat de părți nu a putut fi stabilit, un eventual criteriu obiectiv nu ar fi condus la creșterea dobânzii curente, astfel că, soluția de restituire a sumelor pentru dobânda superioară privind perioada respectivă, stabilită din probatoriul administrat, apare drept corectă.

A mai susținut recurenta că instanța de apel a ignorat faptul că la 11 iulie 2008, creditul a fost cesionat către C.. și că reclamantul a pus în executare decizia pronunțată în cauză.

Această susținere nu poate fi primită, întrucât așa cum a apreciat și instanța de apel, în cazul în care recurenta ar fi considerat că eventualele debite nu au trecut în patrimoniul D., problema de drept s-ar fi rezumat la o apreciere asupra calității recurentei-pârâte D., iar pe de altă parte, însăși D. acceptă faptul că a preluat universalitatea patrimoniului B. (pârâta obligată inițial) din moment ce, odată introdusă drept continuator al recurentei inițiale (B.), prin încheierea Înaltei Curți din 23 mai 2019, nu a arătat că nu ar fi preluat în cadrul universalității patrimoniale și obligațiile derivând din acest contract.

De asemenea, recurenta D. nu a făcut vreo dovadă concretă cu privire la faptul că respectivul contract, precum și implicit efectele nulității sale parțiale, inclusiv cu privire la restituirea prestațiilor, ar fi fost exclus din operațiunea de preluare activ și pasiv, iar trimiterea spre rejudecare a privit doar elemente de fond, nu și de calitate procesual pasivă.

Așadar, pentru ca susținerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1806 din 15 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1806 din 15 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și intimata-pârâtă C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2023.