ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3363/2021

Ședința publică din data de 3 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 08.02.2019 sub nr. de mai sus, reclamanții A., B., C., D. și E., judecători în cadrul Judecătoriei Sighetu Marmației, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apei Cluj și Tribunalul Maramureș, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună reîncadrarea acestora și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care suntem îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin Sentința 487 din 23 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX – a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins în tot acțiunea în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj, pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia.

- a respins cererea având ca obiect reîncadrarea și recalcularea indemnizațiilor de încadrare, formulată în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Maramureș pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.

- a respins cererea având ca obiect plata diferențelor salariale, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora.

- a respins cererea privind plata diferențelor de drepturi aferente perioadei 09.04.2015 – 05.02.2016, ca prescrisă.

- a admis în parte acțiunea.

- a obligat pârâtul Ministerul Justiției la emiterea Ordinelor de reîncadrare pe numele reclamanților și la recalcularea îndemnizațiilor de încadrare ale acestora, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON și începând cu data de 01.12.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,18 RON.

- a obligat pârâtul Tribunalul Maramureș la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi rezultate din recalculare, aferente perioadei începând cu data de 05.02.2016 și până la efectiva recalculare, ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată (începând cu luna martie 2016) și până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate, respingerea acțiunii a pe capătul de cerere privind emiterea Ordinelor de reîncadrare pe numele reclamanților și a recalculării îndemnizațiilor de încadrare ale acestora.

În dezvoltarea recursului său, pârâtul Ministerul Justiției a susținut, în contextul expunerii pe scurt a soluției pronunțate de prima instanță, că O.G. nr. 13/2008 invocată ca temei de drept a prevăzut creșteri diferite ale valorii de referință sectorială, după cum era vorba de personal salarizat în baza O.U.G. nr. 27/2006 sau de personal salarizat conform O.G. nr. 8/2007.

Astfel, creșterea valorii de referință sectorială de 8,5% solicitată de reclamanți a fost prevăzută prin O.G. nr. 13/2008 doar pentru categoria personalului auxiliar, care a obținut hotărârea judecătorească favorabilă invocată în acțiune, reclamanții fiind judecători.

În ceea ce privește Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, invocată in considerentele hotărârii de către instanță, arată că este contrară opiniei acesteia, reținându-se că prin O.U.G. nr. 20/2016, care modifică și completează O.U.G. nr. 57/2015, legiuitorul a dorit înlăturarea inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, arătând că "...începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, salariul de bază sau indemnizația de încadrare urma să fie același, respectiv aceeași, stabilită la nivel maxim, nefiind permis ca, spre exemplu, doi judecători de același grad, gradație, vechime) în funcție sau în specialitate și aceleași studii, să aibă indemnizații de încadrare diferite. însă, prin dispozițiile de lege criticate, introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, legiuitorul a stabilit că, la calculul nivelului maxim al salarii lui de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești" (pct. 22).

În fine, recurentul arată că în realitate, ceea ce se s-a acordat prin sentința recurată este aplicarea unor creșteri salariate prevăzute în anul 2008 pentru alte categorii profesionale, respectiv procentele acordate de O.G. nr. 13/2008 pentru grefieri, iar nu aplicarea unui nou maxim de salarizare care să reiasă din hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea judecătorilor.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când, "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat în mod greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

Intimații-reclamanți, judecători în cadrul Judecătoriei Sigetu Marmației, au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect, în esență, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor ordine de încadrare salarială, cu stabilirea unui cuantum al salariului de bază și al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcții similare, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Soluționând cauza, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamanților, a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea Ordinelor de reîncadrare pe numele reclamanților și la recalcularea indemnizațiilor de încadrare ale acestora, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON și începând cu data de 01.12.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,18 RON. Totodată, a obligat pârâtul Tribunalul Maramureș la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi rezultate din recalculare, aferente perioadei începând cu data de 05.02.2016 și până la efectiva recalculare, ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată (începând cu luna martie 2016) și până la data plății efective.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului-pârât vizează în principal faptul că ceea ce se s-a acordat prin sentința recurată este aplicarea unor creșteri salariate prevăzute în anul 2008 pentru alte categorii profesionale.

Analizând considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că prima instanță și-a fundamentat soluția de admitere a acțiunii pe dispozițiile Legii nr. 71/2015 de aprobare a O.U.G. nr. 83/2014, care reglementează situația salarizării personalului bugetar ce beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație. Curtea a avut în vedere prevederile art. 1 alin. (5

1

) din Lege, care statuează că personalul aflat în situația menționată va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Prevederile din legile de salarizare anuale a personalului bugetar reglementează dreptul beneficiarilor de a fi salarizați la nivelul salariului maxim acordat pentru activitate desfășurată în aceleași condiții, or, în condițiile în care reclamanții au făcut dovada că personalul din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție" a beneficiat de hotărâri judecătorești prin care drepturile le-au fost calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mare, de 484,18 RON, față de 463,5 RON, raportat la care sunt calculate drepturile acestora în prezent, aceste rețineri sunt fondate.

Într-adevăr, dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, menționează expres acest principiu, în art. 1 alin. (5

1

), dar și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, privind salarizarea pe anul 2014, face referire la nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare. Această sintagmă este definită în art. 5 alin. (1

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, potrivit căruia, prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

Este de observat că legiuitorul a avut în vedere, la adoptarea Legii nr. 71/2015, că au existat situații de aplicare neuniformă a legii de salarizare și interpretări eronate și că aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 cu modificările aduse prin Legea nr. 71/2015 se impun pentru eliminarea diferențele salariale între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime.

Instanța de contencios constituțional a statuat, în Decizia nr. 794/2016, că "hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situațiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica și a limpezi sensul exact al normei, și pentru a defini, cu toată precizia, voința legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și respectiv 11% acordate magistraților și personalului asimilat, au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală."

Curtea Constituțională a concluzionat că "întrucât hotărârile judecătorești invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate se referă la majorarea indemnizațiilor de încadrare, vizând, de fapt, și întreaga Familie ocupațională a "Justiției", aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad, treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate."

Se impune, de asemenea, a se reține că prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unei chestiuni de drept, admițându-se sesizarea Curții de Apel București, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membrii ai personalului auxiliar indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Prin urmare, elementul de calcul al indemnizației de bază, valoarea de referință sectorială, este unic la nivel național pentru familia ocupațională Justiție, fiind necesară egalizarea drepturilor salariale prin luarea în considerare a acelorași componente ale indemnizației.

Judecătorul fondului are dreptul dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Către această dezlegare conduc și principiile reglementate de art. 3 din aceeași Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în special cel definit la lit. c): "echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari.".

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 487 din 23 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX – a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.