ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3309/2021

Ședința publică din data de 2 iunie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Inspecție Economico – Financiară, suspendarea executării măsurilor 1, 2 și 3 dispuse în sarcina societății reclamante prin Dispoziția obligatorie nr. 6006/263152/21.10.2019 emisă de pârât, respectiv plata creanțelor bugetare în valoare de 57.352.329, din care 49.744.931 creanțe bugetare principale și 7.607.398 RON creanțe accesorii, calculate până la data de 30.07.2019, care are termen scadent la data de 20 noiembrie 2019 și pentru care dispoziția obligatorie reprezintă titlu de creanță, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința nr. 805 din 18 noiembrie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile nulității cererii, lipsei capacității procesuale și lipsei calității procesuale pasive.

A admis în parte cererea de suspendare executare act administrativ, formulată de reclamantă, dispunând suspendarea parțială a Dispoziției obligatorii nr. 6006/263152/21.10.2019, în ce privește măsura 1 referitor la obligațiile aferente anului 2011, precum și măsurile 2 și 3, respingând cererea în rest.

Prin Decizia nr. 4807 din 1 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Inspecție Economico – Financiară împotriva sentinței nr. 805 din 18 noiembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Împotriva Deciziei nr. 4807 din 1 octombrie 2020, a formulat contestație în anulare pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Prin contestația în anulare s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei atacate și, în rejudecare, dezbaterea pe fond a cererii de recurs formulată de Ministerul Finanțelor Publice.

Contestatorul a invocat dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., apreciind că motivarea instanței de recurs conține greșeli materiale, determinante în pronunțarea soluției de admitere a excepției tardivității.

Astfel, sediul Ministerului Finanțelor Publice se află în B-dul x nr. 16, București și nu în "B-dul x nr. 44. sector 3", așa cum în mod greșit a reținut instanța de recurs.

Potrivit prevederilor art. 155 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., unitățile administrativ - teritoriale și celelalte persoane juridice de drept public vor fi citați la sediul acestora, iar conform dispozițiilor art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare: "Sediul principal al Ministerului Finanțelor Publice este în municipiul București, Bulevardul x, sectorul 5".

Totodată, potrivit art. 155 alin. (2) din C. proc. civ.: "în cazurile prevăzute la alin. (1) pct. 1 și 2, statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, unitățile administrativ-teritoriale, precum și celelalte persoane juridice de drept public își pot alege un sediu procesual la care vor fi comunicate toate actele de procedură".

Contestatorul a arătat că a formulat la data de 13.11.2019, o cerere de amânare a judecății prin care a solicitat, în mod expres, să îi fie comunicate toate actele de procedură la sediul principal, respectiv în Bulevardul x, București. De asemenea, așa cum rezultă și din încheierea de ședință din data de 13.11.2019 (pag. 2, paragraf 5), la termenul din data mai sus indicată, reprezentantul convențional al pârâtului (consilier juridic) a indicat în mod expres faptul că sediul Ministerului Finanțelor Publice este în Bulevardul x.

Raportat la aceste aspecte, contestatorul a apreciat că instanța de recurs, plecând de la această greșeală materială ("sentința atacată a fost comunicată recurentului - pârât ... la sediul din B-dul x nr. 44, sector 3"), a făcut o altă greșeală materială, reținând în considerentele hotărârii judecătorești că "sentința atacată a fost comunicată recurentului - pârât la data de 19 mai 2020".

În opinia contestatorului, împrejurarea că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că Ministerul Finanțelor Publice a indicat în mod expres sediul la care să îi fie comunicate actele de procedură, nu poate fi imputată acestei instituții.

De asemenea, deși instanța de recurs a comunicat actele de procedură (inclusiv decizia ce face obiectul contestației în anulare din prezenta cauză) la sediul din B-dul x nr. 16, a reținut în mod greșit faptul că sentința instanței de fond a fost comunicată Ministerului Finanțelor Publice la sediul din B-dul x nr. 44, sector 3 "unde s-au comunicat actele de procedură pe parcursul procesului".

În concluzie, contestatorul a apreciat că greșelile materiale menționate anterior au condus la soluția greșită de admitere a excepției tardivității formulării recursului.

Intimata Societatea Română de Radiodifuziune a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

II. Soluția asupra contestației în anulare

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare introdusă de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din acest cod, invocate de contestatoare ca temei al căii extraordinare de atac formulate, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale".

"Greșelile materiale", în sensul art. 503 din C. proc. civ., sunt erori evidente cu privire la aspecte esențiale de ordin formal, procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate; acestea nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, de exemplu, la modul în care instanța a apreciat probele sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală.

În cauza de față, greșeala materială invocată de contestator este aceea că instanța a respins ca tardiv recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, interpretând în mod greșit dispozițiile art. 155 alin. (1) pct. 2 și art. 155 alin. (2) din C. proc. civ. raportate la art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 34/2009, în sensul că a validat procedura de citare în fața instanței de fond la sediul din B-dul x nr. 44. sector 3, București, în condițiile în care se solicitase citarea Ministerului Finanțelor Publice la sediul din Bulevardul x, București.

Înalta Curte constată că argumentele expuse de contestator nu pot constitui temei pentru retractarea deciziei civile în discuție, întrucât acestea tind să demonstreze nu existența unor greșeli materiale evidente, ci netemeinicia raționamentului logico-juridic al instanței de recurs.

Instanța de recurs a reținut că "sentința atacată a fost comunicată recurentului-pârât la data de 19 mai 2020 la sediul din B-dul x nr. 44, sector 3 - unde s-au comunicat actele procedurale pe parcursul procesului -, procesul-verbal de înmânare a comunicării acestei hotărâri purtând ștampila autoritățiii recurente".

Contrar susținerilor contestatorului, instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza soluția de respingere a recursului, în cazul în care instanța de recurs a dezbătut și analizat înscrisurile depuse la dosar. A interpreta altfel acest caz de contestație ar însemna transformarea contestației în anulare într-un recurs deghizat, permițându-se contrar legii, pronunțarea unei soluții diametral opuse, exclusiv pe baza unei interpretări diferite date acelorași elemente avute în vedere de instanța de recurs.

Această interpretare are în vedere principiul autorității de lucru judecat și al securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive, ceea ce impune ca soluția definitivă dată oricărui litigiu să nu mai poate fi discutată decât pentru fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că nicio parte a unui proces soluționat definitiv și irevocabil nu poate determina redeschiderea acestuia numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit – în opinia contestatorului – probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, instanța europeană a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Mitrea c. România, nr. 26105/03 din 29 iulie 2008, și A. c. România, nr. 8727/03 din 7 iulie 2009).

Pentru aceste considerente, în baza art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de Ministerul Finanțelor împotriva Deciziei nr. 4807 din 1 octombrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor împotriva Deciziei nr. 4807 din 1 octombrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2021.