ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.10.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4807/2020

HOTĂRÂRE
01.10.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4807/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară, suspendarea executării măsurilor 1, 2 și 3 dispuse în sarcina societății reclamante prin Dispoziția obligatorie nr. 6006/263152/21.10.2019 emisă de pârât, respectiv plata creanțelor bugetare în valoare de 57.352.329, din care 49.744.931 creanțe bugetare principale și 7.607.398 RON creanțe accesorii, calculate până la data de 30.07.2019, care are termen scadent la data de 20 noiembrie 2019 și pentru care dispoziția obligatorie reprezintă titlu de creanță, până la pronunțarea instanței de fond.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 805 din 18 noiembrie 2019, a reespins excepțiile nulității cererii, lipsei capacității procesuale și lipsei calității procesuale pasive.

Totodată, a admis în parte cererea de suspendare executare act administrativ, formulată de reclamantă, dispunând suspendarea parțială a Dispoziției obligatorii nr. 6006/263152/21.10.2019, în ce privește măsura 1 referitor la obligațiile aferente anului 2011, precum și măsurile 2 și 3, respingând cererea în rest.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac așa cum a fost formulată.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din Codul de procedură, Înalta Curte va examina cu prioritate excepția tardivității recursului.

Potrivit art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, hotărârea prin care instanța se pronunță asupra suspendării executării actului administrativ contestat este executorie de drept, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Conform art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

În cauză, se constată că sentința atacată a fost comunicată recurentului-pârât la data de 19 mai 2020 la sediul din B-dul x nr. 44, sector 3 - unde s-au comunicat actele procedurale pe parcursul procesului -, procesul-verbal de înmânare a comunicării acestei hotărâri purtând ștampila autoritățiii recurente, iar recursul a fost declarat la data de 9 iunie 2020 (transmis prin poștă potrivit plicului aflat la dosar recurs).

Așadar, calea de atac a fost exercitată cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., ultima zi de declarare a căii de atac fiind 25 mai 2020, conform prevederilor art. 181, 182 raportat la art. 184 din C. proc. civ.

Prin urmare, recurentul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal și nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Așadar, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat, aplicând sancțiunea juridică a decăderii, reglementată de art. 185 alin. (1) din același cod.

Respinge recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară împotriva sentinței nr. 805 din 18 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-06-02
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3309/2021
Ședința publică din data de 2 iunie 2021 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată în recurs Prin cererea înregistrată pe rolul Curții d
ÎCCJ 2021-05-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3279/2021
Ședința publică din data de 27 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistra
ÎCCJ 2021-05-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2945/2021
Ședința publică din data de 18 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bu
ÎCCJ 2020-11-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5680/2020
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, se
ÎCCJ 2023-05-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2768/2023
eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public. În concluzie, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din
Sursă