ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2945/2021

Ședința publică din data de 18 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal la data de 07.07.2020 sub nr. x/2020, reclamanta, SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE, în contradictoriu cu pârâta, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat:

Soluția instanței de fond

Prin încheierea din data de 27 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată pe reclamanta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE, în contradictoriu cu pârâta, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri reclamanta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE, a exercitat calea de atac a recursului, în condițiile art. 493 din C. proc. civ., invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

A solicitat astfel admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond admiterea cererii de suspendare a Măsurii II.4 dispuse prin Decizia nr. 9/2019 emisă de Curtea de Conturi -Departamentul XI și menținute prin încheierea nr. 8/16.06.2020 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi - Departamentul XI. și în consecință admiterea cererii de suspendare.

Într-o primă critică, recurenta a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii.

Astfel, arată că, potrivit mențiunilor instanței de fond, aceasta a respins cererea A. de suspendare motivat de faptul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții legale, în baza art. 15, raportat la art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

Totodată, instanța de fond și-a motivat soluția dată și prin faptul că "nefiind dovedit cazul bine justificat, nu se mai impune analizarea cerinței privind paguba iminentă, întrucât cele două condiții au fost prevăzute de leguitor în mod cumulativ, astfel că neîndeplinirea uneia atrage respingerea automata a cererii de suspendare a executării".

Susține că, în atare situație, se observă existența unor motive contradictorii în pronunțarea hotărârii atacate, aspect ce se subscrie motivelor de casare menționate de art. 488 alin. (1) pct 6 din noul C. proc. civ., instanța neanalizând în niciun fel cerința privind paguba iminentă.

De asemenea, deși instanța de fond a respins cererea A. de suspendare a executării actului administrativ contestat motivând faptul că, în ceea ce privește cazul bine justificat soluționarea cererii de suspendare nu implică o analiză specifică fondului, instanța investită cu o astfel de cerere, urmând doar să "pipăie fondul cauzei", nu a avut aceeași abordare și în cazul motivului de suspendare (caz bine justificat) invocat de A. cu privire la nemotivarea de către Curtea de Conturi a actului/măsurii contestate, rezultând în acest fel motive/abordări contradictorii care privesc soluționarea cererii de suspendare.

Prin urmare în ceea ce privește acest aspect, contrar celor susținute inițial și fără a avea o abordare unitară, care să se subscrie motivat prevederilor legale, Curtea de_Apel București nu a avut nici o reținere în a face o analiză de fond amănunțită a stării de fapt și de drept invocate de A. care priveau motivul nemotivării de către Curtea de Conturi a actului contestat precum și motivul depășirii limitelor Curții de Conturi, instanța urmărind să justifice întru-totul prin aceasta existența temeiului legal a "neregulilor" constatate de Curtea de Conturi, existența motivării actului emis precum și faptul nedepășirii limitelor de competență a acestei instituții de control.

În cadrul celei de-a doua critici, a susținut recurenta că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Arată recurenta că, un prim aspect în susținerea acestui motiv îl reprezintă faptul că instanța de fond nu a motivat în mod concret soluția de respingere a cererii A. de suspendare a executării măsurii Curții de Conturi dispuse în sarcina A., respectiv a actului administrativ contestat în speță, limitându-se doar la prezenta o motivare teoretică, pur formală care nu susține în niciun fel ideea de legalitate a hotărârii date, aspect ce se subscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin 1 pct. 6 din noul C. proc. civ. privind necuprinderea de către hotărârea dată a motivelor pe care se întemeiază.

Astfel, prin încheierea din data de 27.07.2020 a interpretat faptul că pentru a aprecia asupra aspectelor invocate de A. este necesară antamarea fondului litigiului, aspect care nu este posibil în această etapă a procedurii caracterizată prin cercetarea sumară a aparenței dreptului, chiar și în situația în care cererea de suspendare a executării este depusă odată cu acțiunea în anulare.

Față de cele menționate, apreciază că instanța de fond nu poate face trimitere doar în mod teoretic la imposibilitatea de a se pronunța cu privire la motivele invocate de A..

Prin urmare, instanța nu poate fi absolvită în niciun fel de obligativitatea de a-și motiva în concret soluția dată raportat la împrejurările legate de starea de fapt și de drept invocate de societate, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Astfel, Curtea de Apel București nu a precizat în niciun fel în ce ar consta antamarea fondului în cazul motivelor de suspendare invocate de A., astfel încât ar face imposibilă analizarea acestora.

Un al doilea aspect în susținerea motivului de recurs îl reprezintă faptul că instanța de fond în mod nejustificat nu a parcurs și la analizarea situației/condiției pagubei iminente.

Solicită astfel a se avea în vedere că, la pronunțarea hotărârii, instanța de fond și-a motivat soluția dată doar în ceea ce privește așa zisa "inexistență" a cazului bine justificat, fără a motiva hotărârea dată și cu privire la situația pagubei iminente, partea interpretând faptul că situațiile evidențiate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pot conduce doar cumulat atât la admiterea cât și la respingerea cererii de suspendare.

Apreciază că nu pot fi luate în considerare mențiunile instanței de fond potrivit cărora nu s-ar mai impune analizarea situației prevenirii pagubei iminente datorată de faptul inexistenței cazului bine justificat în suspendarea actului administrativ.

Mai mult decât atât, consideră că, în condițiile în care instanța de fond motivează soluția dată prin aceea că nu s-a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții legale, aceasta avea obligația de a indica rațiunile care au condus la concluzia că nu s-a îndeplinit și a doua condiție cerută de lege pentru suspendarea actului administrativ și anume "prevenirea pagubei iminente".

Prin urmare acțiunile/inacțiunile instanței de judecată evidențiate mai sus echivalează cu nemotivarea soluției de respingere a cererii de suspendare formulate de A., prin aceasta încălcându-se prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ.

În cadrul celei de-a treia critici, recurenta susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, sens în care solicită a se constata că, prin încheierea din data de 27.07.2020 instanța de fond a încălcat normele de drept material cu privire la suspendarea executării actului adminsitrativ contestat, respectiv a aplicat în mod eronat aceste prevederi statuate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel București argumentând în mod eronat inexistența "cazului justificat" în suspendarea actului administrativ contestat.

Astfel, arată că instanța a reținut în mod eronat faptul că, prin raportare la prevederile art. 14 alin. (1) și ale art. 2 alin. și (t) din Legea nr. 554/2004 societatea nu a făcut dovada existenței unor împrejurări legate de fapt și de drept, care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și că, în principal au fost indicate aspecte care presupun o analiză a fondului raportului juridic litigios.

Contrar celor menționate de instanță, conform motivărilor A. existente la dosarul cauzei în susținerea suspendare, a învederat faptul că, în ceea ce privește îndeplinirea condiției cazului bine justificat aceasta este motivată de noțiuni/elemente cum ar fi:

- interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material,

- reținerea unor situații de fapt lipsite de suport probator în emiterea actelor contestate,

- lipsa de temei legal a neregularităților constatate, nemotivarea actului,

- depășirea limitelor de competență a Curții de Control în activitatea desfășurată,

- inexistența unui prejudiciu real în patrimoniul A., aceste aspecte demostrând în mod cert îndeplinirea condiției menționate.

De asemenea, pentru o justă soluționare a cauzei, a arătat în mod concret suficiente împrejurări (legate de starea de fapt și de drept) care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și care nu implică neapărat analizarea fondului în constatarea incidenței acestora:

Raportat la toate aceste împrejurări, solicită a se avea în vedere faptul că aspectele indicate sunt de natură a contura suspiciuni clare privind legalitatea actului atacat, subscriindu-se astfel noțiunii de "caz bine justificat", nefiind însă de natură a fi analizate în profunzime în cadrul procesual al unei cereri de suspendare a executării actului administrativ, astfel că, la o cercetare sumară, se poate constata încălcarea de către instituția emitentă a dispozițiilor menționate, motiv pentru care apreciază că nu pot fi primite motivările instanței de judecată potrivit cărora aspectele menționate ar presupune o analiză a fondului raportului juridic litigios.

Cu alte cuvinte, consideră că nu este necesară o analiză detaliată a fondului cauzei, proprie judecării cererii de anulare a măsurii dispuse de către Curtea de Conturi a României, cazul justificat rezultând din evidenta contradicție a măsurii dispuse de către Curtea de Conturi, care a stat la baza actului a cărui suspendare se solicită, cu prevederile menționate mai sus.

În ceea ce privește existența condiției cumulative a pagubei iminente, recurenta susține că a învederat instanței faptul că aceasta vizează executarea unui act contestat în măsura în care prin această executare se creează un prejudiciu major și previzibil, de asemenea se aduce atingere gravă și imediată situației A. sau intereselor acesteia, valorilor pe care înțelege să le apere, aspecte ce presupun cu certitudine o anumită urgență în suspendarea actelor/măsurii contestate.

Așa cum a precizat în cererea de chemare în judecată, măsurile dispuse de autoritatea de control au constat în:

- stabilirea întinderii prejudiciului (evaluat de către Curtea de Conturi ia valoarea de 131.831 RON) și dispunerea de măsuri pentru recuperarea acestuia inclusiv a dobânzilor și penalităților de întârziere/majorărilor de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a efectuat plata și până când s-au recuperat sumele, aspect ce implică identificare personal vinovat, calcul prejudiciu și întreprindere demersuri de recuperare a acestuia,

- efectuarea pe întreaga perioadă supusă prescripției, a unei analize cu privire la litigiile derulate la nivelul entității si urmare cărora instanțele de judecată au formulat decizii nefavorabile A. și în măsura în care vor fi identificate cazuri similare celui prezentat de către echipa de audit, va efectua demersurile legale, în vederea stabilirii prejudiciului creat bugetului de stat și dispunerea de măsuri pentru recuperarea acestuia, inclusiv a dobânzilor și penalităților de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a efectuat plata și până când s-au recuperat sumele.

Se au în vedere în acest sens principii de bază instituite de legislația muncii legate de buna credință în derularea raporturilor contractuale dintre angajat și salariat, respectarea obligatorie de către A. a condițiilor cumulative în angajare a răspunderii patrimoniale a salariatului cu privire la existenta faptei ilicite, a pagubei, vinovăției, a raportului de cauzalitate dintre acestea, vegherea în viitor a societății la respectarea disciplinei muncii de către salariați.

Buna-credință înseamnă, în esență, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor în consens cu valorile morale, cu respectarea ordinii de drept.

Or în condițiile date, acțiunile A. au vizat și trebuie să vizeze în continuare respectarea legii.

Mai arată că, în contextul celor menționate, este de reținut faptul că imputarea unei "pagube identificate în patrimoniul A."în sarcina unor salariații ai societății identificați de către Curtea de Conturi, sau care urmează a fi identificați de societate ulterior ca fiind "vinovați", determină suferirea de către aceștia a unui prejudiciu material viitor și previzibil prin executarea măsurii contestate, având în vedere că vor fi lipsiți de drepturile salariale cuvenite, respectiv vor fi supuși unui stres de necontestat.

Apreciază că, nu în ultimul rând, trebuie avută în vedere valoarea prejudiciului " provizoriu"identiifcat de Curtea de Conturi în sumă de 131.831 RON, la care se adaugă dobânzile și penalitățile/majorările de întârziere aferente.

Mai mult decât atât, susține că este de necontestat că punerea în executare a unui act administrativ asupra căruia există o îndoială în privința legalității, condice inevitabil și la îndeplinirea condiției privind paguba iminentă, astfel cum este aceasta definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, preîntâmpinarea consecințelor produse de un act administrativ emis nelegal și netemeinic este posibilă doar în condițiile suspendării măsurilor dispuse, dens în care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond admiterea cererii de suspendare, astfel cum a fost formulată și motivată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantă, a formulat întâmpinare intimata Curtea de Conturi a României, în cadrul căreia solicită respingerea recursului, ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 9/2019.

Procedura de soluționare a recursului

În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 17.12.2020, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 18.05.2021, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Analizând cererea de recurs, constată Înalta Curte că recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), instanța de control judiciar reține că, în cadrul acestui motiv de recurs, într-o primă critică reclamanta a apreciat ca fiind contradictorie motivarea judecătorului fondului care, pe de o parte, a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții legale, în baza art. 15 raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și, pe de altă parte, a reținut și că nefiind dovedit cazul bine justificat, nu se mai impune analizarea cerinței privind paguba iminentă.

Această critică nu poate fi avută în vedere de către instanța de control judiciar, raportat la faptul că teza prevăzută la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la situațiile în care există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluției cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă, atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, aceste situații neregăsindu-se în prezenta hotărâre.

Nu există nici o contradicție în cadrul hotărârii atacate, fiind corectă reținerea instanței de fond, în sensul că, nefiind dovedit cazul bine justificat nu se mai impune analizarea cerinței privind paguba iminentă, întrucât cele două condiții au fost prevăzute de legiuitor în mod cumulativ. Astfel, atâta timp cât s-a constatat că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, analiza condiției prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, devine de prisos, raportat la faptul că, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Nu se poate vorbi de contradictorialitate nici raportat la faptul că, deși instanța a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat motivând faptul că, în ceea ce privește cazul bine justificat soluționarea cererii de suspendare nu implică o analiză specifică fondului, urmând doar să " pipăie fondul", totuși, aceasta a analizat criticile reclamantei privind nemotivarea de către Curtea de Conturi a actului administrativ ce face obiectul suspendării și cele privind depășirea limitelor de competență a Curții de Control în activitatea desfășurată, cum eronat susține recurenta - reclamantă.

În jurisprudența sa constantă Înalta Curte a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare), etc.

Așadar, în mod corect instanța de fond a analizat criticile reclamantei ce vizau nemotivarea actului ce face obiectul suspendării, respectiv depășirea limitelor de competență a Curții de Conturi a României, acestea putând fi cercetate la nivel de aparență, respectând cerința neprejudecării fondului, reținând deopotrivă că celelalte argumente aduse de reclamantă, respectiv interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, reținerea unor situații de fapt lipsite de suport probator în emiterea actelor contestate, lipsa de temei legal a neregularităților constatate, inexistența unui prejudiciu real în patrimoniul A., nu pot fi analizate în procedura sumară specifică cererii de suspendare a executării.

Prin urmare, dat fiind caracterul sumar al analizei pe care instanța o poate face în procedura soluționării cererii de suspendare a actului administrativ, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat întocmai, analizând actul a cărui suspendare se solicită în limitele prevăzute de normele legale în vigoare. Faptul că instanța nu a putut analiza toate argumentele formulate de recurenta - reclamantă în dovedirea cazului bine justificat, ci doar pe cele ce permiteau o analiză de suprafață, nu înseamnă că hotărârea instanței este contradictorie sau nemotivată.

Astfel cum reiese din conținutul considerentelor încheierii recurate, instanța de fond, în mod judicios și-a limitat cercetarea doar la acele argumente ce pot fi analizate la nivel de aparență, făcând o analiză de suprafață a actului a cărui suspendare se solicită, în privința celorlalte argumente aceasta reținând că nu pot fi analizate în procedura sumară specifică cererii de suspendare a executării.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată este motivată și nu există contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, prima instanță motivând în sensul respingerii acțiunii, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Este lesne de observat că prima instanță a arătat, în considerentele sentinței recurate că nu pot fi decelate ușor motivele de nelegalitate a actului atacat, care să determine luarea unei măsuri provizorii de suspendare a executării sale, iar în lipsa unor împrejurări care să arunce o îndoială serioasă asupra legalității actului, nu poate intra în cercetarea aprofundată a temeiurilor pe care și-a construit recurenta - reclamantă cazul său bine justificat, nefiind permis, în procedura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004, să se confunde analiza sumară a cererii de suspendare, cu soluționarea pe fond a cererii în anulare a actului administrativ pretins vătămător pentru titularul acțiunii.

Așadar, procedura sumară de cercetare a unui act administrativ-fiscal realizată pe baza unei cereri de suspendare a executării se grefează pe analiza în aparență a unor motive de nelegalitate a respectivului act, ceea ce nu se confundă cu o cercetare a legalității respectivului act administrativ-fiscal.

În cauza de față, Înalta Curte constată că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță; lipsa de motivare neputând fi reținută, raportat la sentința atacată.

Motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speța de față, instanța de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigențele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, nefiind identificate nici "motive contradictorii" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalității sale, asigurând, totodată, garanțiile necesare pentru efectivul acces la justiție și pentru evitarea arbitrariului în soluționarea cauzei.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta - reclamantă este nefondat.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte reține că, în esență, criticile recurentei privesc modalitatea de interpretare a condițiilor prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 pentru dispunerea suspendării executării unui act administrativ și de aplicare concretă a acestora în cauza de față.

Înalta Curte constată că recursul, astfel cum a fost formulat, este nefondat, deoarece recurenta reclamantă nu a invocat nicio împrejurare de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cu caracter preliminar, Înalta Curte menționează că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond

Văzând dispozițiile legale mai sus arătate, instanța de recurs reține că un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care vor fi îndeplinite cumulativ cele două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat, cele două condiții determinându-se reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei și invers.

Analizând susținerile recurentei - reclamante referitoare la existența cazului bine justificat, Înalta Curte constată că prima instanță, raportându-se la cerința neprejudecării fondului, în mod corect a realizat doar o cercetare sumară a aparenței dreptului, analizând actul ce face obiectul suspendării doar sub aspectul existenței unor indicii ce ar fi putut conduce la concluzia că actul administrativ este nelegal, având în vedere tocmai faptul că această condiție a cazului " bine justificat" presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă, pentru a putea fi identificată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului și fără a se analiza consecințele juridice pe care acesta le-a produs.

În ceea ce privește posibilitatea suspendării unui act administrativ emis în temeiul unor norme legale, cum este și cel reprezentat de Decizia nr. 9/2019, prin care s-a dispus în sarcina conducerii societății recurente - reclamante obligația de a stabili întinderea prejudiciului, dispunându-se măsuri pentru recuperarea acestuia, inclusiv a dobânzilor și penalitățior de întârziere/majorărilor de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare calculate pentru perioada de când s-a efectuat plata până când s-au recuperat sumele, respectiv efectuarea pe întreaga perioadă supusă prescripției, a unei analize cu privire la litigiile derulate la nivelul entității și, în măsura în care vor fi identificate cazuri similare celui prezentat de către echipa de audit, se vor efectua demersuril legale în vederea stabilirii prejudiciului creat bugetului de stat și dispunerea de măsuri pentru recuperarea acestuia, trebuie amintit că, din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acesta se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu, în baza legii și pentru aplicarea acesteia.

Astfel, existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ. Prin urmare, suspendarea executării actului administrativ constituie o situație de excepție, în cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Pe de altă parte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

În speță, recurenta reclamantă a invocat în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, lipsa de temei legal a neregularităților constatate, nemotivarea actului, depășirea limitelor de competență a Curții de Conturi în activitatea desfășurată, inexistența unui prejudiciu real în patrimoniul A..

Analizând sumar actul administrativ ce face obiectul cererii de suspendare, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că acesta, la nivel de aparență, conține toate elementele prevăzute de normele legale incidente, atât sub aspectul motivelor de fapt cât și al temeiurilor de drept ce au stat la baza emiterii acestuia.

În mod judicios, respectând cerința reprejudecării fondului, instanța de fond a reținut că acțiunea de control s-a desfășurat în temeiul și cu respectarea prevederilor C.., act normativ ce a fost pus în aplicare, decizia fiind emisă în conformitate cu prevederile pct. 171 lit. a)-b), pct. 189-181 și pct. 188 paragraful 3 C., competența Curții de Conturi fiind stabilită prin articolul 140 din Constituția României și art. II alin. (2)-(3) coroborate cu art. 21 -22 și art. 33, 43, 62-65 din Legea nr. 94/1992 republicată.

Se constată, așadar, că, în cauza de față, la nivelul de aparență specifică analizei judiciare proprii art. 14 din Legea nr. 554/2004, actul administrativ contestat este motivat, cel puțin la nivel formal, fiind emis în forma prevăzută de lege, de autoritatea competentă, cu indicarea temeiurilor de fapt și de drept, iar caracterul succint al motivării, criticat de recurenta-reclamantă, nu poate fi analizat decât în cadrul acțiunii în anulare a actului administrativ.

Instanța de control judiciar constată că, în ceea ce privește cazul bine justificat, acesta poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, deoarece, în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare, nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

În cauză, prima instanță, analizând sumar actul administrativ ce face obiectul suspendării și fără a antama fondul litigiului, în mod corect a apreciat că celelalte indicii ale reclamantei nu au capacitatea de a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului; argumentele aduse de aceasta în susținerea cazului bine justificat fiind veritabile critici de nelegalitate ce nu pot fi analizate în cadrul acestei proceduri sumare.

Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei; instanța procedând tocmai la o analiză sumară a legalității actului a cărui suspendare se solicită, fără a intra în cercetarea fondului.

Astfel, instanța de control judiciar reține că motivele de nelegalitate circumscrise de reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ.

Mai mult, Înalta Curte constată că, prin sentința civilă nr. 687 din 28 aprilie 2021 pronunțată în dosarul de bază având același număr - x/2020, aceeași instanță, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca fiind neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, prin care a solicitat anularea încheierii nr. 8/16.06.2020 emisă de Comisia de soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi - Departamentul XI și pe cale de consecință anularea în parte a Deciziei Curții de Conturi nr. 9/2019 și a Raportului de Audit Financiar nr. 1.00/4001/29.07.2019 privind măsura nr. II.4, această măsură -II.4 - dispusă prin Decizia nr. 9/2019 a Curții de Conturi făcând obiectul prezentei cereri de suspendare.

Deși nu este definitivă, această soluție constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, posibilitate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Această soluție dată acțiunii în anularea actului administrativ vine să confirme constatarea primei instanțe, în sensul neîndeplinirii condiției cazului bine justificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa legalității actelor fiscale a căror suspendare s-a solicitat, fiind astfel confirmată prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, până la soluționarea recursului.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță, în raport de susținerile părților, a realizat, în limitele învestirii sale, o examinare sumară a situației de fapt și de drept invocate de reclamantă, pe care le-a considerat, în mod justificat, ca nefiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului ce face obiectul cererii de suspendare dedusă judecății, recurenta- reclamantă neoferind indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, Înalta Curte constată că, în mod legal a reținut instanța de fond că, nefiind îndeplinită condiția cazului bine justificat nu se mai impune analiza susținerilor privind paguba iminentă, deoarece, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Chiar dacă în cauză s-ar fi putut reține existența pagubei iminente (în raport de prejudiciul material viitor și previzibil, greu sau imposibil de înlăturat în cazul în care actul administrativ ar fi pus în executare), Înalta Curtea constată că neîndeplinirea cumulativă a cerințelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 determină caracterul neîntemeiat al cererii de suspendare a executării deciziei atacate.

Prin urmare, prima instanță a făcut o analiză a premiselor suspendării executării actului administrativ și a reținut fondat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea efectelor actului administrativ emis de intimata - pârâtă Curtea de Conturi a României.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că în cauză criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, iar soluția de respingere a cererii de suspendare este întemeiată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune, ca nefondat, hotărârea pronunțată de prima instanță urmând a fi menținută, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune împotriva încheierii din data de 27 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 18 mai 2021.