ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3299/2021

Ședința publică din data de 2 iunie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., șef serviciu în cadrul Serviciului de Probațiune Mureș, a chemat în judecată în calitate de pârâți Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună:

- anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor sale salariale;

- obligarea Ministerului Justiției să emită un nou ordin în ceea ce o privește, prin care să fie stabilite drepturile sale salariale în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 153/2017, în sensul că la salariul de bază stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază;

- obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată în acest dosar, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației;

- obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale ale subsemnatei, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației;

- obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

- obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune la plata cheltuielilor ocazionate de proces.

Prin sentința civilă nr. 455 din 8 februarie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția rămânerii fără obiect a capetelor 1 și 2 ale cererii de chemare în judecată.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune.

A obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor dintre drepturile salariale stabilite inițial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 și Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație precum și la plata dobânzii legale care va fi calculată de la data scadenței până la data plății efective.

A respins capetele de cerere privind anularea dispozițiilor Ordinului Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor sale salariale și obligarea Ministerului Justiției să emită un nou ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017 respectiv la salariul care i-a fost stabilit începând cu 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază, ca rămase fără obiect.

A respins cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

3.1. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta reclamantă a susținut că instanța de fond a încălcat normele de drept material, respectiv dispozițiile art. 1357 alin. (1) din C. civ., care obligă creditorul la repararea prejudiciului doar în situația întrunirii condițiilor răspunderii civile.

În cazul de față, pentru a putea obliga pârâta DNP la actualizarea sumelor datorate cu rata inflației și la plata dobânzilor legale, era necesar ca instanța să fi constatat nelegala emitere a OMJ nr. 603/C/2018. Or, prin OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 au fost majorate sporurile reclamantei, din motive de oportunitate, spre limita maximă prevăzută de lege per ordonator de credite, respectiv 30% din salariul de bază.

Recurenta a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile și pe cale de consecință nu se justifică actualizarea sumelor acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018 cu rata inflației și nici acordarea dobânzilor legale.

Începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligație legală a pârâților în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (astfel cum s-a acordat prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) și prin urmare lipsește elementul esențial al răspunderii civile, respectiv existența unei fapte ilicite.

OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C din 30.08.2018, iar suma sporurilor de care beneficiază intimata reclamantă a fost stabilită în procent total de aproape 30% din salariul de bază, în vederea asigurării respectării dispozițiilor art. 25 din Legea - cadru nr. 153/2017.

Referitor la acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, recurenta a subliniat caracterul de oportunitate al acestei decizii instituționale, având în vedere că în conformitate cu art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V - Familia Ocupaționalâ de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională din Legea - cadru nr. 153/2017, sporurile care i se cuvin intimatei reclamante, potrivit legii, nu sunt de 25%, respectiv de 5%, existând posibilitatea ca acestea să fie stabilite și în procent mai mic, întrucât sunt "până la 25%", respectiv "până la 5%".

Recurenta a reiterat că, în calitate de ordonator terțiar de credite, are obligația de a respecta dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea - cadru nr. 153/2017 conform cărora "Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază (...), arătând că această limită nu privește fiecare salariat în parte, aceasta fiind stabilită per ordonator de credite, ceea ce întărește și mai mult caracterul de oportunitate al acestei decizii instituționale.

3.2. În data de 19.05.2021, recurenta pârâtă DNP a depus o adresă prin care a solicitat respingerea capătului de cerere privind plata diferențelor de drepturi acordate în baza OMJ nr. 3396/C/2018 ca rămas fără obiect.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentei pârâte în sensul că a rămas fără obiect capătul de cerere privind plata diferențelor de drepturi acordate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, invocată prin notele scrise aflate la dosar, întrucât înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a acestor diferențe pot reprezenta executarea sentinței, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanței că a fost executată integral hotărârea în privința plății respectivelor drepturi salariale.

Reclamanta A. a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor sale salariale, solicitând acordarea drepturilor salariale pe care se consideră îndreptățită să le primească ca urmare a emiterii unui nou ordin, sume actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda aferentă.

Având în vedere emiterea OMJ nr. 3396/C/2018, instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei, obligând pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor dintre drepturile salariale stabilite inițial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 și Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație precum și la plata dobânzii legale care va fi calculată de la data scadenței până la data plății efective.

Recurenta pârâtă a criticat sentința primei instanțe susținând că au fost încălcate dispozițiile art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile, astfel că nu se justifică actualizarea sumelor acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018 cu rata inflației și nici acordarea dobânzilor legale.

Această critică este nefondată.

Înalta Curte constată că în mod corect judecătorul fondului a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate și plata dobânzii legale, având în vedere că prin OMJ nr. 3396/C/2018 s-a stabilit acordarea diferențelor salariale datorate, dar nu și actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație și dobânda legală.

Întrucât prin ordinul anterior precizat s-a recunoscut practic caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială, Înalta Curte reține că prin omisiunea de a emite dispoziție de salarizare cu indemnizația de încadrare raportată la valorile de referință sectoriale cuvenite, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în sensul art. 1531 din C. civ., fiind îndeplinite condițiile angajării răspunderii pârâtei.

Prin urmare, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Prin această decizie, incidentă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

În condițiile în care nu se poate reține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1357 alin. (1) din C. civ., Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în prezenta speță, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 455 din 8 februarie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2021.