ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3295/2021

Ședința publică din data de 2 iunie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, contestație împotriva Deciziei nr. 13892/04.04.2018, emise de pârât, solicitând anularea parțială a deciziei contestate și obligarea pârâtul F.G.A. la plata indemnizației/despăgubirii, în cuantum de 45.000 euro cu dobânda legală de la data de 12.07.2017 plus 8.596 RON cheltuieli de judecată conform sentinței civile nr. 723/06.05.2015 pronunțate în dosarul nr. x/2014 de Judecătoria Vișeu de Sus, definitivă prin Decizia Tribunalului Maramureș nr. 989/12.07.2017.

Prin sentința civilă nr. 283 din 28 ianuarie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susținut – în esență – că instanța de fond în mod greșit a considerat că, prin emiterea Deciziei nr. 17365/25.10.2018, acțiunea în anularea Deciziei nr. 13892/04.04.2018 a rămas fără obiect, fără să analizeze în ce măsură decizia ulterioară a revocat sau nu toate aspectele la care se referea și pentru care s-a emis decizia anterioară și fără să țină cont că, în urma anulării Deciziei nr. 13892/04.04.2018, a rămas de plata dobânda legală asupra sumei de 45.000 euro de la data de 12.07.2017 până la 03.08.2018 conform sentinței civile nr. 723/06.05.2015 pronunțate în dosarul nr. x/2014 de Judecătoria Vișeu de Sus definitivă prin Decizia Tribunalului Maramureș nr. 989/12.07.2017.

În cererea de chemare în judecată sunt două capete de cerere principale, și nu un singur petit principal, așa cum greșit a reținut instanța de fond. Astfel, primul este anularea Deciziei FGA nr. 13892/04.04.2018 prin care s-a respins cererea de plată a petentului A.. Al doilea este obligarea FGA la plata către petentul A. a sumei de 45000 euro cu dobânda legală de la data de 12.07.2017, cu cheltuieli de judecată conform sentinței Judecătorie Vișeu de Sus.

Recurentul reclamant a susținut că anularea de către FGA a deciziei contestate nu înseamnă că cererea sa a rămas fără obiect, deoarece pârâtul a anulat decizia atacată dar nu a restituit dobânda legală la suma de 45 000 euro așa cum s-a cerut prin petitul al doilea.

Prin urmare, FGA s-a conformat doar în privința primului capăt de cerere în sensul anulării Deciziei nr. 13892/04.04.2018, însă nu s-a conformat în privința celui de-al doilea petit, de restituire a dobânzii la suma de 45 000 euro.

În opinia recurentului reclamant, ambele sunt petite principale care trebuie luate în considerare și rezolvate de instanță.

A susținut că în mod greșit prima instanță nu a analizat solicitarea de a obliga pârâtul doar la plata dobânzii legale, considerând că nu sunt subsumate unui capăt de cerere principal.

Acțiunea în realizare introdusă inițial a fost transformată într-o acțiune în constatare a dreptului prin punctul de vedere depus la dosar prin care reclamantul a reformulat capetele de cerere deduse judecații și prin care practic a diminuat pretențiile raportat la cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtului doar la plata dobânzii legale asupra creditului principal.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul reclamant A. a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 13892/04.04.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantului ca rămasă fără obiect, reținând că decizia constestată a fost revocată în totalitate prin Decizia FGA nr. 17365/25.10.2018 și faptul că precizările reclamantului, în sensul obligării pârâtului la plata dobânzii legale, nu pot fi analizate în condițiile în care nu sunt subsumate unui capăt de cerere principal, prin care să se fi raportat la una din deciziile FGA.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 13892/04.04.2018, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților cu privire la cererea de plată nr. x/17.09.2015, s-a admis cererea de plată formulată de petentul A. pentru suma de 25.000 euro reprezentând prejudiciu și 8596 RON cheltuieli de judecată, fiind respinsă cererea de plată pentru suma de 20.000 euro.

Ulterior, reanalizând aceeași cerere de plată, Fondul de Garantare a Asiguraților a emis Decizia nr. 17365/25.10.2018 de revocare a Deciziei nr. 13892/04.04.2018, prin care a admis cererea de plată formulată de petentul A. pentru suma de 45.000 euro reprezentând prejudiciu și 8596 RON cheltuieli de judecată.

Având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit Decizia nr. 13892/04.04.2018 emisă de intimatul pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, decizie care a rămas fără efecte prin emiterea ulterioară a unei noi decizii cu privire la aceeași cerere de plată, instanța de fond a apreciat în mod corect că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

Ulterior emiterii Deciziei nr. 17365/25.10.2018, recurentul reclamant a reiterat, prin punctul de vedere depus la dosarul de fond, solicitarea de admitere în totalitate a cererii de plată nr. x/17.09.2015, în sensul obligării pârâtului și la plata dobânzii legale.

Fiind vorba de un nou act administrativ emis de intimatul pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, recurentul reclamant avea posibilitatea contestării deciziei ulterioare, în aceleași condiții, de care, însă, acesta nu a uzat.

Prin urmare, în cadrul prezentului demers judiciar recurentul reclamant nu poate formula critici cu privire la legalitatea celei de-a doua decizii emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, asemenea critici putând fi analizate doar cu ocazia soluționării unei acțiuni având ca obiect anularea respectivei decizii.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în prezenta speță, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 283 din 28 ianuarie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2021.