ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3103/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. x/2018 la data de 21.03.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin și Agenția Națională pentru Arii Protejate a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Avizului nr. x/20.10.2017 prin care Agenția Națională pentru Arii Protejate, în calitate de custode al Sitului Natura 2000 Munții Țarcu, a refuzat să avizeze favorabil Planul Urbanistic Zonal "Amenajare Zonă Turistică Domeniu Schiabil Nedeia Muncii Țarcu-Comuna Zăvoi’’ și obligarea acesteia la eliberarea unui aviz favorabil pentru acest PUZ; obligarea pârâtei Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin la eliberarea avizului de mediu pentru PUZ "Amenajare Zonă Turistică Domeniu Schiabil Nedeia Muncii Țarcu-Comuna Zăvoi’’; obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii de câte 1000 RON/zi, în situația în care acestea nu vor proceda la eliberarea avizelor dispuse de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești; cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 865/06.06.2018 pronunțată în dosar nr. x/2018, Tribunalul Caraș-Severin a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Caraș-Severin, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin și Agenția Națională pentru Arii Protejate, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018 la data de 19.06.2018.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 250 din 11 octombrie 2018 a Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția de inadmisibilitate și s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin și Agenția Națională pentru Arii Protejate. Totodată a respins cererea cu obiect cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 250 din 11 octombrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat următoarele critici: Instanța de fond a pronunțat o hotărâre bazată pe motive străine de natura cauzei, reținând în mod eronat faptul că avizul atacat s-ar întemeia pe existența în zona de implementare a proiectului în afară de cele două habitate prioritare (6230*-Pajiști montane de Nardus bogate în specii pe substraturi silicoase și 7120* - Izvoare petrifîante cu formare de travertin) și anumite specii prioritare. Or, din cuprinsul actului atacat rezultă fără putință de tăgadă că temeiul acestuia îl constituie dispozițiile art. 28 alin. (9) din O.U.G. nr. 57/2007, respectiv pretinsa existență a celor două habitate prioritare indicate mai sus în zona de implementare a proiectului. Cu alte cuvinte, instanța a fost chemată a analiza dacă din Studiul de evaluare adecvată întocmit de B. S.R.L. precum și din completările aduse acestuia prin adresele ulterioare rezultă faptul că cele două habitate prioritare nu sunt existente în zona de implementare a proiectului. Argumentația instanței de fond, în sensul că reclamanta ar pretinde că gradul avansat de degradare a pajiștilor ar constitui o premisă pentru distrugerea acestuia este aberant și nu demonstrează decât că prima instanța și-a bazat hotărârea pe elemente străine de natura pricinii, din niciun înscris nerezultând acest aspect Dimpotrivă, s-a arătat că niciunuî din cele două habitate nu sunt existente în zona de implementare a proiectului, iar argumentele ce făceau referire la degradarea pajiștilor erau în susținerea ideii că nu această zonă a fost avută în vedere la raportarea făcută de România pentru stabilirea sitului Natura 2000. Pe de altă parte, sunt incidente și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în sensul că normele legale incidente au fost aplicate greșit. Astfel, instanța adaugă la actul atacat și alte motive, pe care însuși emitentul actului nu le-a avut în vedere ia emiterea acestuia, Pentru a susține aceste considerente, prin sentința atacată se dă o interpretare eronată, falsă concluziilor studiului elaborat, Avizul nefavorabil contestat a fost motivat DOAR pe considerentul ca în perimetrii în care se dorește implementarea proiectului există două habitate prioritare 6230 *- Pajiști montane de Nardus bogate în specii pe substraturi silicoase și 7I2G* -Izvoare petrifiante cu formare de travertin și astfel proiectul ar afecta integritatea ariei protejate. Aceste argumente ale custodeiui ariei naturale protejate se încadrează în sfera unui exercițiu abuziv, neavând la bază niciun argument real și legal, fiind contrazise de Studiul de evaluare adevcată întocmit în cauză care a confirmat că în zona PUZ- ului nu există aceste habitate prioritare și că impactul asupra celorlalte habitate este unul nesemnificativ. Astfel, verificarea datelor s-a realizat prin studii de teren de către evaluatorii care întocmesc studiul de evaluare adecvat. Rezultă că pârâta trebuia nu numai sa-și actualizeze datele privind situl Natura 2000 în funcție de datele culese din teren de câtre evaluatorii acreditați si nu viceversa, ci aceasta avea obligativitatea de a ține cont de acest raport de specialitate care impunea emiterea unui aviz favorabil reclamantei. Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate a emis aviz nefavorabil total nelegal, fara motive reale și neavând la bază nici un temei legal de respingere a avizării. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, prima instanță făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente situației de fapt reținute. Initmata-pârâtă Agenția Mațională pentru Arii Naturale Protejate a depus întâmpinare solicitând de asemenea respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 05.03.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 07.12.2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 25 mai 2021. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. În ceea ce privește starea litigioasă dintre părți, Înalta Curte reține că prin Avizul nr. x/20.10.2017, Agenția Națională pentru Arii Protejate, în calitate de custode al Sitului Natura 2000 Munții Țarcu, a refuzat să avizeze favorabil Planul Urbanistic Zonal "Amenajare Zonă Turistică Domeniu Schiabil Nedeia Muncii Țarcu-Comuna Zăvoi". În acest context, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea Agenției Naționale pentru Arii Protejate la eliberarea unui aviz favorabil pentru acest PUZ și obligarea pârâtei Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin la eliberarea avizului de mediu pentru PUZ "Amenajare Zonă Turistică Domeniu Schiabil Nedeia Muncii Țarcu-Comuna Zăvoi". În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a invocat într-o primă critică motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre bazată pe motive străine de natura pricinii, având în vedere că instanța de fond și-a întemeiat motivarea pe ideea că reclamanta și-a întemeiat solicitarea pe gradul de degradare a zonei și nu a faptului că cele două habitate vizate nu există în zona de implementare a proiectului. Înalta Curte față de această critică, subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciază ca acesta este nefondată. Instanța de recurs reține că în temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanța este obligată să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea este, așadar, un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. În speță, Înalta Curte, analizând raționamentul juridic ce a stat la baza soluției pronunțate de către instanța de fond, prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că, instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea sentinței toate elementele de fapt și de drept și le-a valorificat în raport de probatoriul propus de părțile litigante. Instanța de fond a arătat în susținerea soluției adoptate a arătat că refuzul de avizare a fost adoptat în raport de prevederile art. 28 alin. (9) din O.U.G. nr. 57/2007, iar față de Studiul de evaluare adecvată, propus chiar de reclamantă în probatoriu se confirmă și faptul că situl a fost declarat pentru protecția a 22 de tipuri de habitate natura 2000, printre care și habitatele 6230* și 7120*, în analiza atât a temeiurilor de drept, cât și a probelor neidentificându-se motive contradictorii, ori argumente străine de natura pricinii. Așadar, în speță se constată că instanța de fond a pronunțat o soluție care respectă îndeaproape cerințele tehnice procedurale instituite art. 425 C. proc. civ. și care prezintă în mod clar raționamentul juridic al judecătorului, considerente pentur care, motivul de casare prevăzut de pct. 6 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. nu este întemeiat. În ceea ce privește criticile dezvoltate de recurenta-reclamantă, privitoare la faptul că, instanța adaugă la actul atac și alte motive și dă o interpretare eronată a Studiului de evaluare adecvată în condițiile în care acesta confirmă că cele două habitate naturale nu există, critici, întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că și acestea sunt nefondate. Înalta Curte reține că reclamanta a solicitat avizul Agenției pentru Arii Naturale Protejate în vederea dezvoltării proiectului: Amenajare turistică domeniul schiabil Nedeia în Munții Țarcului – Comuna Zăvoi. Cu privire al situația de fapt, prezintă relevanță faptul că, pentru emiterea avizului, initmata-pârâta Agenția pentru Protecția Mediului Caraș Severin, prin adresa adresa nr. x/20.06.2017 a solicitat recurentei-reclamante: să clarifice dacă activitățile propuse în PUZ amplifică starea de degradare avansată existentă, generând o stare de degradare și avansată a arealului 6230*; să clarifice impactul planului propus asupra evoluției arealului habitatului 6230*; să clarifice date referitoare la resursa de apă; să identifice impactul cumulativ cu privire la extragerea prin defrișare a cantității de masă lemnoasă. Prin adresa nr. x. 2017 intimata a înștiințat recurenta-reclamantă asupra faptului că, prin Legea nr. 95/2016, privind înființarea ANANP și pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, ANANP are calitate de administrator/custode al ariilor natural protejate neatribuite, motiv pentru care a transmis notificarea către ANANP cu privire la solicitarea reclamantei în urma căreia aceasta, în calitate de custode al ariei protejate ROSCI0126-Munții Țarcu, a emis avizul nefavorabil nr. 244/20.10.2017. În motivarea avizului nefavorabil s-a reținut că în zona de implementare a planului se regăsesc arealele a două habitate prioritare, respectiv habitatul 6230* - Pajiști montane de Nardus, bogate în specii pe substraturi silicioase și habitatul de tip 7120* - Izvoare petrifiante cu formare de travertin, fiind incidente astfel dispozițiile restrictive ale art. 28 alin. (9) din O.U.G. nr. 57/20.06.2007. Împotriva acestui aviz nefavorabil s-a formulat plângere prealabilă, iar prin răspunsul la această plângere, s-a învederat că activitățile propuse prin PUZ amplifică starea de erodare avansată a arealului habitatului 6230 (referirile la habitatul 6239 sau 6320 fiind simple erori materiale, câtă vreme acesta a fost identificat și prin denumirea sa, Pajiști montane de Nardus, bogate în specii pe substraturi silicioase); că, pe lângă habitatul prioritar 6230, există și alte specii prioritare care vor fi afectate în situația implementării proiectului (Campanula serrata din floră și Canis lupus - lupul, Ursus arctos - ursul), urmând a fi afectate și alte specii de mamifere vulnerabile și periclitate în România și Europa (Lynx lynx - râsul, Rupicapra rupicapra- capra neagră și Marmota marmota - marmota); că s-ar altera și distruge cele mai valoroase caracteristici naturale ale întregii zone cuprinsă în aria protejată din Țarcu (sit Natura 2000) și vecinii săi, Parcul Național Retezat și Parcul Național Domogled - Valea Cernei, fapt confirmat de studiul ICAS - Referat Științific Final - Studiu privind inventarierea, cartarea și elaborarea măsurilor de management durabil al regiunilor cu Peisaje Forestiere Intacte; că referitor la habitatul de tip 7120* - Izvoare petrifiante cu formare de travertin, din Studiul de evaluare adecvată nu reiese ce fel de habitate sunt aceste izvoare și care este impactul produs asupra lor prin implementarea proiectului. În raport cu cele prezentate mai sus, instanța de fond a efectuat o analiză judicioasă a cauzei în urma căreia a pronunțat o soluție temeinică și legală, contrar criticilor recurentei-reclamante. În acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte reține că potrivit art. 28 alin. (9) din O.U.G. nr. 57/2007: "În situația în care siturile incluse în rețeaua "Natura 2000", identificate conform legislației în vigoare, adăpostesc un tip de habitat natural prioritar și/sau o specie prioritară, singurele considerente care pot fi invocate pentru emiterea acordului de mediu, avizului de mediu sau avizului Natura 2000, după caz, sunt cele privind: a) sănătatea sau siguranța publică; b) anumite consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu; c) alte motive imperative de interes public major asupra cărora s-a obținut punctul de vedere al Comisiei Europene." În ceea ce privește cele două habitate pe care urma să se amenajeze investiția propusă de recurenta-reclamantă, în mod corect s-a reținut din înscrisurile depuse în probatoriu, respectiv Studiul de evaluare adecvată că habitatul 6230* - Pajiști montane de Nardus, bogate în specii pe substraturi silicioase și habitatul de tip 7120* - Izvoare petrifiante cu formare de travertin, 4 specii de plante, 5 specii de pești, 1 specie de amfibieni și 2 specii de mamifere enumerate în anexa II a Directivei consiliului 92/43/CEE, reprezintă 2 habitate naturale prioritare. În aceste condiții, pentru a se acorda un aviz favorabil dezvoltării proiectului propus de recurenta-reclamntă, trebuie să fie îndeplinită una din condițiile prevăzute la art. 28 alin. (9) lit. a) – c) din O.U.G. nr. 57/2007. Alegațiile recurentei-reclamante privitoare la faptul că instanța de fond a adăugat și alte motive de respingere la actul atacat sunt nefondate. În concret instanța de fond a dezvoltat doar raționamentul juridic pentru soluția adoptată apelând la temeiul juridic aplicabil și la situația de fapt confirmată de probatoriu, care a dus la starea litigioasă. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că nu există un înscris care să confirme că cele două habitate naturale aflate în aria PUZ-ului unde se dorea dezvoltarea amenajării turistice, nu există. Din Studiul de evaluare adecvată rezultând doar că, acestea au grad ridicat de degradare și că celelalte arii protejate din proximitate vor fi afectate nesemnificativ. Or, această concluzie nu reprezintă o premisă temeinică pentru intervenirea în aria habitatelor, deoarece ar accentua și mai mult degradarea lor, iar scopul integrării unor astfel de zone în situl Natura 2000 a fost tocmai pentru protejarea și conservarea faunei și florei lor, în încercarea, unde este cazul, ca acestea să se regenereze în cel mai natural și ecologic mod cu putință. Așadar, în lipsa îndeplinirii uneia dintre condițiile prevazute la art. 28 alin. (9) din O.U.G. nr. 57/2007 sau a existenței vreunui document oficial emis din partea instituțiilor abilitate și din care să rezulte că cele două habitate vizate nu mai fac parte din situl Natura 2000 nu există un alt argument pentru a se aprecia că se impunea emiterea Avizului pozitiv pentru implementarea proiectului. Totodată, instanța subliniază că o supra analiză făcută de instanță asupra unor chestiuni legate de protejarea mediul înconjurător, astfel cum propune recurenta-reclamantă, în ideea ca instanța să identifice din Studiul de evaluare adecvat că cele două habitate nu există, în măsura în care se face vorbire clară despre ele, pe de-o parte depășește competențele instanței, iar pe de altă parte nu există în legislație o astfel de procedură. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând ca nefiind în cauză, incidente motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă, prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.