ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3046/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 26.02.2019 sub nr. x/2019, reclamanta SOCIETATEA DE TRANSPORT BUCUREȘTI STB S.A. a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, formulând contestație împotriva Deciziei FGA nr. 187794/06.02.2019 prin care a fost respinsă cererea de plată nr. x/28.11.2018.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 356 din 9 iulie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta SOCIETATEA DE TRANSPORT BUCUREȘTI STB S.A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile a formulat recurs reclamanta Societatea de Transport București STB S.A., criticând soluția sentinței atacate pentru nelegalitate . A arătat recurenta că în fapt, la data de 04.01.2013, in intervalul orar 22:05-23:45, pe Calea x, circulația a 10 troleibuze a fost intrerupta din cauza accidentului rutier produs prin tamponare, sub rețeaua de contact a troleibuzelor, in care au fost implicate autoturismele cu nr. de înmatriculare x (condus de către numitul A.) si x (condus de către numitul B.) generând astfel blocarea circulației in zona. În cauză a fost deschis dosarul penal nr. x/2015 Prin adresa nr. x/28.10.2015, Societatea de Transport București STB S.A. s-a constituit parte civila cu suma de 2350,87 RON. Culpa in producerea acestui eveniment rutier revine numitului C., asa cum rezulta din Rechizitoriul privind trimiterea in judecata, emis in data de 22.06.2016 in dosarul penal nr. x/2015 de către Parchetul de pe langa Judecătoria Sectorului 1 București, necomunicata si societății reclamante. Prin sentința penala nr. 267/14.04.2017 pronunțata in dosarul nr. x/2016 instanța de fond a condamnat pe inculpatul C., sentința schimbata de Curtea de Apel București la data de 30.05.2018. Deși recurenta-reclamantă s-a constituit parte civila la momentul lunii octombrie 2015, nu a fost parte in dosarul menționat. In temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 ("orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poale formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile… de la data nașterii dreptului de creanță"), coroborate cu art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015, Societatea de Transport București STB S.A. a depus la Fondul de Garantare a Asiguraților cerere de plata înregistrata sub nr. x/16.11.2018, deoarece asigurătorul autovehiculului vinovat de producerea evenimentului rutier era S.C. D. S.A.. In ceea ce privește momentul de la care s-a născut dreptul recurentei la creanța, învederează următoarele aspecte: Dispozițiile art. 14 din Legea nr 213/2015 ("orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță atunci când acesta s-a născut ulterior") sunt clare in aceasta privința, in sensul ca, in toate cazurile in care dreptul de creanța s-a născut ulterior datei rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, cererea de plata se formulează in termen de 90 zile de la data nașterii dreptului de creanța. In ceea ce privește data nașterii dreptului de creanța, potrivit doctrinei si practicii judicare, aceasta este data la care sunt indeplinite cumulativ doua condiții si anume: - data de la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba; - data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască pe cel responsabil de producerea pagubei. Având în vedere ca recurenta s-a constituit parte civila cu suma de 2350,87 RON prin adresa nr. x/28.10.2015, iar in faza judecătoreasca nu a fost parte in dosar, considera ca nici la acest moment nu este îndeplinita condiția nr. 2, astfel din punctul recurentei-reclamante de vedere, termenul de prescripție nu a inceput sa curgă nefiind intrunite condițiile legale. In temeiul dispozițiilor Legii 136/1995, Deciziei ASF nr. 1498/27.07.2016, precum si a dispozițiilor Legii nr. 213/2015, recurenta a formulat cererea de plata nr. x/16.11.2018, în termen legal, astfel ca refuzul onorarii la plata a cererii recurentei este nejustificat.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât a depus întâmpinare, a invocat excepția nulității recursului și a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. II. Soluția instanței de recurs 1. Argumente de fapt și de drept relevante Analizând cu prioritate, în baza disp. art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că nu este fondată. Recursul este motivat, criticile invocate circumscriindu-se disp. art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Analizând criticile invocate în recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin cererea de plata înregistrata în evidentele Fondului de Garantare a Asiguraților (F.G.A.) sub nr. x/28.11.2018, comunicata la 20.11.2018 prin Serviciul Posta Romana prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, recurenta - reclamantă a solicitat plata din disponibilitățile Fondului a sumei de 2.350,87 RON, suma pentru care acesta s-a constituit parte civila in dosarul penal nr. x/2015 instrumentat de către Parchetul de pe langa Judecătoria Sectorului 1 București, soluționat conform deciziei penale nr. 761/30.05.2018 pronunțată in dosarul x/2016 al Curții de Apel București, secția Penala. In cadrul instrumentării dosarului de dauna si din analizarea documentației aferente, s-a constatat faptul că petentul a inteles sa formuleze si sa depună cererea de plata după expirarea termenului legal de depunere a cererilor de plata la F.G.A. pentru asigurătorul S.C. D. S.A. in faliment. Înalta Curte reține că art. 14 din Legea nr. 213/2015 prevede faptul că "în vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi". Art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților prevede faptul că "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr.

Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări … " Textul de lege stabilește expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanță este născut anterior), fie data nașterii dreptului de creanță, în situația în care acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Dispozițiile legale sunt clare asupra datei de începere a curgerii termenului de decădere prevăzut de textul de lege indicat și nu poate fi primită o altă interpretare, care ar putea extinde începutul termenului în discuție. Deschiderea procedurii de faliment împotriva S.C. D. S.A. s-a efectuat prin încheierea pronunțata la data de 03.12.2015 in dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Bucuresti-Sectia a VH-a civil și a devenit definitiva la data de 28.04.2016. Față de data depunerii cererii de plată în discuție la FGA, acesta fiind actul juridic în baza căruia se nasc raporturi juridice între Fond și persoanele fizice care solicită plata de despăgubiri din disponibilitățile FGA, în mod corect pârâta a constatat ca fiind depusă tardiv cererea de plată. Susținerile recurentului referitoare la momentul la care a început să curgă termenul de 90 de zile sunt nefondate. Dreptul de creanță s-a născut anterior rămânerii definitive, la data de 28.04.2016, a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului cu privire la D. S.A., la data cauzării prejudiciului pentru care a fost formulată cererea de plată, data producerii evenimentului asigurat, și nu ulterior. Pe cale de consecință, cererea de plată trebuia depusă în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. Or, reclamanta a formulat cererea de plată prevăzută de disp. art. 1 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma 16/2015 la data de 20.11.2018, după expirarea celor 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, respectiv data de 28.04.2016, astfel că în mod corect s-a constatat că termenul legal de 90 de zile, în care se putea formula cererea de plată, era împlinit anterior depunerii cererii. Argumentul recurentei în sensul că nici în prezent nu cunoaște pe cel responsabil de producerea pagubei, cu referire la dosarul penal nr. x/2016, în care, inițial, s-a constituit parte civilă, iar în faza judecătorească nu a fost parte în dosar, este nefondat, întrucât, pentru a lua cunștință de autorul faptei, nu era necesară participarea la un proces penal și pronunțarea unei hotărâri penale. Oricum, în condițiile în care avea cunoștință de derularea procesului penal, recurenta nu are nicio justificare pentru pasivitatea sa ulterioară momentului pronunțării hotărârii penale definitive. Astfel cum a reținut și instanța de fond, termenul de 90 de zile pentru formularea cererii de plată a fost depășit chiar și în raport de data pronunțării deciziei penale. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.