ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5946/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 06.09.2018 sub nr. x/2018, reclamanta Societatea de Transport București STB S.A. (fostă RATB- RA) a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, contestație împotriva deciziei nr. 16435/20.08.2018 emisă de FGA, solicitând anularea acesteia și obligarea pârâtului la plata sumei de 883,91 RON.

Prin sentința civilă nr. 1530 pronunțată la data de 19 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată promovată de Societatea de Transport București STB S.A. (fostă RATB - RA), a anulat Decizia atacată nr. 16435/20.08.2018 și a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să emită o nouă decizie prin care să se dispună plata sumei de 883,91 RON reprezentând contravaloarea pagubelor produse prin accident.

De asemenea, a fost obligat același pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza, a solicitat respingerea în totalitate a contestației formulate de intimata-reclamantă ca nefondată și pe cale de consecință, menținerea în totalitate a Deciziei nr. 16435/20.08.2018.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a apreciat eronat starea de fapt și a apreciat la fel de eronat probatoriul existent, înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Este adevărat că răspunderea civilă delictuală poate fi stabilită prin orice mijloc de probă, chiar instanța de fond a admis că nu a fost întocmit un proces-verbal de contravenție.

Susține recurentul că pentru a fi atrasă răspunderea patrimonială a asigurătorului este necesară stabilirea răspunderii delictuale a asiguratului RCA, ceea ce în prezenta cauză nu a fost stabilită.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu rezultă vinovăția asiguratului RCA al A. S.A., lipsind procesul-verbal de contravenție. Deși au fost întocmite solicitări către petentă, singurele documente transmise de aceasta constau într-o serie de adrese furnizate de către organele competente, respectiv DGPMB - Brigada Rutieră care menționează faptul că "în cauză nu au fost întocmite documente procedurale privind persoana mai sus menționată".

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, în esență, se arată că atâta timp cât prejudiciul înregistrat de intimată a fost determinat de producerea riscului asigurat, rezultă că are calitatea de creditor de asigurare, întrucât, în cazul asigurării de răspundere civilă, nu are calitatea de creditor de asigurare doar persoana asigurată sau beneficiarul asigurării.

Creanța solicitată și dovedită cu înscrisurile atașate este necontestată de către pârâtă recurentă, singurul impediment legal invocat fiind acela că nu ar fi fost dovedită vinovăția asiguratului, respectiv obligația de despăgubire a asiguratorului RCA.

În ce privește "calitatea de persoană păgubită" arată intimata că accidentul ce face obiectul prezentului dosar a avut drept consecință avarierea refugiului de tramvai din stația "Baia de Aramă" astfel că este pe deplin dovedită calitatea de persoană păgubită, tramvaiele și refugiile stațiilor de tramvai fiind în administrarea intimatei.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prioritar, constată Înalta Curte că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, fără a se dezvolta critici cu privire la nemotivarea hotărârii sau existența unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Analizând, însă, hotărârea atacată, constată Înalta Curte că aceasta răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că acest motiv de casare urmează a fi respins.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 24.03.2016, a avut loc un eveniment rutier în care autoturismul cu numărul de înmatriculare x a pierdut controlul volanului și a avariat 8 (opt) borduri și bornele luminoase, stare de fapt ce rezultă din adresele întocmite de Brigada Rutieră, din raportul de activitate din data de 24.03.2016 întocmite de mecanicul care a efectuat intervenția pentru deblocarea circulației precum și din procesul-verbal de constatare din 25.03.2016 din care rezultă că autoduba cu numărul de înmatriculare x s-a răsturnat pe carosabil, avariind bordurile și borna luminoasă din stația RATB.

Niciuna din părțile litigiului nu contestă faptul că nu a fost întocmit un proces-verbal de contravenție.

Curtea de Apel București, soluționând cauza, a admis cererea intimatei-reclamante, obligând recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei noi decizii prin care să se dispună plata sumei de 883,91 RON reprezentând contravaloarea pagubelor produse prin accident.

Înalta Curte, în raport de dispozițiile legale incidente cauzei, constată că hotărârea pronunțată este legală, instanța de fond făcând o interpretare și aplicare corectă a acestora.

Prin criticile formulate, recurentul-pârât a arătat, în esență, că pentru a fi atrasă răspunderea patrimonială a asigurătorului este necesară stabilirea răspunderii delictuale a asiguratului RCA, ceea ce în prezenta cauză nu a fost stabilită.

Susține, de asemenea, că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu rezultă vinovăția asiguratului RCA al A. S.A., lipsind procesul-verbal de contravenție. Deși au fost întocmite solicitări către petentă, singurele documente transmise de aceasta constau într-o serie de adrese furnizate de către organele competente, respectiv DGPMB - Brigada Rutieră care menționează faptul că "în cauză nu au fost întocmite documente procedurale privind persoana mai sus menționată".

Potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 213/2015:

"(3) În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.

(4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenți este de competența comisiei speciale, constituite conform art. 12

3

; comisia specială poate dispune suspendarea soluționării cererii de plată, în condițiile art. 16 alin. (3)".

Dispozițiile art. 16 din Norma ASF nr. 16/2015 prevăd că "Stabilirea și evaluarea despăgubirilor se efectuează după cum urmează:

a) evaluarea despăgubirilor se efectuează de către Fond, direct sau prin mandatarii acestuia, în baza documentelor existente la dosarul de daună și în conformitate cu prevederile legii și ale condițiilor de asigurare;

b) dacă din analizarea dosarului de daună rezultă necesitatea completării acestuia cu documente suplimentare, Fondul transmite o solicitare scrisă petentului în acest sens;

c) după analizarea și instrumentarea dosarului de daună, direcția tehnică de specialitate întocmește referatul de plată a despăgubirii care va fi analizat de către celelalte direcții de specialitate din cadrul Fondului în vederea avizării, conform prevederilor legale;

d) după avizarea dosarului de daună de către direcțiile de specialitate din cadrul Fondului, acesta se înaintează comisiei speciale constituite conform Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare. Comisia specială desemnată de către Fond este constituită din proprii specialiști, cu următoarea componență: 2 membri din partea conducerii, dintre care unul are calitatea de președinte al comisiei; conducătorul direcției economice sau înlocuitorul legal al acestuia, după caz; 2 reprezentanți ai direcției tehnice cu experiență în materie de lichidare de daune; 2 reprezentanți ai direcției juridice cu experiență de cel puțin 3 ani în domeniul juridic."

Este de netăgăduit că dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 reglementează dreptul recurentului de a verifica dosarele de daună precum și creanțele de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.

Normele juridice anterior enunțate stabilesc obligația recurentului de a efectua verificări cu privire la cererile de plată, inclusiv sub aspectul cuantumului despăgubirilor solicitat, iar în prezenta cauză cuantumul despăgubirilor nu a fost contestat. Ceea ce s-a imputat intimatei-reclamante a fost faptul că nu s-a făcut dovada răspunderii delictuale a asiguratului RCA.

Constată și Înalta Curte, în deplin acord cu instanța de fond, că lipsa procesului-verbal de contravenție nu este determinantă în răspunderea civilă delictuală, fapta ilicită putând fi dovedită cu orice mijloc de probă.

Astfel, în cauză fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a fost dovedită, recurentul necontestând starea de fapt reținută de instanța de fond, evenimentul rutier fiind produs de autoturismul cu numărul de înmatriculare x care a avariat 8 (opt) borduri și bornele luminoase. Prin urmare, s-a dovedit legătura de cauzalitate între paguba constatată și răsturnarea autovehiculului cu numărul de înmatriculare x acesta fiind cel care a intrat în mod direct în contact cu elementele stației RATB avariate.

Conform dispozițiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 " În caz de vătămare corporală sau deces al unei persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri, se acordă despăgubiri dacă autovehiculul care a produs accidentul este identificat și asigurat, chiar dacă autorul accidentului a rămas neidentificat".

În situația de excepție, cea a imposibilității de identificare a autorului accidentului, legea stabilește că sunt acordate despăgubiri în situația în care s-au produs distrugeri de bunuri cu singura condiție, respectiv autovehiculul care a produs accidentul să fie identificat și asigurat.

Această condiție a fost îndeplinită în prezenta cauză, fiind necontestat faptul că evenimentul rutier a fost produs de autoturismul cu numărul de înmatriculare x care a avariat 8 (opt) borduri și bornele luminoase.

Conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, creanța de asigurări reprezintă "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare". De asemenea, dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. b), pct. (iii) din Legea 213/2015, definesc drept creditor de asigurare "persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, inclusiv asigurătorul îndreptățit în baza legii să recupereze de la asigurătorul în insolvență sume plătite acestei persoane prin subrogare, regres sau acțiune directă".

Totodată, dispozițiile art. 2 alin. (3) din aceeași lege dispun "Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5".

În plus, potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 14/2011 modificat,:

"(1) Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru:

a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;

b) pagube materiale;

c) pagube reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat;

d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana păgubită".

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol:

"(2) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA pentru:

a) a condus vehiculul fără consimțământul explicit sau implicit al asiguratului;

b) nu este titularul unui permis care să îi dea dreptul să conducă vehiculul respectiv;

c) nu a respectat obligațiile legale de ordin tehnic cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv;

Prin urmare, din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că persoana păgubită are dreptul la reparerea prejudiciului, chiar și în situația neidentificării persoanei vinovate de producerea accidentului rutier, situație față de care reiese că actul administrativ atacat este nelegal, în mod corect instanța de fond dispunând anularea acestuia.

Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 1530 din 19 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2021.