ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2875/2020

Ședința publică din data de 26 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ, la data de 14.06.2017, reclamanta Regia Autonomă de Transport București a solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) la formularea unui răspuns notificărilor înaintate și înregistrate cu nr. x/07.12.2016 și x/02.03.2017, notificări prin care a solicitat achitarea sumei de 145 RON, reprezentând prejudiciul înregistrat de RATB ca urmare a accidentului din data de 25.06.2014.

În subsidiar, a solicitat obligarea FGA la plata sumei de 145 RON, sumă ce reprezintă contravaloarea prejudiciului înregistrat de RATB ca urmare a accidentului rutier din data de 25.06.2014.

1.2. Sentința instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 3659 din 12 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității invocată de pârât ca neîntemeiată.

A admis acțiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă de Transport București, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

A obligat pârâtul să formuleze un răspuns la notificările reclamantei.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 3659 din 12 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat, în esență că, potrivit art. 20 alin. (3) și (4) din Norma nr. 16/2015 emisă de ASF și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, listele creditorilor de asigurări ale căror creanțe sunt certe, lichide și exigibile se întocmesc pe măsura înregistrării și analizării cererilor de plată, listele fiind supuse aprobării comisiei speciale, iar plata se face ulterior aprobării din disponibilitățile recurentei-pârâte.

În opinia recurentului-pârât, îndeplinirea operațiunilor administrative care se realizează în cadrul procedurii necontencioase de soluționare a cererilor de plată este incompatibilă cu termenul de 30 de zile raportat și la gradul de complexitate al fiecărui dosar de daună în parte.

A învederat, de asemenea, că legiuitorul nu a prevăzut un termen de plată în cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 213/2015, impunându-se a se avea în vedere un termen rezonabil, conform Recomandării CM/Rec 2007 a Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data 17 aprilie 2018, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurentul nu se poate prevala de susțineri, potrivit cărora Legea nr. 213/2015 nu prevede un termen de soluționare a cererilor de plată, pentru a tergiversa soluționarea dosarelor de daună, în dosarul dedus judecății, cererea de plată fiind depusă la data de 19.05.2016.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Argumente de fapt și de drept

Intimata-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea autorității recurente Fondul de Garantare a Asigurărilor la soluționarea cererii de plată înregistrate la data de 19.05.2016, ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 25.06.2014.

Întrucât recurentul a lăsat în nelucrare cererea, intimata-reclamantă a solicitat constrângerea autorității recurente pe calea acțiunii în justiție.

Soluția primei instanțe de admitere a cererii și obligare a recurentului să soluționeze cererea de plată reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport cu situația de fapt reținută, sentința analizând punctual cu argumente de fapt și de drept atât refuzul autorității de a rezolva cererea de plată, cât și necesitatea de a răspunde intimatei într-un termen rezonabil, soluție însușită și de instanța de control judiciar.

Răspunzând criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează hotărârea care nu este motivată sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

În speță, nu este îndeplinită niciuna dintre aceste ipoteze, sentința atacată fiind motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Judecătorul fondului a indicat situația de fapt pe baza probelor administrate, precum și motivele pe care și-a întemeiat soluția, raționamentul urmat fiind expuse clar și logic.

În contextul argumentelor invocate de părțile litigante, instanța de fond a reținut pasivitatea autorității recurente în ceea ce privește soluționarea cererii intimatei de acordare a despăgubirilor și, totodată, pentru a înlătura vătămarea produsă intimatei prin conduita nelegală a recurentei, a dispus obligarea acesteia la soluționarea cererii de plată în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Din perspectiva criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv căruia îi sunt subsumate critici legate de interpretarea greșită a dispozițiilor legale care reglementează termenul de soluționare a cererii de plată, Înalta Curte reține că, în mod corect, judecătorul fondului, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii administrative a avut în vedere circumstanțele concrete ale cauzei.

Criticile recurentei în sensul că, în lipsa unui termen legal pentru soluționarea cererilor de plată depuse în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 213/2015, termenul stabilit de către instanța de fond nu respectă exigențele unui termen rezonabil, dată fiind multitudinea cererilor de plată înregistrate și necesitatea soluționării acestora în ordinea înregistrării, sunt apreciate ca nefondate.

Principiul soluționării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităților publice naționale.

În raport de circumstanțele particulare ale speței, Înalta Curte constată că, deși evenimentul a avut loc la data de 25.06.2014, practic recunoașterea acestui drept este lăsată din nou la latitudinea administrației, după un parcurs administrativ care datează din data de 19.05.2016, când a fost înregistrată cererea de obligare a autorității la soluționarea cererii de plată.

Totodată, în lipsa unor dovezi cu privire la volumul de activitate al autorității recurente, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține ca fiind nefondate criticile care vizează nerespectarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de plată în ordinea înregistrării acestora.

Conchizând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte constată nerespectarea de către recurent a unui termen rezonabil de soluționare a cererii de plată, termen care se apreciază în concret, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărei cereri de plată.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele arătate, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ. raportate la cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 3659 din 12 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2020.