ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4495/2021

Ședința publică din data de 7 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea de Transport București STB S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei F.G.A. nr. 20077/29.05.2019, prin care a fost respinsa cererea de plată nr. x/28.03.2017 pentru suma de 282 RON.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 45 din 17 ianuarie 2020, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Societatea de Transport București STB S.A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material ce guvernează întocmirea și administrarea dosarelor de daună de către Fond (art. 13 și următoarele din Legea nr. 213/2015) și a normelor de drept material referitoare la despăgubirea efectivă și integrală a victimei faptei ilicite (art. 49 din Legea nr. 136/1995, art. 1357,1382 din C. civ.).

Potrivit recurentei, având în vedere obligativitatea Fondului de a instrumenta în mod obiectiv dosarul de daună, aceasta trebuia să analizeze vinovăția șoferului terț cu privire la producerea accidentului, ținând cont de declarația șoferului autobuzului, din care rezultă cu claritate faptul că autoturismul vinovat de producerea accidentului a lovit autobuzul STB pe partea din spate stânga, situație în care vinovăția nu poate aparține vehiculului care a suferit această avarie, ci aceluia care a provocat-o.

În continuare, a apreciat drept exagerată cerința Fondului, la care prima instanță a achiesat, ca societatea să prezinte un act de la poliție prin care să se stabilească vinovăția conducătorului autoturismului, fiind imposibil de realizat câtă vreme Poliția rutieră nu a întocmit un proces-verbal de contravenție cu privire la respectivul eveniment rutier, deși s-au făcut demersuri în acest sens, în vederea prezentării respectivului act Fondului în scopul obținerii despăgubirii cuvenite,

Totodată, a arătat că prima instanță nu a precizat ce elemente trebuia să furnizeze societatea reclamantă din care să rezulte că vinovăția pentru producerea accidentului revine asiguratului și care este motivul pentru care declarația șoferului autobuzului STB nu constituie un astfel de element.

Or, a considerat că interpretarea corectă a art. 13 și următoarele din Legea nr. 213/2015 este și trebuie să fie aceea că Fondul are obligația de a analiza dosarele de daună sub toate aspectele, inclusiv cu privire la aspectul vinovăției (atunci când această vinovăție nu a fost constatată de organele abilitate ale statului), cu menționarea acestei analize în cadrul deciziilor ce le emite.

Așa fiind, a apreciat că prima instanță a aplicat în mod greșit normele de drept substanțial (art. 13 și următoarele din Legea nr. 213/2015), cât și normele de drept substanțial referitoare la repararea efectivă și integrală a prejudiciului suferit de recurentă (art. 1357 și următoarele din C. civ.).

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a normelor legale incidente și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 20077/29.05.2019, prin care pârâtul a respins cererea de plată nr. x/28.03.2017 pentru suma de 282 RON.

Curtea de apel a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurentei centrate pe greșita aplicare a legislației specifice în materia acordării de despăgubiri de către Fondul de Garantare a Asiguraților.

Prin decizia atacată autoritatea pârâtă a respins cererea de acordare a despăgubirii solicitate de către reclamantă, reținând faptul că nu s-a fost depus în cadrul dosarului de daună niciun document care să ateste vinovăția și identitatea conducătorului autoturismului asigurat de S.C. A. S.A., indicat drept autor al accidentului rutier produs.

Astfel, așa cum corect a sesizat și prima instanță, se constată că în dosarul de daună au fost depuse: adresa nr. x/12.10.2017 emisă de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, din care rezultă că "nu s-a putut stabili vinovăția, deoarece din verificările efectuate nu s-a putut identifica persoana care a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare x", și declarația propriului angajat al societății recurente privind producerea unei acroșări în trafic însoțită de devizul de stabilire a contravalorii reparației.

Or, în aceste condiții în mod legal s-a reținut că nu s-a făcut dovada vinovăției autorului accidentului reclamat, respectiv nu există un proces-verbal de constatare a contravenției, din care să reiasă că vinovăția pentru producerea accidentului revine asiguratului A., întocmit potrivit art. 79-80 din O.U.G. nr. 195/2002.

Din această perspectivă, sunt relevante și prevederile art. 45 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, potrivit cărora:

"Stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună - constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competențe să constate accidentele de vehicule, înștiințare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă - rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit."

Or, în cauză nu s-a făcut dovada din care să rezulte vinovăția conducătorului autovehiculului asigurat, fapt ce constituie un element esențial care stă la baza acordării despăgubirii.

Altfel spus, stabilirea vinovăției persoanei este baza atragerii răspunderii asigurătorului de răspundere civila-obligatorie, așa încât critica recurentei în sensul că Fondul are obligația de a analiza dosarele de daună inclusiv cu privire la aspectul vinovăției (atunci când această vinovăție nu a fost constatată de organele abilitate ale statului) nu are suport.

Așa fiind, criticile recurentei privind încălcarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015, care la alin. (3), dispun că, "În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență", nu pot fi primite și, în consecință, nici cele referitoare la repararea efectivă și integrală a prejudiciului suferit.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea de Transport București STB S.A. împotriva sentinței nr. 45 din 17 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.