Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
20 aprilie 2021

Decizia nr. 2570/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 1757/2018 a Curții de Apel București

Ședința publică din data de 20 aprilie 2021 Asupra cauzei de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1757 din data de 12 aprilie 2018 a Curții de Apel București–Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 aprilie 2021.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.