Decizia nr. 2563/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 1675 a Tribunalului Mehedinți

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 03.04.2017 pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naționala a Funcționarilor Publici și Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului Mehedinți, să se dispună suspendarea concursului pentru ocuparea funcției publice de Director executiv adjunct al DGASPC Mehedinți, constatarea nulității absolute a Ordinului Președintelui ANFP nr. 200 din 2017 pentru aprobarea condițiilor de participare si desfășurare a concursului de promovare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de DIRECTOR executiv adjunct al DGASPC Mehedinți sl constituirea comisiei de concurs si a comisiei de soluționare a contestațiilor și constatarea nulității absolute a actelor si operațiunilor administrative ocazionate de organizarea si desfășurarea pana in prezent a concursului. Prin sentința nr. 1675/21 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat cauza având ca obiect anularea Ordinului Presedintelui ANFP nr. 200/2017, actiune formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în favoarea Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 06 septembrie 2017, sub nr. x/2017.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 683/2017 din data de 13 decembrie 2017, Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesual pasive a paratei ANFP. A respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta ANFP, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu paratii Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți, având ca obiect anulare act administrativ. A anulat art. 2 și art. 3 din Ordinul Președintelui ANFP, astfel cum a fost modificat prin Ordinul Președintelui ANFP nr. 717/2017.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 683/2017 din data de 13 decembrie 2017 a Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți și pârâtul Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. A. Prin cererea de recurs pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți a solicitat casarea sentinței recurate și admiterea recursului. În susținerea cererii de recurs, pârâta a susținut următoarele critici: Recurenta pârâtă arată că Tribunalul Mehedinți la termenul din 24.05.2017 prin încheierea a respins cererea de suspendare a concursului pentru ocuparea funcției de Director executiv adjunct al D.G.A.S.P.C. Mehedinți ca rămasă fără obiect și a disjuns capătul 2 al cererii de chemare în judecată și l-a trimis spre soluționare Curții de Apel. Instanța de fond a încălcat regulile de procedură deoarece, reclamanta a depus precizări la acțiune la data de 01.11.2017, iar la termenul din 02.11.2017 reprezentantul său a solicitat citarea funcționarului public care a fost numit pe postul de director, precum și faptul că se opune unor completări la cererea de chemare în judecată ca fiind tardive, iar la termenul următor din 29.11.2017, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra acestor aspecte. Mai susține recurenta-pârâtă că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății și nu a luat în considerare faptul că D.G.A.S.P.C. Mehedinți nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece ordinul atacat nu este emis de această instituție, ci de către Președintele ANFP. În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., republicat. B. Recurentul-pârât Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici a declarat recurs prin care a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare să se admită excepția prescripției dreptului material la acțiune. În susținerea cererii de recurs, recurentul-pârât a apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cu modificările și completările ulterioare). În acest sens arată că prin cererea de chemare, în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Tribunalului Mehedinți, dosar din care s-a disjuns capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a Ordinului președintelui A.N.F.P. nr. 200/2017, formându-se prezenta cauză, cu nr. dosar x/2017, reclamanta a chemat în judecată doar Autoritatea Națională a Funcționarilor Publici și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți, fără să cheme în judecată președintele Agenției. Ulterior disjungerii capătului de cerere anterior menționat, reclamanta a comunicat instanței de judecată o precizare la acțiune, în care a indicat calitatea de pârâte a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți, fără a-l nominaliza și pe președintele ANFP în această calitate. Instanța de fond nu a pus în discuție introducerea în cauză a președintelui ANFP, astfel că s-a încălcat pricipiul cotradictorialității. Instanța a pronunțat o hotărâre dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ., cu modificările și completările ulterioare). Legislația în domeniul funcției publice și al funcționarilor publici, respectiv Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, conține prevederi referitoare la organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere și execuție. Cu toate acestea, intimata-reclamantă a apreciat că desemnarea membrilor în cadrul comisiei de concurs (a se avea în vedere conținutul Ordinului Președintelui A.N.F.P. nr. 200/2017, astfel cum a fost modificat prin Ordinul Președintelui A.N.F.P. nr. 717/2017) trebuia să fie în concordanță cu prevederile "art. 7 din Anexa 1 a Hotărârii de Guvern nr. 1434/2004", recurentul consideră că intimata-reclamantă a făcut de fapt referire la conținutul art. 5 alin. (7) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a Direcției generale de asistență socială și protecția copilului, prevăzut de actul normativ indicat. Recurentul-pârât învederează că H.G. nr. 1209/2003 a fost abrogată în data de 28.08.2008, potrivit prevederilor art. 161 din H.G. nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu mult inferior organizării și desfășurării concursului în speță (30.03.2017-proba scrisă) astfel cum s-a dispus prin Ordinul Președintelui A.N.F.P. nr. 200/2017, modificat prin Ordinul Președintelui A.N.F.P. nr. 717/2017, deci la o distanță de aproximativ 8 ani și 7 luni. Or, atât timp cât nu a existat o dispoziție legală similară cu cea prevăzută de art. 5 alin. (7) din Regulamentul-cadru prevăzut de H.G. nr. 1434/2004, la momentul organizării și desfășurării concursului în speță, în sensul dispunerii unei derogări de la prevederile art. 26 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare, în același sens, rezultă că în mod corect și legal au fost aplicate prevederile H.G. nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu atât mai mult cu cât acest act normativ este de aceeași categorie cu H.G. nr. 1434/2004, cu modificările și completările ulterioare și emis ulterior acestuia. Prin dispozițiile art. 13 alin. (5) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare al Direcției generale de asistență socială și protecția copilului din 08.11.2017 prevăzut de H.G. nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal (act normativ emis cu mult ulterior organizării și desfășurării concursului în speță), s-a realizat o derogare de la prevederile art. 26 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare, în sensul constituirii comisiei de concurs pentru ocuparea funcției publice de director executiv/general sau, după caz, director executiv adjunct/general adjunct. Aprecierea instanței de fond potrivit căreia: "chiar dacă H.G, nr. 1209/2003 nu mai era în vigoare la data emiterii ordinului în litigiu, la această dată fiind în visoare H.G. nr. 611/2008, prevederile art. 5 alin. (7), Anexa 1 din H. G. nr. 1434/2004, care stipulează expres faptul că se derogă de la prevederile art. 22 alin. (1) din H.G. nr. 1209/2003, trebuie interpretate în sensul că se derogă de la reglementarea generală și de drept comun, care la data emiterii ordinului era cuprinsă în H.G. nr. 11/2008, act cu aceeași forță juridică cu H.G. nr. 1434/2004, indiferent de numărul hotărârii de guvern ce njine prevederile de drept comun. Această concluzie este întărită și de faptul că H.G. nr. 797/2017, act ce a abrogat H.G. nr. 1434/2004, în cuprinsul art. 13 alin. (5), conține de asemenea dispoziții derogatorii de la dreptul comun prezentat de H.G. nr. 611/2008 în ceea ce privește componența comisiei de concurs. Curtea apreciază ca atât prin H.G. nr. 1434/2004, cât și prin H.G. nr. 797/2017, intenția celui care a itloplat actul normativ a fost de a deroga de la dreptul comun în ceea ce privește componența comisiei de concurs pentru funcțiile de conducere din cadrul D.G.A.S.P.C, iar prevederile art. 5 alin. (7), Anexa 1 din H.G.. nr. 1434/2004, la data emiterii ordinului în litigiu, trebuiau respectate și aplicate, ca dispoziții eciale, derogatorii de la dreptul comun în materie, indiferent de numărul hotărârii de guvern ce conținea reglementările comune, atât actul normativ ce conținea reglementările derogatorii, cât și cel ce conținea reglementările de drept comun având aceeași forță juridică. În consecință, ținând seama și de principiul simetriei în materie administrativă, atât comisia de concurs, cât și comisia de soluționare a contestațiilor trebuia să aibă componența potrivit disp. prevederilor art. 5 alin. (7), Anexa 1 din H.G. nr. 1434/2004 ..." apare ca fiind o adăugare la prevederile legale, atribuție pe care instanța judecătorească nu o deține. Instanța de fond s-a substituit în poziția legiuitorului, indicând ca fiind o intenție a acestuia faptul de a deroga de la dreptul comun în ceea ce privește componența comisiei de concurs pentru funcțiile de conducere din cadrul D.G.A.S.P.C, însă intenția unei persoane, fie aceasta și legiuitor, nu este izvor de drept, cum de exemplu intenția legiuitorului identificată în proiectele de acte normative intrate pe circuitul de promulgare nu constituie izvor de drept decât după adoptarea acestora și după publicarea lor în forma adoptată în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel cum se prevede în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, raportarea instanței de fond la un act normativ care a produs efecte juridice cu mult ulterior organizării și desfășurării concursului în speță, respectiv la dispozițiile H.G. nr. 797/2017, încălca prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României care dispune cu privire la faptul că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. În drept, recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

Apărările intimatului-pârât Intimata-pârâtă Direcția Generală de Asitență Socială și Protecția Copilului Mehedinți a depus întâmpinare, înregistrată la dosarul cauzei la data de 08.03.2018, prin care și-a exprimat poziția procesuală în raport cu argumentele prezentate de recurentul-pârât și a solicitat admiterea recursului declarat de acesta. Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare la recursurile declarate de pârâți prin care a solicitat respingerea acestora ca fiind nefondate.

Procedura de soluționare a recursului În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 07.01.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 19.01.2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 06 octombrie 2020. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate de părți, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Mehedinți este lipsit de interes, iar recursul declarat de către recurentul-pârât Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici este nefondat, având în vedere următoarele considerente: Așadar, Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția lipsei de inters a cererii de recurs formulată de D.G.A.S.P.C. Mehedinți invocată din oficiu, urmează a o admite pentru considerentele următoare: Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac. Întrucât în cauza de față, instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în ceea ce privește capătul de cerere privitor la anularea art. 2 și art. 3 din Ordinul Președintelui ANFP nr. 200/2017, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de recurenta-pârâtă este lipsit de interes, deorece măsura dispusă de către instanța de fond nu o vizează. Înalta Curte se vede nevoită pentru a clarifica soluția adoptată privitoare la lipsa interesului declarării recursului de către DGASPC Mehedinți, că a fost investită cu o cerere de recurs doar față de sentința nr. 683 din 13 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, astfel că celelalte critici privitoare la măsurile dispuse de către instanța de fond prin încheierile anterioare pronunțării sentinței recurate, nefiind la rândul lor atacate cu recurs nu pot fi analizate de către instanța de recurs. În aceste condiții, instanța de recurs având în vedere cele arătate mai sus apreciază că, nu se justifică interesul din partea pârâtei în promovarea acestui recurs în condițiile în care soluția instanței de fond nu a dispus nicio măsură în ceea ce o privește, ci doar a anulat două articole ale Ordinului nr. 200/2017 emis de Președintele ANFP. În ceea ce privește recursul declarat de către Președintele Agenției Naționale a Funcțioanrilor Publici, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente: Într-o primă critică, recurentul-pârât susține că instanța de fond nu a dispus extinderea cadrului procesual în ceea ce îl privește considerente pentru care aceasta a pronunțat o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, critică circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În ceea ce privește această critică, instanța de recurs o va respinge ca nefondată având în vedere că prin încheierea din 05 octombrie 2017 instanța de fond a dispus amânarea cauzei pentru a introduce în cauză și a cita în calitate de pârât pe Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. În ceea ce privește ce-a de-a doua critică întemeiată pe argumentele conform cărora, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material fapt ce a condus pe de-o parte la depășirea puterii judecătorești, iar pe de altă parte la prezentarea unor motive cotradictorii, Înalta Curte apreciază de asemenea că reprezintă o critică nefondată. Instanța de recurs apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocat pentru acreditarea criticii privitoare la depășirea puterii judecătorești este invocat fără o argumentare clară, iar coroborarea sa cu motivul de casare prevăzut la pct. 8 al acesluași articol confirmă că invocarea sa este forțată și în fapt vizează modul de interpretare al normelor legale aplicabile în cauză din partea instanței de fond și nu o depășire efectivă a puterii judecătorești de către această instanță. Sub acest aspect, ulterioara analiză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind suficientă pentru a confirma netemeinicia criticilor invocate de recurentul-pârât privitoare la depășirea puterii judecătorești din partea instanței de fond. În ceea ce privește critica motivării contradictorii a sentinței recurate, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte o apreciază de asemenea ca fiind nefondată. Înalta Curte reține că în temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanța este obligată să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea este, așadar, un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. În speță, Înalta Curte, analizând raționamentul juridic ce a stat la baza soluției pronunțate de către instanța de fond, prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că, instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea sentinței principiul simetriei în materie administrativă, pronunțând o hotărâre în raport cu actele normative incidente în cauză respectiv H.G. nr. 1434/2004 și H.G. nr. 611/2008. Din această perspectivă, instanța de fond a emis o opinie juridică proprie și a pronunțat o soluție argumentată juridic nefiind identificate argumente contradictorii în cuprinsul considerentelor sentinței recurate, aspect ce contrazice critica recurentului-pârât, conform căruia instanța de fond a prezentat motive contradictorii pe care se întemeiază soluția. Se constată în contra celor susținute de recurent, că instanța de fond a efectuat o analiză judicioasă a cauzei, raportată la toate elemente de fapt și de drept aplicabile speței. Astfel, Înalta Curte subliniază că pronunțarea unei soluții care respectă îndeaproape cerințele tehnice procedurale instituite art. 425 C. proc. civ. și care prezintă în mod clar raționamentul juridic al judecătorului, inclusiv în situația în care soluția ar urma a fi reformată de către instanța de control judiciar, nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de pct. 6 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. Or, în speță instanța de fond a respectat rigorile impuse de textul de lege prevăzut de art. 425 C. proc. civ. oferind un raționament juridic față de soluția adoptată fără a fi indentificate argumente contradictorii, considerente pentru care, criticile susbscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt neîntemeiate. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată deasemenea netemeinicia criticilor dezvoltate în susținerea acestui motiv de casare. În speță se reține că intimata-reclamantă a contestat Ordinul Președintelui ANFP nr. 200/2017 în ceea ce privește și prevederile art. 2 și art. 3 care reglementau componența comisiei de concurs și cea a comisiei de soluționare a contestațiilor. Potrivit art. 5 alin. (7) din H.G. nr. 1434/2004, forma în vigoare la data emiterii Ordinului Președintelui ANFP nr. 200/2017 prin derogare de la prev. art. 22 din H.G. nr. 1209/2003 se stabilește că, comisia de concurs se numește prin Ordin al Președintelui ANFP și este compusă din: "a) secretarul unității administrativ-teritoriale; b) un reprezentant al consiliului județean sau, după caz, un reprezentant al consiliului local al sectorului municipiului București; c) un reprezentant al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului sau, după caz, un reprezentant al Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap; d) 2 reprezentanți ai Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, dintre care cel puțin unul ocupă o funcție publică echivalentă cu funcția pentru care s-a organizat concurs." Iar art. 26 din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, prevedea că: ,,1) Pentru concursurile organizate în vederea ocupării funcțiilor publice de conducere comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor sunt compuse fiecare din câte 5 membri, desemnați după cum urmează: a) 3 membri sunt reprezentanți ai autorității ori instituției publice în al cărei stat de funcții se află funcția publică vacantă pentru care se organizează concursul sau, după caz, sunt desemnați din instituția publică ierarhic superioară; b) 2 membri sunt reprezentanți ai Agenției. (2) Pentru concursurile organizate în vederea ocupării funcțiilor publice de execuție comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor sunt compuse din câte 3 membri, desemnați după cum urmează: a) 2 membri sunt reprezentanți ai autorității sau instituției publice în al cărei stat de funcții se află funcția publică vacantă pentru care se organizează concursul; b) un membru este reprezentant al Agenției." Așadar în mod corect a reținut instanța de fond că, cele două acte normative prevăd o componență diferită a comisiei de concurs, condierente pentru care instanța de fond a fost nevoită la efectuarea unei analize judicioase față de care text al actelor normative sus-indicate este aplicabil în cauză. În acest sens, instanța de recurs, în contra argumentelor propuse în critica sentinței recurate de către recurentul-pârât Președintele ANFP, apreciază că instanța de fond a interpretat și a făcut aplicarea în mod corect în speță a temeiurilor juridice prevăzute de H.G. nr. 1434/2004, ca argument pentru anularea art. 2 și art. 3 din Ordinul Președintelui ANFP nr. 200/2017. Astfel, în condițiile în care H.G. nr. 1209/2003 a fost abrogată prin H.G. nr. 611/2008, iar prin art. 5 alin. (7), Anexa 1 din din H.G. nr. 1434/2004, care stipuleaza expres faptul ca se deroga de la prevederile art. 22 alin. (1) din H.G. nr. 1.209/2003, în mod corect a reținut instanța de fond că trebuie interpretată situația juridică, în sensul că se derogă de la reglementarea generală și de drept comun. Or în cauză, reglementarea de drept comun, la data emiterii ordinului era cuprinsa în H.G. nr. 611/2008, act cu aceeasi forta juridica cu H.G. nr. 1434/2004. Așadar, față de acest aspect, componența comisiei de concurs și a celei de soluțioanre a contestațiilor trebuia să fie stabilită în raport de prevederile art. 5 alin. (7), Anexa 1 din H.G. nr. 1434/2004. Cum în speță, Ordinul Președintelui ANFP nr. 200/2017 nu a avut în vedere prevederile acestui act normativ, în mod corect instanța de fond a dispus anularea art. 2 și art. 3 din Ordin. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză. Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, ca nefondat, iar recursul pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți îl va respinge ca lipsit de interes. Față de cererea intimatei-reclamante de obligare a recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanței de recurs, în conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte obligă recurenții-pârâți la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamanta le-a efectuat în cauză în acest ciclu procesual, respectiv, 2500 RON reprezentând onorariu de avocat.