ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.04.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2307/2021

HOTĂRÂRE
09.04.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2307/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 9 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 20.11.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să dispună obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire, înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 16.05.2017, suspendarea acțiunii în contencios administrativ, până la finalizarea dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Prin sentința civilă nr. 3309 din 11 iulie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea la cererea referitoare la suspendarea judecății, a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. și D. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, a obligat pârâtul FGA să emită decizia de soluționare a cererii de despăgubire formulată de reclamanți și înregistrată la FGA la 16.05.2017, a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 50 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În esență, recurentul-pârât a susținut că termenul de 30 de zile pentru soluționarea cererii de plată, calculat de la depunere, nu este compatibil cu prevederile Legii nr. 213/2015. Astfel, a susținut că sentința recurată este pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 2, art. 11 și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, care nu prevăd un termen de soluționare a cererilor de plată, astfel încât nerespectarea ordinii de înregistrare a cererilor depuse de solicitanți și soluționarea cu prioritate a cererii formulate de reclamanți este de natură a genera un tratament discriminatoriu față de solicitanții care nu au chemat în judecată Fondul de Garantare a Asiguraților.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea căii de atac declarate în cauză, invocată din oficiu, Înalta Curte constată caracterul întemeiat al excepției, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Înalta Curte va avea în vedere și prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, ceea ce, în materia contenciosului administrativ, presupune dovedirea existenței actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii unui astfel de act.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată formulată de reclamantă, la stabilirea interesului procesual în susținerea recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actul administrativ emis în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, pe parcursul soluționării cauzei, ulterior înregistrării recursului declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a emis decizia nr. 19991/29.05.2018 prin care a soluționat cererea de plată formulată de reclamantă.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susținerea recursului, întrucât obligația de soluționare a cererii de plată formulată de reclamanți, impusă prin sentința de fond, a fost îndeplinită de către recurentul-pârât ulterior promovării căii de atac, prin emiterea efectivă a deciziilor de soluționare a cererilor de plată.

Cum interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același Cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pââtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca fiind lipsit de interes.

Admite excepția lipsa de interes invocată de instanță din oficiu.

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 3309 din 11 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-13
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2343/2021
Ședința publică din data de 13 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregi
ÎCCJ 2021-09-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4270/2021
Ședința publică din data de 29 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, în
ÎCCJ 2021-09-14
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3891/2021
Ședința publică din data de 14 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistra
ÎCCJ 2021-04-15
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2497/2021
Ședința publică din data de 15 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2020-10-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5546/2020
Ședința publică din data de 29 octombrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
Sursă