ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2497/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2497/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 15 aprilie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Obiectul litigiului dedus judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 18 decembrie 2017, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 11397/17.11.2017 a FGA, obligarea Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei noi decizii de plata în favoarea sa și plata sumei solicitate in dosarul de dauna x și prin cererea finală de plata nr. x/2016, obligarea FGA la calcularea și plata in favoarea contestatorului a dobânzii legale calculate de la data de 29.07.2016 (data depunerii cererii de finalizare a dosarului de dauna) si pana la data plații efective a debitului, cu cheltuieli de judecata.
1.2. Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 3204 pronunțată în data de 04 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat Decizia nr. 11397/17.11.2017 și a obligat pârâtul să soluționeze pe fond cererea reclamantei, a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins restul pretențiilor.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civilă nr. 3204 pronunțată în data de 04 iulie 2018 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât arată că sentința pronunțată de prima instanță încalcă principiul contradictorialității corelativ cu încălcarea dreptului la apărare, motivat de faptul că nicicând pe parcursul soluționării procesului nu s-a invocat si nici nu s-a pus in discuția contradictorie a părților o eventuală cerere de repunere in termen formulata de reclamantă sau formulată din oficiu în beneficiul reclamantei, pentru a se reține în considerente întrunirea condițiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ.. Deși instanța constată ca termenul de 90 de zile este unul de decădere, pentru anumite motive (caracterul potențial imprevizibil al momentului de la care începe sa curgă termenul) repune faptic reclamanta în termenul de formulare a cererii de plata (reținând nejustificat că cererea de plata transmisa la data de 29.07.2016 este formulata înăuntrul termenului).
În egală măsură, reclamanta nu a invocat si nici instanța nu i-a pus în vedere sa facă "dovada respectării fata de reclamant a dispozițiilor art. 14 alin. (1), respectiv art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004".
Astfel, nu a avut posibilitatea de a formula apărări, implicit fiind încălcat dreptul la apărare si la un proces echitabil prevăzut de art. 13 din C. proc. civ. si art. 6 CEDO.
În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susține recurentul-pârât că sentința pronunțată de prima instanță cuprinde motive contradictorii, având în vedere că se retine în considerente ca "pentru legala învestire a Fondului de Garantare a Asiguraților este necesara o cerere de plata distincta de cea adresata asigurătorului B. S.A. pentru deschiderea unui dosar"(pagina 10) însă, in același timp, se reține că ar fi avut obligația dovedirii a împrejurării ca asigurătorul si-a îndeplinit obligațiile fata de creditor, implicit retine instanța de fond aceleași obligații și în sarcina sa.
În privința incidenței art. 14 din Legea nr. 503/2004 nu era aplicabil in speța. In ce privește îndeplinirea obligației de predare a dosarelor de dauna și a evidentelor tehnico-operative, este evident ca asigurătorul si-a îndeplinit aceasta obligație, altfel ar fi fost in imposibilitate de a soluționa cererea reclamantei. Dovada îndeplinirii obligațiilor reiese de altfel din chiar documentația depusa la dosar privind cererea reclamantei pentru ca în măsura in care nu s-ar fi predat nu ar fi putut complini obligația de depunere a documentației avute in vederea emiterii deciziei (art. 13 din Legea nr. 554/2004).
Raportat la lipsa identității de persoane, subliniază recurentul ca prin efectul legii, nu a preluat calitatea de asigurător, nu se află in niciuna dintre modalitățile de transmitere a calității procesuale, nici pe cale convenționala si nici pe cale legala. FGA nu este succesoarea în drepturi ți obligații a B. S.A. - în faliment, aspect ce rezultă și din dispozițiile art. 9 din Norma ASF nr. 16/2015.
Prin urmare, considerentele instanței de fond sunt contradictorii, câtă vreme, pe de o parte, reține că este nevoie de învestirea formală a FGA cu o cerere de plată, iar, pe de altă parte, reține că implicit există identitate de persoane între recurent și asigurator (pentru că avea obligația de a face dovada ca asigurătorul (si nu FGA) a notificat creditorul de asigurări), respectiv, în final, sa se retina ca nici măcar nu e necesara efectiv o cerere de plata căci, in esența, orice cerere poate fi asimilata unei cereri de plata, chiar si cererea de deschidere a unui dosar de dauna.
Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât consideră că sentința este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (respectiv, art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015).
În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt și a enunțării dispozițiilor incidente cauzei cu privire la demersurile necesare pentru obținerea de la FGA, de creditorii de asigurări, a despăgubirilor/indemnizațiilor cuvenite, recurentul-pârât arată că petenta a depus cererea de plata in data de 29.07.2016 (data transmiterii pe e-mail), ulterior datei de 28.07.2016, aceasta fiind ultima zi in care se putea depune cererea de plata pentru B. S.A.
Cu toate acestea, susține recurentul-pârât că soluția este una profund eronata, căci legiuitorul a înțeles să reglementeze prin Legea nr. 213/2015 și Norma 16/2015 în mod distinct două situații in care un petent ulterior ridicării autorizației de funcționare a unui asigurător poate sa se adreseze FGA:
(i) deschiderea dosarului de daună direct la Fond și (ii) plata din disponibilitățile Fondului.
ambele situații presupun o acțiune din partea potențialului creditor al unei societăți in faliment, care,
pentru constatarea daunelor trebuie sa investească FGA cu o avizare de daună - ceea ce duce la deschiderea si instrumentarea unui nou dosar de dauna si constatarea avariilor - si eliberarea Documentului de introducere in reparație.
pentru încasarea despăgubirilor de la FGA- trebuie sa formuleze cerere de plata - este practic actul prin care este investita autoritatea administrativa, ceea ce duce in definitiv la emiterea unui act administrativ - respectiv decizia Comisiei Speciale. Cererea de plata a fost transmisa prin email la data de 29.07.2016- iar in urma analizării acesteia s-a emis Decizia FGA nr. 11397/17.11.2017.
Astfel, Capitolul 111 din Norma 16/2015 reglementează Procedura deschiderii și instrumentării dosarelor de daună, iar Capitolul IV din aceiași Normă reglementează Procedura si condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile Fondului.
Art. 15 din Norma ASF nr. 16/2015 prevede expres modalitatea de avizare/deschiderea dosarului de daună și constatarea prejudiciilor, in timp ce art. 20 din Norma descrie cerințele minime obligatorii de pe cererea de plata, si anume: în cuprinsul cererii de plată, petentul declară pe propria răspundere, sub sancțiunile prevăzute de C. pen., dacă suma pretinsă de la Fond a fost încasată în cadrul procedurii de faliment și/sau în urma exercitării altor acțiuni de recuperare a sumelor cuvenite, îndreptate împotriva asigurătorului debitor fată de care s-a stabilit starea de insolvență.
Așa cum a arătat, dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015 și cele ale art. 20 alin. (1) din Norma 16/2015 prevăd în mod expres faptul că pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor orice persoană care pretinde un drept de creanță împotriva societății de asigurări trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa 6. Această cerere se depune în maxim 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.
Contrar susținerilor reclamantei, cererea de plata formulata către asigurător nu poate fi asimilată cererii de plata adresata FGA, întrucât FGA nu este succesorul în drepturi al asigurătorului si lipsesc mențiunile minimale obligatorii prevăzute de prevederile incidente in materie.
1.4. Apărări formulate în cauză
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.
1.5. Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 09 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 15 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
2.1. Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Prin sentința nr. 9661/03.12.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, definitivă prin decizia nr. 788/28.04.2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei B. S.A.
Reclamanta A. a solicitat prin cererea de plata înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/27.10.2016 contravaloarea poliței de viață nr. x.
Prin Decizia F.G.A. nr. 11397/17 noiembrie 2017 a fost respinsa cererea de plata nr. x/27 octombrie 2016(dată e-mail 29.07.2016), urmare a depășirii termenului de 90 zile, menționat de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, întrucât reclamanta a înțeles sa formuleze și să depună cererea de plata după expirarea termenului legal de depunere a cererilor de plata la F.G.A. pentru asiguratorul B. S.A. în faliment.
Instanța de fond, soluționând cauza, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, a anulat decizia contestată și a obligat Fondul de Garantare a Asiguraților să soluționeze cererea de plată, reținând că aceasta a fost depusă în termenul de 90 de zile defipt de lege.
Prin recurs, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 și, prin urmare, a apreciat greșit data de la care începe să curgă termenul de decădere de 90 de zile.
Înalta Curte reține că analiza cererii de plată și a dosarului de daună s-a realizat de către autoritatea pârâtă ținându-se seama de prevederile legale, art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data nașterii dreptului - termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancțiunea nerespectării acestui termen prevăzut de norma specială și norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obține plata de despăgubiri din disponibilitățile FGA, cererea de plată fiind respinsă.
În cauză, deschiderea procedurii de faliment a B. S.A. s-a realizat prin încheierea din 03.02.2015, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2015, și a devenit definitivă la data de 28.04.2016.
Însă, în raport de faptul că intimatul - reclamant a deschis dosar de daună în luna septembrie 2015, Înalta Curte reține că, în cauză, ne regăsim în prezența unui drept de creanță născut anterior deschiderii procedurii de faliment.
În situația în care dreptul de creanță al intimatului-reclamant s-a născut anterior deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului, termenul de 90 de zile în care aceasta avea posibilitatea formulării cererii de plată a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului (28.04.2016) și s-a împlinit la 28.07.2016. Or, așa cum rezultă din actele dosarului, reclamantul a depus cererea de plată la data de 29.07.2016, cu o zi peste termenul maxim de 90 de zile stabilit de legiuitor.
Prin urmare, nu pot fi reținute ca legale motivele prezentate de judecătorul fondului prin sentința recurată în sensul că cererea de plată a fost depusă în termenul de 90 de zile.
Înalta Curte observă că termenul de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptățită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen procedural, de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii, conform legii speciale.
Cu privire la caracterul imperativ (peremptoriu) al termenului de 90 de zile, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 instituie un termen de decădere, iar pentru a opera decăderea nu este necesar ca legea sa prevadă această sancțiune pentru nerespectarea fiecărui termen în parte, fiind suficient ca titularul dreptului să nu-l fi exercitat în termenul peremptoriu fixat de lege.
Totodată, în condițiile în care dispozițiile art. 2545 din C. civ. instituie ca regulă decăderea pentru nerespectarea termenelor imperative prevăzute de lege, aceasta operează ori de câte ori există un termen legal imperativ înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul, iar legea nu prevede o derogare expresă de la sancțiunea decăderii.
În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la FGA după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că decizia contestată este legală, impunându-se respingerea cererii de anulare a acestei decizii, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., găsit întemeiat.
În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimatul-reclamant A. la plata către recurentul pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 3204 din 04 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și, rejudecând cauza:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.
Obligă intimata - reclamantă A. la plata sumei de 200 RON către recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2021.