ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1003/2023

Ședința publică din data de 23 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 28.08.2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea parțială a deciziei nr. 24002/12.08.2020 emisă de FGA, în sensul de a i se aproba la plată și suma de 4.032 RON, diferență care i-a fost respinsă, cheltuieli de judecată și dobândă legală de la momentul emiterii deciziei sus amintite până la data plății efective a debitului.

Prin sentința civilă nr. 697 din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel București:

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

- a anulat în parte Decizia nr. 24002/11.08.2020 în privința respingerii cererii de plată pentru diferența dintre suma solicitată și suma acordată;

- a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către reclamant a sumei de 4.032 RON, precum și a dobânzii legale aferente acesteia, calculată de la data de 12.08.2020 până la data plății efective a debitului;

- a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, precum și obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, FGA critică sentința atacată, în principal, sub aspectul obligației de plată a dobânzii legale și într-o oarecare măsură, în legătură cu caracterul cert, lichid și exigibil al sumei reprezentând creanța în raport de care s-a stabilit respectiva dobândă legală.

Recurentul-pârât, făcând trimitere în cuprinsul memoriului de recurs la o serie de texte de lege [e.g. art. 12, 13 alin. (3) și 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015; art. 16, 20, 22 din Norma ASF nr. 16/2015; art. 37 și 38 din Norma 23/2014; art. 1350 și 2280 din C. civ. art. 24 din Legea nr. 554/2004), invocă în esență, greșita interpretare/aplicare de către judecătorul fondului îndeosebi a art. 1535 C. civ.

Formulând și o serie de interogații în legătură cu cele două aspecte anterior amintite, FGA face referiri atât data scadentă reținută de prima instanță (12.08.2020) pentru calcularea dobânzii legale, cât și lipsa condițiilor legale ori a unei convenții între Fond și asigurat în raport de care să se stabilească obligația de plată a respectivelor dobânzi. În egală măsură, a opinat recurentul că nu se poate reține refuzul nejustificat al FGA de acordare integrală a sumei solicitate de asigurat, fără o analiză a daunelor pretinse.

A concluzionat recurentul că, raportat la argumentele formulate - FGA nu este un asigurător/FGA nu preia ope legis obligațiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorului de asigurare de consecințele insolvenței unui asigurător/FGA este obligat să se comporte ca un profesionist în ceea ce privește utilizarea resurselor financiare din care este constituit/legiuitorul a obligat FGA să analizeze și să instrumenteze dosarele de daună -, în speța de față, FGA a procedat la analizarea și instrumentarea dosarului de daună și a emis decizia contestată în conformitate cu prevederile legale aplicabile în materie, astfel încât, solicită admiterea recursului și în rejudecarea pe fond, respingerea acțiunii introductive de instanță, menținerea Deciziei nr. 24002/12 august 2020, ca fiind legală și temeinică și respingerea solicitării privind cheltuielile de judecată.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant A. prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte constată că este neîntemeiată și urmează să o respingă, întrucât, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., argumentele invocate de recurentul-pârât se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 același Cod. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs formulate de FGA se identifică o serie de critici privitoare la legalitatea sentinței atacate, prin prisma modului în care judecătorul fondului a înțeles să aplice ori să interpreteze o serie de norme legale în cauza cu care a fost învestit, raportat la situația de fapt pe care a reținut-o și la probatoriul administrat de ambele părți din proces. Strict din această perspectivă, apreciază Înalta Curte că, recursul declarat de FGA întrunește exigențele privind motivarea și nu se impune aplicarea sancțiunii nulității recursului. Cât privește temeinicia criticilor formulate de recurent, subliniază Înalta Curte că aceasta urmează a fi evaluată în analiza pe fond a recursului.

II.2. În ceea ce privește fondul recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziții se încadrează criticile expuse în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat.

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante.

Un prim aspect pe care Înalta Curte îl observă în speță, rezidă în faptul că, anterior demersului judiciar aflat, în prezent, în faza controlului de legalitate exercitat de instanța superioară în legătură cu sentința nr. 397/27.04.2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1034/07.03.2018, pronunțată de aceeași instanță, în dosarul nr. x/2017, s-a dispus anularea deciziei FGA nr. 8639/22.08.2017 și obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la soluționarea cererii de plată formulate de către A., urmare a producerii riscului asigurat în baza contractului de asigurare (polița seria x nr. x), încheiat cu B. S.A., respectiv accidentul produs la data de 03.11.2015 de către C. care conducea autoturismul marca x, cu număr de înmatriculare x. În acest coordonate, dat fiind că sentința amintită a rămas definitivă la data pronunțării de către Înalta Curte a deciziei civile nr. 2623/17.06.2020, în legătură cu dosarul de daună nr. RCAA/N/163, 001567, Fondul de Garantare a Asiguraților a emis o nouă decizie cu privire la cererea de plată nr. x/04.11.2015, și anume, decizia nr. 24002/12.08.2020 (actul litigios din dosarul de față).

Prin decizia emisă sub nr. x/12.08.2020, în urma analizei dosarului de daună pe care FGA a efectuat-o în executarea hotărârii judecătorești anterior menționate, Fondul a admis în parte cererea nr. x/04.11.2015, în limita sumei de 3.377 RON, respingând de la plată diferența dintre suma solicitată și suma acordată.

Contrar susținerilor FGA, Curtea de Apel București a reținut că sunt întemeiate în tot pretențiile reclamantului și astfel a obligat Fondul să plătească acestuia și diferența de 4.032 RON (explicitată prin precizările depuse la data de 12.03.2021, dosar), cu dobânda legală eferentă, calculată de la data de 12.08.2020, până la executarea efectivă a plății acestei sume.

Această soluție este însă criticată de către recurentul FGA în sensul celor consemnate la pct. I.3 din prezenta decizie.

Înalta Curte, analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate de FGA, constată că judecătorul de primă instanță a apreciat în mod judicios că, în raport de ansamblul probatoriu administrat în dosarul de fond, pretențiile reclamantului A. sunt întemeiate din perspectiva normelor de drept aplicabile în materie. În egală măsură, evaluând respectivele critici pe care FGA le-a formulat în legătură cu sentința atacată, Înalta Curte nu identifică în mod clar modalitatea în care prima instanță a încălcat normele legale aplicabile în materie, în raport de situația de fapt reținută. Astfel, potrivit raționamentului logico-juridic al judecătorului de la fond, pretențiile reclamantului sunt întemeiate, având în vedere că, la dosarul de daună au fost depuse în 2017 și 2020, cereri și înscrisuri suplimentare (cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/15.07.2020; nota de constatare nr. x/10.03.2017; devizul din 01.07.2020) în raport de care acesta a susținut faptul că, în afara reperelor avariate pe care reprezentantul FGA le-a specificat în procesul-verbal de constatare la data de 10.12.2015, autoturismul a suferit și alte avarii, iar acest fapt este probat atât prin prisma mențiunilor făcute de reclamant în cuprinsul aceluiași proces-verbal, sub titlul obiecțiuni, cât și din coroborarea acestora cu aspectele relevate în nota de constatare întocmită la data de 10.03.2017 de service-ul Central S.R.L. .

Într-o atare situație, Înalta Curte apreciază că prima instanță, în mod corect, a reținut ca fiind aplicabile în speță disp. art. 15 alin. (1) lit. h), i) și j) din Norma nr. 16/2015, în ce privește obligația FGA de a efectua, la cererea petentului sau a unității reparatoare, constatări suplimentare ale avariilor a căror depistare nu a fost posibilă la constatarea inițială, cu consecința întocmirii unui proces-verbal suplimentar și că, în lipsa unui astfel de proces-verbal, în mod corect, a apreciat ca având valoare probatorie suplinitorie sub acest aspect, cererile precizatoare și înscrisurile depuse de reclamant la dosarul de daună. Astfel, constatând că nu s-a întocmit un proces-verbal suplimentar, cum impunea taxtul de lege referit, judecătorul de primă instanță a apreciat că reclamantul a depus suficiente înscrisuri pentru a face dovada avariilor neindicate în procesul-verbal inițial întocmit de FGA, cât și a cuantumului acestora, reținând pe cale de consecință că, acesta a făcut dovada prejudiciului pretins și pentru suma de 4.032 RON, cât și a legăturii de cauzalitate între evenimentul asigurat și paguba pretinsă. Pentru aceste motive, prima instanță a considerat că, în cauză sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 22 din Norma nr. 16/2015, art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, art. 11 și 13 din Legea nr. 213/2017, pentru diferența de 4.032 RON, refuzată la plată în mod nejustificat de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Față de cele ce preced și, subliniind că în calea de atac a recursului, instanța superioară nu este în măsură a exercita un control asupra situației de fapt stabilite de judecătorul fondului ori în legătură cu modalitatea în care acesta a apreciat probatoriul administrat în cauză, deci, în legătură cu aspectele ținând de temeinicia hotărârii atacate, consideră Înalta Curte că nu sunt întemeiate criticile recurentului FGA în ce privește soluția primei instanțe sub aspectul obligației de plată a diferenței de 4.032 RON.

De asemenea, în corelație și ca o consecință a celor analizate și constatate, Înalta Curte reține că prima instanță a făcut o corectă aplicare în speță și a dispozițiilor legale referitoare la dobânda penalizatoare, imputată asupra FGA pentru neîndeplinirea obligației de plată la scadență a diferenței de 4.032 RON. Sub acest aspect, învederează Înalta Curte că, stabilirea în sarcina de plată a FGA și a respectivei dobânzi, a fost întemeiată în mod legal de judecătorul de primă instanță pe disp. art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 3/2011. Totodată, Înalta Curte constată că data scadenței, respectiv 12.08.2020, a fost stabilită de judecătorul fondului în virtutea principiului disponibilității, deci întru respectarea solicitării reclamantului. În aceste coordonate, în ce privește criticile FGA cu privire la data scadenței stabilite de instanța de fond pentru calcularea dobânzii legale, cu privire la caracterul de creanță certă, lichidă și exigibilă al sumei de 4.032 RON, în raport de care s-a stabilit obligația de plată a dobânzii legale, precum și celelalte aspecte invocate în argumentarea recursului care vizează în esență aceleași aspecte, consideră Înalta Curte că nu sunt întemeiate și, prin urmare, le va înlătura.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 697 din 27 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 februarie 2023.