ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.04.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2282/2021

HOTĂRÂRE
08.04.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2282/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra cererii de revizuire de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5101/15.09.2017, Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Primăria Sector 6 București prin Primar și B. S.R.L., cu consecința respingerii ca inadmisibilă a acțiunii, dispunând totodată obligarea reclamantul să plătească pârâtei B. S.R.L. suma de 7.172 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarant apel reclamantul A., solicitând admiterea apelului, anularea în tot a sentinței apelate și în urma rejudecării, admiterea acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 4025/28.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a CAF au fost respinse motivele suplimentare invocate în cauză prin cererea înregistrată la data de 26.04.2018 ca tardiv formulate, totodată fiind respins recursul formulat de acesta împotriva sentinței civile nr. 5101/15.09.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a CAF, ca nefondat.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Curții de apel București, secția a VIII-CAF, recurentul A., în contradictoriu cu intimatul Primăria sectorului 6 prin Primarul Sectorului 6, în dosarul x/2017, înregistrat la Tribunalul București, secția a Il-a contencios administrativ și fiscal, în calitate de autoritate competentă pentru elaborarea și emiterea autorizațiilor de construire pe raza Sectorului 6 din Municipiul București, a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 4025/28.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a, veche.

Prin decizia nr. 1247/03.092020, Curtea de Apel București a dispus următoarele:

- A disjuns cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de disp. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la invocarea contradictorialității în raport de decizia civilă nr. 894/14.04.2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2009 și formarea unui nou dosar având aceleași părți și acest obiect.

- În dosarul nou format, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de disp. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la invocarea contradictorialității în raport de decizia civilă nr. 894/14.04.2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2009.

- -a declinat competența de soluționare cererii de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de disp. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la invocarea contradictorialității în raport de decizia civilă nr. 894/14.04.2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2009, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

- A respins excepția nulității invocată cu privire la celelalte capete de cerere ale cererii de revizuire formulate în dosarul nr. x/2019 ca neîntemeiată.

- A respins în rest cererea de revizuire formulată în dosarul nr. x/2019 de revizuentul A., împotriva deciziei civile nr. 4025/28.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 în contradictoriu cu intimații Primăria Sector 6 București Prin Primar și B. S.R.L., ca nefondată.

- A obligat revizuentul la plata către intimata B. S.R.L. a sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat.

- A respins cererea revizuentului de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Cu referire la incidența cazului de revizuire întemeiat pe disp. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a invocat în esență faptul că decizia nr. 4025 din 28 iunie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal este contrară deciziei civile nr. 894/14.04.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a CAF în dosarul nr. x/2009.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de revizuire, intimata B. S.R.L. a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepția nulității și excepția inadmisibilității cererii de revizuire, în subsidiar solicitând respingerea cererii de revizuire, cu obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, examinând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., excepția tardivității formulării cererii de revizuire, invocată din oficiu, urmează a respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată, pentru considerentele ce urmează:

Cererea de revizuire este întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., situație în care, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de exercitare a acestei căi extraordinare de atac este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: (...) 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Hotărârile considerate a fi potrivnice de către revizuentul A. sunt reprezentate de decizia nr. 894/14.04.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a CAF în dosarul nr. x/2009 și decizia nr. 4025 din 28 iunie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

În speță, ultima hotărâre rămasă definitivă este decizia 4025 din 28 iunie 2018, data rămânerii definitive a acestei hotărâri fiind chiar data pronunțării, întrucât nu este supusă căii de atac a apelului sau recursului.

Prin urmare, termenul de exercitare a cererii de revizuire este de o lună, calculat de la data de 28 iunie 2018, iar conform art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) C. proc. civ., acest termen, care s-a împlinit la data de 28 iulie 2018(sâmbătă), a fost prelungit până pe data de 30 iulie 2018 (luni).

Astfel cum rezultă din sistemul Ecris și din actele aflate la dosar, revizuentul a depus cererea de revizuire la data de 30.07.2019, cu depășirea termenului de o lună, prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de declarare a căii de atac a revizuirii, care privește exercitarea unui drept procesual.

Dispozițiile art. 186 C. proc. civ. prevăd repunerea în termenul procedural, însă nu sunt incidente în cauză, nefiind formulată o asemenea cerere în prezenta cauză, pentru a fi analizată, astfel că Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., cu consecința admiterii excepției și respingerii cererii de revizuire, ca tardiv formulată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de A., ca tardiv formulată.

De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata B. S.R.L., instanța de control judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1), coroborat cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., o va admite, în parte și va dispune obligarea revizuentului A. la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial parțial, în sumă de 500 RON (dovedit prin înscrisurile depuse în dosarul pendinte la fila x), apreciind că, în raport de circumstanțele cauzei, aplicabile fazei de judecată a revizuirii, precum și de gradul de complexitate a demersului dedus analizei, cuantumul onorariului avocațial de 2800 RON, solicitat de intimata, este vădit disproporționat.

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 4025 din 28 iunie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017, ca tardiv formulată.

Obligă revizuentul A. la plata sumei de 500 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 559/2024
Ședința publică din data de 1 februarie 2024 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin sentința nr. 1520/22.03.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bu
ÎCCJ 2025-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3394/2025
Ședința publică din data de 12 iunie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 24.09.2021 sub nr.
ÎCCJ 2024-03-20
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 603/2024
Ședința publică din data de 20 martie 2024 Asupra cererii de revizuire de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3248 din 20 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019 având ca obiect
ÎCCJ 2021-11-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5192/2021
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin sentința civilă nr. 6641/07.11.2017 Tribunalul București, secția a
ÎCCJ 2021-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2767/2021
Ședința publică din data de 11 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 30 mai 2018
Sursă