ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2281/2021

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1150 din 31 martie 2017, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins actiunea privind pe reclamanții A., și B. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca rămasă fără obiect și a obligat pârâta să plătească reclamantului 8112,24 RON cheltuieli de judecată. 1.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, criticând-o pentru nelegalitate și în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (6) și alin. (8) C. proc. civ. 1.

Decizia pronunțată în recurs Prin Decizia nr. 3514 din 14 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca tardiv declarat recursul recurentei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței nr. 1150 din 31 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. 1.

Contestația în anulare Împotriva Deciziei nr. 3514 din 14 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare, recurenta Autoritatea de Supraveghere Financiară, întemeiată pe motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) punctul 2 din C. proc. civ. În susținerea contestației în anulare, contestatoarea arată că hotărârea pronunțată în recurs este rezultatul unei erori materiale, în ceea ce privește soluția de respingere a recursului ca tardiv formulat. Afirmă contestatoarea că sentința i-a fost comunicată la data de 09.06.2017, iar împotriva acestei sentinței a formulat și depus recurs la data de 26.06.2017. In acest context, arătă că în mod eronat instanța de control judiciar a calculat și apreciat termenul în care putea fi depusă de către subscrisa cererea de recurs. Având în vedere că recursul formulat viza soluția privind cheltuielile de judecată, contestatoarea apreciază că în mod greșit, instanța de recurs a apreciat că în cauză, recursul formulat în 15 zile de la comunicarea sentinței, este tardiv. În acest sens, arată contestatoarea că a declarat calea de atac a recursului în temeiul dispozițiilor art. 20 alin, fi) din Legea nr. 554/2004. potrivit cărora: "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de ta comunicare" exclusiv cu privire la soluția instanței de fond de acordare a cheltuielilor de judecată și nu cu privire la soluția de rămânere fără obiect a cererii intimaților de suspendare. Din perspectiva faptului că a recurat sentința instanței de fond, în parte, exclusiv cu privire la cheltuielile de judecată acordate în fond, apreciază că termenul de 15 zile din art. 20 al Legii nr. 554/2004 este cel aplicabil și cel care trebuia avut în vedere de instanța de recurs pentru calcularea corectă a termenului de împlinire a căii de atac. În cauză, nu a fost recurată o soluție prin care s-a dispus suspendarea actului administrativ, ci o soluție dată cererii intimaților de obligare a subscrisei la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta nici măcar nu a recurat sentința de fond sub aspectul soluției date cererii de suspendare a executării actului, respectiv cea de rămânere fără obiect a cererii, soluție cu care a fost de acord având în vedere decizia A.S.F. de revocare a actului contestat până la soluționarea suspendării. Legiuitorul a reglementat termenul de 5 zile pentru atacarea sentinței de suspendare a actului administrativ, o dovadă în acest sens fiind și faptul că, în timp ce o astfel de hotărâre este executorie de drept și recursul nu este suspensiv de executare, în cazul celorlalte hotărâri recursul suspendă executarea sentinței de fond. De asemenea, acest termen este aplicabil si atunci când cererea de suspendare este respinsă. Procedura de judecată a unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ, atât în fond cât și în calea de atac, are un caracter urgent având în vedere că suspendarea constituie excepția de la caracterul executoriu al actului. Este firesc ca soluția de admitere sau de respingere dată unei cereri de suspendare să fie atacată într-un termen scurt, cum este cel de 5 zile prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. În fine, contestatoarea învederează că în mod greșit instanța de recurs a reținut că recurenta a solicitat casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii, deși recurenta are calitatea de pârâtă și a solicitat respingerea acțiunii. 1.

Apărările formulate de intimat Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat în principal respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare, iar în subsidiar ca neîntemeiată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Analizând contestația în anulare formulată de recurenta Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin prisma motivului invocat, prin raportare la actele și lucrările dosarului, respectiv la dispozițiile procedurale incidente speței, Înalta Curte urmează a o respinge pentru argumentele expuse în cele ce urmează. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal. Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.: "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;" Semnificația conceputului de "eroare materială" a fost dezvoltată doctrinar și jurisprudențial, păstrându-și actualitatea și în urma modificărilor survenite prin noul C. proc. civ., prin opoziție cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greșeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății, în principal cu caracter procedural. În speța dedusă judecății, contestatoarea reclamă existența unei erori materiale cauzate de împrejurarea potrivit căreia, în mod greșit instanța de recurs a constatat tardivitatea cererii de recurs, prin raportare la termenul de 5 zile, deși recursul formulat viza soluția privind cheltuielile de judecată, motiv pentru care apreciază că în cauză este incident termenul de 15 zile. Din actele dosarului, confruntate cu înregistrările efectuate în sistemul Ecris, rezultă că sentința civilă nr. 1150 din 31 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost comunicată pârâtei la data de 09.06.2017, conform dovezii de comunicare aflate la dosar fond, iar cererea de recurs a fost depusă la data de 26.06.2017 (data poștei plic dosar recurs). Având în vedere că obiectul cauzei este o cerere de suspendare a actului admnistrativ reprezentat de Decizia nr. 1995/12.10.2016, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de recurs a apreciat ca fiind întemeiată excepția tardivității formulării recursului, raportându-se la termenul de 5 zile care curge de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Contrar susținerilor contestatoarei, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute susținerile acesteia în sensul existenței unei greșeli materiale efectuate în legătură cu raportarea la termenul de 5 zile de exercitare a recursului. În acest sens, Înalta Curte constată că alegațiile contestatoarei referitoare la aplicabilitatea termenului de 15 zile pentru formularea recursului nu vizează o greșeală materială. Chiar dacă recursul vizează doar soluția privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, termenul de recurs de 5 zile privește întreaga soluție pronunțată de instanța de fond, câtă vreme obiectul acțiunii este o cerere de suspendare a actului administrativ, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. În decizia pronunțată de instanța de recurs, s-a analizat aspectul invocat referitor la termenul de 15 zile pe care l-a avut la dispoziție recurenta pentru a recura soluția referitoare la obligația la plata cheltuielilor de judecată, fiind reținut faptul că nu poate fi primită susținerea recurentei, referitoare la aplicabilitatea termenului general de 15 de zile prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere că instanța de fond a fost învestită cu o cerere de suspendare a actului admnistrativ reprezentat de Decizia nr. 1995/12.10.2016, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din legea sus menționată. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că titularul contestației în anulare tinde să obțină o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului res judicata. În acest sens, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)". 2. Temeiul legal al soluției pronunțate Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare.