Decizia nr. 2079/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — plângere împotriva sentinței nr. 5547/2018 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.02.2018, sub numărul de dosar x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară: - anularea în tot a Deciziei A.S.F. nr. 104/19.01.2018 privind soluționarea plângerii prealabile formulată de reclamanți împotriva Deciziilor A.S.F. nr. 1.138, 1.139, 1.142, 1.143, 1.145, 1.146, 1.148, 1.150, 1.151, 1.152, 1.154 și 1.156 din 16.08.2017; - anularea în tot a Deciziilor A.S.F. nr. 1.138, 1.139, 1.142, 1.143, 1.145, 1.146, 1.148, 1.150, 1.151, 1.152, 1.154 și 1.156 din 16.08.2017; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză-

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 5547 din 28 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes în privința reclamantei SIF Transilvania, ca neîntemeiate. A respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată. A respins cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată. A obligat reclamanții, în solidar, la plata către pârâtă a sumei de 10.563 RON reprezentând onorariu avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 5547 din 28 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. au promovat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Procedura în fața instanței de recurs La data de 1 aprilie 2022, recurenta-reclamantă N. S.A. (fostă A.) a depus, în temeiul art. 406 din C. proc. civ., cerere de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată. Cererea de renunțare a fost comunicată părților, iar intimata-pârâtă a formulat note scrise prin care a solicitat instanței de recurs să ia act de cererea de renunțare formulată, să dispună anularea în parte a sentinței primei instanței, în ceea ce o privește pe această reclamantă, însă să mențină soluția de obligare a societății la plata, în solidar cu ceilalți recurenți, a cheltuielilor de judecată, având în vedere că renunțarea s-a făcut abia în calea de atac a recursului. În ședința publică din data de 6 aprilie 2022, instanță a pus în discuția contradictorie a părților cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanta N. S.A. și a rămas în pronunțare asupra acestei cereri, acordând termen pentru continuarea judecății la data de 15 iunie 2022.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra cererii de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de recurenta N. SA Înalta Curte, învestită cu soluționarea recursului promovat în cauză, constată că recurenta-reclamantă N. S.A. a depus cerere de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea în tot a Deciziei A.S.F. nr. 104/19.01.2018 privind soluționarea plângerii prealabile formulată de reclamanți împotriva Deciziilor A.S.F. nr. 1.138, 1.139, 1.142, 1.143, 1.145, 1.146, 1.148, 1.150, 1.151, 1.152, 1.154 și 1.156 din 16.08.2017, precum și a Deciziilor A.S.F. nr. 1.138, 1.139, 1.142, 1.143, 1.145, 1.146, 1.148, 1.150, 1.151, 1.152, 1.154 și 1.156 din 16.08.2017. Cu titlu preliminar, se reține că dispozițiile art. 406 din C. proc. civ., indicate de către titularul cererii, reglementează dreptul reclamantului de a renunța la judecata cererii de chemare în judecată, în fața instanței de fond sau în calea extraordinară de atac. Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantei, conform principiului disponibilității părților procesului civil, astfel cum este prevăzut de art. 9 din C. proc. civ. Dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ. conferă reclamantului posibilitatea de a renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar alin. (5) al aceluiași articol statuează că atunci "când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză". De asemenea, art. 406 alin. (5) din C. proc. civ., prevede că, în situația în care, (...) renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză." Având în vedere prezenta cerere de renunțare la judecată, care se înscrie în limitele disponibilității procesului civil, a actelor de dispoziție permise părților pe parcursul judecării unei cauze, precum și lipsa opoziției intimatei-pârâte în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va lua act de manifestarea de voință a recurentei-reclamante, în sensul renunțării la judecarea cererii de chemare în judecată și va dispune, totodată, anularea hotărârii pronunțate în cauză. Având în vedere dispozițiile sus-enunțate, dar și pe cele ale art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care impun judecătorului să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de renunțarea recurentei-reclamante N. S.A. la judecarea cererii de chemare in judecată și va dispune anularea sentinței atacate, în ceea ce o privește pe această reclamantă. Întrucât în cauză a fost promovat recurs și de către ceilalți reclamanți din fața prime instanțe, Înalta Curte va menține în rest sentința și va fixa termen pentru continuarea judecății.