ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2224/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov– secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române să se constate refuzul nejustificat de soluționare în termen a unei cereri și să se dispună obligarea acestuia la soluționarea integrală a cererii formulate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 178 din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Brașov– secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență – că există contradicții între considerente, lipsește motivarea soluției și nu s-a răspuns la toate capetele de cerere.

Recurentul a arătat că a solicitat instanței să oblige pârâtul să-i comunice modul de implicare a Poliției Române în rezolvarea cazului său și măsurile luate concret față de persoana reclamată prin petițiile cu nr. x și y; relațiile șefului de poliție cu persoana reclamată; vizitele efectuate de aceasta în sediul Poliței Municipiului Târgu Secuiesc în cursul anului 2017 și până în prezent; scopul vizitelor, dacă a respectat programul de audiență și este înscrisă în registru de acces în subunitate de poliție; de ce a fost repartizată petiția unui lucrător cu care șeful poliției se află în relații contractuale și de ce nu s-a dispus cercetarea prealabilă.

Prin sentința atacată, instanța de fond s-a limitat doar la refuzul pârâtului de a declanșa cercetarea disciplinară față de polițitul indicat, fără a răspunde la celelalte capete de cerere.

În opinia recurentului, există contradicții între probele depuse la dosar, probele prezentate oral și considerentele instanței din hotărârea atacată.

Recurentul a precizat că solicitarea declanșării cercetării prealabile a fost justificată, întrucât dosarul penal cu nr. x/2017 instrumentat de I.P.J.Covasna, Biroul Control Intern, a fost finalizat prin încheierea penală nr. 170/2017 din 16 august 2017 de către Judecătoria Târgu Secuiesc, fără tragerea la răspundere penală, civilă sau disciplinară a polițistului.

Ulterior au apărut elemente noi cu privire la modul de mușamalizare a celor două petiții, ca faptă neprevăzută de legea penală, pentru a tolera funcționarea atelierului de confecții, relațiile șefului de poliție cu persoana reclamată și repartizarea sesizării unui lucrător/debutant cu care șeful poliției se află în relații contractuale.

Cu aceste aspecte a fost sesizat pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române prin petiția din 26.01.2018, prin care recurentul reclamant a solicitat cercetarea pralabilă pentru încălcarea Statutului Polițistului.

Recurentul a susținut că, referitor la nesoluționare în termenul legal a unei cereri, instanța a apreciat în mod superficial că pârâtul a comunicat cu o întârziere de câteva zile răspunsul, când în realitate și în baza actelor depuse la dosar rezultă o întârziere de peste două săptămâni.

De asemenea, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului și nu s-a pronunțat asupra obligării pârâtului să dispună măsuri disciplinare, pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța nr. 27/2002 și art. 16 alin. (1) din Ordinul MAI nr. 190/2004.

Recurentul reclamant a considerat că, deși avea obligația de a-și fundamenta soluția pe o motivare proprie, instanța nu a intrat în cercetarea fondului pricinii și a copiat paragrafe întregi din actele depuse de reclamant și pârât, ceea ce echivalează cu lipsa motivării.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, să se constate refuzul nejustificat de a soluționa cererea prin care a sesizat pârâtul cu privire la petițiile nr. x/27.01.2017 și nr. y/21.04.2017 depuse la Poliția Mun. Tg. Secuiesc, precum și nesoluționarea în termenul legal a cererii respective.

Reclamantul a solicitat pârâtului IGPR sesizarea Corpului de control pentru a se stabili relațiile comisarului șef B. cu numitul C., vizitele efectuate de acesta la șeful poliției, la sediul Poliției Mun. Tg. Secuiesc în anul 2017, scopul vizitelor, dacă a fost respectat programul de audiențe și este înscris în registru și măsurile legale ce se impun. De asemenea, a solicitat să i se comunice modul în care se implică Poliția Română în situația de fapt redată pe larg în adresă, referitoare la faptul că vecinul său, C., la parterul blocului în care locuiește reclamantul, a modificat apartamentul cu destinația de locuință, în atelier de confecții și a introdus mai multe mașini de cusut/surfilaj de capacitate industrială, neavând autorizație și cauzând disconfort fonic prin folosirea utilajelor, iar petițiile adresate organelor de poliție au rămas fără nicio rezolvare.

Urmare a faptului că pârâtul nu a comunicat nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, reclamantul a formulat o plângere prealabilă, prin care a invocat neprimirea niciunui răspuns la petiție.

Prin adresa nr. x, pârâtul IGPR a comunicat reclamantului modul în care au fost soluționate petițiile depuse la Poliția Mun. Tg. Secuiesc, iar pentru sesizările privind pe comisarul șef B. recurentului i s-a comunicat posibilitatea de a se adresa parchetului, față de împrejurarea că petiționarul a formulat plângere penală împotriva șefului Poliției Tg. Secuiesc și raportat la prevederile art. 56 C. proc. pen., potrivit cărora procurorul conduce și controlează nemijlocit cercetarea penală.

La baza emiterii acestei adrese a stat raportul nr. x/23.02.2018 întocmit de către IGPR – Direcția Control Intern în care s-au reținut, în plus față de aspectele arătate anterior, comunicate reclamantului că "în legătură cu înregistrarea, rezoluționarea și modul de soluționarea sesizărilor formulate nu au fost constatate elemente care să angajeze răspunderea disciplinară a polițistului nominalizat, conform cadrului normativ reglementat de Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului".

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, soluție însușită și de instanța de recurs.

Motivul de casare invocat de recurent este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., vizând situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare este nefondat, din moment ce sentința recurată respectă exigențele instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în sensul că instanța de fond a arătat motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția pronunțată, în urma analizei argumentelor invocate de părți prin cererea de chemare în judecată și, respectiv, prin întâmpinare, fiind prezentat în mod clar raționamentul logico-juridic ce a stat la baza pronunțării sentinței recurate.

Cu privire la depășirea termenului legal de soluționare a sesizării inițiale, contrar susținerilor recurentului, instanța de fond a argumentat de ce a considerat că această întârziere nu poate atrage sancțiunea nulității răspunsului, reținând, pe de o parte, timpul relativ scurt cu care a fost depășit termenul de 30 de zile raportat și la volumul verificărilor concretizate în raportul depus la dosar, iar, pe de altă parte, faptul că reclamantul nu a dovedit o vătămare, care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului respectiv.

Nu se poate reține refuzul pârâtului de a soluționa cererea, de vreme ce în mod corect instanța de fond a observat că pârâtul a comunicat reclamantului rezultatul verificărilor efectuate cu privire la petițiile depuse la organele locale de poliție referitoare la activitatea vecinului său.

Recurentul reclamant este nemulțumit de refuzul instituției pârâte de a declanșa cercetarea disciplinară față de polițistul indicat și de faptul că acest refuz a fost apreciat ca fiind justificat de către judecătorul fondului. Și cu privire la acest aspect susținerile recurentului referitoare la nemotivarea hotărârii sunt nefondate, având în vedere că prima instanța a prezentat argumentele pentru care a validat soluția pârâtului IGPR, respectiv împrejurarea că există un dosar penal înregistrat pe numele polițistului a cărui cercetare disciplinară s-a solicitat de către reclamant, iar din interpretarea art. 57 din Legea nr. 360/2002 rezultă că, atât timp cât există o cercetare penală declanșată împotriva unui polițist pentru anumite fapte, acestea nu pot fi analizate, concomitent, prin prisma răspunderii disciplinare.

Nemulțumirea reclamantului față de soluția pronunțată de prima instanță nu poate fi subsumată motivului de casare privitor la motivarea hotărârii judecătorești atacate, câtă vreme aceasta răspunde exigențelor reglementate de textul de lege anterior menționat, respectiv art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 178 din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Brașov– secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2021.