ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2210/2021

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul PFA A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Agenția Domeniilor Statului (ADS) a solicitat anularea deciziei ADS nr. 272/01.02.2018 prin care B. a fost împuternicit să preia din detenția reclamantului terenul care a făcut obiectul contractului de arendare nr. x/06.06.2015, precum și anularea oricăror acte subsecvente și obligarea ADS la încheierea unui alt contract de arendare, în acord cu actul de adjudecare a liticitației (procesul-verbal nr. x/27.05.2015).

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 5059 din 04 decembrie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul PFA A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția Domeniilor Statului, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul PFA A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. În motivarea recursului, s-a arătat - în esență – că instanța de fond nu a soluționat cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată. Recurentul a susținut că în cuprinsul hotărârii recurate în mod greșit se arată că la dosarul cauzei nu a fost depusă cererea modificatoare a acțiunii introductive, când, în realitate, cererea modificatoare a fost înaintată la Curtea de Apel București, spre atașare la dosarul cauzei, încă de la primul termen de judecată (23.10.2018), cu respectarea tuturor condițiilor pentru comunicarea prin poșta electronică. Cererea modificatoare nu a fost comunicată pârâților și nu a fost soluționată prin hotărârea recurată, recurentul apreciind că se impune ca, ulterior casării, cauza să fie trimisă spre rejudecare la instanța de fond. În continuare, recurentul reclamant a arătat că nici acțiunea introductivă nu a fost legal și temeinic soluționată de instanța de fond, hotărârea recurată fiind contradictorie. În opinia recurentului, aprecierea primei instanțe în sensul că "nulitatea, spre deosebire de rezoluțiune/reziliere este o sancțiune care, pentru a interveni nu depinde de culpa uneia dintre părțile contractante în executarea contractului" nu are relevanță raportat la motivele care au condus la pronunțarea de către Tribunalul Brăila a deciziei nr. 123/Aciv/27.04.2017 (hotărâre tranșantă cu privire la cupla exclusivă a A.D.S în privința constatării nulității absolute a contractului de arendă x/2015). Recurentul a contestat și reținerea instanței de fond potrivit căreia, în contextul existenței unei culpe a ADS, chiar dacă ar fi solicitat despăgubiri în prezenta cauză, despăgubirile nu ar putea fi acordate, nefiind generate de actul administrativ atacat, respectiv decizia ADS nr. 272/01.02.2018. Prima instanță a ignorat împrejurarea că ulterior pronunțării deciziei 123/Aciv/27.04.2017 reclamantul a solicitat autorității pârâte să întreprindă măsuri în vederea protejării intereselor sale de adjudecatar de bună-credință a licitației organizate de aceeași instituție. De asemenea, recurentul a considerat că instanța de fond trebuia să aibă în vedere și faptul că, prin emiterea deciziei atacate, ADS a împiedicat inclusiv participarea acestuia la ultima licitație organizată în vederea concesionării terenurilor care au făcut obiectul contractului de arendă nr. x/2015.

Apărările formulate de intimați Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurarale a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile tardivității și nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Agenția Domeniilor Statului a invocat excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare. În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, nefiind de altfel dezvoltate de către recurentul reclamant nici măcar formal argumente care să justifice invocarea sa. Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților. Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluția și argumentarea îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat. Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurentul reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 272/01.02.2018 emisă de Admistrația Domeniilor Statului, solicitând obligarea autorității pârâte la încheierea unui contract de arendă pentru un teren în suprafață de 1.714,16 ha. Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, reținând că reclamantul nu a invocat niciun motiv de nelegalitate propriu deciziei ADS nr. 272/01.02.2018, precum și faptul că prin Decizia Tribunalului Brăila nr. 123/Aciv/27.04.2017 s-a constatat nulitatea absolută a contractului nr. x/2015, precum și a procesului-verbal de predare-primire încheiat sub nr. x/15.06.2015. În acest context, preluarea terenului ca urmare a punerii în executare a sentinței privind anularea contractului de arendă este un demers legal al pârâtei având în vedere că, urmare a anulării actului, părțile sunt repuse în situația anterioară încheierii actului. Referitor la solicitarea reclamantului privind obligarea ADS la încheierea unui contract de arendă pentru terenul în suprafață de 1.714,16 ha, prima instanță a reținut că, raportat la considerentele deciziei nr. 123/2017 pentru care Tribunalul Brăila a dispus anularea contractului de arendă, pârâta nu ar putea fi obligată la încheierea unui nou contract de arendare cu reclamantul. Astfel, nulitatea contractului nr. x/2015 dată de lipsa deținerii terenului de către ADS operează asupra întregii proceduri privind arendarea, inclusiv asupra licitației, încă de la momentul organizării acesteia. Faptul că ulterior licitației terenul a devenit liber este fără relevanță, câtă vreme nelegalitatea afectase deja licitația în cadrul căreia a fost emis procesul-verbal de adjudecare nr. x/27.05.2015. Înalta Curte constată că este nefondată susținerea recurentului reclamant potrivit căreia instanța de fond nu a analizat cererea modificatoare a acțiunii introductive, deși a fost depusă la dosar în termenul prevăzut de lege. Contrar suținerilor recurentului reclamant, instanța de recurs observă că la dosarul de fond nu a fost depusă cererea de modificare a acțiunii. De altfel, prin încheierea de ședință din 23 octombrie 2018, curtea de apel, reținând că nu a fost atașată la dosar cererea modificatoare, a citat recurentul reclamant pentru următorul termen de judecată acordat la 04 decembrie 2018 cu mențiunea de a face precizări cu privire la cererea modificatoare, fiind notificat de instanță cu privire la omisiunea sa de a transmite respectiva cerere. De asemenea, prin sentința recurată, prima instanță a constatat că la dosar reclamantul a notificat instanța prin e-mail că a depus o modificare a cererii de chemare în judecată, însă e-mailul nu a fost însoțit și de actiunea modificatoare, iar reclamantul nu a depus nici prin alte mijloace de transmitere respectiva cerere. Nu pot fi primite nici criticile recurentului reclamant în sensul că judecătorul fondului nu a avut în vedere culpa exlusivă a ADS în privința constatării nulității absolute a contractului de arendă nr. x/2015, așa cum reiese din considerentele Deciziei nr. 123/Aciv/27.04.2017 a Tribunalului Brăila, și nici faptul că a solicitat ADS să întreprinsă măsuri în vedere protejării intereselor sale. Fără a contesta calitatea recurentului de adjudecatar de bună credință a licitației organizate de ADS, instanța de recurs constată, în acord cu judecătorul fondului, că aceste argumente nu pot constitui motive de nelegalitate a Deciziei nr. 272/01.02.2018, având în vedere că aceasta a fost emisă în executarea unei hotărâri judecătorești. Recurentul reclamant are posibilitatea exercitării unor acțiuni judiciare prin care să solicite despăgubiri pentru eventualele prejudicii cauzate de anularea contractului de arendă nr. x/2015, având la bază eventual omisiune a pârâtei în aducerea la cunoștința acestuia a situației litigioase încă de la momentul organizării licitației și a încheierii contractului nr. x/2015, și nu emiterea deciziei constestate. În sfârșit, recurentul reclamant nu a argumentat în ce mod, prin emiterea deciziei atacate, ADS a împiedicat inclusiv participarea acestuia la ultima licitație organizată în vederea concesionării terenurilor care au făcut obiectul contractului de arendă nr. x/2015, simpla afirmație neputând constitui motiv de nelegalitate a deciziei contestate. Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul PFA A..