ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 497/2023

Ședința publică din data de 07 martie 2023

Asupra recursurilor de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 13 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamantele A. S.A. și B. S.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE și AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, obligarea pârâților la ridicarea gajului instituit asupra unui număr de 340.266 de acțiuni deținute de reclamanta B. în cadrul societății reclamante A., ca urmare a realizării integrale a investiției asumate de reclamanta B. la privatizarea A., în cadrul termenului și în condițiile impuse de art. 8.19 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x/07.03.2001, încheiat de B. cu MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

În drept, reclamantele au invocat dispozițiile art. 969 din C. civ. de la 1864, art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 262/2001, art. 2-3 lit. g) și j) din O.G. nr. 25/2002, precum și dispozițiile O.U.G. nr. 198/1999.

La 16 iulie 2018, reclamantele au depus la dosar cerere modificatoare, prin care au solicitat:

- a se constata că a avut loc realizarea, în termenul contractual, a investiției - aport de capital social, agreată conform prevederilor art. 8.19.1 din contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. x/07.03.2001, în conformitate cu Anexa 4 la contract, investiția realizată de B. acoperind valoarea de 451.843,14 USD, astfel cum a fost modificată în baza art. 1 din Actul Adițional nr. 3/02.10.2002 la contractul de vânzare cumpărare de acțiuni;

- să fie obligați pârâții să ridice gajul instituit asupra unui număr de 340.266 acțiuni deținute de B. în cadrul societății A., ca urmare a realizării integrale a investiției asumate de B. la privatizarea A., în cadrul termenului și în condițiile impuse de art. 8.19 din contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. x/07.03.2001, încheiat de B. cu MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE;

- obligarea AGENȚIEI DOMENIILOR STATULUI la încetarea procedurii de monitorizare a societății A. în privința realizării obligațiilor asumate de B., referitoare la investiția aport de capital social, în cuantumul modificat de 451.843,14 USD;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Sub aspectul probatoriului, în cauză, au fost încuviințate ambelor părți proba cu înscrisuri, iar reclamantelor proba cu expertiză contabilă.

Prin sentința civilă nr. 296 din 11 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea privind pe reclamantele A. S.A. și B. S.A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE și AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI.

A constatat realizată la data de 01.03.2002 investiția constând în aport la capitalul social al societății A. S.A., investiție agreată conform prevederilor art. 8.19.1 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x/07.03.2001, Anexa 4 la contract și Actului adițional nr. x/02.10.2002 la contract, investiție realizată de reclamantă, care acoperă valoarea de 451.843,14 dolari americani (USD) și, pe cale de consecință:

A obligat pârâții MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE și AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI să dispună ridicarea gajului instituit asupra unui număr de 340.266 de acțiuni deținute de societatea reclamantă în cadrul societății A. S.A. (acțiuni numerotate de la 000.001 la 340.266 inclusiv), reprezentând un procent de 30% din totalul acțiunilor deținute la această societate de reclamantă.

A obligat pârâții să înceteze procedura de monitorizare a societății A. S.A. în privința realizării obligațiilor asumate de societatea reclamantă, în calitate de acționar majoritar, cu privire la realizarea investiției sub forma majorării capitalului social al societății A. S.A. cu suma de 451.843,14 USD.

A obligat pârâții la plata în solidar către reclamante a sumei de 39.676 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, (taxă de timbru 33.676 RON și onorariu de avocat, redus la suma de 6.000 RON)

A admis în parte cererea domnului expert C., de majorare a onorariului cuvenit și a fixat onorariul definitiv la suma de 4.500 de RON.

A respins, ca neîntemeiate, restul pretențiilor domnului expert.

A obligat reclamantele să plătească, în solidar, către Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile suma de 3.000 de RON, reprezentând diferența între onorariul provizoriu cuvenit expertului și cel definitiv.

Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI a declarat apel, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Împotriva aceleiași sentințe, precum și împotriva încheierii interlocutorii din 13 noiembrie 2018, pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE a declarat apel, solicitând: în principal, anularea încheierii interlocutorii din 13.11.2018 și anularea hotărârii de primă instanță, urmând a se constata faptul că judecata s-a făcut de către o instanță necompetentă material, și trimiterea spre rejudecare a dosarului la instanța competentă material; în subsidiar, a solicitat anularea hotărârii de primă instanță și, rejudecând, schimbarea parțială a hotărârii apelate, în sensul respingerii acțiunii față de M.A.D.R., precum și a capătului de cerere privind obligarea pârâtei M.A.D.R. la plata cheltuielilor de judecată.

În ședința publică din 7 iunie 2021, instanța de apel a luat act de renunțarea intimatelor-reclamante la excepția netimbrării apelurilor, având în vedere dovezile de achitare a taxelor judiciare de timbru. Totodată, a încuviințat, la solicitarea intimatelor-reclamante, proba cu înscrisurile atașate întâmpinării, constatând ca apelantele-pârâte nu au depus înscrisuri noi în calea de atac.

Prin decizia civilă nr. 1059A din 14 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanta-pârâtă AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI și de apelantul-pârât MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva sentinței civile nr. 296 din data de 11.03.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. si B. S.A.

I. Împotriva acestei decizii, pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI (A.D.S.) a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea apelului spre rejudecare, iar, în subsidiar, rejudecând, schimbarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului propriu și respingerea cererii de chemare în judecată față de A.D.S., invocând, în acest sens, incidența motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că înțelege să critice soluția instanței de apel și considerentele în temeiul cărora și-a fundamentat soluția, întrucât, în opinia sa, instanța de judecată în mod greșit a interpretat și aplicat prevederile legale speciale.

Detaliind, susține că, așa cum a arătat instanței de fond și de apel, prin contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. x din 07.03.2001, încheiat între Ministerul Agriculturii și Alimentației - în calitate de vânzător și societatea B. în calitate de Cumpărător, au fost vândute un număr de 1.134.219 acțiuni, reprezentând 86,4563% din capitalul social subscris al societății A. S.A. Gura Vadului, Județul Prahova.

Ulterior, în baza Legii nr. 268/2001 și în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 626/2001 privind aprobarea Normelor metodologicee de aplicare a Legii nr. 268/2001, A.D.S. a preluat, prin protocol, contractul de privatizare, în vederea urmăririi și executării clauzelor asumate prin contract, subrogându-se în toate drepturile și obligațiile asumate de Ministerul Agriculturii și Alimentației.

În continuare, recurenta-pârâtă menționează dispozițiile art. 8.19.1 din contract, volumul total al investițiilor din Anexa 4 la contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. x din 07.03.2001, faptul că, prin actul adițional nr. x din 02.02.2002, valoarea investițiilor asumate prin contract este diminuată, că, pentru garantarea realizării integrale a investițiilor, a fost instituit gaj asupra a 30% din acțiunile cumpărate și că, în conformitate cu dispozițiile art. 8.19.3 din contract, "Cumpărătorul se obligă sa permită vânzătorului să verifice oricând existența și integritatea acțiunilor gajate".

A mai arătat că, prin adresa nr. x/15.10.2002, A.D.S. a confirmat investiții în valoare de 320.562 USD, pentru care au fost depuse documente în forma și conținutul solicitat, însă, restul investițiilor, în valoare de 131.281,14 USD, nu au fost confirmate de A.D.S., deoarece nu au fost comunicate documentele justificative în forma și conținutul solicitat.

De asemenea, a mai arătat că, pentru confirmarea investiției în valoare de 131.281,14 USD, cumpărătorul B. S.A. trebuia să transmită către A.D.S. o serie de documente, conform legislației specifice și normelor interne, subliniind faptul că documentele solicitate partenerilor contractuali pentru confirmarea angajamentelor investiționale asumate prin contract trebuie să respecte cerințele legislației aplicabile și Normelor privind activitatea de urmărire a clauzelor cuprinse în contractele de vânzare cumpărare de acțiuni, aprobate de Comitetul de Privatizare, Concesionare și Arendare al A.D.S. (fost Consiliul de Administrație).

A mai învederat că, în perioada 2002-2018, cumpărătorul-B. S.A. a depus o serie de documente care nu fac, însă, dovada aportului, printre aceste înscrisuri aflându-se și Raportul de evaluare a bunurilor pentru investiția aport de capital la A. S.A., Județul Prahova, întocmit la 11.12.2001, care a stat la baza raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în prezenta cauză, față de care recurenta arată că a și formulat o serie de obiecțiuni.

Mai arată că, față de această modalitate de calcul al aportului, a evidențiat primei instanțe o serie de aspecte pe care autoarea prezentului demers judiciar le reproduce în memoriul de recurs.

De asemenea, recurenta a mai precizat că, în Cartea Mare Parțială a societății A. S.A., suma de 2.783.559.447 RON este stornată și apoi compensată, or, în condițiile în care compensarea s-a făcut între D. S.R.L. din Galați și A. S.A., aportul propriu-plata cumpărătorului B. S.A. nu este dovedit/ă.

În continuare, a arătat că, în dosarul de monitorizare al contractului, se regăsesc, începând cu anul 2002, adrese emise de A.D.S. prin care se solicită cumpărătorului B. S.A. completarea și lămurirea tuturor aspectelor referitoare la confirmarea obligațiilor investiționale asumate prin contract.

În continuare, recurenta susține că, deși a arătat argumentat cauzele care au împiedicat ridicarea gajului instituit asupra acțiunilor deținute de B. S.A. în cadrul societății A., instanța de apel a trecut cu ușurință peste toate aspectele pe care le-a invocat autoarea recursului în apel, limitându-se la a reține în totalitate concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, fundamentat pe un raport extrajudiciar întocmit în anul 2001.

În altă ordine de idei, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a omis să constate ca fiind împlinit termenul de prescripție al dreptului material la acțiune.

Recurenta-pârâtă învederează că, în speță, dreptul material la acțiune al reclamantelor s-a născut la expirarea celor 30 de zile de la data realizării integrale a investiției/aportului de capital de către Cumpărător, conform art. 8.19.3 lit. g) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x/07.03.2001.

Astfel, recurenta arată că dreptul material la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, termen care, în cauza de față, este cel general de 3 ani, potrivit Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, act normativ în vigoare la data perfectării contractului de privatizare.

Totodată, autoarea prezentului demers judiciar învederează că, în prezenta cauză, prescripția a început să curgă sub imperiul vechiul C. civ., iar, în considerarea dispozițiilor art. 2663 din C. civ. (2009) și a art. 201 din Legea nr. 71/2011, apreciază că instanța de control judiciar este ținută să verifice împlinirea termenului de prescripție în calea de atac, prescripția fiind reglementată în totalitate de legea veche.

În încheiere, recurenta reiterează solicitarea de admitere a recursului astfel cum a fost formulat, casarea în tot a hotărârii atacate, schimbarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului propriu.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Decretul nr. 167/1958, precum și pe toate dispozițiile legale invocate în cuprinsul cererii de recurs.

La 6 ianuarie 2022, astfel cum reiese din dovada de înmânare aflată la dosar, cererea de recurs a recurentei-pârâte A.D.S. a fost comunicată intimatului-recurent-pârât M.A.D.R., iar la 10 ianuarie 2022, intimatelor-reclamante, astfel cum reiese din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar recurs.

La 7 februarie 2022 (a se vedea dovada de transmitere de la filele x; 108 verso), intimatele-reclamante A. S.A. și B. S.A., prin avocat, au depus, în termen legal, întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ambelor recursuri, ca nefondate, invocând, totodată, pe cale de excepție, lipsa achitării taxei judiciare de timbru.

La 14 februarie 2022, așa cum reiese din dovada de înmânare aflată la fila x, întâmpinarea intimatelor-reclamante a fost comunicată recurentului-pârât M.A.D.R., iar la 11 februarie 2022, aceeași întâmpinare a fost comunicată și intimatei-recurente-pârâte A.D.S., așa cum atestă dovada de înmânare aflată la dosar recurs.

La 21 februarie 2022, recurentul-pârât M.A.D.R., împreună cu AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI au formulat, în termen legal, răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției lipsei achitării taxei judiciare de timbru, invocată de intimatele-reclamante prin întâmpinare, precum și a celorlalte apărări formulate pe fondul cauzei.

II. Împotriva deciziei civile nr. 1059A din 14 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE (M.A.D.R.) a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei și, în rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii în contradictoriu cu M.A.D.R., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

După expunerea situației de fapt, în motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat că motivele de recurs sunt subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Detaliind, recurentul a arătat că instanța de apel a respins apelul formulat de M.A.D.R., reținând în considerentele deciziei atacate că Ministerul ar avea calitate procesuală pasivă.

Referitor la capătul de cerere privind ridicarea gajului instituit asupra unui număr de 340.266 acțiuni deținute de B. S.A. în cadrul A. S.A., recurentul solicită a se observa faptul că, în considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut în mod eronat faptul că, între M.A.D.R. și societatea B. S.A. ar fi fost încheiat contractul de garanție reală mobiliară la data de 07.03.2002, susținând că, în realitate, contractul de garanție a fost încheiat la data de 07.03.2001, așadar, anterior intervenirii atât a subrogației legale prin intrarea în vigoare la 07.06.2001 a Legii nr. 268/2001, precum și anterior încheierii actului adițional prin care A.D.S. a devenit parte contractantă a Contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1/07.03.2001.

De asemenea, arată că instanța de apel a reținut în mod nelegal și netemeinic faptul că M.A.D.R. are calitate procesuală pasivă fiind, în continuare, titularul dreptului de garanție reală mobiliară, "având în vedere că acest contract de garanție nu a făcut obiectul modificării prin act adițional și că nu există nicio normă legală care să prevadă o astfel de subrogare".

Referitor la acest aspect, învederează că, prin motivele de apel, a arătat faptul că M.A.D.R. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, ținând cont de faptul că, potrivit dispozițiilor legale aplicabile, contractul de garanție este un contract accesoriu, scopul său fiind garantarea executării unei obligații principale asumate de debitor, principiul accesorialității garanției reale mobiliare fiind consacrat de art. 9 alin. (1) și art. 27 alin. (1) din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, forma în vigoare la momentul încheierii contractului de garanție mobiliară din speță.

Prin urmare, recurentul apreciază că dreptul de garanție reală mobiliară este un drept accesoriu, deoarece acesta însoțește creanța pe care creditorul o are față de debitor, având în principiu soarta acesteia.

În continuare, arată că articolul 13 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, care instituie regula constituirii garanțiilor reale mobiliare numai pe baza unui contract de garanție, prevede și excepțiile de la această regulă, astfel încât, în accepțiunea recurentului, garanția reală mobiliară trebuie privită ca un drept real accesoriu de garanție, și nu ca un contract.

Totodată, susține că garanția reală mobiliară este rezultatul un raport juridic obligațional, accesoriu raportului juridic principal, dar, în același timp, reprezintă obiectul unui contract de garanție (care, la rândul său, este un contract accesoriu unui contract principal), arătând, totodată, că, din caracterul accesoriu al garanției reale mobilare derivă și consecința caracterului accesoriu al contractului de garanție reală mobiliară.

În sprijinul celor arătate, recurentul-pârât invocă și prevederile art. 85 din Legea nr. 99/1999, forma în vigoare la momentul încheierii contractului de garanție mobiliară, pe care îl reproduce.

Recurentul susține că, în contradicție cu cele reținute de către instanța de apel, garanția reală mobilară are caracter accesoriu unui drept de creanță, iar raportul juridic obligațional este, de asemenea, accesoriu raportului juridic principal. Pe cale de consecință, în opinia recurentului, modificarea uneia din părțile contractante ale raportului juridic principal se reflectă de iure și în raportul juridic accesoriu.

Consideră, așadar, că, în speță, în lumina acestor prevederi legale, ca urmare a faptului că A.D.S. a devenit parte contractantă în raportul juridic principal, prin Actul adițional din 17.12.2001 la Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1/07.03.2001, încheiat între B. S.A. și A.D.S., subrogația legală a intervenit inclusiv cu privire la garanția reală accesorie, respectiv A.D.S. a devenit parte în raportul juridic accesoriu.

Mai mult, susține că, în mod nelegal și netemeinic, instanța de apel a reținut faptul că intimata-reclamantă a făcut dovada înscrierii garanției reale mobiliare în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, menționând în considerente că ar fi nefondată invocarea aplicabilității dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 99/1999, întrucât M.A.D.R. ar fi avut obligația de a face dovada ștergerii înscrierii din Arhiva Electronică.

Evocând, totodată, dispozițiile art. 44 din Legea nr. 99/1999, forma în vigoare la momentul încheierii contractului de garanție mobiliară, recurentul-pârât arată că, în contradicție cu cele reținute în considerentele hotărârii atacate, înscrisurile depuse de către intimatele-reclamante în dovedirea acestui capăt de cerere atestă înscrierea garanției reale mobiliare în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare la momentul anului 2001, conform Formularului nr. 33296/05.12.2001 emis de Registrul Român al Acționarilor S.A., și documentului nr. 2001 - 10x3 - YTQ din 10.12.2001, însă aceste înscrisuri nu fac dovada existenței în prezent a înscrierii.

Totodată, făcând trimitere la dispozițiile art. 249 din C. proc. civ., recurentul-pârât susține că, întrucât intimatele-reclamante au solicitat prin cererea introductivă de instanță "să fie obligați pârâții să ridice gajul instituit asupra unui număr de 340.266 acțiuni deținute de B.. în cadrul A. S.A.", acestea erau obligate să facă dovada existenței dreptului dedus judecății.

Totodată, susține că, în mod nelegal și netemeinic, instanța de apel a reținut faptul că M.A.D.R. ar avea calitate procesuală pasivă cu privire la toate capetele de cerere cu care a fost învestită, în calitate de creditor garantat.

Cu privire la acest aspect, recurentul evocă ceea ce a reținut Curtea, respectiv, faptul că " apelantul - pârât M.A.D.R. are calitate procesuală pasivă și în ceea ce privește celelalte capete de cerere, în calitate de creditor garantat. Astfel, chiar dacă Ministerul nu are atribuții de urmărire a contractului sau de încetare a monitorizării investiției, chemarea sa în judecată era obligatorie, întrucât menținerea sau încetarea propriei garanții reale mobiliare depinde de constatarea îndeplinirii obligației asumate".

Totodată, susține că, neavând calitate de parte a Contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1/07.03.2001, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional din 17.12.2001, nu poate fi antrenată răspunderea contractuală a Ministerului, subliniind că numai părților raportului contractual le pot fi opuse, în temeiul răspunderii civile contractuale, clauzele înscrise în cuprinsul acestuia.

De asemenea, învederează că, inclusiv argumentul instanței de apel privitor la opozabilitatea hotărârii nu este relevant în cauză, fiindcă orice act juridic produce, pe lângă efectele obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității, și efecte de opozabilitate față de terți, susținând, astfel, că hotărârea nu poate fi ignorată de către terți, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei, sens în care face trimitere la dispozițiile art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.

Referitor la calitatea procesuală, arată că aceasta este una dintre condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea acțiunii civile, fiind determinată de transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic de drept substanțial dedus judecății, susținând că, în mod nelegal și netemeinic, instanța de apel a reținut faptul că "are o culpă procesuală, având în vedere că, în calitatea sa de titular al dreptului de garanție și de autoritate publică în subordinea căreia funcționează A.D.S., nu a luat nicio măsură pentru ridicarea garanției sau pentru monitorizarea corespunzătoare a executării obligațiilor garantate".

Susține că, și dacă s-ar admite ipoteza că M.A.D.R. ar avea calitatea de titular al dreptului de garanție, Ministerul nu are calitatea de parte a Contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1/07.03.2001, astfel încât nu poate avea nici drepturi sau obligații contractuale și, prin urmare, nici nu ar fi fost în măsură să ridice garanția, în lipsa constatării de către A.D.S. a realizării obligațiilor contractuale de către cumpărătorul B. S.A.

În altă ordine de idei, recurentul arată că, neavând calitatea de parte a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1/07.03.2001, nu are nici obligația de a monitoriza executarea obligațiilor garantate.

Prin urmare, în opinia recurentului, considerentele instanței de apel, în sensul în care M.A.D.R. ar fi avut această obligație în calitate de autoritate publică în subordinea căreia funcționează A.D.S., sunt lipsite de suport legal și, mai mult, încalcă normele prevăzute la art. 36 din C. proc. civ.

Totodată, solicită a se reține că, nefiind reglementate asemenea atribuții în sarcina M.A.D.R., considerentele instanței de apel excedează prevederilor legale care reglementează organizarea și funcționarea instituțiilor publice, precum și dispozițiilor din domeniul finanțelor publice.

În acest sens, arată că, potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 268/2001, A.D.S. este condusă de un director general, care, în exercitarea atribuțiilor sale, emite decizii și instrucțiuni în condițiile legii, are calitatea de ordonator terțiar de credite și reprezintă Agenția Domeniilor Statului în raporturile cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, cu alte persoane juridice și fizice, precum și în justiție.

De asemenea, evocând dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile art. 67 alin. (1) teza I din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, arată că, în considerarea calității M.A.D.R. de instituție publică centrală, în a cărei subordonare funcționează A.D.S., acesteia nu îi incumbă atribuțiile și responsabilitățile stabilite prin actele normative în vigoare în sarcina A.D.S.

Cu privire la cheltuielile de judecată, cu titlu prealabil, precizează faptul că, în contradicție cu cele menționate de instanța de apel în considerente, nu a solicitat cenzurarea cuantumului acestora cu privire la taxa judiciară de timbru achitată de reclamantă.

Astfel, susține că, prin decizia recurată, au fost ignorate toate argumentele și textele legale pe care le-a învederat cu privire la obligarea M.A.D.R. la plata cheltuielilor de judecată în solidar cu A.D.S., în considerarea prevederilor art. 455 din C. proc. civ.

Referitor la acest aspect, reiterează faptul că Ministerul nu are calitate de parte contractantă în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x/07.03.2001, nu are atribuții cu privire la executarea și monitorizarea contractului și, prin urmare, nu are nici atribuții cu privire la ridicarea gajului instituit în temeiul contractului, iar în considerarea faptului că nu există niciun raport juridic între reclamante și M.A.D.R., nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată pe care nu le-a generat.

De asemenea, susține că, inclusiv în situația în care s-ar constata obligația M.A.D.R. de a ridica gajul instituit în temeiul contractului, această obligație este subsidiară constatării îndeplinirii obligațiilor contractuale de către B. S.A., obligație care nu incumbă M.A.D.R., aspect necontestat de reclamante și reținut chiar de instanța de fond în considerentele hotărârii atacate.

Nu în ultimul rând, solicită a se reține ca fiind tendențioase, subiective și părtinitoare alegațiile instanței de apel prin care califică atitudinea procesuală a M.A.D.R. ca fiind șicanatorie și dezinteresată cu privire la litigiul dedus judecății, prin aceste afirmații instanța ignorând situația de fapt și de drept expusă prin apărările pe care le-a formulat în apel.

Evocând, totodată, dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., recurentul arată că, în opinia sa, afirmațiile Curții de Apel București denotă o atitudine părtinitoare față de intimatele-reclamante.

În încheiere, reiterează solicitarea de admitere a recursului, casarea deciziei atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii în contradictoriu cu M.A.D.R. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ., solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest recurs, iar, în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, solicită în principal, respingerea cererii, iar, în subsidiar, cenzurarea cuantumului acestora în considerarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Sub aspect probatoriu, arată că înțelege să se folosească de înscrisurile depuse la dosar, dar și de orice alte probe care ar reieși din dezbateri ca fiind necesare și utile soluționării cauzei.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 6 ianuarie 2022, astfel cum reiese din dovada de înmânare aflată la dosar, cererea de recurs a recurentului-pârât M.A.D.R. a fost comunicată intimatei-pârâte A.D.S., iar la 10 ianuarie 2022, aceeași cerere de recurs a fost comunicată și intimatelor-reclamante, astfel cum reiese din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar recurs.

La 7 februarie 2022, intimatele-reclamante au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar pe cale de excepție, au invocat lipsa achitării taxei judiciare de timbru.

La 14 februarie 2022, întâmpinarea a fost comunicată recurentului-pârât, care, la 21 februarie 2022, a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursurilor, iar prin încheierea din 8 noiembrie 2022, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului către părți, cu posibilitatea acestora de a depune un punct de vedere la raport.

Recurenta-pârâtă A.D.S. a formulat un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2023, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a admis excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI împotriva deciziei civile nr. 1059A din 14 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Totodată, a respins excepția netimbrării recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, a admis în principiu recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva deciziei civile nr. 1059A din 14 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și a stabilit termen de judecată a recursului în ședință publică, cu citarea părților.

I. Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de recurenta-pârâtă, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA DOMENIILOR STATULUI nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, din verificarea actelor dosarului, instanța supremă constată că recurenta-pârâtă a reluat, integral, criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susținerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

De subliniat este și faptul că, nu numai că recurenta a reluat argumentele din cererea de apel îndreptată împotriva sentinței primei instanțe referitoare la prescripție, anume faptul că instanța a omis să constate ca fiind împlinit termenul de prescripție al dreptului material la acțiune, precum și celelalte susțineri formulate în apel cu privire la această chestiune, dar a și ignorat argumentele prin care instanța de apel a analizat această chestiune de drept, motivând de ce nu o poate reține.

Astfel, instanța de apel a reținut că niciunul dintre cele două capete de cerere nu este supus termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, invocat de apelanta-pârâtă A.D.S. Totodată, a reținut faptul că, în conformitate cu art. 201 din Legea nr. 71/2011, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile care au reglementat prescripția anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., dat fiind faptul că investițiile au fost realizate în data de 01.03.2002.

Or, recurenta nu a făcut nicio referire la reținerile instanței de apel, mulțumindu-se să reia aceleași argumente din cererea de apel, cu privire la omisiunea cercetării îndeplinirii termenului de prescripție în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1952.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor ei, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei-pârâte nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În considerarea celor ce preced, nefiind identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., văzând că recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA DOMENIILOR STATULUI. nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI împotriva deciziei civile nr. 1059A din 14 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

II. Analizând recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, în baza motivelor invocate și a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul situației de fapt, necontestate în cauză, instanța supremă reține faptul că, între Ministerul Agriculturii și Alimentației, în calitate de vânzător, și B. S.R.L., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x din 07.03.2001, prin care cumpărătorul a cumpărat un număr de 1.134.219 acțiuni la societatea A. S.A. Gura Vadului, prețul acestora fiind de 25.122.950.850 ROL.

Prin clauza cuprinsă la art. 8.19.1 din acest contract, cumpărătorul s-a obligat să efectueze, din surse proprii sau surse atrase pe numele său pe o perioadă de un an, începând cu anul 2001, o investiție/aport de capital specifică obiectului de activitate al acesteia în valoare totală de 637.222,5 USD, în conformitate cu Anexa 4.

La art. 8.19.2 s-a menționat că investiția/aportul de capital se consideră realizată integral la data înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului a majorării capitalului social cu aportul subscris și integral vărsat de către cumpărător.

Prin clauzele cuprinse la art. 8.19.3, s-a prevăzut că pentru garantarea realizării integrale a investițiilor, cumpărătorul constituie drept gaj 30% din acțiunile cumpărate, numerotate de la 000.001 la 340.266 inclusiv, părțile fiind de acord ca aceste acțiuni să fie predate și indisponibilizate în favoarea vânzătorului la sediul societății, până la data realizării integrale a investiției, referitor la gajarea acțiunilor făcându-se mențiuni în Registrul Român al Acționarilor sau în alt registru independent. La lit. g) din acest articol s-a menționat că acțiunile gajate vor fi eliberate de sub gaj în termen de 30 de zile de la data realizării integrale a investiției/aportului de către cumpărător în condițiile prevăzute la pct. 8.19.1 și pct. 8.19.2 din Contract.

Prin Actul adițional nr. x din 30.05.2001, s-au modificat clauzele referitoare la părțile contractante, înlocuindu-se denumirea și datele referitoare la B. S.R.L. Bacău cu cele referitoare la reclamanta B. S.A. Bacău.

Prin Actul adițional din 17 decembrie 2001, în baza protocolului încheiat între Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și Agenția Domeniilor Statului, în conformitate cu art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 626/2001, s-a menționat că pârâta Agenția Domeniilor Statului se subrogă în toate drepturile și obligațiile asumate de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor prin Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1/07.03.2001, părțile contractante fiind Agenția Domeniilor Statului, în calitate de vânzător, și B. S.A., în calitate de cumpărător. Totodată, s-a modificat clauza cuprinsă art. 8.19.1 și Anexa nr. 4, în sensul că perioada de derulare a investiției este 2001-07.03.2021.

Prin Actul adițional nr. x din 02.10.2002, s-a modificat art. 8.19.1 din contract, în sensul diminuării valorii investiției la 451.843,14 USD.

Pentru constituirea garanției reale mobiliare asupra pachetului de 340.266 acțiuni reprezentând 30% din pachetul de acțiuni cumpărate, s-a încheiat contractul de garanție reală mobiliară din data de 07.03.2001, părți fiind creditorul Ministerul Agriculturii și Alimentației și debitoarea B. S.R.L.

Prin formularul nr. 33296 din 5.12.2001, Registrul Român al Acționarilor S.A. a confirmat constituirea gajului asupra unui număr total de 340.266 acțiuni A., pentru garantarea realizării investițiilor, conform Contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr.x din 07.03.2001, creditor gajist fiind Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

De asemenea, garanția reală mobiliară a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, conform documentului 2001-10x3-YTQ din 10.12.2001, creditor fiind Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, iar debitor fiind B. S.A.

Prin memoriul de recurs, recurentul M.A.D.R. a invocat faptul că, instanța de apel a reținut calitatea procesuală pasivă a Ministerului, cu încălcarea dispozițiilor de drept material prevăzute de Legea nr. 268/2001 și de Legea nr. 99/1999 în ce privește subrogația legală și principiul accesorialității garanției reale mobiliare.

Criticile, subscrise motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

Pentru început, instanța supremă precizează faptul că nu poate primi critica recurentului privind reținerea greșită de către instanța de apel a datei contractului de garanție reală mobiliară încheiat între recurent și B. S.A., respectiv 07.03.2002, în loc de 07.03.2001.

Aceasta întrucât argumentele recurentului conturează o evidentă eroare materială a instanței, pentru a cărei îndreptare, recurentul are la îndemână doar procedura prevăzută de art. 455 C. proc. civ., iar nu și calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, instanța supremă notează că, deși în cadrul expunerii situației de fapt, instanța de apel a reținut data de 07.03.2002, ulterior, în cadrul expunerii raționamentului juridic, s-a raportat la data corectă a contractului garanție reală mobiliară, anume 07.03.2001, fapt pentru care interesele recurentului-pârât nu au fost vătămate.

Instanța supremă constată că au fost invocate direct în recurs, cu nesocotirea prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., criticile recurentului-pârât privind interpretarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 9, art. 13 și art. 85 din Legea nr. 99/1999, care, potrivit recurentului-pârât instituie principiul accesorialității garanției reale mobiliare față de dreptul principal de creanță, aspect care face ca modificarea uneia dintre părțile contractante ale raportului juridic principal să se reflecte de iure și în raportul juridic accesoriu. Prin urmare, aceste critici nu pot face obiectul controlului în prezenta cale extraordinară de atac.

Astfel, se observă că, în apel, Ministerul a susținut că nu poate avea calitate pasivă în cauză întrucât, urmare a intervenirii Legii nr. 268/2001 și a actului adițional din 17.12.2001, A.D.S. s-a subrogat de drept în drepturile și obligațiile M.A.D.R. ce decurg din executarea contractului de vânzare-cumpărare. Apelantul-pârât a susținut faptul că nu este parte a acestui contract și nu are atribuții contractuale și legale de a urmări executarea contractului de vânzare-cumpărare și de a ridica gajul instituit asupra acțiunilor deținute de B. S.A., fără a face vreo referire la principiul accesorialității garanției reale mobiliare față de dreptul principal de creanță.

În ce privește criticile din memoriul de recurs privind subrogația de drept a ADS în calitatea de creditor garantat a recurentului, instanța supremă reține că, potrivit art. 4 din H.G. nr. 626/2001, Agenția Domeniilor Statului va prelua, prin protocol încheiat cu Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor sau cu Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, după caz, toate societățile comerciale prevăzute la art. 1 și 2 din Legea nr. 268/2001, care nu au fost prevăzute în anexele nr. 1-4. Conform alin. (2) al aceluiași articol, în cazul societăților comerciale care au fost privatizate de către instituțiile menționate la alin. (1), se vor prelua prin protocol contractele de privatizare, în vederea urmăririi și executării clauzelor asumate prin contractele încheiate.

Atribuțiile ADS au fost expuse în conținutul art. 4 din Legea nr. 268/2001, printre acestea figurând gestionarea și exploatarea eficientă a patrimoniului de stat, al cărui proprietar mandatat este, precum și privatizarea societăților comerciale prevăzute la art. 1 și 2.

Prin aceste prevederi legislative a fost reglementată o subrogare reală în drepturile și obligațiile Ministerului izvorâte din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, acestea fiind preluate la momentul intrării în vigoare a actelor normative menționate de către Agenția Domeniilor Statului.

În condițiile în care actele normative invocate nu cuprind nicio dispoziție care să reglementeze subrogarea de drept a A.D.S. în contractele de garanție aferente investițiilor asumate de cumpărători prin contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni, susținerile recurentului sunt nefondate, din acest punct de vedere.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 99/1999, contractul de garanție reală este acel contract încheiat în formă autentică sau prin înscris sub semnătură privată, în baza căruia se instituie o garanție reală în bunuri sau drepturi în beneficiul unui creditor. Scopul și finalitatea acestui contract constă în asigurarea unei garanții în executarea obligațiilor asumată de debitor față de creditor. Totodată, conform art. 13 alin. (1) din același act normativ, garația reală mobiliară se constituie numai pe baza unui contract de garanție.

Contractul de garanție reală mobiliară a fost încheiat în anul 2001, acestuia fiindu-i aplicabile principiul forței obligatorii a contractului reglementat de art. 969 alin. (1) din C. civ. de la 1864, dar și principiul simetriei actelor juridice prevăzut de alin. (2) al aceluiași articol, acestea fiind prevăzute și în art. 1270 alin. (1) și alin. (2) din noul C. civ.. Ca urmare, un contract realizat prin consimțământul mutual/reciproc al părților poate fi modificat, în mod simetric, prin consimțământul mutual al acestora.

Prin urmare, în mod judicios a reținut instanța de apel faptul că, mențiunile din actul adițional din 17.12.2001, în sensul că pârâta Agenția Domeniilor Statului s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile asumate de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x/07.03.2001, nu determină modificarea contractului de garanție reală mobiliară din 07.03.2001, având în vedere că acest contract de garanție nu a făcut obiectul modificării prin act adițional și că nu există nicio normă legală care să prevadă o astfel de subrogare.

Așadar, recurentul-pârât este titularul garanției reale constituită de B. S.A. prin contractul de garanție reală mobiliară din 07.03.2001, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 99/1999.

În mod corect a reținut instanța de apel că obligațiile reglementate de art. 27 și art. 61 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999 derivă chiar din lege. Astfel, deși în raporturile contractuale cu reclamanta, pârâtul a acționat prin intermediul anumitor unități legal constituite, această delegare nu se extinde și în raport cu Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, având în vedere că, față de dispozițiile O.G. nr. 89/2000, solicitările de înscriere în arhivă se efectuează de creditorul ipotecar sau reprezentantul său, împuternicit prin procură autentică ori prin împuternicire avocațială, atunci când reprezentantul este un avocat.

Recurentul-pârât susține că, în mod nelegal și netemeinic, instanța de apel a reținut că reclamanta a făcut dovada existenței în prezent a înscrierii garanției reale mobiliare în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare. Această critică, ce antamează interpretarea probatoriului cu înscrisuri de către instanța de apel, nu vizează legalitatea deciziei recurate, ci temeinicia acesteia, fiind incompatibilă cu specificul căii extraordinare de atac a recursului, în care se analizează exclusiv chestiuni de legalitate, conform art. 483 alin. (3) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

De altfel, instanța supremă constată că, prin decizia recurată, s-a reținut faptul că, în cauză, nu s-a contestat menținerea gajului asupra pachetului de acțiuni, astfel cum a fost înscris la Registrul Român al Acționarilor S.A., conform formularului nr. 33296 din 05.12.2001.

În consecință, în mod corect s-a reținut faptul că recurentul-pârât are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece figurează în calitate de creditor garantat înscris în registrele publice și nu a făcut dovada cu privire la modificarea înscrierilor din Registrul Român al Acționarilor și din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, chemarea sa în judecată fiind necesară pentru a se dispune ridicarea garanțiilor.

Contrar susținerilor recurentei, faptul că o hotărâre judecătorească este opozabilă și terților în condițiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., are doar semnificație de ordin probatoriu. În speță însă recurenta pârâtă este parte în raportul juridic de drept material (contractul de garanție), iar scopul urmărit de reclamantă, este acela de a obține o hotărâre obligatorie față de debitorul obligației neexecutate (ridicarea garanției reale din registrele publice urmare executării obligației garantate).

Critica privind cheltuielile de judecată, respectiv neaplicarea corectă a dispozițiilor art. 455 C. proc. civ., având în vedere că recurentul-pârât nu este parte a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. x/07.03.2001, este de asemenea neîntemeiată.

Soluția instanței de fond, menținută de instanța de apel, a fost de obligare a pârâților în solidar la plata sumei de 39.676 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța supremă constată că, față de reținerea de către instanța de apel a culpei procesuale a ambilor pârâți, în mod corect au fost aplicate dispozițiile art. 455 C. proc. civ., conform cărora, dacă în cauză sunt mai mulți pârâți, ei vor putea fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu poziția lor în proces ori cu natura raportului juridic existent între ei. Or, față de împrejurarea că singura critică formulată prin cererea de apel în raport de soluția instanței de fond de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată a fost lipsa calității procesuale pasive, critică analizată anterior, constată că nu se impun precizări suplimentare.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva deciziei civile nr. 1059A din 14 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI împotriva deciziei civile nr. 1059A din 14 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 martie 2023.