ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2208/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea următoarelor acte/decizii și a efectelor acestora, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară: decizia nr. 18/09.01.2014; decizia nr. 801/18.07.2014; decizia nr. 802/18.07.2014; decizia nr. 1007/18.07.2017.

Prin sentința civilă nr. 3768 din 25 septembrie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii de fond a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Recurentul a menționat prin cererea de recurs că, de la momentul când a aflat de existența uneia dintre cele patru decizii ASF prin care era sancționat și amendat, a luat legătura atât telefonic cât și fizic la sediul ASF cu câte un reprezentant al instituției, toți spunându-i că, în condițiile în care ca firma pe care a o reprezenta nu mai există și a fost radiată de la Registrul Comerțului, demersurile sale erau inutile.

De asemenea, la momentul formulării recursului, două dintre cele patru decizii le are în copie și nu în original, ASF refuzând să i le predea în original, argumentând ca sunt la dosarul de executare silită, iar executorul i-a eliberat o copie și nu originalul.

Recurentul a mai precizat că nu își mai desfășoară activitatea în industria asigurărilor, firma acestuia fiind radiată și licența de broker fiind retrasă definitiv.

În contextul în care nu mai intenționează să ceară reînființarea firmei sau obținerea licenței de broker, anularea acestor decizii reprezintă pentru recurent o reparație morală.

În opinia recurentului, modul de lucru al instituției ASF din acele vremuri (anul 2014) scoate foarte clar în evidență că s-a dorit de la început scoaterea acestuia și a firmei sale din industria asigurărilor, având în vedere că cele patru decizii s-au emis în cascadă și au fost formulate în asa fel încât o decizie depindea de precedenta, iar recurentul, care nu luase la cunoștință de prevederile primei decizii, nu putea să ia hotărâri ca administrator al firmei pentru a corecta activitatea, dacă trebuia corectată, și atunci s-a emis a doua decizie și apoi a treia decizie, ca în final ultima să hotărască anularea licenței de broker.

În perioada primelor trei decizii firma a funcționat cu conducere și angajați, deci era foarte facil să se ia legătura în vreun fel pentru a se comunica deciziile. Cu atât mai mult cu cât regula și normele ASF prevăd existența pentru fiecare broker a unui telefon și a unei adrese de mail oficiale pentru comunicare.

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului pentru nemotivare și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 488 și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., analizând recursul formulat în cauză, precum și notele de ședință depuse de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurentul își întemeiază cererea, iar criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță prin hotărârea recurată.

Prin motivele de recurs se fac trimiteri strict la aspecte de ordin faptic referitor la cronologia emiterii deciziilor contestate și a modului de luare la cunoștință de către recurent a conținutului acestor decizii, precum și la intenția recurentului de a nu mai reveni în industria asigurărilor, în contextul în care apreciază că s-a dorit de către ASF scoaterea acestuia și a firmei sale de pe piața asigurărilor, întrucât nu i s-au comunicat primele decizii pentru a lua din timp măsurile necesare, în condițiile în care existau mai multe canale de comunicare.

Singura referire la hotărârea instanței de fond este în sensul că înțelege că soluția s-a întemeiat pe faptul că nu a formulat plângere prealabilă direct către Autoritatea de Supraveghere Financiara în termen de 30 de zile de la comunicare.

Se observă, astfel, că dezvoltarea motivelor de recurs nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar această nelegalitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind investită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 din C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și constatând că nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate de instanță din oficiu, iar recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității cererii de recurs, invocată prin întâmpinare.

Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3768 din 25 septembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2021.