ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2207/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale - Statul Major General și Direcția Medicală UM 02439 București din cadrul MapN, anularea Ordinului nr. S.P. 484 din 15.09.2017 emis de Locțiitorul Șefului Statului Major General prin care s-a dispus detașarea sa pentru perioada 18.09.2017-31.12.2017 la Colegiul Național Militar "Tudor Vladimirescu" al Comandamentului comunicațiilor și informaticii din Municipiul Craiova, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4484 din 5 noiembrie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale - Statul Major General și Direcția Medicală UM 02439 București din cadrul MApN și a anulat Ordinul nr. SP 484/15 septembrie 2017, emis de Locțiitorul Șefului Statului Major General.

A obligat pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 3000 RON, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, au declarat recurs pârâții Ministerul Apărării Naționale - Statul Major General și Direcția Medicală UM 02439 București din cadrul MApN, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În motivarea recursului, s-a arătat că ordinul contestat a fost motivat, întrucât în cuprinsul secțiunii "Motivarea de fapt" emitentul a făcut trimitere expresă la propunerea comandantului Comandamentului comunicațiilor și informaticii nr. x din 08.09.2017, document care prin conținutul său atestă existența motivării, necesității, dar și a scopului pentru care reclamantul era detașat.

În cuprinsul considerentelor hotărârii, instanța a reținut obligația pârâtului de a depune la dosarul cauzei propunerea comandantului comunicațiilor și informaticii, însă fără a fi solicitat documentul vizat în mod expres, aspect relevat de încheierile instanței de judecată prin care nu se impune în sarcina instituției militare, în concret, obligația de a depune actul administrativ la care face referire.

Invocând dispozițiile art. 254 alin. (1) din C. proc. civ., recurenții au arătat că administrarea probei implică propunerea probei, încuviințarea ei și administrarea propriu-zisă, etape ce nu au fost parcurse pentru documentul în discuție.

Recurenții au considerat că documentația administrativă depusă la dosarul cauzei a fost apreciată ca necesară și suficientă, câtă vreme, cu ocazia discutării admisibilității și administrării probatoriului propus, nu a fost pusă în discuția părților depunerea altor documente, pe care instanța le-ar putea aprecia ca utile soluționării cauzei pendinte.

În speță, situația putea fi acoperită ca urmare a solicitării exprese a părților sau a instanței de judecată, potrivit art. 255 alin. (4) din C. proc. civ., și administrarea probei în condițiile legii.

Raportat la faptul că necesitatea administrării înscrisului rezultă din considerentele hotărârii recurate, ca element esențial ce a condus la admiterea cererii reclamantului, recurenții au apreciat că depunerea actului la dosarul cauzei în cadrul recursului devine o probă admisibilă, conform prevederilor art. 492 din C. proc. civ., soluția instanței de fond putând fi infirmată de instanța de control judiciar și din perspectiva motivării în fapt și în drept a ordinului de detașare.

În final, recurenții pârâți au susținut că ordinul contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimatul reclamant A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere vizând anularea Ordinului nr. S.P. 484 din 15.09.2017 emis de Locțiitorul Șefului Statului Major General, prin care s-a dispus detașarea reclamantului, în perioada 18.09-31.12.2017, la Colegiul Național Militar "Tudor Vladimirescu" al Comandamentului comunicațiilor și informaticii, pentru a asigura asistența medicală în cadrul colegiului.

În motivarea de fapt a actului administrativ contestat, emitentul a făcut trimitere la două înscrisuri anterioare ordinului, respectiv propunerea comandantului Comandamentului comunicațiilor și informaticii nr. x din 08.09.2017, înregistrată la Direcția personal și mobilizare cu nr. x din 13.09.2017, și avizul șefului Direcției medicale transmis cu faxul nr. 4913/A 3253 din 31.08.2017.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a anulat Ordinul nr. SP 484/15 septembrie 2017, reținând că actul administrativ contestat nu este motivat, întrucât la dosarul cauzei nu a fost depus unul din cele două acte care au stat la baza emiterii ordinului de detașare, respectiv propunerea comandantului Comandamentului comunicațiilor și informaticii nr. x din 08.09.2017, înregistrată la Direcția personal și mobilizare cu nr. x din 13.09.2017.

Prin motivele de recurs, pârâții au susținut că prima instanță nu a solicitat în mod expres depunerea la dosar a propunerii comandantului Comandamentului comunicațiilor și informaticii nr. x din 08.09.2017, în condițiile în care ordinul atacat nu poate fi cenzurat pe cale judecătorească pentru motive de oportunitate.

Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt nefondate.

Astfel, prin rezoluția din 15.11.2017, instanța de fond a pus în vedere pârâților să depună toată documentația ce a stat la baza emiterii ordinului contestat, conform art. 13 din Legea nr. 554/2004.

Această obligație a fost comunicată pârâților la data de 24.11.2017 și 05.12.2017, așa cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de fond.

Nu poate fi primită alegația recurenților pârâți în sensul că propunerea comandantului Comandamentului comunicațiilor și informaticii nr. x din 08.09.2017 nu a fost solicitată în mod expres, din moment ce motivarea ordinului atacat constă doar în trimiterea la două documente, printre care și înscrisul anterior precizat.

Mai mult, Înalta Curte observă că, prin încheierea de ședință din 24 septembrie 2018, prima instanță a menționat:

"Curtea pune în discuție necesitatea depunerii la dosar a dovezii încetării detașării, având în vedere că prin întâmpinare se susține încetarea detașării la data de 20.09.25017, însă nu există o dovadă în acest sens la dosar. De asemenea, Curtea constată că în cuprinsul actului administrativ contestat în cauză este menționată, ca motivare de fapt, propunerea comandantului comandamentului, înscris care, de asemenea, nu există în dosarul instanței.

Pârâții, prin consilier juridic, arată că urmează să facă verificări privind existența acestor înscrisuri și le vor depune la dosar, solicitând amânarea cauzei în acest senst."

Instanța de recurs constată că propunerea comandantului Comandamentului comunicațiilor și informaticii nr. x din 08.09.2017, înregistrată la Direcția personal și mobilizare cu nr. x din 13.09.2017 nu a fost depusă la dosarul cauzei și nici nu se află printre documentele clasificate înainte instanței de către pârâți.

Prin urmare, reținând, din punct de vedere probator, inexistența acestui document, în mod corect judecătorul fondului a constatat că ordinul contestat nu este motivat.

Recurenții au mai susținut că instanța exercită un control de legalitate și nu de oportunitate a actului administrativ, iar ordinul contestat a fost emis de către autoritățile competente cu respectare prevederilor legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că motivarea actului administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului organului emitent și se impune, cu deosebire, în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective.

Orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenței autorității de a o emite, ci și din perspectiva posibilității persoanei vizate și a organului de control judiciar de a aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii astfel adoptate.

Și în jurisprudența comunitară se reține că motivarea trebuie sa fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și univocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și, de asemenea, să permită curților comunitare competente să efectueze revizuirea actului (cauza C-367/1995 Comisia v. Sytraval și Brink's France SARL). Conform deciziei Curții Europene de Justiție în cauza C-41/69 Chemiefarma/Comisia, amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz.

În speță, depunerea propunerii comandantului Comandamentului comunicațiilor și informaticii nr. x din 08.09.2017 se impunea prin prisma verificării legalității Ordinului nr. S.P. 484 din 15.09.2017, sub aspectul motivării.

Așa cum a reținut și prima instanță, fără a se contesta dreptul autorității pârâte de a lua măsurile ce se impun pentru buna desfășurare a activității instituțiilor aflate în subordinea sa, atât reclamantul, cât și instanța trebuie să cunoască motivele de fapt care au determinat instituția pârâtă să dispună măsura detașării reclamantului la Colegiul național militar "Tudor Vladimirescu" al Comandamentului comunicațiilor și informaticii.

În lipsa oricărei mențiuni în acest sens în cuprinsul Ordinului nr. S.P. 484 din 15.09.2017, nedepunerea propunerii comandantului Comandamentului comunicațiilor și informaticii nr. x din 08.09.2017 este de natură să legitimeze concluzia că actul administrativ constestat este nemotivat.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile formulate de pârâții Ministerul Apărării Naționale - Statul Major General și Direcția Medicală U.M. 02439 din cadrul Ministerului Apărării Naționale - prin Direcția Generală Juridică.

Având în vedere culpa procesuală a recurenților pârâți, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., aceștia vor fi obligați la plata către intimatul reclamant A. a sumei de 4500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâții Ministerul Apărării Naționale - Statul Major General și Direcția Medicală U.M. 02439 din cadrul Ministerului Apărării Naționale - prin Direcția Generală Juridică împotriva sentinței civile nr. 4484 din 5 noiembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenții pârâți la plata către intimatul reclamant A. a sumei de 4500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2021.